În ultimii doi ani ne-am concentrat exclusiv pe încetinirea răspândirii virusului sars-cov-2.

Lumea occidentală a strâns munți de informații, a efectuat sute și mii de studii științifice, a dezvoltat mai multe vaccinuri, dar toate acestea nu au izbutit să împiedice un dezastru economic și social de proporții, datorat nu atât pandemiei în sine, cât, mai ales, ”măsurilor” menite să o oprească.

Pe măsură ce pășim în cel de-al treilea an trebuie să privim dincolo de ”mantrele” cu care am fost obișnuiți de către guvernanți și presa mainstream, punându-ne totodată câteva întrebări esențiale privitoare la ce anume s-a greșit și va trebui evitat cu strășnicie de-acum înainte.

Deciziile privitoare la o pandemie nu sunt niciodată doar despre știință, care ne oferă metodă și informație, dar nu poate decide falimentarea micilor întreprinderi particulare și nici dezumanizarea prin interzicerea ultimului rămas bun de la cei dragi ai noștri, împachetarea morților în saci negri de plastic, sau abuzarea copiilor de creșă cu măști și interdicția de a se juca împreună.

”Știința” nu poate lua niciodată asemenea decizii, ci ele decurg din valorile noastre și din compromisurile pe care decidem la un moment dat să le facem. Nu există nicio modalitate științifică de a determina care valori anume sunt mai importante decât altele, sau de a decide cum anume ar trebui să procedăm. 

Un alt lucru care trebuie spus tare și răspicat este că dreptul de a avea o opinie validă despre politicile de pandemie nu este rezevat experților în sănătate publică. În joc sunt viețile noastre, ale tuturor, și suntem la fel de calificați – ba într-o democrație chiar obligați – să gândim singuri și să cântărim cu atenție tot ceea ce ne privește și afectează în mod direct.

De asemenea, într-o pandemie nu există soluții bune, ci doar unele ”mai puțin rele”. Și asta deoarece o anumită politică care aduce beneficii unui grup (cum ar fi, de exemplu, persoanele imunocompromise) poate provoca prejudicii enorme unui alt grup, mult mai mare (cum ar fi copiii).

Restricțiile severe pot proteja mai mulți oameni dar, pe de altă parte, ele pot să-i nenorocească pe alții. Iată, așadar, un adevăr de neocolit: este total neproductiv să-l plătim pe Ion cu bani jefuiți de la Vasile. (Unde mai pui că ajutorul i-ar putea fi mult mai puțin util decât bănuisem la început).

După doi ani întregi, liderii politici și autoritățile medicale publice din ”țările civilzate” încep să rostească toate acestea cu voce tare, realizând în sfârșit inexistența unor dovezi clare privitoare la reducerea spitalizărilor sau a internărilor la ATI în urma ”măsurilor” și ”restricțiilor” dure suportate de populație.

Pe de altă parte, discutarea compromisurilor nu este un act de cinism ci, dimpotrivă, un lucru absolut esențial. Câtă calitate a vieții și sănătate mintală sacrificăm pentru a menține mai mulți oameni în viață? Care este cel mai sănătos echilibru între protecția oferită de stat și propria noastră responsabilitate?

Ocolirea întrebărilor de acest fel nu le va face să dispară, ci doar ne va împiedica să luăm decizii etice clare, ușor de înțeles pentru toată lumea.

Viața este plină de pericole care pot fi doar gestionate, nicidecum eliminate. Undeva, pe parcurs, am pierdut din vedere faptul că viața a presupus dintotdeauna un anumit hazard și ar trebui să ne re-familiarizăm cu conceptul de risc acceptabil. Altminteri, ce rost mai are să ”salvăm vieți”, dacă renunțăm să trăim?

Lansarea vaccinurilor anticovid a generat un nivel de divizare a populației nemaivăzut nici măcar aici, în țara tuturor posibilităților. Trebuie să înțelegem de ce s-a întâmplat asta, iar explicația ”șoșocari idioți” nu ne va fi de niciun folos. Să săpăm mai adânc: cât de idioată a fost, de fapt, comunicarea cioclilor pandemici cu publicul, cât de iresponsabile și stupide hibrisul dezlănțuit, delirul de grandoare și țâfnele lui Raed Arafat& comp.? Și cât de inspirată maimuțărirea (aproape) punct cu punct și tâmpenie cu tâmpenie a politicilor la fel de dezastruoase din așa zisa ”lume civilizată”?

Învinovățirea oamenilor pentru transmiterea neintenționată a unui virus respirator contagios nu are nicio legătură cu mult clamata știință, ba chiar dimpotrivă, o contrazice flagrant. Iar a-i înspăimânta pe copii spunându-le că își pot ucide bunicii ori de câte ori ies din casă nu este nimic altceva decât demență în stare pură, care a provocat daune psihologice uriașe.

Copiii au fost învățați să se gândească la ei înșiși ca la vectori ai bolii, ceea ce le-a modificat fundamental percepția despre propria persoană. A venit vremea să ridicăm de pe umerii lor această povară și abia cine nu înțelege acest lucru merită cu adevărat să fie izolat ca un pericol public.

Dacă știi că ai covid și totuși dai o petrecere atunci da, comportamentul tău este iresponsabil. Dar dacă vrei doar să trăiești normal, iei covid și îl pasezi mai departe, nu este vina nimănui. Așa interacționează oamenii cu virusurile. Dintotdeauna.

Nu putem avea pretenția ca guvernul să ne garanteze siguranța pentru eternitate. Infecția covid 19 este contagioasă și da, acțiunile fiecărui om afectează întregul. Dar chiar și așa, nu e treaba guvernului și a celorlalți oameni să conceapă legi sau să-și organizeze viețile în funcție de nivelul de comfort pe care ni-l dorim. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru propria noastră siguranță, alegând nivelul de precauție pe care îl preferăm pentru noi și pentru cei dragi.

Trebuie, de asemenea, să acceptăm imperfecțiunea: vor exista întotdeauna oameni care vor sfida regulile. Putem încuraja populația să respecte recomandările instituțiilor de sănătate publică, dar nu ne putem baza pe o docilitate 100%. Medicii știu că imensa majoritate a pacienților nu le urmează niciodată absolut toate sfaturile. Și înțeleg că oamenii au întotdeauna motivații profunde și complexe pentru ceea ce fac.

Ultimii doi ani ne-au învățat că ar trebui să abordăm natura cu mai multă smerenie. Fluxurile și refluxurile unei pandemii nu pot fi explicate întotdeauna prin schimbări ale comportamentului uman. Un focar se stinge adesea în mod misterios, ca un incendiu de pădure. De asemenea, așa cum focul ocolește în mod misterios unii copaci, nu toți oamenii sunt în aceeași măsură vulnerabili în fața virusului. Suntem parte integrantă a naturii, motiv pentru care încercările de a o domina sau de a-i declara război au fost menite dintotdeauna unui eșec total.

De-a lungul evoluției noastre, am fost nevoiți mereu să găsim un echilibru optim între nevoia de libertate și nevoia de siguranță. Tacticile de exacerbare a panicii de care au uzat atât guvernanții cât și presa au distrus acest echilibru îmbolnăvind psihic, la propriu, o mare parte a populației.

A venit vremea să ieșim din teroare și să ne întâlnim la mijloc de drum, față către față. Să discutăm deschis despre toate acestea, renunțând la insulte de genul ”oi” sau ”șoșocari”, care nu fac decât să adâncească și mai mult prăpastia dintre noi, întărindu-ne pe fiecare pe poziția sa. Rănile adânci ale societății românești nu se pot vindeca cu hăulituri și batjocură ieftină, de maidan.

Nedeea Burcă

 

 

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!