Tsung Chang

 

Având în vedere că Statele Unite și mai multe țări ale Uniunii Europene impun sancțiuni comerciale Rusiei, interzicând, printre altele, importul de petrol rusesc, este oportun să vedem cine sunt câștigătorii și perdanții acestei interdicții.

Așa cum am mai scris, sancțiunile comerciale lezează rareori țara vizată inițial, deoarece aceasta poate găsi cumpărători alternativi pentru mărfurile valoroase.

În ceea ce privește petrolul rusesc, este foarte probabil ca acesta să se vândă chiar mai bine decât înainte.

Permiteți-mi să vă arăt cum.

Rusia produce în prezent aproximativ 11,3 milioane de barili de petrol zilnic și exportă 7,1 milioane de barili. Țările care importă 4,8 milioane de barili au impus sancțiuni, în vreme ce țările care importă restul de 2,3 milioane de barili își vor continua afacerile fără niciun fel de interdicții.

Prețul petrolului a crescut la cele mai ridicate niveluri din 2008, deoarece aliații americani și europeni au luat în considerare interzicerea importurilor de petrol rusesc. De fapt, prețurile globale au crescut cu aproximativ 60% de la începutul anului 2022, apoi au scăzut iarăși, însă fără ca noi să simțim vreo ușurare, câtă vreme prețurile la benzină continuă să crească în același ritm.

Perdanții

Cererea de petrol rămâne la fel de mare în primul rând din cauza celor trei perdanți principali ai sancțiunilor: economia (producția economică necesită petrol, iar oamenii trebuie să se deplaseze la muncă), educația (copiii trebuie să se deplaseze la instituțiile de învățământ) și vârstnicii (care se deplasează la consultațiile medicale).

Câștigătorii

Poate diferența de 4,8 milioane de barili să provină din alte surse? Răspunsul scurt este nu. Vârful producției de petrol din 2006 a fost, chipurile, atins, iar țările care ar putea extrage mai mult vor refuza să facă acest lucru.

Luați Arabia Saudită, al doilea mare producător, cu 10,1 milioane de barili pe zi, cunoscută și sub numele de Banca Centrală a Petrolului. Saudiții pot produce încă 2 până la 2,5 milioane de barili pe zi, dar nu o vor face în ciuda capacităților disponbile, deoarece aceasta le-ar afecta profitabilitatea și ar supăra Rusia, partenerul lor de cartel OPEC.

Acesta este motivul pentru care prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a refuzat să-i răspundă la telefon președintelui american Joe Biden.

O altă sursă potențială este Iranul, al patrulea cel mai mare producător, cu 4,5 milioane de barili pe zi. Iranul are de asemenea capacități suplimentare dar, la fel ca în cazul saudiților, producția suplimentară le-ar afecta profiturile. Și așa stând lucrurile, ar cere SUA și UE să renunțe la toate sancțiunile, inclusiv la interdicția de a a deține armament nuclear. Ceea ce SUA și UE nu vor putea accepta niciodată.

Petrolul poate fi transportat numai prin conducte sau cu cisternele (terestre sau maritime), iar dintre cele 19 țări care au o frontieră terestră sau maritimă cu Rusia, doar China are capacitatea de a importa acești 4,8 milioane de barili suplimentari și de a-i exporta ulterior.

China importă deja 1,6 milioane de barili pe zi din Rusia, iar triplarea capacității sale de import se poate face în câteva luni, în cadrul Inițiativei Belt an Road.

Saudiții au fost atât de îngrijorați de perspectiva de a-și pierde statutul de prim furnizor de petrol al Chinei, în favoarea Rusiei, sau de ziua în care China ar putea să nu mai aibă nevoie deloc de petrolul lor, încât filiala petrolieră a Arabiei Saudite, Saudi Aramco, s-a oferit recent să construiască o nouă rafinărie în China, cu o capacitate de 300 000 de barili pe zi, care să poată fi aprovizionată doar cu petrol saudit.

Avertismentele consilierului american Jake Sullivan privitoare la consecințele neîndoielnice pe care le va suferi China în cazul în care va ajuta Moscova să evite sancțiunile occidentale au fost rostite în preajma unor urechi surde. China este mai mult decât interesată să cumpere petrol rusesc la preț redus și să profite de pe urma vânzării acestuia sau să-l utilizeze în industria proprie.

La urma urmei, pe vremea când Xi Jinping era doar un simplu guvernator al provinciei Fujian, aici a avut loc cel mai grav episod de contrabandă din istoria Chinei, care a ieșit la iveală atunci când premierul  Zhu Rongji a observat că veniturile țării pentru accize la combustibil nu crescuseră în concordanță cu creșterea explozivă a PIB-ului experimentată de China la sfârșitul anilor 90.

Zhu a lansat o investigație imediată și a promis că tranzacțiile oricărei companii străine care a importat ilegal benzină, omițînd să plătească accize, vor fi pentru totdeauna interzise în China.

Spre marea surpriză a lui Zhou, autorul aceste fraude era antreprenorul local Lai Chanxing. Replica celebră a premierului a fost că nici măcar ”executarea lui de trei ori la rând n-ar fi o pedeapsă suficient de aspră” pentru un delict de o asemenea gravitate, înlesnit de complicitatea a sute de oficiali guvernamentali chinezi, incluzând autorități vamale și judecătorești. Cea mai teribilă revelație fiind aceea că terminalul petrolier de primire fusese construit de ingineri ai Armatei Populare de Eliberare.

Acest scandal s-a soldat cu 14 pedepse cu moartea, 11 condamnări la închisoare pe viață și alte 58 de pedepse mai mici.

Guvernatorul de atunci al provinciei, Xi Jinping, nu a suferit  nicio pedeapsă,  astfel încât el are acum puterea de a se ocupa în voie de afaceri profitabile cu petrol.

În concluzie: toți producătorii de petrol vor avea de câștigat de pe urma sancțiunilor antirusești, principalul beneficiar  va fi,  însă, China.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

 

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!