Spuneați că nu mai vreți să trăiți de azi pe mâine!
Da, nu mai vreau să trăim de azi pe mâine! Hai să trăim din valoarea acumulată, ce am făcut ieri să poată fi folosit pentru ceva de mâine. De ce trebuie în fiecare zi să uităm în mod programatic, ce am făcut ieri și să ne gândim într-una că totul începe azi?! De ce? Că în felul ăsta nu putem să plătim instituții și nici investiții pe termen lung!
Deci, pe calea asta de înțelegere, astea erau oportunități pe care acționarul nu le-a înțeles. Dar de ce e acționar? Dacă el, în sprijinul companiei la care este acționar, nu este în situația să înțeleagă asta? Celelalte lucruri nici nu au valoare. Că el a promovat nu știu ce act normativ, în calitate de… de fapt în ce calitate ar fi promovat el un act al Ministerului Economiei? Că poți să-mi spui mie că Ministerul Economiei s-a lăsat influențat de acționar, că atuncea n-ar fi bine, că vine ăla din piață și zice: domnule, nu se poate așa ceva… Dar el se fălește: eu acționarul, care am ajutat pe nu știu cine să-i convertim nu știu ce datorii în acțiuni nu știu de care… Nu, domnule, nu e bine nici aia, ca să zic așa, dar nu e bine nici ce faceți acuma, că nu vă băgați în subiect și de aici iarăși… Păi aveți și voi vreun plan ca acționari cu privire la companiile la care se presupune că sunteți acționari? De alianțe strategice? De a vedea cum pot două companii la care statul este acționar prin intermediul structurilor voastre? Că noi iarăși, acuzăm statul… Nu e statul de acuzat, acționarul ăsta, cine e el, pentru că nu este în stare nici măcar să folosească ceva care se întâmplă în mod real pe piață, să se asocieze unul cu altul și să le meargă bine. Nu se poate! Deci, este imposibil!
Deci, în momentul de față, două companii n-au nicio șansă să reușească să-și promoveze acord de colaborare, de parteneriat, de ce mama naibii o fi, ca să le meargă bine împreună! Nu se poate! Și atunci întrebarea: păi, acționariatul ăsta cu ce se ocupă la voi? Înțelegeți? Asta e supărător! De ce? Și revin de unde am plecat: pentru că astea sunt elemente absolut neceare pentru a face rost de finanțarea cealaltă. Acolo oamenii vor să vadă că au parteneriate, că au strategii comune, că dezvoltă un numit tip de lobby, ca să zic așa, care să ducă lucrurile mai departe. Nu se întâmplă asta!
Sunteți supărat!
Și acuma da, ziceam că suntem supărați, de pildă, că în final nu știu cine de la ministerul nu știu care nu vorbește cu ministerul nu știu care! Păi ăia exploatează instantaneu chestia asta! Că degeaba mă duc eu să-i reproșez reprezentantului militar că s-a dus la ședința nu știu care și, în loc să vorbească a tăcut, și că în loc să sprijine n-a sprijinit! Că ăla zice: da măi, dar pe cine să sprijin? Că și ăsta cumva are dreptate să zică. Păi cum adică, eu mă duc să le spun ălora că la mine acasă, cum ar veni, avem agenți economici interesați să facă asta, asta, asta și a doua zi vin ăia de la acționari, ca să zic așa, și vorbesc cu șeful meu să mă înjure în mod real, că mi-am permis să fac nu știu ce promovare! Are și el dreptate.
Poate nu el trebuia să meargă să ne reprezinte…
Da, nu trebuia el să meargă acolo, trebuia să meargă celălalt…
Vedeți, și de aici, întrebare: păi ne pregătim de nenorocire? Au apărut în presă… sume … au apărut în presă programele, au apărut nu știu ce, nu știu ce, nu știu ce. Eu n-am văzut să se fi schimbat din perspectiva modului nostru de prezentare ceva! Și întrebarea e: măcar e cineva care știe ce se întâmplă? Eu vorbesc oficial. De ce spun asta? Pentru că toți ceilalți știu. ”Știu” în ghilimele, în sensul că au informații, sunt băgați înăuntru și încearcă să influențeze lucrurile.
La noi nu numai că nu știm, dar și încercarea de a influența lucrurile e posibil să fie făcută de cine nu trebuie… E posibil s-o facă cine nu trebuie… deci, mai bine să prevenim o nenorocire, mai bine ne înjurăm un pic între noi, decât să fim părtași într-o nenorocire în care nu mai avem ce să facem…
Dar am impresia că ne îndreptăm către subiectul ăla. Foarte repede! Mi-aș fi dorit într-un fel, spuneam, să învățăm din experiența trecutului…
Ăia… Uniunea Europeană… au făcut tot felul de exerciții din astea, mai mult sau mai puțin costisitoare, în care unii și alții au învățat care sunt regulile. Nu cred că noi am învățat regulile. Adică, în mod real, nici nu avem capacitatea să ne susținem poziția.
Dau un exemplu care iarăși mă doare. A existat un program, ca politică europeană, implementat prin intermediul ESA (Agenția Spațială Europeană). N-am reușit să facem parte din ESA 1, n-am reușit să facem parte din ESA 2. Ăsta, va fi primul, ESA 3, Digital European Space, ceva de genul ăsta, cum se va numi în viitor sau ATM Partnership… va fi parte într-un parteneriat cu foarte mulți bani și în care… lucrurile continuă în mod firesc.
Întrebarea e cât de greu poate să fie să convingi în România să avem un anumit nucleu de participare, într-un program care clădește lucrurile în timp și cu implicații pe viitorii 40-50 de ani, nu de azi pe mâine.
Haideți să vedeți umorul subiectului: când promovam ideea parteneriatului, primul ESA, românii se băteau cu pumnii în piept că ei au cer comun cu bulgarii… Adică, iarăși, ca să înțelegeți deosebirile… și că noi nu putem să… Sau: vrem să ne ducem acolo, dar stai să vezi că nu putem, suntem în nu știu ce structură… evit cuvintele care ies în evidență… la cine mă refer… nu știu ce structură de nu știu ce, și după aia nu putem să justificăm că noi încasăm atâția bani, dacă facem și nu știu ce activitate de tipul ăsta. De ce ne-am văita? Pe de altă parte, stați așa, că ceilalți fac la fel, că nu suntem singurii care fac asta.
Deci, altfel spus, faceți și voi cum fac ceilalți, din Germania, din Franța, din Italia… Și răspunsul vine imediat: da, dar ei sunt în Franța… Adică, pe căi din astea de a face lucrurile pierdem aceste oportunități. După care vine cineva și zice: bine, dar ați avut șansa să faceți și asta, și asta… și nu le-ați facut… Și uite ce vedem: se întâmplă în Bulgaria, sau în Ungaria, se întâmplă în zonele unde în mod natural lucrurile cresc, doar n-o să stea să aștepte cineva că noi nu ne-am înțeles unii cu alții să folosim oportunitățile. Și sunt multe, multe exemple…
Programul de spațiu, iarăși. Va veni foarte repede pe tapet. România n-a înțeles… unii din România nu au înțeles că, în principiu, există trei paliere de politică cu cuvântul spațiu. Ne-am bucurat de cel mai mare succes de la Revoluție încoace, probabil, faptul că România e membru în Agenția Spațială Europeană. Și de aici multe scandaluri, critici și nu știu ce… mai ales acum, am văzut prin presă, de vreo două-trei zile, apare câte cineva să ridice câte-un cuvânt din ăsta.
Dar atenție că participarea României la Agenția Spațială Europeană n-are nicio legătură cu politica spațială europeană prin programele europene și n-are nicio legătură cu politicile naționale în domeniul spațiului în marea majoritate a țărilor membre. Nicio țară nu zice: politica mea e sa fiu membru la ESA. Nu! Sau: nu mă duc la programul european pentru că ESA e împotrivă. Nu!
Deci, în momentul de față, partea amuzantă este că politcile naționale trebuie făcute de agenții economici care au un anumit interes și, dacă e în domeniul spațial, să aibă interes în domeniul spațial. Dacă politica de aderare, care e la nivel de member state în raport cu agențiile, cum este agenția spațială europeană, poate fi folosită în sprijinul acestora, dă, Doamne! Dacă viitorul program Horizon are parte de spațiu ca unul din programele principale, cu o grămadă de bani și cu tot ce se poate, iarăși e un suport financiar necesar pentru agentul tău economic, de aici. Dar nu poți să te duci să spui că eu nu vreau programele alea europene pentru că ESA vrea altceva de la mine și pentru că România n-are politică spațială. Nu se poate așa ceva! Pentru că, în final, iarăși, agențiile sunt instrumente, până la urmă, ele nu sunt elemente de autoritate absolută și ele ar trebui, în continuare, să reprezinte interesul celor din țara membră.
Deci, chestiile astea,vă repet, sunt foarte, foarte importante în momentul de față, sunt puțin ascunse cel puțin în perioada asta, iar când vor ieși pe tapet va fi prea târziu pentru că acordurile s-au întâmplat, împărțirile s-au făcut, România deja discută în mod relativ tâmpit… Sincer! Relativ tâmpit, de felul în care sprijină oficial niște parteneriate. Și mă uit cu surprindere pe un site, al Ministerului Cercetării, în care scrisoarea trimisă de comisarul pentru Cercetare, e tradusă greșit, în care se interpretează că li s-a cerut opinia să vadă în ce măsură România sprijină parteneriatele nu știu care și le dă o listă. Nu! Acolo mai era un cuvânt pe care nu l-au tradus. Cuvântul era… erau parteneriate care se implică, nu agenții economici din România, ci țara membră ca atare, din punct de vedere al asocierii la nivel de membership.. adică altfel spus, până una-alta, să dau un exemplu, confuzia începe să joace un rol esențial, pentru că cineva îți pune o listă în față și zice: măi nu știu, asta e doar lista pe care o avem noi, despre asta vorbim. Nu! Lista e mult mai mare! Pe de altă parte, asta nu înseamnă că dacă faci aia nu poți să faci cealaltă. Dar măcar traduceți dracu cuvintele corect! Dacă tot e s-ajungi. Dar lucrurile astea nu pot fi corectate pentru că nimeni nu-și mai asuma responsabilitatea, de la un anumit moment. Nu, domnule, așa a zis nu știu cine… Și am ajuns în mod real să începem să trăim în străinătate, decât să trăim în România… Și cu asta doream să închei. Adică de ce m-as bucura eu că după toate criteriile de performanță asociate, cineva se bucură că lucrez împreună cu nu știu ce companii mari de pe nu știu unde care mă recunosc? Ăia folosesc munca mea, își plătesc taxe și impozite în țara lor. Dar la mine n-a venit niciun ban înapoi, ca să-mi dea și mie din banii care se întorc din taxe și impozite, să reluăm ciclul. Dar, în schimb, toată lumea cade în fund ce prestigiu și ce reputație are pentru că l-a iubit nu știu cine din nu știu ce țară europeană!
Eu nu cred că e bine asta. Din punctul meu de vedere, eu m-aș bucura dacă mă iubește ăla din colț, care mi-a plătit munca, bănuiesc că n-a făcut-o din bani găsiți în groapă, ci se presupune că, la rândul lui, plătește taxe… Adică ce-i așa de greu de înțeles, până la urmă, că ține de noi să ne mobilizăm și să nu mai pierdem oportunitățile? Spuneam, anterior: da, nu mai vreau să trăim de azi pe mâine! Hai să trăim din valoarea acumulată, ce am făcut ieri să poată fi folosit pentru ceva de mâine. De ce trebuie în fiecare zi să uităm în mod programatic, ce am făcut ieri și să ne gândim într-una că totul începe azi?! De ce? Că în felul ăsta nu putem să plătim instituții și nici investiții pe termen lung!
Sfârșit!
Mulțumim domnului Nae Cătălin, director al INCAS, pentru interviul acordat!
Să sperăm în ecoul acestui interviu….
