Cea de a patra sesiune de discuţii, între delegaţiile de negociatori ruşi şi ucrainieni, în sistem videoconferinţă, deşi privită cu mai multe speranţe, n-avea cum aduce semnale pozitive. Îndelung aşteptate. Din moment ce abordările celor două tabere sunt total diferite: Mykhailo Podoliak, negociator-şef şi consilier al preşedintelui ucrainian Volodimir Zelenski declara înaintea rundei de dialog că „poziţia noastră nu s-a schimbat. Dorim pace, încetarea imediată a focului, retragerea trupelor ruseşti şi abia apoi discuţii despre relaţiile noastre de vecinătate şi diferendele politice”. Partea rusă, care n-a comunicat exigenţele imperative imediate, excluzând ceea ce se convenise în privinţa culoarelor umanitare, dacă am lua în consideraţie exprimarea premierului israelian Naftali Bennett, în urma discuţiilor cu Vladimir Putin, aşteaptă: recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeei, existenţa statelor Doneţk şi Lugansk, înscrierea neutralităţii, în privinţa NATO în Constituţie, demilitarizarea efectivă, în raport cu relaţia sa privind alianţa militară occidentală. Aşadar, o poziţie comună, concretă, convenită, a celor două delegaţii, cu semnături pe documentele pregătite în prealabil prin „progrese substanţiale”, care se clamează, este încă departe. Sau prematur de discutat. Delegaţia ucrainiană este dispusă să negocieze, dar nu acceptă capitularea şi nici ultimatumul. Cum este şi firesc. Are de partea ei comunitatea internaţională, sprijinul resimţit al Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie. Pe teatrele de operaţiuni armata rusă şi-a continuat manevrele de încercuire a marilor oraşe, inclusiv Kievul, neexcluzând luarea controlului total asupra lor. O parte din bombardamente a atins partea occidentală a Ucrainei, şi ne referim la baza militară de la Iavoriev, la numai 20 km de Polonia (ţară membră NATO şi UE) unde sosise o parte din ajutoarele militare livrate de Occident şi se pregăteau luptători străini. Miza războiului actual din Ucraina este imensă. Europa va putea supravieţui fără aprovizionarea energetică rusă, poate şi de materii prime, dar nu poate bloca acum importurile, chiar dacă prin multiplicarea valului de sancţiuni impuse Rusiei se doreşte generarea unei situaţii de blocaj a economiei acestei ţări. Şi potrivit directoarei generale a FMI, Cristalina Georgieva, posibilitatea încetării de plăţi este luată în calcul. O recesiune profundă pare iminentă la orizont. La reuniunea informală de la Versailles (10-11 martie) cei 27 au adoptat un al patrulea pachet de sanţiuni, care adâncesc izolarea Rusiei în economia europeană. Numai că datoria publică a Rusiei (36 miliarde Euro) reprezintă doar 20% din PIB, în timp ce datoria Franţei se ridică la peste 2000 de miliarde euro, ca să dăm un exemplu. O parte din sancţiunile economice se întorc aşadar contra iniţiatorilor. Complicaţiile sunt imense. Interzicerea accesului la reţeanua internaţională interbancară SWIFT a unor bănci ruseşti conduce la consolidarea proiectului unei infrastructuri convenite cu China, al cărui obiectiv comun este eliberarea de sub tutela dolarului. Convingerea Occidentului consistă în provocarea de suferinţe poporului rus, care –ajungând la exasperare- să-l debarce pe Vladimir Putin. Până acum unele dintre măsurile luate de europeni au reuşit doar neutralizarea clasei oligarhilor. Zeci de nume de miliardari ruşi, apropiaţi de Putin, se regăsesc pe lista neagră a UE. Între consecinţele derivate din sancţiuni se află criza petrolului şi eforturile bugetare pentru întreţinerea refugiaţilor care şi-au părăsit ţara. Până la urmă, în actuala fază a lucrurilor, nu este clar ce vrea Rusia, în afara eliminării dependenţei de Occident, o dependenţă construită în ultimele decenii, pornită de la Mihail Gorbaciov. E drept că bătăia comunicaţională face imposibilă orice concluzie. Rusia vrea, după anumiţi analişti, o altă arhitectură de securitate a Europei pe care să o controleze. Ceea ce este aproape cu neputinţă, oricât de riscantă se anunţă conivenţa –pe multiple planuri- cu China. Ceea ce surprinde totuşi, în actuala fază a războiului din Ucraina, este anemia demersurilor diplomatice, făcute pentru curmarea lui. Niciodată, de-a lungul deceniilor precedente, Europa n-a avut lideri atât de slabi, atât de lipsiţi de orice vocaţie pacifistă.

 

 

Un articol de Mircea Canțăr

 

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!