Freddie Sayers

Până la criza ruso-ucraineană profesorul John Mearsheimer era cunoscut, mai ales în cercurile academice, ca un analist de frunte aparținând școlii realiste de politică externă. Adică, el are o viziune lucidă cu privire la problemele de politică internațională, considerându-le un prilej de competiție între marile puteri, care își arată mușchii în scopul obținerii hegemoniei regionale.

Dar, odată cu euromaidanul din 2014 și, ulterior, cu invazia rusă din februarie, el a devenit o figură simbol, reprezentantul milioanelor de oameni din întreaga lume care au îndoieli cu privire la înțelepciunea acțiunilor occidentale în Ucraina. Una dintre prelegerile sale, susținută în 2015 și intitulată De ce criza din Ucraina este vina Occidentului, a fost vizionată pe YouTube de 28 de milioane de ori.

Principalul său argument, conform căruia prin extinderea NATO înspre est și prin invitația făcută Ucrainei de a se alătura alianței, Occidentul (și, în special, Statele Unite), a creat o situație intolerabilă pentru Vladimir Putin, care a dus, inevitabil, la măsurile luate de Rusia în vederea zdrobirii Ucrainei, este astăzi de nerostit. Criticii săi îl denunță ca pe un apologet al lui Putin, în vreme ce susținătorii cred totuși că invazia și războiul care a urmat dovedesc că el a avut tot timpul dreptate.

Când l-am întâlnit pe Mearsheimer mi-am dorit să mă concentrez pe ceea ce am aflat de la începutul invaziei din februarie. Am vrut să aflu cum poate el încă susține că ”nu există nici o dovadă” a ambiției Rusiei de a cuceri Ucraina? Cum altfel ar putea fi interpretat acel moment șocant în care a devenit limpede că rușii lansează o invazie totală – dinspre nordul, sudul și estul țării?

”Rușii au invadat Ucraina cu maximum 190 000 de soldați” – a răspuns interlocutorul meu. ”Nu au făcut niciun efort pentru a cuceri toată Ucraina. Nici măcar nu s-au apropiat. Nu există nicio modalitate de a cuceri Ucraina cu 190 000 de soldați. Și nu aveau nici trupe în rezervă pentru a face asta. Când germanii au invadat Polonia, în 1939, aveau 1,5 milioane de soldați. Aceasta este dimensiunea armatei necesare cuceririi unei țări precum Ucraina, ocuparea și încorporarea ei într-o Rusie mai mare. E limpede că a fost doar o strategie cu obiectiv limitat.”

În acest caz, care a fost acel scop limitat?

”Rușii au spus de la început că își doresc o Ucraină neutră. Și dacă nu pot obține o Ucraină neutră, vor crea un stat succesor, disfuncțional. Au ocupat o zonă uriașă de teritoriu în Est, au anexat acele regiuni care acum fac parte din Rusia… Și, în același timp, distrug infrastructura ucraineană. Ei distrug economia ucrineană. Este groaznic să vezi ce se întâmplă cu Ucraina.”

Această evaluare a situației de pe teren este foarte diferită de rapoartele pe care le auzim zilnic despre succesele ucrainene și retragerile rusești. Națiunea victimă se comportă, însă, uimitor de bine în majoritatea cazurilor.

Mearsheimer admite că a fost surprins de slaba performanță a rușilor, dar asta nu pare să-i fi afectat evaluarea. I-am spus că evoluția de până acum a războiului din Ucraina poate fi văzută ca o dezavuare a ”realismului” său politic. Puterea mai mică o poate înfrânge pe cea mare, în parte prin convingerea morală pură a oamenilor săi care își apără patria – ceea ce se constituie, cu siguranță, într-o dovadă a elementului moral intangibil care lipsește din viziunea sa rece, ”realistă”, a lumii.

”Cuvântul cheie aici este naționalismul” – a răspuns el. Nu există nicio îndoială că, atunci când rușii au invadat Ucraina, naționalismul a revenit în prim plan și că naționalismul ucrainean este un multiplicator de forță. De asemenea, nu există nicio îndoială că naționalismul nu face parte din teoria realismului meu politic, dar naționalismul este în concordanță cu realismul. Naționalismul și realismul se potrivesc destul de bine. Dar, din punctul de vedere pe care l-ați reamintit, naționalismul este în joc și de partea rusă. Și, pe măsură ce rușii vor simți tot mai mult că Occidentul are Rusia în cătare, încercând nu doar să o învingă, ci și să o scoată din rândul marilor puteri, naționalismul rus va fi tot mai puternic. Trebuie să fii foarte atent și să nu judeci acest război doar din punctul de vedere al momentului actual. Acesta este un război de lungă durată și se va desfășura în moduri greu de prezis. Dar cred că există șanse mari ca într-un final rușii să învingă.”

Într-un mod descurajator, Mearsheimer crede acum că prilejul de a face pace a fost pierdut și că nu există un acord realist la care să se poată ajunge. Rusia nu va renunța la regiunile dobândite, în timp ce Occidentul nu poate tolera ocuparea acestora. Între timp, a devenit imposibilă și ideea unei Ucraine neutre, întrucât singura putere capabilă să garanteze această neutralitate este SUA, ceea ce, desigur, este intolerabil pentru Rusia. După cum spune el succint: ”Nu există opțiuni realiste. Suntem terminați.”

El crede că escaladarea este posibilă, iar probabilitatea unui eveniment nuclear este semnificativă. Și expune pas cu pas motivul pentru care rușii ar putea merge până acolo:

”Dacă rușii ar folosi arme nucleare, scenariul cel mai probabil este că le-ar folosi în Ucraina. Ucraina nu are arme nucleare proprii. Așa că Ucrainenii nu ar putea să riposteze rușilor. În plus, dacă rușii folosesc arme nucleare în Ucraina, Occidentul – și aici vorbim în principal despre Statele Unite – nu va riposta în același fel, pentru că asta ar duce la un război termonuclear general.

Pe de altă parte, în acest scenariu, nu ne putem baza total pe reținerea occidentală, ceea ce face ca șansele de escaladare catastrofală să rămână puternice, motiv pentru care el consideră ”prostească” actuala retorică a liderilor occidentali despre înfrângerea Rusiei.

Britanicii sunt principalii animatori politici – Mearsheimer este de părere că ei incită Statele Unite. ”Cred că britanicii sunt de o prostie remarcabilă, întocmai ca polonezii, balticii și americanii.”

Între timp, Suedia și Finlanda, cu ofertele lor de aderare la NATO, fac situația și mai periculoasă. Ideea că Rusia ar fi gata să invadeze Finldanda sau Suedia este o ”născocire a imaginației Occidentului”, iar apartenența acestor țări la pactul de securitate nu ar face decât să sporească sentimentul Rusiei că este înconjurată în mod deliberat. El crede că cererile ar trebui respinse și că nimeni nu ar trebui să aibă ”dreptul” de a se alătura unei alianțe de securitate precum NATO.

Logica lui Mearsheimer arată mereu aceeași direcție: dacă nu există posibilitatea unui acord de pace cu Ucraina, singurul prognostic logic este lupta continuă; lupta continuă va conduce la escaladare, mai ales dacă Rusia va fi în pericol să piardă, iar escaladarea ar putea foarte bine să ia o formă nucleară – moment în care un conflict nuclear de mare putere va deveni o posibilitate reală.

Un alt rezultat, eventual mai bun decât acesta, i-ar zădărnici teoria, dovedindu-i că se înșeală. L-am întrebat dacă, în caz că războiul din Ucraina se va termina mai puțin rău – poate prin retragerea Rusiei sau printr-un aranjament – va admite că a greșit?

”Desigur” – a spus el. ”Politica internațională operează într-o lume a incertitudinii radicale, este foarte greu să-ți dai seama cum arată viitorul, este foarte greu să faci predicții.” Există probabilitatea ca rușii să se prăbușească, la un moment dat? ”Cred că există o mică probabilitate. Dar cred că există o probabilitate semnificativă ca acest lucru să ducă la război nuclear. Și, în mintea mea, asta înseamnă că ar trebui să fim extrem de precauți. Permite-mi să ilustrez acest lucru printr-o analogie: Am un pistol a cărui țeavă are 100 de camere… pun cinci gloanțe și te avertizez: Freddie, îți voi pune pistolul la cap și voi apăsa pe trăgaci… dar nu-ți face griji, probabilitatea de a te ucide este de doar 5% … Cum te-ai simți în acest caz? Oare nu ți-ar fi, totuși, foarte frică? În cazul nostru consecințele implică război nuclear. Ce ai face dacă ar exista o cât de mică probabilitae ca John să aibă dreptate?”

Conform obiecțiilor comune, comportamentul unei puteri nucleare este greu de dedus. Agresorul poate să amenințe mereu cu un dezastru nuclear, ceea ce poate duce, de asemenea, la dezastru. Deci, unde ar trage Mearsheimer linia? Răspunsurile lui sunt limpezi.

În primul rând, el consideră fără ezitare că actualele țări NATO trebuie apărate, cu orice risc. ”Țările baltice sunt în NATO. Polonia și România sunt în NATO. Au o garanție la articolul 5. Dacă rușii ar ataca acele țări, ar trebui să sărim în apărarea lor, nu există nicio îndoială asupra acestui fapt. Aș sprijini asta.”

Mai surprinzător, cu privire la problema Chinei și a Taiwanului, despre care s-ar putea crede că se aseamănă cu aceea a Rusiei și a Ucrainei (avem, în ambele cazuri, o entitate mai mică susținută de Occident pe orbita unui hegemon regional rival), el adoptă opinia opusă.

”În ceea ce privește China, am o viziune fundamental diferită. Și, prin urmare, felul în care mă raportez la Taiwan este diferit de felul în care mă raportez la Ucraina. China este un concurent egal al Statelor Unite și amenință să domine Asia, așa cum SUA domină emisfera vestică. Din punct de vedere american, acest lucru este inacceptabil. Și cred că este corect. Așa că vom face tot posibilul pentru a limita China. Și pentru a limita China, este important pentru noi să apărăm Taiwanul.”

Prin urmare, ”mearsheimerismul” este puțin diferit de ceea ce își imaginează uneori adepții sau detractorii săi. Nu este o doctrină anti-război (ramura ”realismului ofensiv” are o viziune specifică a agresiunii ca o parte necesară supraviețuirii marilor puteri); nici nu este fundamental sceptic cu privire la puterea americană. El susține ca puterea americană trebuie să-și vadă de interesele ei, dar consideră că războiul din Ucraina este o distragere a atenției de la amenințarea reală, care este este China, și chiar mai rău decât atât, că acesta va arunca Rusia în brațele Chinei, când interesul real al Americii este să le despartă.

Cu o săptămână înainte de a ne întâlni, Isaac Chotiner a publicat o transcriere a unui interviu telefonic cu Mearsheimer în The New Yorker. Era aparent despre Ucraina, dar Chotiner a încercat să-l determine să vorbească despre recenta sa întâlnire cu Viktor Orban. Iar refuzul său a sugerat că încearcă să camufleze prietenii tulburi în periferiile iliberale (și cu simpatii pro-ruse) ale Europei.

Mearsheimer mi-a spus (ceea ce a refuzat să facă în interviul telefonic al lui Chotiner) că a fost în Ungaria pentru a promova traducerea ultimei sale cărți, The Great Delusion, și că premierul și președintele țării i-au cerut, prin intermediul editurii, o întâlnire. Și, că, prin urmare, a profitat de această șansă, acceptând o conversație de trei ore cu Viktor Orban.

”Am fost foarte interesat să vorbesc cu el din două motive. În primul rând, eram curios să-i aud părerile despre Ucraina și să-i compar opiniile cu acelea ale altor lideri europeni. Dar am fost foarte interesat și să vorbesc cu el despre naționalism și liberalism, despre relația dintre cele două isme, aceasta fiind una dintre temele centrale ale cărții mele. Ceea ce am eu în comun cu Orban este credința că naționalismul este o forță foarte importantă. Aici, evident, sunt de acord cu el. Dar eu mai cred și că liberalismul este de asemenea o forță foarte puternică, în vreme ce el detestă liberalismul. Orban consideră liberalismul și naționalismul ca fiind opuse polare. El favorizează naționalismul și vrea să zdrobească liberalismul. Pentru mine naționalismul și liberalismul sunt două ideologii care diferă din multe puncte de vedere dar care, totuși, pot coexista.”

Și atunci, oare nu este îngrijorat că, având asemenea întâlniri, va începe să fie perceput mai degrabă ca un activist cu agendă politică, decât ca un observator și un analist, și asta indiferent de conținutul real al discuțiilor purtate?

”Nu sunt activist, sunt cercetător. Și asta face parte din cercetarea mea. Scopul meu este să înțeleg ce se întâmplă în Europa… Eu nu accept și nici nu condamn politicile lui Viktor Orban, ci vorbesc pur și simplu cu el pentru a înțelege ce se întâmplă în mintea lui, în Ungaria și în Europa, în general… Faptul că sunt ponegrit fiindcă am vorbit cu Viktor Orban nu este deloc surprinzător în contextul actual, pentru că, în zilele noastre, oamenii nu sunt chiar atât de interesați să vorbească despre fapte și logică. Ei preferă să-i defăimeze, pur și simplu, pe cei cu care nu sunt de acord.”

Realismul rece de tip Mearshaimer a devenit popular în lumea noastră din ce în ce mai multipolară și competitivă, or asta ar putea să nu fie chiar întâmplător. Dar el conține o cantitate de observație impasibilă care, în urechile progresiștilor, sună negativ sau chiar cinic. Îl întreb dacă această lume nesigură, multipolară, este aici pentru a rămâne și dacă da, este de bine sau de rău?

”Cu siguranță este aici pentru a rămâne. Și cred că este mai periculos decât în perioada Războiului Rece. M-am născut și am crescut în timpul Războiului Rece, într-o lume multipolară. Aveam, pe atunci, Statele Unite și Uniunea Sovietică. Iar în perioada unipolară a existat un singur pol, Statele Unite. Pe când astăzi avem trei mari puteri, Statele Unite ale Americii, China și Rusia. În lumea unipolară nu puteai avea politici de mare putere, pentru că era una singură. Ceea ce avem astăzi, cu competiția SUA-China în Asia de Est și concurența SUA-Rusia, în principal cu privire la Ucraina, sunt două diade de conflict. Sunt diade de conflict separate – SUA-China, SUA-Rusia. Aș spune nu doar că sunt două în loc de una, ci și că fiecare dintre aceste diade este mai periculoasă decât diada conflictuală din timpul Războiului Rece. Statele Unite și Rusia sunt aproape în război și putem imagina scenarii plauzibile în care Statele Unite ar ajunge să lupte împotriva Rusiei în Ucraina. Și apoi, am vorbit despre competiția dintre SUA și China, și problemele asociate cu Taiwanul. Dar Taiwanul nu este singurul focar din Asia de Est, mai există Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est și Peninsula Coreeană. Așa că ne mai putem imagina și un război izbucnit între Statele Unite și China în Asia de Est, și un război izbucnit în Ucraina, care implică Statele Unite și Rusia, cred că mult mai ușor decât ne-am fi putut imagina un război în Europa sau în Asia de Est în timpul Războiului Rece.

Cred că trăim vremuri mai periculoase decât atunci și, cu siguranță, mai periculoase decât am trăit în timpul momentului unipolar. Și mai cred că situația se va înrăutăți.”

Chiar sper să te înșeli – am spus eu.

”Sper și eu ” – a răspuns el.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

sursa: aici

Freddie Sayers este un jurnalist britanic, intervievator, editor executiv al revistei online UnHerd.