Nedeea Burcă

În luna mai a.c. publicația noastră relata despre un studiu științific, apărut în acea perioadă, și care arunca o lumină tulburătoare asupra enigmei deocamdată de nepătruns a conștiinței umane. Descoperirea, care a fost comentată în presa internațională, trăgea un semnal de alarmă privitor la existența unei ”conștințe ascunse” a celor care își trăiesc ultimele clipe de viață. Comentând studiul, dr. Perry Wilson, de la Yale School of Medicine, spunea că activitatea cerebrală pe care medicii de la Universitatea din Michigan o detectaseră la pacienți muribunzi, după retragerea suportului vital, ar putea fi ”omologul fiziologic al experințelor din apropierea morții”.

Peste nici patru luni, la 18 septembrie a.c., reveneam cu informații despre un alt studiu, în urma căruia cercetătorii de la centrul medical academic NYU Lagone Health (New York) au constatat că unii dintre pacienții resuscitați au putut reproduce amintiri limpezi despre perioada în care fuseseră ”morți”, după ce inima lor nu a mai bătut timp de până la o oră.

”Deși s-a crezut multă vreme că, la aproximativ zece minute după ce inima încetează să mai furnizeze oxigen creierul suferă în mod inevitabil leziuni permanente, cercetarea noastră a descoperit că lucrurile nu stau așa și creierul poate prezenta semne de recuperare electrică pe parcursul unei perioade mult mai îndepungate în decursul resuscitării cardio-respiratorii. Acesta este primul studiu amplu care arată că aceste amintiri, precum și modificările undelor cerebrale pot fi semne ale unor elemente universale comune, ale așa numitelor experiențe în apropierea morții”, a explicat autorul principal al studiului, Sam Parnia, profesor asociat la departamentul de medicină de la NYU Langone Health.

Astăzi vom relata despre ceva încă și mai interesant. Anume, despre descoperirile unei echipe de cercetători de la Trinity College, din Dublin, care au lucrat alături de parteneri din Australia, Germania și SUA, intrând astfel în posesia a patru categorii de dovezi care atestă prezența conștiinței nu doar la nou născuți, ci chiar și înainte de naștere– fiecare dintre acestea implicând conectivitate avansată la nivelul creierului, indicatori de atenție, integrarea informațiilor oferite de diverse simțuri, precum și markeri fizici implicați în surprinderea și/sau reorientarea atenției.

”Descoperirile noastre sugerează că nou-născuții pot integra reacții senzoriale și cognitive în experiențe conștiente coerente, pentru a înțelege acțiunile celorlalți și pentru a-și planifica propriile reacții” – a spus psihologul Lorina Naci, de la Trinity College. ”Dar nu avem de-a face cu o trezire bruscă a conștiinței, imediat după naștere, ci cu una treptată, conștiința dezvoltându-se pe măsura îmbinării simțurilor și a sinapselor, iar cogniția construind modele care pot fi verificate de fiecare dată când apar noi stimuli. Întrebările privitoare la gradul de continuitate a conștiinței, dacă aceasta este completă sau fragmentată, dacă fetușii visează sau la felul în care ne putem raporta la conștiința propriului nostru bebeluș sunt însă, deocamdată, departe de a primi un răspuns.”

Cercetarea a fost publicată în Trends in Cognitive Siences.

Din pricina singularității sale de nepătruns, conștiința continuă să rămână o ”gaură neagră a neurologiei”, compusă din evenimente ale experienței subiective imposibil de accesat din exterior. Putem doar presupune că alte creiere pot transforma vibrațiile acustice în cântece de bucurie sau de tristețe și undele electromagnetice în cer albastru și apusuri înflăcărate, exact așa cum o face și creierul nostru. Nu există, la ora actuală, nicio modalitate de a distinge absolut sigur și în toate situațiile acțiunea conștientă de cea inconștientă, iar înțelegerea noastră despre funcționarea creierului matur continuă să fie, din păcate, destul de aproximativă.

Așa că, dacă bebelușii tot nu pot spune ceea ce văd și simt, este mult mai simplu să presupui că ei nu posedă o conștiință adevărată. Acesta fiind și motivul pentru care, până de curând, procedurile medicale pe sugari erau efectuate cu credința că aceștia nu pot conștientiza durerea.

Totuși, bunul simț comun ne-a sugerat, dintotdeauna, cu totul și cu totul altceva. Este suficient doar să privești un nou născut bucurându-se la apariția mamei sale, pentru a fi absolut sigur că în privirile sale pâlpâie lumina conștiinței, oricât de firavă și de intermitentă ar putea fi aceasta la începutul vieții.

Cât privește conștiința prenatală, cercetătorii au subliniat mereu că, în general, creierul copilului nenăscut se află într-o stare de dezvoltare continuă, rapidă și extrem de puțin înțeleasă. Nu știm multe despre ceea ce se întâmplă în viața fetală, deoarece nu au existat instrumente de măsurare a dezvoltării creierului pentru această perioadă. Totuși, din când în când, raza câte unei întâmplări tulburătoare licărește pe nepusă masă, luminând tainic și minunat câte un ungher al unei lumi absolut miraculoase.

De exemplu, nimic mai impresionant decât povestea celor doi gemeni care și-au salvat viețile ținându-se de mână în uterul mamei lor.

Pe scurt, în anul 2016, Hayley Lampshire, în vârstă de 27 de ani, din Kidlington, Oxfordshire, a descoperit cu groază că gemenii ei sufereau de o afecțiune rară,  și anume, împărțeau amândoi același sac amniotic, în loc să-l aibă fiecare pe al său. Medicii au avertizat-o că la orice mișcare a bebelușilor cordonul ombilical s-ar putea încurca – ceea ce ar fi însemnat că unul dintre ei ar fi fost înfometat până la moarte sau chiar sugrumat. Nu puteau supraviețui decât dacă ar fi rămas amândoi permanent nemișcați… Numai că, la prima ecografie de verificare a sarcinii, cei doi bebeluși au fost văzuți ținându-se zdavăn unul de celălalt, priveliște care s-a repetat și ulterior, la fiecare control medical. Copiii s-au născut prin cezariană, la 34 de săptămâni, (medicii nu au vrut să riște mai mult), la 36 de secunde unul de celălalt, se dezvoltă perfect amândoi și părinții spun că atunci când vor fi mari, le vor destăinui miracolul nașterii lor. Sau, cine știe… poate și-l vor putea reaminti singuri…

Cercetările și descoperirile referitoare la conștiința umană sunt deosebit de importante în lumina controverselor actuale cu privire la eutanasie (mai cu seamă la cea non-voluntară), la transplantul de organe și la avort. Niște concluzii științifice, conform cărora oamenii așa ziși în moarte cerebrală sau fetușii ar putea avea un anumit grad de conștiință, sunt de natură să deranjeze atât diverse ideologii politice cât și pe cei care, profitând de faptul că mulți dintre noi sunt infinit mai interesați de propriile interese meschine, decât de căutarea cunoașterii sau a adevărului, și chiar decât de propriile suflete, derulează, în spatele cortinelor groase de fum și de vorbe mari, marile afaceri cu viața și moartea noastră.  Atunci când apar asemenea descoperiri, aceștia se simt asediați… se simt ca și cum dușmanii, câtă frunză și iarbă, ar fi ajuns deja în fața porților cetății și sunt gata să le ceară socoteală… Se simt întocmai ca CTP când privește pelerinii veniți să se închine la moaștele Sfintei Parascheva…