Ce părere aveți despre cei care ies la pensie din zona militară? Cum ar putea fi folosite experiența și cunoștințele lor, în continuare?
Părerea mea este că pe aceștia trebuie să-i pui în primul rând, la treabă. Zona militară însemnând, desigur, armată, interne, și servicii. Dar trebuie să le stimulezi sentimentul de patriotism și mândrie națională, altfel n-ai făcut nimic. Spuneam în urmă cu ceva timp – motiv pentru care există oameni din zona asta care nu mă agreează – deci dădeam un exemplu: generalul american când iese la pensie, se duce către o firmă americană. Există în fiecare stat câte o companie care administrează, sau… managerizează capacitatea umană a celor care vin dinspre armată, poliție, trupe speciale, servicii, astfel încât ei sunt introduși în niște sisteme de management a promovării interesului american, din toate punctele de vedere. Or ideea mea era ca nici ai noștri, în primii zece ani după ce au ieșit la pensie, să nu aibă voie să se angajeze la firme străine, ci doar la firme românești, de unde să ajute și să promoveze România.
Ar fi un scandal…
Ar fi un scandal monstru!
Lipsa culturii de securitate..
Deci americanul își angajează omul lui să îi promoveze produsele… și tot americanul îl angajează și pe al al meu să-i promoveze produsele… Cum vine asta? Când eu încerc să produc și să vând ceea ce am produs, atât în România cât și în afara ei, o firmă străină îl angajează pe omul meu, care cunoaște totul, să blocheze tot ce poate în propria-i țară și să promoveze produsul străin. Asta seamănă a trădare națională!
Eu, Aurel Cazacu, ca simplu cetățean, pot să spun un lucru. Eu am avut ambiția să pun industria de apărare pe picioare și în continuare mă lupt… Dacă din 100 de fabrici pun măcar două la punct e ok. Și am reușit să demonstrez că industria aceasta este capabilă să facă o armă nouă… Am adus una de la un partener din Ungaria, o armă interesantă care trage cu cartuș mare, calibru mare, cu glonț american, cu glonț NATO, cât și cu glonț rusesc, care nu are recul, tragi cu ea și din picioare… și am demonstrat că se poate face în la noi, chiar și o uzină cu tehnologie veche, cu utilaje vechi, poate să o facă.. Am testat-o, e omologată… la Cugir… totul. Dar nu am fost lăsat să duc proiectul la bun sfârșit, adică să o producem și să o vindem pentru că, vezi Doamne, ”mă îmbogățeam” eu, îl îmbogățeam pe partenerul meu din Ungaria… tot felul de lucruri. Au fost trei grupuri de interese în care majoritari erau oameni care lucraseră în domeniul militar… nu spun de unde și cum… care au încercat să mă blocheze pe mine, să îl blocheze pe partenerul meu și să încerce ca printr-un artificiu să fie dânșii stăpânii acestui proiect. Nu s-a putut, mă înclin, spun jos pălăria, cei de la Cugir nu s-au lăsat prostiți, ca să vină altcineva, pentru că era o ilegalitate, proiectul e înregistrat … nici partenerul din Ungaria nu s-a lăsat cumpărat, că încercau să îl atragă, proiectul este în continuare viabil numai că, în continuare, nu putem să producem.. firma este în executare silită pentru o sumă de 11 000 de euro… iar eu nu sunt lăsat să vând…
Care sunt motivele pentru care nu reușiți să dezvoltați acest proiect?
În România în acest moment există foarte mulți oameni care stau pe bani, dar, datorită funcțiilor sau a mentalității, nu vor să iasă în față. Deci nu sunt oameni de afaceri, sunt doar aranjori, sunt indivizi care au fost obișnuiți în toată viața lor ca lumea să nu știe cine sunt și cu ce se ocupă… și acum ar vrea la fel… Adică, demonstrația a fost așa: Vai domnu‘ Aurel, dacă cîștigi o sută de lei e perfect, nouă trebuie să ne dai peste 50… Oameni buni, devenim parteneri, poate aveți relații într-o țară sau alta, aduceți, împărțim profitul conform muncii și relațiilor. Nu, noi îți demonstrăm că dacă nu ne dai cât cerem noi, nu vei putea derula acest proiect. Ceea ce s-a și întâmplat. Asta e România. Este mentalitatea fanariotă, mentalitatea tribală din această zonă de interese…
Concret unde v-ați blocat?
Păi concret, în momentul în care am adus parteneri, aceștia au fost contactați și… proiectul nu a mers, pentru că totul este să se întârzie, zona politică este foarte influentă … deci nu am fost lăsat să duc proiectul mai departe.. Pentru că nu pot singur.. sunt foarte multe lucruri de făcut… nu intru în amănunte…
Aveți speranța să îl derulați mai departe..
Da. Am vrut să îl iau dintr-o zonă de stat să îl duc într-o zonă privată… Haideți să vă dau un exemplu… Unde m-am lovit și care a fost problema. Dacă această armă era produsă la Budapesta, cheltuielile de producție erau până în 2.500 de euro. Cheltuielile reale de producție în România, sau cum să spun, cheltuielile practice erau sub 2500 dar, în momentul în care am început să produc și am făcut calculele, costurile se duceau pe la 5000 și atunci partenerul meu nu a vrut, a zis nu se poate, e nerentabil și aici ne-am blocat.
Diferența asta de unde vine?
Este pe tehnologia veche, pe costurile de uzină, regia de uzină, o uzină care avea 30 000 de angajați și acuma are 1100… totul este mai scump, deci aici este problema…
Și atunci ați vrut să îl duceți în zona privată.
Da, am vrut, numai că între timp au avut loc acele ingerințe ale unor grupuri de interese în actul managerial, și m-am oprit. Dar eu încă, încă sper că va apare o firmă privată care să preia proiectul fiindcă produsul este bun…
Ați fost pe la diferite expoziții…
Am fost pe la anumite expoziții, am bătut lumea, am fost în Emirate, în Filipine, în Thailanda, în India am fost, în Egipt…. și cerințe sunt, însă nu am unde să îl produc, pentru că mai este această problemă: tehnologia din fabricile românești de stat este foarte veche…
Să ne întoarcem la industria de apărare...
La industria de apărare și securitate, să adăugăm și cuvântul securitate, este incredibil să știți – fac o paranteză aici – pe timpul când era președinte domnul Constantinescu, pe timpul cînd a fost președinte domnul Iliescu și pe vremea domnului Băsescu, în primul său mandat, nu se dorea să se pună cuvântul securitate pentru că erau persoane care făceau analogia cu Securitatea, deci în mintea dânșilor era că dacă puneai cuvântul securitate... Dar… haideți să ne întoarcem la esența industriei de apărare. Industria de apărare trebuie să acopere nevoile de dotare ale unui stat, în vederea apărării și realizării unei armate puternice care să apere acel stat. Totodată, dacă produci ceva performant, ca să faci profit în urma acestui lucru, ieși și la export. Și vinzi. Demonstrație pe care România a făcut-o. Deci România producea tancuri, transportoare, muniție, acoperea nevoile armatei, iar dacă mâine avea de umplut un vapor, lua din rezevele armatei muniția, umplea vaporul, livra și făcea bani… uzinele produceau permanent, puneau la loc stocurile și așa mai departe… Deci, în urmă cu peste 50 de ani, englezii au inventat noțiunea de operațiuni compensatorii, sau offset. Englezul a fost cel care a descoperit că atunci când s-a dus într-o anumită țară și acolo i s-a spus, domnule, am nevoie de tancuri, dar n-am bani… englezul a zis perfect, n-ai bani dar uite, știi ce, fii atent, la mine în Anglia, sau într-o colonie, oamenii au nevoie de ceai, au nevoie de lemne… poți să-mi dai? Sigur că da, pot să-ți dau. Perfect, dă-mi astea, vedem cât îmi livrezi și facem o operațiune compensatorie, așa zisul offset. A fost un lucru foarte bun…
Acesta este unul dintre planuri , că mai e şi întoarcerea către societatea civilă a cheltuielilor…
Pe urmă, în cadrul offsetului, el să vină să-ți ofere anumite lucruri, cu care tu să te dotezi, să faci training… De exemplu, el îmi livrează mie niște echipamente, eu am nevoie de training, poate el mă învață să fac piese de schimb cu care acopăr necesarul de bună funcționare a echipamentelor livrate, și pe urmă dau mai departe. Vedeți este mereu dat acest caz al Poloniei, uite au obținut și vize pentru SUA… si așa mai departe… Polonia a luat de trei miliarde avioane și a avut producție de zece miliarde, adică ei au zis: domnule eu ce pot să-ți dau? păi eu pot să-ți dau îmbrăcăminte, ție, pe piața americană… cât mi-ai dat tu? trei miliarde… eu îți dau îmbrăcăminte de trei miliarde… Dar după ce s-a terminat achitarea ca sumă care echivala cu valoarea echipamentelor militare, el și-a creat căile, piața, și a vândut în continuare, i s-au dat în continuare alte echipamente, a rămas ca offset sau a făcut altceva…
De exemplu, la offset acum, durerea mea, necazul meu ca cetățean român este ca, în momentul în care a venit firma Bell să producem elicoptere de, să zicem, valoarea X, eu să pot să mă duc spre firma Bell și spun: măi, eu nu pot să produc elicoptere, dar pot să produc anumite componente... Avem un exemplu bun pe care eu l-am dat de câteva ori, dar trebuie numai cineva să se ocupe, cineva care să primească o sarcină, un ministru, un lider de la un minister economic, să se preocupe de asta spre binele poporului român… Uite, cum ar fi: eu în industria auto produc toată gama de componente necesare unei mașini, care acoperă o paletă foarte largă… deci trebuie să pot să mă duc către zona acestor uzine care produc garnituri de cauciuc, de plastic, sau elemente metalice, mai mici, mai mari și așa mai departe… să mă duc și spun: domnule, hai să testez, să văd, uite, am de la un elicopter zece componente, care pot fi din oțel din aluminiu, pot fi din plastic… Tu care lucrezi pentru Ford, pentru Renault, pentru Wolkswagen, pentru Mercedes, poți să mi le faci? Eu vă spun că pot face și doresc … numai că trebuie să se urce cineva într-o mașină, să se ducă la acea fabrică , să facă modelele de referință.
Pe urmă te urci în avion, te duci la fabrica din străinătate și spui: vedeți dacă sunt bune și, dacă da, haideți să le facem. Dar totul sub umbrela unui ministru și a guvernului, pentru că cel de afară are interes, când îți livrează avioane, să știe că se vor plăti…
Toată această gamă de componente nici nu trebuie neapărat să se adreseze industriei de aviație. Eu voi cumpăra F 16, voi cumpăra F 35, nu pot în România să fac piese de F 35, dar încep încet, încet, să fac piese pentru Boeing, pentru avioanele civile, dar, cum spuneam, și pentru industria americană de transportoare, de tancuri, de camioane mari… Cineva trebuie să se ocupe.
Și trebuie să existe o continuitate.
Da. Eu nu acuz pe nimeni, eu doar spun, că am fost acolo și știu ce mi-aș dori… Uite, cum se întâmplă în cazul Israelului care vine cu niște piese, le pune pe masă și zice: face-ți-le. Dar eu nu mă duc către unul care are standarde europene, are tehnologie bună, are produse agreate de industrie europeană… Nu. Eu îi spun unuia care are zece angajați și nu poate face decât o sută pe zi, în condițiile în care ar trebui să facă 10 000 pe zi, în fine, poate că am exagerat, dar cam așa se întâmplă… Străinul nu e mulțumit, sau vede o fabrică vai de capul ei…
Politicul nostru nu știe să valorifice pe cei care au capacitate industrială și să facă în folosul lor… Mai dau un exemplu … Există, în perioada aceasta, o fabrică din Germania, care are o sucursală în Cehia, un concern german, nu dau nume… Iar ăsta punea, printre altele, condiții de lucru de care s-au lovit inclusiv fabricile de la Craiova și de la Pitești, așa că până la urmă, a optat pentru orașe de pe graniţa de vest. Aradul, de exemplu. De ce a ales Aradul? E cel mai aproape de autostradă, oferea cale ferată, era o implicare la vârf a organelor locale să ajute, să aducă tineret… Deci nu puteai să aduci în zona Bucureștiului o astfel de uzină pentru că omul ăla, germanul, spunea: măi oameni buni, nu se poate, pentru că nu aveți autostradă și costurile sunt prea mari.. vă dați seama că erau în jur de 100 de camioane pe zi, deci în jur de 200 de mașini zilnic livrate… Dacă erau autostrăzi, nu deranja chiar așa tare că mai mergeau șase ore pe teritoriul României, pe când, așa au ales Aradul, că de acolo se trece în Ungaria și si din Ungaria se poate merge lejer mai departe. Aceasta este o problemă pe care noi singuri nu dorim să o rezolvăm.
Ne întoarcem la autostrăzi că vorbim despre industria de apărare și ele se leagă… Deci nu pot să fac industrie de apărare fără autostrăzi! În plus de asta, o industrie de apărare ține și de industria orizontală, cum am mai spus și repet. Deci eu când făceam tancuri, când făceam avioane, când făceam transportoare aveam industrie orizontală…
În altă ordine de idei, eu vreau să fac transportorul blindat Piranha 5 la Uzina Mecanică București… de trei ani de zile se discută, trebuia să facem o fabrică în afara orașului, nu pot să fac transportoare blindate într-un cartier plin de locuințe.
Trebuie să le testezi și n-ai unde.
Și se văd… și se ascultă… și așa mai departe. Culmea e că această uzină are poligon de zeci de ha la 40 de km de București, la Mihai Bravu și puteau să facă acolo, că în ziua de astăzi, o hală în două luni ai terminat-o. Numai că, iarăşi, eu, în același timp, trebuie să creez industrie orizontală.
Nu există nici până în ziua de azi o situație clară a componentelor care pot fi făcute în România. Deci trebuie văzut ce pot să fac aici, la noi, unde pot să fac, să mă duc, să discut, pentru că domeniul industrial este altceva decât domeniul politic sau domeniul comercial…
Luăm un alt exemplu, armele. În zilele noastre patul armei se face numai din plastic. Trebuie, așadar, să creez industrie de plastic… Dar eu nu mai am industrie chimică… nu mai am nimic… Ce fac cu treaba asta? Deoarece, ca să produc componente de plastic și ca să ies bine, trebuie să produc și materia primă. Apoi, în afară de industrie orizontală e nevoie și de elemente de testare, de proiectare… De exemplu, actualmente, înclinarea mânerului armei se face în funcție de misiune, de felul în care se ține arma, la ochi sau la brâu . Între timp a apărut cea de-a patra… și cea de-a cincea armă. Până acum am avut trupe de uscat, aviație și marină. Acum avem arma cibernetică. Și mai există forțele spațiale.
De ce nu facem offset în România?
Am luat avioane F16, normal era ca la avioanele F16 să avem o obligație de offset. Trebuie deci să îi propun partenerului meu oportunități de offset. Partenerii americani și partenerii europeni, toți vor să producă ceva, ei nu fug de ideea de a produce în România, dar nu vor să fie o obligație, pentru că se ajunge la următoarea situație: dacă o firmă are obligație de offset și nu se fac obligațiile, ei au, pe urmă, penalități și nu mai pot să participe la procedurile de achiziție din anii următori. Așa stând lucrurile, partenerul străin, oricare ar fi el, vine și spune așa: dragă românule, eu vreau să produc la tine, dar nu ca obligație. Hai să producem… Că pot să fac offset în avans. Pot să nu am contract, dar totuși să produc… Agenția de offset ar trebui să aibă două scopuri, odată să monitorizeze pe cei care au obligații de offset, și a doua mare activitate ar fi identificarea de oportunități de afaceri care să fie baza obligațiilor de offset. Pentru că eu pot să am obligații de offset în conexiune cu beneficiarul , cu armata, și am în lege cât pot să fac acolo, 10% … iar de restul pot să livrez orice altceva… Cumpăr avioane supersonice, dar pot să livrez și produse agricole și pâine și orice vreți… Se pot face componente, medicamente, proiecte cibernetice, numai că trebuie cineva să identifice și să se ocupe de așa ceva. De exemplu, toate țările asiatice, vorbim de Malaezia, Thailanda, Indonezia, Filipine, dar și India, au niște agenții de offset teribil de bine puse la punct și toți cei care le livrează, că sunt ruși, că-s americani, că sunt englezi, toți atrag investiții și aduc afaceri pentru industria proprie.
La noi e dezinteres sau incompetență?
Și, și. Avem o clasă politică care nu are în spate o cultură comercială și o cultură economică foarte puternică. Apoi, toți își doresc să ajungă în anumite poziții și dacă vor avea profit bine, dacă nu… Vedeți, nu este adevărat că suntem cea mai coruptă țară din lume. Suntem cea mai dezorganizată. Și nu avem o cultură economică. Când vine un partener să facă afaceri , eu trebuie să îi aduc zece oameni în față. Deci, eu sunt foarte supărat când văd că și Primul ministru, și mai ales Președintele , au fost plecați in SUA, s-au dus cu un avion, dar trebuia ca fiecare să aibă cu el încă un avion plin cu oameni de afaceri, care să meargă acolo și să facă propuneri în interesul României. Este inadmisibil așa ceva! Pentru anul acesta Ministerul Apărării trebuia să se doteze cu transportoare blindate, cu autoturisme de teren blindate și neblindate, de tip ușor, cu avioane multirol, cu sisteme de rachete sol aer cu bătaie mare, cu corvete, cu elicoptere de transport personal, cu echipamente și sisteme de salvare-evacuare medicală, cu sisteme cibernetice și așa mai departe. Nu s-au pus în practică. Pentru că nu există un management normal adecvat, ministrul apărării trebuie să aibă pe masă atribuțiile ca ministru și sarcinile ca ministru, secretarii de stat să aibă atribuțiile și sarcinile. Secretarul de stat de la înzestrare trebuie și el să aibă lista cu tot ce are de obținut.
Și atunci cum să cheltuiască cei 2% din PIB alocați dacă nu se ocupă de aceste achiziții? Doar pe salarii?
Salarii și alte cheltuieli de logistică ce țin de armată, că acești 2 la sută nu sunt numai pentru înzestrare, aici este problema… Și vine sfârșitul de an, o parte din ei ”se duc și pleacă”, că de ani de zile de când sunt 2% nu s-a cheltuit niciodată atâta…
Vreți să spuneți că niciodată nu a fost atinsă suma de 2%?
Nu. Se consideră că 60% din ăștia sunt pentru cheltuielile normale, curente ale Ministerului Apărării, și doar 40% pentru înzestrare. Iar cei 40% nu se cheltuiesc pentru înzestrare. Pe urmă, contractele acestea de înzestrare se întind pe mai mulți ani. Deci eu vin și negociez… vedeți suntem în al doilea an și trecem în al treilea an cu licitația de corvete. Deci, dacă eu ca ministru al apărării și cu un secretar de stat demaram procedurile și încheiam contracte… Mulți spun că legea nu le permite să încheie contracte… ba nu, eu zic că legea permite, pentru că eu pot să semnez contractul cu condiția de intrare în vigoare la asigurarea finanțării care intră pe un buget… Deci eu pot să las deschis, să modernizez ulterior partea de anexe… Dacă închei contractul peste doi ani, și în doi ani mai apar lucruri moderne la acel echipament, când am finațare pun și dau drumul.. Mai există și situația în care am un contract care se întinde pe mai mulți ani… și atunci eu nu trebuie să-i deschid acreditivul pentru tot miliardul, de exemplu, eu poate anul ăsta dau numai 30% din acel miliard…
O planificare…
Sigur că da. Trebuie să adaptez asta la dotarea țării. Nu fac corvete, ultima corvetă să-mi vină peste șapte ani și prima peste patru ani. Pentru că situația de securitate bate la ușă. Războiul bate la ușă. Uitați ce se întâmplă în Orientul Mijlociu… Eu ridic o problemă… Sunt oameni care spun că, din punctul de vedere al legilor internaționale, lucrurile nu stau așa…. Dar, domnule, dacă din cauza unui conflict se întâmplă ceva, sau chiar pe bază de război hibrid și se blochează Strâmtoarea Bosfor? Ce facem atunci? Rămâne România complet blocată?….O singură lună dacă o ține închisă… s-a terminat…deci sunt multe lucruri care se pot întâmpla și care ne pot afecta.
Va urma
