-Cartea de nisip – Jorge Luis Borges
De la vechi la nou. De la recitit la noi autori. Dar tot în fantastic rămân pentru o vreme. E prima mea întâlnire cu scriitorul sud-american. Încep cu finalul și anume, cu ultima carte a lui Borges despre care autorul însuși spune că este ” cea mai bună” și că „în ea nu există nici un cuvânt care să-l încurce pe cititor”. Nu am ales- o din acest motiv, a fost aproape ceva de genul ” a blind date with a book”.
Volumul e cât o palmă iar poveștile sunt scurte, concentrate și simple, în aparență. La prima vedere sunt doar niste basme cu tâlc. Multe din ele sunt povestite la persoana întâi iar personajele principale sunt un alter ego al scriitorului.
Textele sunt un amestec de înțelepciune, erudiție și ireal oniric ce îți lasă loc de o multitudine de întrebări cu o și mai mare multitudine de posibile răspunsuri.
Cum ar fi dacă te-ai întâlni cu propriul EU la o distanță de 50 de ani? Ce ar mai avea în comun persoana ta de la 20 de ani cu cea de la 70? Pe cine ar speria acest miracol, pe tine tânăr sau bătrân?
Cum ar fi dacă ai avea o carte care e perpetuă? În fiecare zi are alte pagini, alte informații. Ai deveni prizonierul ei? Ai păstra-o doar pentru tine sau te-ar speria atât încât să o consideri ” obiect de coșmar” și să o ascunzi pentru totdeauna de ochii lumii?
Cum ai face tu, dacă ai fi un alter ego al scriitorului?
