Nedeea Burcă

În luna mai relatam despre un studiu științific, apărut în acea perioadă, și care arunca o lumină tulburătoare asupra enigmei deocamdată de nepătruns a conștiinței umane.

Mai precis, medicii de la Universitatea din Michigan descoperiseră că doi dintre cei patru pacienții spitalizați în urma unui stop cardiac și monitorizați EKG, au prezentat, după retragerea suportului vital, o creștere rapidă atât a frecvenței cardiace, cât și a activității undelor gamma – cea mai rapidă activitate a creierului, asociată cu existența conștiinței.

Mai mult decât atât, activitatea cerebrală fusese detectată în așa numita zonă fierbinte a corelațiilor neuronale ale conștiinței, aflată la joncțiunea dintre lobii temporal, parietal și occipital, din spatele creierului, zonă despre care se crede că este în legătură cu visarea, halucinațiile vizuale și stările modificate de conștiință.

Cu toate că este imposibil să știm ce au simțit cu adevărat pacienții, întrucât aceștia nu au supraviețuit, descoperirea a tras un semnal de alarmă privitor la posibilitatea existenței unei conștiințe ascunse a celor care își trăiesc ultimele clipe de viață.

Comentând studiul, dr. Perry Wilson, de la Yale School of Medicine, a spus că această activitate a creierului muribund ar putea fi ”omologul fiziologic al experiențelor în apropierea morții”.

La 14 septembrie, centrul medical academic NYU Lagone Health (New York) a emis un comunicat de presă, informând despre un alt studiu care, de data aceasta, investighează legătura dintre activitatea cognitivă și conștientizare, în timpul resuscitării cardio-pulmonare survenite în urma stopului cardiac.

Astfel, s-a constatat că unii dintre pacienții readuși la viață au putut reproduce amintiri limpezi despre perioada în care fuseseră ”morți”, după ce inima lor fusese oprită timp de până la o oră.

Medicii spun că, în intervalul de stop cardiac, creierul muribund și-a îndepărtat sistemele naturale de inhibiție (frânare), iar procesul, numit ”dezinhibare”, nu este nici pe departe ”halucinant, iluzoriu sau delirant”, ci ”pare să faciliteze înțelegerea lucidă a unor noi dimensiuni ale realității”, inclusiv evaluarea tuturor amintirilor, gândurilor, intențiilor și acțiunilor față de ceilalți din perspectivă morală și etică”.

Dintre cei 567 de pacienți studiați în cadrul cercetării, 53 au supraviețuit, 28 au răspuns la întrebările cercetătorilor și 11 au relatat amintiri din perioada în care fuseseră în stop cardiac.

”Deși s-a crezut multă vreme că, la aproximativ zece minute după ce inima încetează să mai furnizeze oxigen, creierul suferă leziuni permanente, cercetarea noastră a descoperit că lucrurile nu stau așa și creierul poate prezenta semne de recuperare electrică pe parcursul unei perioade mult mai îndelungate în decursul resuscitării cardio respiratorii”, a explicat autorul principal al studiului, Sam Parnia, profesor asociat la departamentul de medicină de la NYU Langone Health. ”Acesta este primul studiu amplu care arată că aceste amintiri, precum și modificările undelor cerebrale pot fi semne ale unor elemente universale, comune, ale așa numitelor experiențe în apropierea morții.”

Studiul a fost publicat în revista Resuscitation, în luna iulie.

O altă cercetare, ceva mai veche, din 2014, publicată în Biblioteca Națională de Medicină, care a chestionat 1122 persoane care au avut experiențe conștiente în apropierea morții, sugerează că acestea ar trebui luate foarte în serios.

”Aceste constatări sugerează că noi, toți ceilalți, care nu am trecut prin așa ceva, ar trebui să fim foarte precauți în a le eticheta drept halucinații. Având în vedere că un procent atât de mare din totalul respondenților la sondaj (printre care mai mulți oameni de știință, avocați, asistente și medici, n.m.) consideră că ceea ce au trăit a fost cu siguranță real, ar fi rezonabil să le acceptăm evaluarea, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dovadă a faptului că nu au dreptate.”

***

Estimp, în România, Pavel, elev în clasa a VII și suferind de o boală neurologică, a avut convulsii în timpul mesei și așa a aspirat un aliment. Medicii l-au găsit în stop cardio respirator și l-au resuscitat în jur de o oră. Inima lui a pornit din nou și a fost internat la secția de terapie intensivă a spitalului din Suceava unde, ulterior, s-a constatat că intrase în ”moarte cerebrală”, medicii propunându-i tatălui să doneze organele fiului său altor copii bolnavi. Inițial, bărbatul a fost de acord, dar, în scurtă vreme, familia s-a răzgândit și reprezentanții Centrului de prelevare și Donare din regiunea Moldovei spun că acest lucru s-ar fi întâmplat după ce familia ar fi avut o discuție cu preotul duhovnic.

Ca de obicei, internetul a luat foc și Biserica a devenit, din nou, ținta unor atacuri desfășurate de mereu aceleași hoarde de indivizi pseudo-educați, dornici de a-și trâmbița cu orice prilej așa zisa superioritate intelectuală și morală, gata, așadar, să iasă ”la luptă” la primul fluierat al celor care au izbutit, în ultimii 30 de ani, să transforme societatea românească într-un teren de încercare al tuturor experimentelor.

Dar nu acestor posedați de întunericul din ei înșiși încerc eu să le vorbesc, ci mulțimii oamenilor obișnuiți care și-au însușit întru totul viziunea mecanicistă asupra vieții și consideră trupul omenesc nimic altceva decât o mașinărie a cărei piese defecte pot fi înlocuite fără nicio problemă cu altele, ”prelevate” de la o altă ființă umană. Aceștia se lasă purtați în siajul micuților psihopați aflați în solda diavolului și folosiți pe post de berbece împotriva a tot ce a mai rămas stabil în societatea românească, fără să aibă habar că până și mult invocata știință a ajuns, încetul cu încetul, la concluzia că oamenii aflați în pragul morții pot avea atât activitate cerebrală, cât și experiențe conștiente. Chiar și atunci când au fost deconectați de la aparate, chiar și dacă inima lor a încetat să mai bată, timp de aproape o oră…

Sigur că interesele aflate în joc sunt enorme și că sistemul medical actual, care are ca scop principal numai și numai profitul cu orice preț, va păstra cât mai în umbră activitatea acelor cercetători care spun lucruri deranjante pentru rentabilitatea industriei de transplanturi, dacă nu cumva vor sfârși prin a le fi închisă gura definitiv…

Dar… oameni buni… indiferent dacă voi personal credeți sau nu în Dumnezeu, ați fi de acord ca apropiații voștri, copiii și nepoții voștri, să fie hăcuiți de vii, să simtă durerea aceea cumplită și să poată pricepe ceea ce li se întâmplă, doar pentru că undeva, niște oameni cu bani mulți, vor să mai trăiască încă puțin? Chiar dacă s-ar ști precis că nu se vor mai trezi niciodată din așa zisa ”moarte cerebrală”, ați putea dormi liniștiți știind că ultima lor amintire a fost nu aceea a unui chip iubitor aplecat asupra patului lor de moarte, ci aceea a chirurgului care-i eviscerează? Știți, oare, că pacienții plâng atunci când li se prelevează organe? Tu, mamă de copil sortit morții, oricât de crud și nedrept ți s-ar părea lucrul acesta, consideri firesc să cumperi viață pentru copilul tău cu prețul uciderii și eviscerării de viu a unui alt copil? Ți-a spus cineva, vreodată, că nu doar doar religia, în care ești prea evoluată ca să mai poți crede, ci chiar măreața știință pe care o adulezi fără preget, a început să ne sugereze că echivalarea ”morții cerebrale” cu moartea biologică ar putea fi o cumplită greșeală? Sau, poate că viața lui Pavel, sărac și suferind de o boală neurologică, este mai puțin importantă decât a aceea a unor copiii ai căror părinți au suficienți bani să le cumpere orice, chiar și organe de schimb?