Adrian Severin (I): Constatăm că  ne aflăm într-o  nouă  etapă a globalizării a cărei  fază  supremă este acest  pandemism. Pandemismul, ca și comunismul și capitalismul sunt ideologii, forme de organizare a societății. Deci, pandemismul  este de fapt, aș  zice, o expresie finală în raport cu ce a fost până acum, a globalizării.

 

 

Domnule Adrian Severin, pandemia are un efect evident global și, prin implicațiile sale, și național. Ne-ar interesa care este părerea dvs. despre ceea ce se întâmplă la nivel economic și politic pe plan mondial, și efectele asupra României.

 

Avem o pandemie cu un virus periculos, dar care a fost tratat ca și când ar fi deosebit  de periculos, atât de periculos încât s-a ajuns la oprirea practic a unei mari părți din economia lumii. Acest lucru se petrece în condițiile în care efectele crizei economico financiare din 2008 nu au fost complet absorbite și în care se înregistrau deja importante deficite în bugetele foarte multor state și în economia mondială. De asemenea, se înregistra un nivel destul de ridicat de subvenționare a economiei, chiar dacă aceste subvenții erau mascate, în bună măsură.

Deci, acest efect al pandemiei, care rezidă în stoparea activității economice va adânci la un asemenea nivel criza economică deja resimțită pretutindeni în lume, încât va impune anumite restricții în planul vieții sociale, restricții care fără îndoială vor trebui garantate sau aplicate cu instrumentul puterii politice.

De aici putem să discutăm mai departe despre efectele economice ale pandemiei. Unul dintre aceste efecte va fi reducerea consumului. Consumul se va reduce pe de-o parte pentru că economia nu a mai produs, pe de altă parte pentru că nu vor mai fi bani cu care să se cumpere cele necesare consumului. În aceste condiții se va crea o anumită tensiune socială. Pentru a o ține în parametri suportabili, puterea politică va trebui să standardizeze consumul. Și în același timp, foarte probabil, va trebui să  reevalueze rolul muncii.

Se va ajunge, astfel, să  repetăm experiențe pe care le-am cunoscut în perioada comunistă, și anume ca, hai să nu spunem că întreg consumul va fi cartelizat, dar în  orice caz, o să apară niște reguli care să ne spună cât trebuie să mâncăm, ce trebuie să mâncăm, cu ce trebuie să ne îmbrăcăm, cât trebuie să cheltuim pe cazare, pe casă și așa mai departe.

Și, în același  timp, nu se va mai pune accentul pe cantitatea și calitatea muncii, ci pe importanța socială a acesteia. Ca să fiu foarte clar, nu vom mai da milioane de euro sau de dolari marilor campioni sportivi, ci vom da câteva sute de euro sau de dolari pe lună celor care muncesc în sectoare considerate a fi socialmente necesare.

Cine va considera că un sector este socialmente necesar? Cine va aprecia? Sigur, bunul simț deocamdată ne indică, numai că la nivelul a miliarde de oameni, bunul  simț are expresii foarte diferite.

De aceea din nou va fi factorul politic uniformizator care va spune: da, asta este  munca socialmente necesară, nu ne mai interesează hotelăria, mai puțin cu turismul, turismul poartă microbi, poartă viruși… Și, în afară de ceea ce se va spune, poartă  cultură, poartă concepții, poartă modalități de viață care amestecându-se pot să ducă la apariția altor fenomene negative, cum ar fi corupția, cum ar fi crima organizată etc. etc.  Deci vom asista și la o reducere a libertății de mișcare a persoanelor și, din nou, această reducere a libertății implică intervenția puterii politice.

 

Înțeleg că aveți în vedere nu numai o restrângere a libertății de mișcare din motive financiare, dacă oamenii vor câștiga mai puțin, ci și datorită unor coerciții politice.

 

Exact, pentru că vedeți, acuma ni se spune stați în casă pentru că dacă ieșiți pe stradă, dă virusul peste voi și vă îmbolnăviți și muriți. Sigur, această afirmație are o anumită doză de adevăr în ea, și justifică măsura statului în casă, numai că în spatele ei se ascund mult mai multe scopuri și intenții decât aceea de protecție a vieții și sănătății cetățenilor.

Se ascunde și intenția de a nu-i lăsa pe oameni să demonstreze pe străzi,  de a  nu-i lăsa  să  se  întâlnească și  să  ”comploteze” împotriva puterii politice, să o critice.

Ceea ce se întâmplă pe rețelele sociale, pe de-o parte, este foarte atent supravegheat iar, pe de altă parte, nu conduce decât așa, într-o anumită mitologie, la coagularea maselor. Cei care au ieșit pe stradă convocați prin internet nu erau în realitate convocați prin internet, ci prin alte sisteme cunoscute de anumite servicii specializate în acest domeniu.

Prea puțini se mobilizează direct prin internet și lucrul acesta s-a văzut, au fost atâtea și atâtea momente foarte, foarte speciale, foarte emoționante, cum ar fi de  pildă referendumul pentru definirea familiei.

A trezit foarte multe emoții, erau foarte mulți care palpitau la această idee, nu discut dacă aveau sau nu aveau dreptate. Dar erau sentimental, spiritual mobilizați.    S-au făcut mobilizări prin internet, ca să se prezinte la referendum, și nu s-au prezentat.

Deci internetul are un rol, dar nu atât de mare, prin internet rareori se realizează  o dezbatere reală. Pe internet găsim declarații paralele, fiecare se defulează declarând ceva și crezând că, dacă a declarat: 1) este o mare personalitate și 2) toată lumea este de acord cu el. Deci ideea aceasta că ne ține totuși uniți internetul este, după părerea mea, eronată, după cum nu cred că  rugându-ne fiecare acasă la dumnezeul lui, rămânem o comunitate de credincioși.  Nu mai suntem o comunitate, suntem  credincioși separați care fiecare are o relație bilaterală cu Divinitatea. Apropos de controlul internetului constat la  mine, din experiența  proprie, ceva foarte  interesant  în ultimele zile. Primesc pe facebook avertizări legate de diverse comentarii care se fac la textele pe care le public. Aceste comentarii sunt de regulă comentarii pozitive  în legătură cu care facebook-ul mă avertizează, dar la care  n-am ce să răspund, pentru că ele confirmă punctul meu de vedere.

În schimb, o mare parte a comentariilor negative nu-mi sunt marcate, nu sunt  puse în evidență, și le găsesc peste zile, întâmplător, constatând nu atât că aș avea ceva de răspuns – pentru că sigur, este necesar că dacă vrem un dialog să și  răspundem criticilor care ni se fac – dar mai ales constatând că aceste comentarii  negative constau în înjurături, în amenințări, în formule din acestea extrem de violente și de primitive, care ar merita o eliminare rapidă, și nu lăsate în circulație. Și stau și mă întreb:  e chiar  întâmplare că  facebook  îmi scoate în față numai comentariile pozitive sau neutre, dar nu și înjurăturile, astfel încât să nu pot reacționa decât, eventual, cu anumită întârziere? Există clar un control al comunicării pe rețelele sociale și de aceea nu cred că aceste rețele pot să suplinească contactul nostru  direct.

 

Înțeleg că vorbim despre o anumită față a globalizării pe care până la acest moment al ”crizei pandemiei” nu am bănuit-o. Pentru că, pe de o parte, este vorba despre o reîntoarcere la micile comunități naționale, pe de altă parte sunt noi reguli la nivel mondial.

 

Absolut. Sigur că în fața unei amenințări, reale sau percepute ca fiind reală, de o  asemenea magnitudine, reacția oamenilor constatând că structurile, instituțiile transnaționale nu îi ajută, este aceea de a se refugia în forme arhaice de socializare. Nici măcar cele moderne care sunt statul național… oamenii se duc în satul lor, în orășelul lor, se  pun acolo sub protecția potentaților locali pe care îi cunosc și cu care într-un fel sau altul au legături nemijlocite, nu ca în cazul liderilor naționali, care se văd de la mare distanță. Este deci o reacție firească a oamenilor de a se duce în comunități cât mai mici, capabile de o solidaritate exprimată în termeni reali, fizici, și nu numai în retorică.

Pe de altă parte însă, trebuie să fim atenți și să constatăm că ne aflăm într-o  nouă  etapă a globalizării a cărei fază supremă este acest pandemism. Pandemismul, ca și  comunismul și capitalismul sunt ideologii, forme de organizare a societății. Deci, pandemismul acesta este de fapt, aș zice, o expresie finală în raport cu ce a fost până   acum, a globalizării. Deci viroza aceasta este globală, virusul este global, după cum  se vede, măsurile sunt globale… Sigur că dacă mă compar cu ceea ce se întâmplă în Franța, de pildă, sau în Italia de nord, în special, ceea ce este în România este absolut nesmnificativ din punct de vedere al bolii. Sunt relativ puține persoane bolnave, foarte puține decese, foarte puțini afectați sever, spitalele, pe cale de consecință, sunt goale.

Din câte am înțeles, în Italia de nord spitalele, cel puțin la un moment dat, au fost supraaglomerate, suprapopulate, nu mai făceau față. La noi oameni bolnavi de alte boli stau acasă, pentru că au foști scoși din spitale ca să facă loc celor afectați de virusul corona, iar aceștia nu se arată, pentru că nu sunt. Și cu toate acestea noi continuăm să aplicăm o regulă care se aplică la nivel  global. Care nouă, în mod evident, nu ni se potrivește. De ce o facem? În virtutea globalizării.

Va urma

Interviu realizat de Cezar Corâci