Retrospectiva anului 2023 – Cezar Corâci - I

Stimați cititori,

Anul 2023 a fost un an deosebit pentru mine. Am lansat volumele 2, 3 și 4 din seria “Convorbiri despre Artă cu Cezar Corâci”, dar am și pictat. Despre ceea ce pictez v-am vorbit mai puțin. Cu ocazia lansării volumelor am organizat două expoziții de pictură despre care aș dori să vă vorbesc…în imagini…

De-a lungul timpului, am avut privilegiul de a avea la expozitii personalități de seamă ale culturii și criticii de artă din România. La expoziția din anul 2020, de la Sala Brâncuși, maestrul Tudor Octavian mi-a prezentat astfel pictura :

„Toți pictorii contemporani dorind să nu semene cu nimeni, seamănă cu ei, dacă veți face un tur în arta abstractă contemporană veți remarca vreo două lucruri: 1) că nu țineți minte și 2) că aveți impresia că ați mai văzut asta undeva. Pictorul Cezar Corâci suportă ceea ce se cheamă un regim de continuitate în artă. În restul Europei, a existat respect pentru continuități. Fracturile în materie de imagine, de reprezentare nu sunt atât de dure. E loc pentru toată lumea. Sigur că da, orice om care vrea să devină pictor suportă o mare uimire, adică faptul că toate locurile sunt ocupate. Tot ce trebuia făcut, sau merita făcut, s-a făcut. E o aventură să începi să speri a te defini printr-o continuitate. Cezar Corâci are acest noroc care este și o nenorocire în același timp, pentru că e un mod de a te alinia la un timp de imagine și de plăcere artistică, și de confort intelectual și optic în regimul continuității. Cred că toți dintre dumneavoastră făcând turul tablourilor ați avut observații de acest fel: „Hopa aici parcă ar fi… aici parcă da”. Domnul Corâci n-a făcut nici un secret din profesorii dumisale, atât din cei români, cât și din cei din albume și din muzee. Vă spun un secret, nu e nici un secret să fi avut profesori și să trăiești în respectul unor modele. Închei și să vă spun un secret, aceste tablouri au o calitate: pentru ele există un loc undeva într-o casă, într-un anturaj, într-un ambient. Deci nu sunt doar tablouri de expoziție.”

Expoziție și lansarea volumului 2 la Ateneul Român

În atelier

În prefața primului volum, v-am mărturisit dorința, care s-a născut din pictură, din contactul cu publicul în expozițiile pe care le-am avut, de a împărtăși cu cât mai mulți iubitori ai artei ceea ce eu am văzut, sau citit. V-am spus atunci că așa s-a născut ideea unei rubrici culturale în ziarul on-line Vocea Românului. Continui să susțin că alegerea subiectelor, artiștilor și lucrărilor publicate în Vocea Românului, este cu sigurantă o selecție pe care, cu sau fără voie, mi-am pus amprenta…

Pentru mine a fost o recuperare emoțională și imagistică a multor ani de peregrinări în lumea artei… în mari muzee ale lumii… în natură pe mai multe continente. Imaginile și emoțiile pe care le-am resimțit le-am redat pe pânză și în scris. Am dorit să le împărtășesc cu Domniile Voastre prin cele două volume „Convorbiri despre artă cu Cezar Coraci”.

Numărul mare de cititori, aprecierile, sau câteodată criticile Dumneavoastră mă motivează să scriu. Și o voi face cu aceeași sinceritate, mărturisindu-vă ceea ce am învățat și mai ales ceea ce am simțit în fața operelor marilor maeștri !

În continuare vă invit să vedeți și câteva picturi din expoziție …

Cu ocazia lansării volumului 2 profesorul universitar Mircea Coșea a spus :

”Doamnelor și domnilor, așa se zice. E onoare să fiu aici. E o mare oportunitate să prezint o carte. Sunt cuvinte care se repetă întotdeauna însă eu am să vă spun în mod direct că sunt aici pentru că am găsit ceva în viața noastră, a mea și a lui Cezar, care ne unește, și am găsit-o târziu. Dumneavoastră poate, unii dintre dumneavoastră mă cunosc ca economist, ca profesor în macroeconomie, dar să știți că eu sunt pictor. Sunt pictor din toată viața. Am pictat, am trăit din pictură o anumită perioadă, am făcut studii de pictură și în România și în străinătate când eram foarte mic. Trebuie să vă spun că am 80 de ani, deci am trăit în secolul trecut foarte mult timp. Când eram foarte mic, învățătoarea a văzut că am talent, m-a dus la o doamnă pictoriță, care își petrecea ziua la Gara Obor sortând cartofi, doamna Codreanu, soția fratelui lui Zelea Codreanu, care trăia într-o mizerie cruntă și n-avea voie să picteze. S-a uitat la mine și mi-a spus: „Dragă poate că ai talent, dar oricum lasă meseria asta că nu trăiești din ea”. Dar eu am continuat. Acum 30 de ani aproape, când începusem să facem ceea ce se numește tranziția la economia de piață – azi dacă m-ar întreba cineva, nu știu cum aș numi-o, dar atunci o numea tranziția la economia de piață – am avut foarte multe întâlniri cu Cezar, discutând despre ce se poate face în economie. Era reprezentantul unei extraordinar de importante categorii socio-profesionale, așa cum marea majoritatea de dumneavoastră îl cunoașteți, un om de mare cultură și un intelectual rasat, care poate să ducă un dialog de plăcere. Atunci mai aveam și dialoguri de neplăcere, cu diferiți proletcultiști care se credeau fel de fel de somități, ca acum un an și ceva să găsesc pe social media ceva ce pur și simplu m-a șocat. Și anume cineva în epoca asta în care noi discutăm despre pandemie și facturi, făcea propagare de artă, făcea educație artistică. Un lucru care se întâlnește rar acum. Și n-o făcea întâmplător, și n-o făcea artizanal. Am simțit atunci că este cineva care cunoaște ce spune, simte și simte și datoria de a spune altora ceea ce înseamnă să înțelegi arta, în principal arta plastică. Să o înțelegi nu ca nume, ca istorie, ci ca simțire. Pentru că în momentul de față ceea ce se întâmplă în țara noastră este o lipsă totală de simțire. Cei mai mulți dintre noi nu mai simțim viața. Ne temem de ea, ne temem de ziua de mâine, suntem stresați, ne amăgim singuri spunând că n-avem timp de așa ceva, n-avem timp de așa ceva, sunt prea multe de făcut. Ei, asta e ceea ce lipsește acum și ceea ce trebuie făcut acum. I-am telefonat și i-am spus: „Dumneata faci un lucru extraordinar”. Și, spre onoarea mea, mi-a propus să fac o mică prefață la această carte în care am încercat să arăt un singur lucru important: că în anumite momente e nevoie ca să vezi viața așa cum este ea dintotdeauna. Ori viața nu înseamnă numai materialitate, nu înseamnă numai politică, nu înseamnă numai frică, nu înseamnă numai angoasă, înseamnă și plăcerea de a înțelege ceea ce îți place. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu un artist extraordinar pe care eu îl iubesc și ca artist și ca om. Nu ne-am mai văzut de 20 și ceva de ani, poate chiar mai mult. Este pictorul Radu Dărânga care spunea: „Cea mai mare apreciere pe care pot s-o am atunci când cineva vine și îmi vede o lucrare nu este o analiză de culoare, de perspectivă. Un singur lucru, spune: Îmi place! Acest Îmi place înseamnă că deja ai simțit ceea ce artistul a vrut să spună”. Deci, întâi spunând că este un mare eveniment astăzi, trebuie ca să înțelegem lucrul acesta. Noi suntem așa cum suntem, adică suntem grăbiți, avem alte treburi, dar când cineva în țara asta scoate o carte, pe banii lui, pentru a educa artistic acest popor, care este înglobat în internet și în tot ceea ce înseamnă această materializare extremă a vieții, trebuie să îl aplaudăm. Și îl aplaudăm cu toată dragostea pentru că sper că va mai urma și volumul trei. Sper că vom mai avea ocazia, sau cine va mai apuca ziua să vadă ceea ce face acest pictor care are o calitate în plus, aceea de a…. talentul de a picta, talentul de a promova ideea de artă și de spiritualitatea. Mulțumesc, Cezar, mulțumesc că ai scris, că ești și mult succes!