Am absolvit facultatea de medicină în ianuarie 2020. Cu mult înainte de a-mi începe studiile, eram interesat de felul în care se leagă dieta noastră cu sănătatea, curiozitatea mea îndreptându-se, pe vremea aceea, înspre dieta paleolitică. Fapt care se datora, probabil, fascinației mele pentru evoluție și biologie. Ideea că dieta la care ne-am adaptat evolutiv de-a lungul a milioane de ani ar fi și cea mai sănătoasă mi se părea plină de sens.

Pe întreg parcursul studiilor universitare mi-a devenit foarte clar că, în vreme ce noi, medicii, suntem foarte bine instruiți să facem față situațiilor de urgență, învățăm extrem de puțin despre modalitățile de evitare a bolilor cronice și păstrarea sănătății pe termen lung și că, de asemenea, lucrurile care ni se spun nu sunt întotdeauna corecte. În tot acel răstimp am avut parte de trei prelegeri despre nutriție. Cum ar veni, pe întreg parcursul celor cinci ani și jumătate de medicină, am dedicat modalităților de prevenire a bolilor cronice doar… trei ore.

La ultima prelegere de acest gen, câteva luni înainte de absolvire, lectorul ne-a arătat un diapozitiv PowerPoint și a spus: Aceasta este Biblia voastră. Iată ce veți spune oamenilor: 1) Să mănânce mai multe fructe și legume; 2) Să mănânce mai mult pește; 3) Să mănânce mai multe cereale integrale; 4) Să mănânce mai puțin zahăr; 5) Să mănânce mai puține grăsimi saturate; 6) Să mănânce mai puțină sare; 7) Să mănânce lactate cu conținut scăzut de grăsimi; 8) Să mănânce mai puțină carne.

Cum aveam un puternic interes personal pentru nutriție și am petrecut mult timp studiind, știam foarte bine că cel puțin jumătate din sfaturile de pe acea listă erau nesusținute de dovezi științifice. Și totuși, ni se spusese că aceasta este Biblia noastră… Însuși cuvântul ales demonstra clar că aceasta nu era știință, ci religie.

O altă problemă a facultății de medicină este că am fost învățați multe amănunte despre cum trebuie procedat în diverse situații, și aproape nimic cu privire la probabilitățile de succes ori beneficiile reale ale tratamentelor respective. De exemplu, ni s-a spus că trebuie să prescriem statine celor care au un atac de cord sau un accident vascular cerebral, dar fără să ni se explice ce anume înseamnă acest lucru pentru pacient și speranța de viață a acestuia.

Așa se face că, după absolvire, am decis să încep un blog despre sănătate și medicină, să caut adevărul și să-l împărtășesc atât pacienților cât și colegilor mei. În plus de asta, speram să aprofundez  eu însumi multe dintre subiectele despre care nu ni s-a vorbit la facultatea de medicină.

Cum, la numai trei zile după absolvire, am început să lucrez la camera de urgență a unui spital din Stockholm, timp de câteva luni am fost mult prea ocupat pentru a mă mai putea gândi la ideea cu blogul. Și apoi, a apărut… covidul.

Brusc, aparent de nicăieri. La început totul se întâmpla departe, în alte țări, în Italia, Coreea de Sud și China. Apoi s-a împrăștiat peste tot. La un moment dat fiecare test covid pe care îl comandam era pozitiv. Am avut chiar și un caz în care un pacient a venit cu o simplă hemoragie nazală și, când cineva a decis să-l testeze, rezultatul a fost pozitiv.

Și totuși, camerele de urgență nu erau copleșite. Înainte vedeam opt sau mai mulți pacienți într-un schimb, iar acum vedeam doi sau trei. În timp ce un procent foarte mare de pacienți ieșeau pozitivi la testul covid, numărul total al pacienților era mai mic decât de obicei. Toți suspecții obișnuiți au dispărut din camerele de urgență.

Statisticile oficiale confirmă acest lucru. Ele arată, de exemplu, că, în timpul vârfului epidemic din primăvară, internările pentru atac de cord din Stockholm au scăzut cu 40%. Probabil că oamenii au ales să rămână acasă, mai degrabă decât să riște molipsirea mergând la spital. Și, probabil, acest lucru a dus la decese inutile – nu din cauza virusului în sine, ci mai degrabă din cauza isteriei declanșate în jurul virusului.

Acest lucru a continuat timp de aproximativ o lună, apoi pacienții cu covid au început să se împuțineze. Tot mai multe teste reveneau cu  rezultat negativ. Am observat că statisticile oficiale spun aceeași poveste. De la mijlocul lunii aprilie, până la începutul lunii august, a existat o scădere continuă a numărului de persoane care au murit de covid în Suedia.

Urmăresc îndeaproape literatura medicală și, în acel moment, experții spuneau că SARS CoV 2 nu este un virus sezonier. Punând laolaltă declinul deceselor și lipsa sezonalității, m-am gândit că Suedia a atins imunitatea de grup. Eram surprins că s-a întâmplat atât de repde, dar dacă ambele presupuneri erau adevărate, nimic altceva n-ar fi putut explica ceea ce se vedea în date.

Mi-am dat seama că, dacă așa stăteau lucrurile, atunci virusul nu putea fi nici pe departe atât de mortal pe cât fusese prezentat în mass-media. Dintr-o populație de 10 milioane de locuitori, muriseră, până la încheierea pandemiei, doar 6 000.

Cum, la sfârșitul lunii iulie, mi s-au acordat câteva săptămâni de vacanță, am decis să încep blogul mult visat. În această perioadă am discutat mai mult și cu mama, care urmărește îndeaproape presa mainstream. Cum eu preferam să mă duc mai degrabă direct la sursa informațiilor, urmărind statisticile oficiale și studiile științifice, a devenit limpede că noi doi aveam viziuni diferite în ceea ce privește covidul.

Din punctul meu de vedere, pe baza experienței din spital și a datelor din statisticile oficiale și studiile științifice, epidemia actuală nu se deosebea cine știe ce de o gripă rea, de genul celor pe care le vedem de mai multe ori pe secol. Cu siguranță nu era nici pe departe atât de gravă ca oribila pandemie din 1918, despre care se estimează că a ucis 3% din populația lumii și care s-a dovedit deosebit de periculoasă pentru tineri. Și totuși, mass-media a făcut mereu trimiteri la acea pandemie.

Până în vară devenise clar că lucrurile nu stăteau chiar atât de prost cum ne așteptasem. La Stockholm fusese ridicat un mare spital de campanie pentru a face față potopului de pacienți, dar nu a fost niciodată nevoie de el.

Și totuși, reacția mass-media și a guvernelor părea în concordanță mai degrabă cu un focar global de ebola decât cu o gripă severă.

Mi-am dat seam că mama era tipică pentru imensa majoritate a oamenilor, care își iau știrile din mass media mainstream, așa că am decis să scriu un articol despre asta pe noul meu blog. Și, după ce l-am isprăvit, l-am trimis lui Malcolm Kendric, un medic britanic pe care îl admir și autorul câtorva articole foarte sceptice despre covid, pentru a vedea ce părere are despre el. I-a plăcut atât de mult încât a întrebat dacă poate să-l reposteze pe site-ul său.

În scurt timp, articolul a devenit viral. În mai puțin de două săptămâni, blogul meu a primit o jumătate de milion de vizite. Ziarul The Spectator din Marea Britanie m-a contactat și mi-a cerut acordul să republice articolul meu, la fel ca alte ziare și bloguri. Iar câteva canale TV și Radio mi-au cerut interviuri.

Era clar că exista o foame uriașă pentru o perspectivă alternativă asupra pandemiei față de cea prezentată în mass-media. În același timp, abia începusem blogul și nu doream să fie doar despre covid. Interesul meu principal constă în ceea ce pot face oamenii pentru a-și menține sănătatea pe termen lung și despre asta vreau să scriu în mod special. Așadar, am încercat să mă concentrez și asupra altor lucruri despre care, personal, cred că sunt mai importante și mai interesante pe termen lung.

Apoi a venit toamna și, odată cu ea, al doilea val. Având în vedere consensul dintre experți, conform cărora covidul nu este sezonier, am fost din nou surprins. ”Non-experții” de felul lui Ivor Cummins, care a susținut de-a lungul timpului că virusul este sezonier și că se va reîntoarce toamna, au avut dreptate. Și odată cu cel de-al doilea val a apărut și un nou val de isterie care, din multe puncte de vedere, s-a dovedit chiar mai rău decât primul. Cel puțin aici, în Suedia, Guvernul a fost mult mai alarmist a doua oară, chiar dacă era clar că primul val a fost mult mai teribil, cel puțin în ceea ce privește numărul de decese. În ciuda faptului că acum existau dovezi solide că rata mortalității era mult mai mică decât se crezuse inițial, precum și tot mai multe indicii că exacerbarea panicii și restricțiile severe fac mai mult rău decât bine, au existat cereri reînnoite pentru măsuri și mai severe. La fel ca în cadrul liniilor dietetice oficiale, răspunsul oficial la covid pare bazat mai degrabă pe religie decât pe știință.

Pe acest fond de  isterie, am fost contactat de un editor de aici din Suedia, care mi-a cerut să scriu o carte despre covid, pentru a înlesni accesul oamenilor la o viziune mai nuanțată și mai științifică decât aceea prezentă în mass media. Lucrez de câteva luni la această carte, acum îi fac ultimele corecturi. Va fi publicată la începutul anului 2021, în engleză și suedeză, iar speranța mea este că va contribui la schimbarea modului în care lumea gândește despre covid.

Sursa:https://sebastianrushworth.com/2020/12/26/a-very-odd-year/

Să sperăm că 2021 va fi un an mai sănătos decât 2020!

La mulți ani tuturor cititorilor mei din România!