Domnule președinte, am vrea să cunoaștem părerea dvs. și, eventual, a colegilor dumneavoastră. din Blocul Național Sindical legată de una din problemele de maximă autoritate ale momentului, și anume reînceperea școlilor. Pentru că, cel puțin la prima vedere, există o mare discordanță, să spunem, între necesitatea absolută a copiilor de a merge la școală și faptul că, totuși, pandemia a înregistrat în ultima lună o creștere absolut semnificativă.
Este unul dintre subiectele cele mai fierbinți pe agenda publică și pe agenda politică a României. Dacă dăm timpul înapoi, înainte de pandemie, o să constatăm că oricum aveam o problemă în România cu infrastructura școlară, în multe locuri de proastă calitate, cu modul de organizare și structurare a claselor în școli, cu modul de organizare a managementului activităților școlare.
Sunt foarte multe lucruri, ca să zic așa, critice, care existau înainte de pandemie, dar care acum capătă cu totul și cu totul alte valențe. De aici și dificultatea în a găsi niște soluții coerente. Ceea ce este de necontestat pentru orice cetățean al acestei țări, că e ancorat politic sau nu, este faptul că ministrul educației împreună cu echipa sa au fost incapabili să pregătească debutul noului an școlar.
S-au trezit acum ”să îngrașe porcul în ajun” și chiar ieri, în ședința de guvern au aprobat niște achiziții care vizează tablete, care vizează toalete containerizate… acum, cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, și cred că este imposibil ca în intervalul foarte scurt de timp să se procedeze la parcurgerea pașilor prevăzuți în lege în ceea ce privește achizițiile publice.
Sau, unele guri rele vor comenta și vor spune că au creat în mod intenționat această criză, pentru a justifica niște achiziții extrem de costisitoare, prin încredințare directă, direct de la sursă, argumentând acum cu caracterul excepțional, de urgență al problemelor.
Așa cum v-am spus, este de necontestat că s-a pierdut atâta amar de timp și nu s-a găsit până la urmă o soluție cu cap și coadă pentru reluarea activității școlare. Din păcate, așa arată lucrurile.
Bun. Totuși, revin cu un subtext al întrebării inițiale. Dacă în luna martie am oprit școlile, atunci când aveam 300-400 de cazuri pe zi, le reluăm, înțeleg de la dumneavoastră și din informațiile publice pe care le avem și noi, le reluăm aproape în aceleași condiții, la peste 1000 de cazuri pe zi?
Dar cine vă spune dvs., sau cine poate să spună câte cazuri existau, în realitate, în România, în primăvară? Pentru că noi ne raportam constant la niște cifre care sunt dependente de numărul de teste. În vremea aia noi eram la grădiniță în materie de testare a cetățenilor. Nu aveam date și cifre semnificative, pentru că și numărul de testări era foarte redus, noi n-aveam teste la dispoziție să ne testăm cetățenii, despre asta vorbim. Lucrurile nu s-au schimbat semnificativ.
Ceea ce încerc eu să spun este că tot acest interval de timp a fost irosit. A fost irosit, pentru că oamenii care trebuiau să se gândească, să proiecteze, pentru că era mai mult decât evident, și în martie și în aprilie și în mai, și în iunie, era cert că debutul noului an școlar nu ne va găsi cu problema covid 19 rezolvată. Era clar că trebuia proiectată o soluție de reluare a școlii care să țină cont de lucrurile pe care le-am spus mai devreme.
Ce facem? Păi, în primul rând avem un număr mare de copii în clase. Hai să vedem cum ne organizăm și cum restructurăm dimensiunea claselor. Imediat după asta, cum organizăm programul școlar, pentru că sunt școli în care, și înainte de pandemie, din cauza numărului mare de elevi, din cauza numărului mic de clase, de dimineața până seara se învăța în flux continuu. Hai să vedem ce facem cu accesul la infrastructura IT. Hai să vedem ce facem cu copiii care nu au acces la infrastructura IT. Hai să vedem ce facem cu profesorii care își prind degetele într-un computer, ce să mai vorbești despre lecții online… Hai să…. și tot așa, era o lungă listă de hai să facem diverse lucruri care trebuiau începute și făcute de atunci. Că nu era vreun mare mister că n-o să apară peste noapte zâna Măseluță cu bagheta: Acum aveți vaccin anticovid! Era clar pentru toată lumea acest lucru, era clar că în prima zi de școală ne va găsi în aceleași condiții, dacă nu chiar mai rău.
Și atunci, de ce n-au făcut aproape nimic în acest interval de timp? Au pierdut vremea de pomană, asta reproșez eu ministrului și întregii echipe de la Ministerul Educației. N-am văzut vreun think tank pe educație de atâtea luni de zile, n-am văzut niște oameni care să aibă o preocupare constantă pe subiectul ăsta. Deciziile guvernamentale au fost așa, luate cu țârâita, pe alocuri.
Domnule, hai să vedem ce facem acum, avem cutare, ok, nu ne ajung, mai luăm, mai suplimentăm. Gândiți-vă că, încă înaine de pandemie, de exemplu, am propus un nou mod de abordare în ceea ce privește un subiect critic pentru școala românească, și anume abandonul școlar. Când a început nebunia, în luna ianuarie, cu alocațiile pentru copii, pentru că subiectul e vechi, când politicienii au început să se întreacă în gesturi pline de generozitate, care riscă să arunce deficitul bugetar, dar și stabilitatea macro-economică, să le arunce în aer, nu numai anul ăsta, ci și în anii care urmează, am binevoit să lucrăm și să venim cu o propunere.
Am discutat și cu cei de la comisie, în douăzeci și ceva ianuarie discutam cu ei și le propuneam o soluție, pentru că erau deja îngrijorați, și asta era înainte de pandemie: Dar ce gânduri ai cu bugetul și cu deficitul bugetar? Și așa ați ieșit din ținta de deficit asumată la sfârșitul lui 2019, vedem că vreți să creșteți pensiile cu 40% la întâi septembrie, acuma sunt dezbateri politice pe dublarea alocațiilor, de unde credeți că o să puteți să faceți atâtea cheltuieli, ținând cont de faptul că, la capitolul venituri bugetare, stați extrem de prost?
Și atunci le-am promis celor de la comisie și am și anunțat în spațiul public o posibilă soluție, o alternativă la chestia cu creșterea alocațiilor pentru copii. Și am spus: Domnule, lăsați alocațiile pentru copii la nivelul la care sunt ele, și haideți să venim cu o măsură de intervenție care putea și poate să fie finanțată până în 2027, din fonduri structurale, pe actuala perioadă de programare, în care să țintim măsurile pe copiii aflați în nevoie.
Pentru că, până la urmă, alocația este un instrument universal, care se dă tuturor copiilor, indiferent că am o familie monoparentală cu cinci copii, și din acest motiv mama sau tatăl singur nu mai poate susține participarea copilului la actul educațional, dar îi dau și unui copil ai cărui părinți au 10 000 de euro venituri. Pentru ăla dublarea alocației e un gest neinteresant. E piciorul stâng de la o pereche de încălțări sport mai de soi. Aproape că nici nu-l interesează subiectul ăsta. Și atunci am propus: Domnule, hai să țintim măsura și să o legăm de participarea la actul educațional, să venim cu măsuri de sprijin țintite pe copii funcție de tipul de familie din care fac parte, ținând cont de veniturile/familie, și am insistat ca aceste sume de bani care puteau să aibă întrebuințări multiple, adică tot ce are legătură cu hrănirea, educarea și creșterea copilului respectiv… eu propusesem un format voucher digital, un instrument de plată din care nu poți să faci cash, pentru că am studiat comportamentul la nivelul unor familii sărace și am constatat că, din păcate, în unele dintre ele, copiii au devenit surse de venit pentru familiile respective. Și nu garanta nimeni că banii de alocații ajung la copii. Și de aia condiționam vaucherul și sumele de bani date diferențiat pentru copil, de tipul de familie și de participarea la actul educațional.
Pentru că era cel mai simplu să închizi bucla informației și să vezi dacă sumele pe care le-ai dat pentru ca acel copil să fie hrănit, îmbrăcat, încălțat, să-și ia tabletă, să vină la școală, au ajuns la destinatar. Chiar dacă destinatarul e minor, părintele fiindu-i tutore. Era singura cale. Ce puteai să faci? Anchete sociale în sute de mii de gospodării din România? Era imposibil. Făceai anchetele sociale în momentul în care vedeai că au cheltuit banii din cardul ăla pe care tu l-ai dat, și că acel copil e în continuare flămând, nu vine la școală, nu e îmbrăcat, încălțat, sau nu are tabletă și abonament la internet. Asta putea să fie făcut de atunci.
Prim ministrul României pare să-și fi însușit într-un fel ideile dvs., pentru că ieri a afirmat în spațiul public că vor fi ajutate, cel puțin din punct de vedere al materialului sanitar obligatoriu, familiile defavorizate. Deci înțeleg că are în vedere un mecanism similar.
Păi de la avea în cap un anumit tip de intervenție și a face acea intervenție e cale lungă. Eu vă spun despre niște lucruri pe care le-am propus în ianuarie-februarie, începutul acesta de an.
Între timp au mai adoptat alte decizii, au hotărât să ia ei, centralizat, tabletele. Probabil că cineva a avut interes pe subiectul ăsta. Când formatul nostru presupunea cu totul și cu totul altceva: îi dădeam bani, să se ducă cu părinții, eu îi dădeam doar specificația tehnică, nu trebuia să se ocupe cineva de așa ceva.
Să ne pierdem timpul în proceduri, să ne pierdem timpul în contestații pe licitații, da? E cam târziu.
Iar dacă ceea ce am propus devenea operațional, atunci puteam să mai adăugăm, în funcție de consecințele epidemiei, puteam să adăugăm resursele financiare și tipul de cheltuială efectivă pe care o puteam lăsa la dispoziția copilului, evident prin intermediul părintelui.
Au tot scos frânturi din astea de măsuri. Ceea ce propuneam noi era să le dea pe toate sub forma unui pachet controlat, pentru că multe din sumele de bani pe care le dau, nu se duc spre fiscalizare. Și asta-i o teză de bază: atunci când dai surse financiare, bani albi către familiile sărace, ăla nu se va duce niciodată să cumpere din zone fiscalizate, va încerca să-și folosească mai bine resursa financiară pe care i-ai dat-o și evident se duce către zona gri sau neagră a economiei, a pieței, către aia se duce. Tu scoți bani din buget și-i duci către zona neagră.
Apropos, sar de la una la alta, ne uităm la un alt domeniu interesant al economiei României, care are contribuție la PIB, anul ăsta mai puțin decât visau unii, mă refer la agricultură, dar care reprezintă cea mai mare zonă de evaziune fiscală a României. Deci are contribuție la PIB, dar n-are contribuție la buget. Nu se fiscalizează decât foarte puțin în agricultura românească.
Revenind la subiectul cu începutul școlii: foarte mulți din cititorii noștri sunt total nedumeriți, ne întreabă, totuși, ce se va întâmpla începând din prima zi de școală? Elevii vor sta, ca până acum, același număr de ore, în aceleași clase, sau care va fi modul în care se va desfășura procesul de învățământ?
Răspunsurile la toată această suită de întrebări le-am sintetizat eu în lucrurile nerealizate de minister, când v-am spus, legat de organizarea fluxurilor școlare, numărul de elevi pe clase, toate astea, toate întrebările de acolo vin. Trebuia să existe o analiză, o viziune și niște soluții. Și s-a pierdut acest amar de timp, acuma dăm din colț în colț ca șobolanii ăia prinși în capcană, nu știm încotro s-o apucăm. Aici e problema. Deci am pierdut foarte mult timp. Și dacă cineva își închipuie că în câteva zile se vor găsi soluții, se înșeală amarnic. Pentru că soluțiile alea presupuneau, printre altele, și resurse financiare. Care să fie alocate și cheltuite. Nu numai pe tablete.
Vă dau un exemplu. Ieri discutau despre toalete containerizate. Pentru că problemele, ca să zic așa, calității serviciilor sanitare din școlile din România erau cunoscute de anul trecut, de acum doi ani, de acum cinci ani, da? Se știau toate aceste lucruri. Ce, ați uitat de suta de mii de euro pentru o toaletă în fundul curții, în nu știu ce comună? Am uitat de ele? N-am uitat. Erau lucruri știute și, când știi că ai această problemă, soluția cu toaletele astea portabile, care să îndeplinească toate condițiile necesare, putea să fie rezolvată de astă primăvară. Din mai-iunie, trebuia să am evaluări, să văd pe fiecare județ, pe fiecare școală. De asta vă spun, s-au pierdut timpi, nu a existat viziune și coerență. Nu poți să spui acuma: Domnule, eu îmi închipuiam că în septembrie, în prima zi de școală, totul o să fie ca anul trecut, în 2019. Doar dacă ești dus cu capul, ești plecat de pe lumea asta.
Revin, totuși la întrebare. Dar cum va fi?
E greu să vă răspund. Uitați-vă la ce se întâmplă în alte țări. Au reluat școala, au introdus niște norme, au introdus niște mecanisme de control la accesul în școli, în ceea ce privește sănătatea copiilor, au investit suplimentar în zona de asistență medicală în școli, au introdus, să zic așa, standarde noi în ceea ce privește prezența unui număr X de copii în clase astfel încât să se respecte, de bine, de rău, distanțarea socială, fac campanii de educare, pentru că un rol esențial îl vor avea familiile, părinții, în această perioadă.
Familiile trebuie să acorde o foarte mare atenție copiilor și să le monitorizeze în permanență starea de sănătate, pentru că de acolo pot veni o bună parte din soluții, de la nivelul familiilor. Pentru că, dacă pe membrii familiilor, îi interesează mai puțin soarta copiilor, atunci e jale și, evident că există riscul ca anumiți copii infectați să ajungă la școală și să multiplice virusul.
Deci, o sumă de factori care trebuiau analizați înainte, puși pe hârtie, făcute evaluări, generate proceduri, generate soluții tehnice, soluții sanitare.
S-a discutat foarte mult de descentralizare și de implicarea și responsabilitatea directă a administrațiilor locale, pentru că școlile, într-adevăr, au o dublă subordonare în acest moment. Dar având în vedere faptul că normele epidemiologice stabilite la nivel național sunt cele pe care le face Ministerul Sănătății, cum se împacă aceste două nivele de acțiune? Pentru că este simplu să-i spui unui primar, să-i dai un set de reguli pe care noi încă nu le-am văzut, probabil că ele o să apară în următoarele zile, dar dacă el nu are capacitatea financiară și organizatorică să le pună în practică, ce se va întâmpla?
Păi nu se împacă deloc. Pentru că aici avem o problemă uriașă. Astăzi am fost în Parlament, la o comisie parlamentară, în calitate de invitat, evident pe un alt domeniu, n-avea treabă cu educația, era în zona sportului. Și, membrii acelei comisii, ridicau problema reluării competițiilor sportive, sporturi pe echipe, în toamna acestui an. Așa cum începe școala, reîncep și competițiile sportive. Organizate de către federațiile sportive. Și îl întrebau pe ministru: Dom’le, ce facem, normele alea aprobate de voi sunt aproape imposibil de aplicat. Și am intervenit, și le-am spus un lucru, pentru că ajunseseră să își facă pase politice acolo între ei. Zic: Domnilor, uitați un lucru esențial: conform legislației naționale, în România, există un Dumnezeu, există cineva suprem în materie de sănătate publică. Se numește simplu: Institutul Național de Sănătate Publică. Prin lege are puteri absolute în ceea ce privește normele de sănătate publică. Un număr limitat de persoane care spun: da, e bine așa, nu e bine așa. Cu argumente sau nu. Dar ei sunt cei care spun acest lucru. Așa că dacă vreți să vă rezolvați problema, îi aduceți pe ăia aici, le chemați pe doamnele alea la discuții și aveți niște discuții aplicate, sănătoase, serioase cu ele. Același lucru și pe educație. Dacă îi lași acolo, în incubatorul lor, se comportă strict ca niște funcționari de rutină, nu vor să-și asume absolut niciun fel de risc, sau niciun fel de decizie. Așa sau așa? E mai sigur așa, așa rămâne, cum am zis noi. Dar după aceea niciun politician, niciun ministru, niciun prim ministru, nici măcar Președintele României nu are voie să treacă peste ceea ce spun specialiștii, specialistele de la Insitutul de Sănătate Publică.
Și insist pe subiectul ăsta, pentru că mulți au impresia că ministrul X, sau ministrul Y. Și cu restaurantele, și cu terasele, că a zis Orban așa. Ei, Orban poate să vrea stea și în cap, dacă cei de la Institutul Național de Sănătate publică, care prin lege sunt structura supremă, care zice alb, negru sau gri… dacă doamnele de acolo zic nu, rămâne Orban în cap.
Deci asta e legea din România. Ele sunt astăzi stăpânul absolut al deciziilor pe sănătatea publică. Asta scrie la lege. Nimic altceva. Și niciun politician nu poate să…. n-ai ce să faci. Ele sunt cele care dau ora exactă în materie de sănătate publică, proceduri… pentru orice domeniu. Pentru sport, pentru restaurante, pentru școli. Ar fi interesant să le luați un interviu.
Mulțumim mult, domnule președinte, pentru interiul acordat.
Un interviu realizat de Cezar Corâci
