Interviu cu analistul politic Remus Ștefureac (III) – Ceea ce pare foarte relevant pentru România este corelația dintre viziunea de guvernare a președintelui și viziunea guvernului.

            Remus Ștefureac, autorul și coordonatorul proiectelor Strategic Thinking Group (www.strategicthinking.ro) și INSCOP Research (www.inscop,ro), fost diplomat la Washington, se concentrează, la finalul interviului acordat publicației noastre pe preocupările românilor.

În prima parte, am beneficiat de o expunere extrem de interesantă asupra modului în care funcționează societatea americană și sistemul politico-administrativ pe care l-a dezvoltat.

Partea a doua ne-a furnizat o analiză a interacțiunii româno-americane pe mai multe paliere, din perspectiva unei diversități de inițiative, dar care conduc toate la aceeași concluzie, a prețuirii pe care o împărtășesc reciproc cei doi parteneri strategici. Mărturie în acest sens stau și proclamațiile oficiale cu prilejul celebrării Centenarului Unirii, precum și rezultatele Barometrului ”Valori, percepții și reprezentări ale populației în România și SUA” https://www.inscop.ro/category/2018-cercetari/.  

FOTO: Florin Vedeanu

• Se împlinesc, anul acesta, 30 de ani de la schimbarea de regim, în următorii 30 de ani ar trebui să avem o reașezare a economiei românești printr-o trecere la un tip de economie verde și sper să fim cât de cât pregătiți pentru a răspunde provocărilor majore.
• În următorii patru ani vom avea o guvernare de centru – dreapta.
• Ceea ce pare foarte relevant pentru România este corelația dintre viziunea de guvernare a președintelui și viziunea guvernului.
• Sper ca în România să revenim la suprapunerea ciculurilor electorale prezidențial și parlamentar.
• Energiile decidenților locali și naționali trebuie să se concentreze pe politici publice și mai puțin pe politică.
• Cred că pentru noi, ca națiune, este foarte importantă încrederea. Cred că noi, ca români, avem toate motivele să fim mândri de ceea ce am realizat ca națiune, până în prezent.

 

            Alina Miron: Componenta economică urcă tot mai mult în atenția românilor educați, cu o dorință vizibilă de a cunoaște, de a înțelege mecanismele pieței și, corelat, ale deciziei  politice. Energia este un bun exemplu în acest sens. Poți rezuma concluziile cercetărilor Inscop și ale evenimentelor de prezentare pe care le-ați organizat?

            Remus Ștefureac: Da, cel puțin la finalul anului trecut, am avut două studii majore dedicate, în primul rând, sectorului energetic – dar nu numai – și interacțiunii energie-mediu, respectiv un Barometru al securității energetice – https://www.inscop.ro/20-septembrie-2019-barometrul-de-securitate-energetica/, realizat împreună cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, și un alt studiu, realizat în cadrul proiectului România eficientă,  coordonat de un think tank specializat pe acest subiect, Energy Policy Group (EPG), foarte activ în domeniu – https://www.inscop.ro/12-decembrie-2019-perceptia-si-comportamentul-populatiei-cu-privire-la-consumul-responsabil-de-energie-si-eficienta-energetica-in-cladiri/.

Barometrul securității energetice a reliefat un interes foarte mare al românilor față de tema energiei, față de subiecte foarte importante precum independența energetică, finalizarea reactoarelor nucleare de la Cernavodă, garantarea faptului că România va exploata, în sfârșit, resursele de gaze naturale pe care le-a descoperit în platoul continental al Mării Negre. Acesta din urmă este un subiect de importanță strategică pentru țara noastră, dar și pentru întreaga regiune, pentru că nu privește doar România.

Celălalt studiu din cadrul programului România eficientă a avut rezultate care mi s-au părut extrem de spectaculoase. Am încercat să investigăm, în primul rând, opinia românilor față de un fenomen cu care ne confruntăm noi, generația noastră, generațiile viitoare, mă refer la schimbările climatice, la relația dintre consumul de energie și impactul acestuia asupra mediului. Am constatat, de exemplu, că 83-84% dintre români sunt adepții paradigmei științifice, în sensul în care ei consideră că schimbările climatice sunt un fenomen real și nu rezultatul unei conspirații inventate de un grup de cercetători, pentru a vinde niște tehnologii noi. Românii consideră că e un fenomen real, așa cum și este în realitate, ceea ce, încă o dată, cred că e un lucru îmbucurător pentru modul în care populația țării noastre percepe un fenomen care afectează deja viața noastră și o va afecta și mai mult pe cea a generațiilor viitoare.

De asemenea, pornind  de la acest lucru, românii încep să adopte un comportament de eficientizare energetică. A da căldura mai încet când nu ești acasă, a stinge lumina atunci când nu ai neapărată nevoie de ea sunt, desigur, chestiuni ce țin de educație.

Toate aceste date adunate ne arată că, în România – și aici e interpretarea mea personală – apar germenii unei mici ”revoluții verzi”, așa am numit-o eu – https://www.inscop.ro/12-decembrie-2019-g4media-op-ed-dupa-30-de-ani-o-mica-revolutie-verde-apare-pe-nesimtite-in-mijlocul-nostru-consecintele-asupra-pietei-politice-din-romania/.  Adică românii sunt tot mai sensibili, rezonează tot mai mult la teme care, în urmă cu cinci, zece ani, nici nu existau pe agenda publică.

De regulă, noi ne-am obișnuit ca agenda publică să fie dominată de trei-patru mari teme, care țin mai degrabă de politicile supraviețuirii: pensii, salarii, venituri, sănătate, alimente. Ei bine, un subiect mai sofisticat – preocuparea față de mediu – vine cu putere în prim planul agendei populației și acest lucru eu cred că va avea efecte puternice asupra structurii economice, a politicii economice a României, a politicilor locale, precum și asupra unor politici naționale, care afectează mobilitatea.

De exemplu, vedem deja în București și nu numai, restricții pentru un anumit tip de automobile, o reorientare a politicilor de achiziții în ceea ce privește transportul în comun,  dar și dezvoltarea unor artere de circulație în afara zonelor urbane.

Avem încă orașe importante în România care sunt tranzitate de toate mașinile care se îndreaptă înspre alte destinații, ceea ce e absolut absurd. E nevoie de centuri ocolitoare, autostrăzi, artere de circulație care să scoată din comunitățile noastre aceste surse de poluare.

Acestea sunt teme în spatele cărora se află resurse de zeci de miliarde de euro, doar în cazul României. Vedeți și efectele noului Green Deal, asumat de noua Comisie Europeană, care va duce, probabil, la închiderea unor facilități economice și producătoare de energie  importante din România. Mă refer la cele care sunt axate pe producția de cărbune și exploatarea cărbunelui, care vor beneficia probabil de ajutor financiar european.

Dar toate aceste subiecte, încă o dată, vor afecta nu numai economia, ci și spațiul politic și piața politică. Deja observăm la nivelul mai multor partide tot mai multe mesaje și poziționări pe acest subiect. Eu cred că între minimum 10-15% și maximum 20-25% din electoratul României își va structura și formula alegerile și opțiunile electorale în funcție de consistența ofertelor verzi ale partidelor. Apreciez că această ”agendă verde” de la noi nu va semăna obligatoriu cu agendele verzi din statele occidentale, fiindcă există un specific al nostru. Dar acest tip de politici vor fi relevante.

Vor fi relevante în mediul rural, din perspectiva impactului deșertificării unor anumite zone, spre exemplu, precum și din cauza faptului că procesele de producție agricolă vor afecta comunități tot mai largi.

De asemenea, cred că vor fi extrem de relevante în zonele montane și submontane. Tăierile de păduri au un efect dezastruos.  Chiar dacă, inițial, apare un profit economic, prin vinderea lemnului, dar de care beneficiază un grup foarte restrâns, în final, impactul asupra comunității în ansamblu este, cum spuneam, catastrofal.

Aceste subiecte, inevitabil, vor avea un impact asupra pieței politice și actorii politici vor fi nevoiți să rezoneze, pentru că altfel nu vor mai câștiga voturi, vor veni alții cu această ofertă și le vor lua voturile.

Prin urmare, cred că în următorii ani vom asista la o ”revoluție” din acest punct de vedere și sper că vom putea contribui și noi, adunând date, analizând percepții ale românilor, astfel încât, cumva, la nivelul politicilor publice, să avem deciziile corecte.

Se împlinesc, anul acesta, 30 de ani de la schimbarea de regim, în următorii 30 de ani ar trebui să avem o reașezare a economiei românești printr-o trecere la un tip de economie verde și sper să fim cât de cât pregătiți pentru a răspunde provocărilor majore.

Dacă ne uităm pe politicile formulate în Green Deal, vom vedea că în 10-15 ani viața noastră se va schimba din foarte multe puncte de vedere. Începând cu modalitățile de producere a energiei, sursele de  producție de energie, felul în care circulăm, restricții majore privitoare la tipurile de automobile și altele. România, de exemplu, este motorizată peste 50% cu automobile diesel extrem de poluante. Cum faci tranziția asta în 10-20 de ani? Va trebui să o facem. Și o vom face. Vom fi forțați. Vor fi luate măsuri de taxare, vor fi poate dureroase, dar va trebui să facem aceste lucruri nu fiindcă ni le va cere Bruxelles-ul, sau americanii, sau marțienii, o vom face pentru propria noastră sănătate, pentru propriul nostru interes, pentru că altfel riscăm să ne sufocăm.

            Alina Miron: Cum crezi că va arăta scena politică în 2020?

            Remus Ștefureac: Cel mai probabil, așa cum arată datele în prezent, România va fi condusă de partide cu orientare de centru-dreapta. Actualul guvern, format de PNL, într-o formă sau alta, cred că se va afla la conducerea României. Poate vom avea și un guvern de coaliție, foarte posibil, dar în mod cert, pe următorul orizont de patru ani, vom avea o guvernare de centru-dreapta.

Văd acest lucru într-un sens pozitiv, nu pentru că este un guvern de centru-dreapta,  putea fi foarte bine unul de centru-stânga, dar ceea ce mă interesează și pare că e foarte relevant pentru România, este corelația dintre viziunea de guvernare a președintelui și viziunea guvernului.

Cred și încă o dată spun cu toată convingerea, România a pierdut foarte multe oportunități și a comis o eroare strategică în momentul în care a rupt ciclurile electorale, cu mandatul președintelui de cinci ani și al Parlamentului de patru ani.

Am considerat cu toții, la acel moment – sigur, dincolo de motivațiile, poate mai lumești, care au stat în spatele acestui mandat de cinci ani al președintelui – că România e suficient de matură din punct de vedere democratic pentru a gestiona asemenea diferențe, pentru că totdeauna există riscul să ai președintele de o culoare și majoritatea parlamentară, guvernul, de altă culoare. Credeam că  putem să gestionăm aceste lucruri în interes național. Se pare că deocamdată nu putem. Nu avem maturitatea necesară.

În SUA, se întâmplă destul de frecvent să existe o majoritate de o culoare în Congres, iar președintele să fie de altă culoare, dar până la urmă ei reușesc să gestioneze lucrurile.

La noi, din păcate, succesiunea de crize politice inhibă orice proces de construcție politică în interes public.

Prin urmare, mă aștept ca, în acești patru ani, să avem o corelație între cele două centre ale puterii și mi-aș dori ca în următoarele cicluri, poate după aceste alegeri, să avem parte de o reformă constituțională care să regleze lucrurile. În 2024, când vom avea alegeri prezidențiale și parlamentare în același an, am putea să le organizăm fie în același timp, fie decalate cu o perioadă de timp foarte scurtă. În felul acesta, alegerea unui președinte de aceeași culoare cu cea a majorității parlamentare care a câștigat înainte alegerile ar fi, practic, garantată. Împreună cu o reformă constituțională prin care să revenim la aceeași durată a mandatelor președintelui și Parlamentului, putem să readucem stabilitatea politică atât de necesară.

Pentru România, este important să avem ciclurile de guvernare mai lungi, preferabil de patru ani, astfel încât, încă să putem pune în practică o serie de politici publice și strategice foarte importante. Avem restanțe mari în zona transporturilor, în zona energiei, în zona protecției mediului, în zona sănătății, în zona educației… și putem înșira practic toate marile domenii unde este nevoie ca energiile decidenților locali și naționali să se concentreze pe politici publice și mai puțin pe politică.

            Alina Miron: Consideri că românii sunt corect informați? Ce concluzii poți trage în această privință având în vedere răspunsurile la sondaje? Reacționează ei în cunoștință de cauză?  Viciază cineva adevărul? Avem date să spunem și de ce?

            Remus Ștefureac: Aceasta este  o problemă aproape filosofică à  propos de adevăr, care începe să fie tot mai mult relativizat: adevărul meu, adevărul tău, adevărul prietenilor, adevărul grupului meu, adevărul taberei tale, adevărul taberei mele.

Asistăm, în prezent, la o democratizare a accesului la informație dar, în același timp, în realitate, cantitatea de informații este mai redusă.

Dacă, de exemplu, fac parte dintr-un ”trib”, dau like și am prieteni doar din zona care îmi este mie familiară și care îmi produce mie un confort atunci când citesc, atunci când comentez, atunci când interacționez, expunerea mea la punctele de vedere ale taberei opuse devine mult mai redusă. Pentru că voi fi expus doar la punctele de vedere vehiculate în propria mea ”bulă”. Prin urmare cred că, pe fond, cantitatea de informații pe care o primesc, în prezent, cetățenii este mai mică, și asta în ciuda numărului tot mai mare de furnizori de informație.

Revenind, mulți dintre noi suntem ”prizonierii” unei tabere, ”prizonierii” unui trib, ”prizonierii” unui grup, ai unei ”bule”. Așadar, interacțiunea cu celelalte grupuri este minimală, iar dacă, totuși, există interacțiune, aceasta este extrem de conflictuală. În social media, pozițiile extreme sunt mult mai vizibile și, de aceea, avem o expunere nu doar în interiorul propriului grup, dar și doar față de pozițiile extreme. În felul acesta devenim și mai radicali, și mai limitați în a accesa și a accepta informațiile care nu corespund propriilor noastre puncte de vedere.

Nu mai acceptăm informația, poate filtrată, de moderatori, de formatori de opinie așa cum se întâmpla în trecut. N-aș vrea să par ”nostalgic”, eu sunt cumva între generații, am prins puțin din vechile sisteme și ceva mai mult din noua eră informațională.  Nu știu  cum vom ieși din această dilemă.

            Alina Miron: Putem cerceta…

            Remus Ștefureac: Da, am putea să facem o cercetare… Sigur oamenii ar spune că sunt mai informați și e adevărat, dacă e să comparăm cu situația din urmă cu 30 de ani… La nivel societal avem acces la mai multe informații. Dar la nivel personal, ne limităm singuri orizontul prin faptul că ne facem singuri prizonieri unor triburi tot mai restrânse care împărtășesc viziuni tot mai înguste.

Ce putem face, cred eu, e mai degrabă un proces de educare, în sensul în care să ne educăm pe noi înșine și generațiile viitoare, începând cu proprii copii, cu oamenii apropiați, ca atunci când își iau informații să o facă din surse cât mai diverse.

Ar trebui să cultivăm această capacitate de a fi deschiși la puncte de vedere diferite și să avem în vedere formarea disponibilității, a deschiderii față de punctele de vedere ale celuilalt încă de la grădiniță, din ciclul primar, astfel încât să formăm cumva un ABC al unui viitor cetățean deschis la opinii diferite. Trebuie să construim cumva fundamentele unui  cetățean care poate ieși singur din aceste „bule”.

Altfel e foarte comod –  vorbim la nivel macro – pentru orice cetățean să se refugieze într-o zonă de confort în care toate opiniile sale sunt confirmate de către prieteni, toate punctele sale de vedere sunt chiar întărite de către aceștia.

Ce mai este adevărul? Era o dezbatere în SUA referitoare la facts și alternative facts. Pentru că tu poți avea anumite păreri, însă alte persoane pot invoca alte date în sprijinul propriilor teze.

Sigur, n-aș vrea să cădem în capcana de a relativiza totul, pentru că așa nu vom ajunge nicăieri. Există adevăruri obiective, clare, cuantificabile, față de care nu există deviații decât dacă ideologizăm adevărul. Dar și acesta este un proces care se întâmplă destul de frecvent. Repet, singura cale, singura soluție pe care o văd în acest moment ține tot de educație, să ne educăm copiii, să educăm generațiile viitoare și să ne educăm pe noi înșine în a fi deschiși față de alte opinii. Putem începe cu noi înșine, fiindcă și noi ne luăm știrile, dimineața, din acele surse care ni se par mai comode. Ar trebui să consultăm și celelalte surse, ale altor grupuri, să vedem cum interpretează ei evenimentele. Poate adevărul se află undeva la mijloc, poate nu,  dar ar fi bine să încercăm să găsim o cale de echilibru între toate aceste viziuni.

Totodată, noi simplificăm enorm lucrurile și vorbim despre două tabere, trei tabere, dar sunt mult mai multe asemenea ”triburi” și atunci busola, pentru a ne orienta, ține cred de cum ne formăm de mici. Noi ne-am format deja. Asta e, poate suntem irecuperabili. Dar măcar generațiile viitoare să aibă încă din copilărie această capacitate de a decela, de a-și forma mecanisme de autoapărare, astfel încât să fie cetățeni critici și nu cetățeni captivi ai unor ”bule”.

            Alina Miron: Care ar fi, în viziunea ta, principalele elemente ale unei construcții naționale solide, care să  facă românii să se simtă bine la ei acasă și, de asemenea, să iasă cu siguranță și cu eleganță în lume?

Remus Ștefureac: Cred că pentru noi, ca națiune, este foarte importantă încrederea. Există un sindrom destul de păcătos în rândul nostru, al românilor, acela de a ne face o autocritică uneori mai apăsată decât e cazul, de a ne considera mai slabi, mai puțin creativi, nu atât de buni precum sunt ceilalți din afară, de oriunde din altă parte.

Departe de mine tentația de a adopta curentele acestea excepționaliste, care țin de o altă sferă și nu de sociologie sau de politologie, dar cred că este foarte important să nu uităm că mândria de a aparține unei națiuni își are însemnătatea ei, pentru că numai ea îți poate conferi încrederea de a acționa eficient atât în sfera ta privată, cât și mai extins, într-o sferă publică.

Cred că noi, ca români, avem toate motivele să fim mândri de ceea ce am realizat ca națiune, până în prezent. Am reușit, cum-necum, să ne prezervăm o identitate solidă, într-o zonă dificilă și în care poate că nu ne potrivim foarte bine, cel puțin din punctul de vedere al limbii.

Suntem vorbitori ai unei limbi romanice, iar ceilalți vorbitori de limbi romanice se află undeva foarte departe, în Europa vestică și sud-vestică. Dar, cu toate acestea am izbutit să ne păstrăm identitatea, neavând inițial niște structuri statale foarte consolidate. Și totuși, am avut o permanență și o formă de autonomie tot timpul.

Ne-am păstrat religia, ceea ce este un lucru important. Ne-am păstrat limba și fondul tradițiilor, al identității noastre, chiar dacă am mai împrumutat de la vecini, așa cum este și firesc. Haideți să ne gândim la faptul că, deși nu am avut structuri statale consolidate, așa cum au avut alte state din regiunea noastră, am izbutit să ne adunăm și, mai mult decât atât, să ne consolidăm identitatea astfel încât, într-un interval relativ scurt de timp, 200 de ani, să avem un proiect național solid, coerent, capabil să genereze un stat consolidat, în care să se poată regăsi și cetățenii de altă etnie, de altă religie.

Am  realizat atât Marea Unire de la 1918, dar și Mica Unire, actul de fondare, până la urmă, a statului român, în anumite contexte internaționale, ne-au ajutat prieteni, ceea ce e firesc și am reușit să ne inventăm propria structură de valori și de identitate, pornind de la niște repere clare: cele de limbă, cele de cultură, cele istorice, și cele ale civilizației occidentale.

Alegerea formidabilă a lui Cuza, în pofida faptului că  existau și ”partide” interne care se opuneau procesului de unificare… Școala Ardeleană, care a consolidat identitatea românilor din Transilvania, adoptarea de legi inspirate după cele mai progresiste statel ale europei occidentale a secolului XIX, sacrificiile enorme  pe care  le-a făcut națiunea română în timpul Primului Război Mondial, pentru a înfăptui Marea Unire, 800 000 de victime…. Nici nu cred că putem concepe cu mintea de acum o asemenea jertfă de sânge! A fost o realizare imensă, chiar în comparație cu alte state din regiune!

Iată de ce cred că e relevant tocmai acest sentiment de încredere, izvorât din mândria de a aparține unei națiuni care a realizat lucruri foarte importante, cu creativitate, cu inteligență și reușind cumva să rezoneze cu valorile unei civilizații occidentale, noi pornind dintr-o  zonă de dominație orientală.

Mai sunt multe lucruri de recuperat, multe tare moștenite din anumite perioade istorice, cea fanariotă, de exemplu sau cea otomană, legat de funcționarea serviciului public, de integritate, de profesionalism…

Progresul este însă enorm și pentru a putea conștientiza această evoluție ar trebui, probabil, să ne extragem cumva din condiția noastră și să privim din exterior.

Trebuie să avem încredere!