Domnule președinte Dumitru Costin, care este situația economiei românești în acest moment și care sunt previziunile Blocului Național Sindical, care este una dintre cele mai mari confederații sindicale din România?
Economia României, evident suferă, la fel ca și alte economii din Europa și din lume, în mai multe domenii de activitate. Cel puțin în acest moment, firmele au ”tras pe dreapta”, în sensul în care și-au suspendat temporar activitatea, au suspendat temporar contractele individuale de muncă. Sunt sectoare întregi, de exemplu industria de automobile și componente auto, care nu e o industrie românească, e o industrie globală, până la urmă… facem parte din lanțurile industriale globale și, oricât ne-am fi dorit să continuăm să lucrăm, nu se poate lucra pe stoc, așa că, în aceste domenii, activitatea va fi reluată atunci câd vor fi luate deciziile la nivel global. Însă, cel puțin pe această zonă, noi am semnalat Guvernului, de la bun început, că ar tebui să își intensifice discuțiile și negocierile cu Bruxelles-ul, pentru că o bună parte din industria României este dependentă de economii și industrii din Europa de Vest și, atâta timp cât s-a oprit acolo activitatea, fluxurile noastre de import sunt de asemenea înghețate și, pe cale de consecință, fabricile românești sunt blocate. Sunt și alte domenii în care resimțim acut impactul, inclusiv în domeniul construcțiilor. În construcții sunt oprite o serie de proiecte care deja se aflau în derulare, aici avem noroc că există un sistem bipartit sindicate-patronat, care a cumulat resurse financiare, mă refer la Casa Socială a Constructorilor… În acest sens, am propus guvernului, și guvernul a acceptat, să modifice legislația în vigoare și să dea posibilitatea ca din resursele financiare strânse în decursul timpului, capitalizate prin acest mecanism, să putem să protejăm social salariații din construcții. Aici noi am preluat, împreună cu patronatele, costurile pentru protejarea salariaților din domeniul construcțiilor, acordându-le plata șomajului tehnic prin intermediul Casei Sociale a Constructorilor. Nu mai vorbesc de industria de hoteluri și restaurante, lucrurile sunt clare aici, restricțiile impuse de starea de urgență, de pandemie, nu aveau cum să nu lovească și acest sector. Sunt însă și domenii de activitate în care în această perioadă de timp activitatea a crescut, chiar s-a produs o suprasolicitare inclusiv a salariaților, și aici discutăm de serviciile poștale, zona comunicațiilor, care sunt domenii care trebuie să performeze în aceste zile, în zona retailului, în principal ne referim la cel de bunuri alimentare și, nu în ultimul rând, agricultura și zona de industrie de produse alimentare, care au cerere. Aici constatăm o presiune mare pe salariați, e nevoie ca oamenii să lucreze suplimentar pentru a face față cerințelor existente în piață. Starea aceasta ar trebui ca în cel mult 30 de zile să dispară și ușor- ușor să ne reluăm activitatea. Chiar ieri, spre exemplu, au fost discuții purtate între sindicat și patronat la nivelul industriei de automobile, pentru a vedea cam care e orizontul rezonabil de timp în care se poate relua activitatea productivă. Părerile au fost împărțite, unii au cerut ca de astăzi să se reînceapă activitatea, alții au spus că este exclus să discutăm așa ceva, mai ales că în România se așteaptă un vârf al pandemiei, pe de o parte, pe de altă parte nu cred că poate să își asume cineva consecințele îmbolnăvirii și morții unor salariați, întrucât sunt activități care nu pot fi făcute prin intermediul calculatorului, sunt activități care se fac în hale și spații închise, bine determinate, în care nu poți să recurgi la distanțare socială pentru că tehnologiile și fluxul de producție arată într-un anumit fel, iar pentru a ajunge la distanțare socială trebuie să investești, lucru care e greu de crezut că se poate face pe termen nu scurt, imediat. Deci, la nivelul economiei, din estimările noastre, avem cam două treimi companii care continuă să lucreze, și o treime care se află în stare latentă, în stare de conservare, în stare de așteptare. Ca și comportament, pot să apreciez că firmele mari și-au respectat blazonul, respectă și regulile, în sensul în care s-au purtat negocieri, dialoguri, s-a ajuns la acorduri între managementul companiilor și organizațiile sindicale/salariați. Cel mai mare ”deranj”, și pun ghilimelele de rigoare, se întâmplă în zona întreprinderilor mici și mijlocii, cu comportamente care mai de care mai ciudate. Probabil ați luat act de faptul că avem o creștere spectaculoasă a numărului de indivizi care și-au pierdut locurile de muncă, discutăm de peste 10 000 de contracte de muncă care au dispărut în mai puțin de două săptămâni. Marea majoritate a acestor cetățeni, cărora li s-au închis contractele individuale de muncă, nu beneficiază de ajutor de șomaj, pentru că aceste contracte au fost închise cu așa zisul acord al părților, angajații au fost chemați, puși să semneze și li s-au pus actele în brațe… Pentru că, altminteri, angajatorul ar fi trebuit să urmeze un proces în conformitate cu regulile din codul muncii, un proces de disponibilizare individuală sau colectivă, cu preaviz de două săptămâni … și dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi apărut între timp ordonanța cu măsurile de sprijin al salariaților de la bugetul public. Nu au mai avut răbdare, au chemat oamenii, i-au dat afară, i-au aruncat într-o zonă din aceasta de no men‘s land, în care cetățenii nu pot beneficia nici măcar de ajutorul de șomaj sau de alte tipuri de măsuri de sprijin. Noi am cerut încă de acum două săptămâni, evaluând și apreciind acest tip de comportament discreționar al mediului de afaceri de pe zona întreprinderilor mici și mijlocii, am cerut niște măsuri țintite pentru această categorie de cetățeni…
Oricum, întreprinderile mici și mijlocii sunt cele mai fragile și cele mai afectate de criză..
Sunt fragile dar, în fragilitatea lor, puteau, pentru că știau foarte bine, erau reprezentanți la cel mai înalt nivel în discuțiile guvernamentale, știau că deciziile luate în CNT vizau în principal protejarea IMM-urilor, și iată că au apărut acte normative, care vin să le pună la dispoziție resurse financiare, mecanisme de creditare, garanții de stat… Suplimentar puteau să-și protejeze salariații și ei și să îi plătească din șomajul tehnic oferit de la bugetul public. Puteau să facă și ei același lucru. S-au grăbit însă să-și facă singuri dreptate și să se salarizeze pe sine, evident fără salariați. Cu promisiuni de genul: lasă că trece criza și vă angajăm din nou. Noi am cerut în mod explicit ca nici o firmă din România care a luat deja decizia de a-și face singură dreptate și de a se salva fără salariați, dându-și afară oamenii, să nu poată să beneficieze de niciun tip de măsură de sprijin. Inclusiv reprezentanții organizațiilor patronale au fost de acord, mai ales că discutăm prin prisma unuia dintre principiile fundamentale cuprinse în decretul prezidențial care operează și atăzi în România, și anume solidaritatea. Nu poți să fii ”solidar” cu bănuțul de la bugetul de stat atunci când ai creat asemenea probleme în piața muncii și în societatea românească.
E o măsură normală să nu fie ajutați cei care au închis activitatea.
Că au închis activitatea și au trimis oamenii în starea asta incertă, nici măcar șomeri nu sunt, i-au trimis pur și simplu pe stradă. Au spus: nu mai am nevoie de tine, la revedere. Puteau să facă o restructurare, să-i trimită în șomaj, dar nu au vrut să facă acest lucru, pentru că nu au mai vrut să aibă absolut niciun cost și nicio răspundere socială din secunda unu. Și nu au avut încredere în tot ceea ce se discutase și se negociase la nivel național. Tot în această zonă, a întreprinderilor mici și mijlocii, găsim un alt tip de comportament: cei care și-au păstrat salariații, și nu i-au dat afară, și beneficiază de șomaj de la bugetul public, își cheamă oamenii la muncă, evident, nu le dau salarii, și le zic sunt suficienți banii de la șomaj tehnic. Care iarăși e o ticăloșie. Deci din ticăloșie în ticăloșie. Nu ne mai potolim!
Se pare că sentimentul de solidaritate încă nu funcționează…
Nu discutăm aici de solidaritate. Aici discutăm de șmecherie, aici discutăm de tâlhărie! Tâlhărim bugetul public, șmecherim și salariații până la urmă. De ce s-au luat deciziile de reducere a activității, sau de suspendare a activității în anumite domenii? Tocmai pentru a diminua riscul expansiunii pandemiei și de a putea pune sistemul sanitar în capabilitate de luptă cu pandemia.
Care este situația personalului din sănătate?
În ceea ce privește personalul din sănătate consider că, după trecerea acestui moment de criză, trebuie făcut în regim de urgență și fără mănuși o radiografie amănunțită a modului în care diversele instituții ale statului și-au îndeplinit obligațiile pe care le aveau. Începând cu CSAT-ul și terminând cu cei care manageriază sistemul de urgență din România… obligațiile pe care le-au avut, prin diverse acte normative, prin diverse norme, inclusiv prin Strategia Națională de Apărare a țării… Pentru cei care nu știu, subliniez faptul că una din obligații era aceea de a pregăti instituțiile, infrastructura și populația astfel încât acestea să fie capabile să se descurce în contextul apariției unei pandemii. Iată, așadar, un punct clar trecut în Strategia Națională de Apărare a țării. Interesant de văzut ce Dumnezeu s-a întâmplat. De ce acest lucru nu a fost făcut, și de către cine? Iar cei care nu au făcut lucrurile acestea la timp, ar trebui să se aleagă cu niște dosare penale, ar trebui unii dintre ei, care mai sunt încă în funcții, să zboare de acolo pentru totdeauna, iar alții să înfunde pușcăria. De ce fac aceste afirmații considerate de unii, poate, foarte dure? Întrucât s-a dovedit că am fost completamente nepregătiți pentru această bătălie. Începând de la modul în care au fost organizate fluxurile de activități în spitalele din România, continuând cu modul în care personalul din spitale și din sistemul public de ambulanță, ca și cei de la ISU, ar fi trebuit să dispună de echipamentul necesar de protecție, deci fără instruirea personalului, fără proceduri și fără echipamentele necesare… Întreg sistemul public de sănătate a fost expus, agresat și dus într-o zonă uriașă de vulnerabilitate. Aș putea să îi înțeleg pe acei medici și acel personal medical care, în aceste zile, a luat decizia de a demisiona pentru că sunt, undeva, între prevederile legale… Rămân în activitate cu riscul ca într-o bună zi să li le spună: păi, stați, măi, că intrați sub incidența acelei prevederi penale cu zădărnicirea combaterii bolilor… ia uită-te, ai venit la muncă, ai lucrat, ai infectat oameni! Deci, toată zona medicală din România a fost completamente nepregătită. Și cineva va trebui să răspundă după încheierea acestei crize, penal înainte de toate. Și politic, în al doilea rând. Pentru că nu e posibil ca întreg sistemul să fie completamente nepregătit. S-a întâmplat la Suceava, s-a întâmplat la Deva, se întâmplă în București… Toate lucrurile acestea sunt consecința unor deficiențe grave în punerea în aplicare a unor norme juridice deja aplicate, care produceau efecte. De aici îmbolnăviri, de aici haos, de aici vulnerabilitate, de aici izolare, de aici lipsă de performanță și de aici, până la urmă, lipsa de capacitate în lupta cu acest inamic invizibil. Avem oamenii din sistemul ambulanțier din România… se fac niște sacrificii uriașe din partea acestora pentru ca sistemul să funcționeze în parametri optimi… Ceea ce constat, însă, cu tristețe, este că ăștia care nu și-au făcut treaba la momentul potrivit, pentru ca astăzi întregul sistemul sanitar din România să fi fost în parametri optimi de lucru, ăștia sunt și cei care vânează din disperare și din lipsă de soluții, orice cantitate de marfă de tip măști, combinezoane, dezinfectanți care, culmea, sunt aduse în România de diverse societăți comerciale care astăzi lucrează, de exemplu, cu cei din sectorul energetic. Discutam, acum două zile, cu un director general despre salariații care sunt în fluxul industrial, lucrează astăzi și care și ei sunt expuși riscurilor… Au achiziționat de patru ori din import echipamente de protecție pentru oamenii lor, astfel încât să și-i păzească și, implicit, familiile acestora. De patru ori le-au fost rechiziționate mărfurile! Și continuă să se ducă la muncă, pentru că sistemul energetic trebuie să funcționeze în continuare, fără echipamentele de protecție necesare. Iar alții încearcă să salveze aparențele cu operațiunile acestea de rechiziționare de bunuri și produse necesare pe care, evident acum, din disperare, le direcționează către spitale, către serviciile de urgență.
Oricum, cred că la nivelul populației corpul medical este cu adevărat în acest moment extrem de apreciat, iar oamenii au înțeles că aceia care sunt pe front, practic, pentru că discutăm într-adevăr de un război de un tip mai special, își asumă niște riscuri deosebite… Și am văzut acel stimulent pe care guvernul României se pregătește să-l dea ca o recunoaștere, să spunem, și morală și materială a riscurilor.
Sănătatea și viața oamenilor nu pot fi echivalate în bani. Evident, e un demers care, să zic așa, ar putea să îi stimuleze pe unii dintre ei dar eu, cel puțin în momentul ăsta, nu cred în recompense în bani pentru suplimentarea acestui tip de activitate și pentru asumarea riscurilor la care acești oameni sunt supuși. Mai degrabă ar fi existat echipamente de protecție de bună calitate, de proceduri și fluxuri de activități bine determinate, personal instruit, decât să-i pui să lupte cu mâinile goale cu inamicul ăsta nemilos și să le dai, la sfârșit de lună, dacă mai sunt sănătoși, sau dacă mai sunt în viață, eventual… să-i recompensezi financiar. Ar fi fost de preferat aceasta variantă. Așa, ca să îndulcim pilula, vă dau niște bănuți în plus, dar acceptați să lucrați în condiții improprii, din vina noastră, pe care acuma încercăm să o mascăm cu banii ăștia… Medicii și personalul medical precum și toți cei care lucrează în sistemul ambulanțier nu au nicio vină. Nu ei trebuie să deconteze, acum, tot acest haos generalizat. Alții ar trebui să facă asta.
Va urma
Interviu realizat de Cezar Corâci
