Cei care ați venit în contact cu acest site până acum, ați avut prilejul să vă familiarizați cu conceptul offset-ului ( juste retour ), cunoscut în România sub numele de acțiuni compensatorii. Cunoașteti de asemenea ca una din marile slăbiciuni ale legislației românești o reprezintă caracterul mai mult opțional al aplicării acestuia, întrucât aplicarea se face sub forma unui “acord” încheiat în termen de 60 zile de la semnarea contractului de achiziție și nicidecum ca o precondiție, criteriu, pentru acordarea contractului, așa cum ar fi normal și cum se practica în mod curent pe plan european și global.
Am arătat deja o parte din acțiunile pe care le-am întreprins în ultimii 5 ani !, prin transmiterea de memorii la toate instituțiile statului, inclusiv Preșidenție, CSAT, Ministerul Apărării Naționale, prin care atrăgeam atenția asupra acestui fapt, dar și a altor slăbiciuni din legislație și din aplicarea acesteia. Am arătat cum, pe lângă faptul că legislația a fost amputată încă de la început de o pîrghie importantă de negociere pentru statul român, ulterior, la nivelul anilor 2016-2016, offsetul a fost total interzis în achizițiile făcute prin contractele de tip FMS/LOA, prin prevederi introduse în legislația națională sub acoperirea întunericului și a furnizării de informații false.
Am oferit deja nenumărate exemple, și voi continua să o fac și să scriu, de contracte similare, Danemarca-transportoare, Polonia-F-16, Polonia-Patriot, vom vedea în zilele următoare Ungaria și Cehia-Gripen, Arabia Saudită-corvete, Polonia-Spike, în care folosirea offsetului a condus la dezvoltări spectaculoase ale economiei, atât cantitativ cât și calitativ, oferind locuri de muncă cu înaltă calificare, cu impact în domeniul R&D, proiectării și tehnologiei, IT, comunicații, sateliți, cyber, radar.
Cunoscând aceste slăbiciuni, cât și cunoașterea acestora la nivelul instituțiilor și factorilor de decizie, m-aș fi așteptat ca planul să conțină obiective și măsuri concrete, atât în plan legislativ cât și în al aplicării și al proiectelor în desfășurare și viitoare.
Nimic, NIMIC, însă din așa ceva. Aflăm însă despre niște obiective care nu au nimic în comun cu realizarea obiectivelor stabilite în eșecul denumit Strategie de apărare : economie sustenabilă, antifragilă și tot soiul de adjective pretențioase folosite acolo :
“Integrarea în fabricație a unor produse și sisteme complexe (ex: aeronave militare și civile, transportoare blindate pe șenile și pe roți, sisteme de apărare aeriană cu baza la sol, platforme de transport, muniții cu precizie înaltă de lovire, etc).“
Îmi cer scuze, dar cum poți comenta o asemenea prostie ? Când sunt atâtea exemple de eșecuri ale unor programe de “integrare in fabricație” ? Care odată programul de achiziție terminat se termina și ele. Am dat deja exemplul Spaniei la nivelul anilor 60-70 însă, exemplul local cel mai bun fiind programul PUMA (care însă pentru România acelor timpuri a fost un program de excepție, chiar și raportat la unele țări vestice).Asta presupunând că Romania ar avea puterea economică să realizeze măcar un astfel de program, chiar și cel de “platforme de transport”…
Ce aflăm însă citind paginile 116, 117 dedicate acestei industrii ? Ce altceva decât confirmarea celor afirmate la începutul articolului și anume ca “acordul” de offset semnat după achiziție este de fapt o scamatorie menită a eluda offsetul. Ca până acum, prin portițele lăsate deschise în lege, nu s-a făcut nici un fel de offset. Și mai constatăm că nu există nici acum intenția de a se corecta aceste lacune sau interziceri din legislație.
Planul național de investiții și relansare economică: 52+25=297
contracte, o altă invenție romAstfel, la contractul Piranha, încheiat în Februarie 2018, aflăm că la valoarea “contractului subsecvent” (o altă invenție marca Romtehnica/MApN) firma GDELS a compensat” deja 57 milioane de euro, prin valorificarea unei tehnologii “transferate” la UMB, probabil de montare/demontare a roților. Nu m-ar mira să se fi făcut cu un factor de multiplicare de 10-30 cum, a mai fost cazul și în alte ânească. Și că undeva, cândva vor fi emise niște comenzi către UMB pentru fabuloasa sumă de…25 milioane de euro !
Nu poți decât să te întrebi, cum au fost negociate interesele statului român, de către cei desemnați să-l reprezinte, atâta timp cât, încă de la încheierea “contractului subsecvent” România a plătit cu voiosie 110 milioane de euro, valoarea avansului, dar nu s-a realizat nimic din valoarea offsetului în acești peste doi ani scurși de la semnare ? În curând o să ne uităm la stadiul contractului semnat cu Danemarca, în aceiași perioadă, și o să vedem și care este situația acolo. Pentru ca în Danemarca informațiile de acest gen sunt publice.
Planul național de investiții și relansare economică: 0 ( zero)
Avem și confirmarea că nici la contractele Spike, ultimul semnat în Decembrie 2015, nu s-ar fi făcut nimic, zero. (Vom vedea într-o analiza viitoare substanță contractului de offset Spike pentru Polonia cât și efectele generate de acesta în economie ).
Veti spune poate, ei niște rachete antitank acolo, cât pot să coste ? N-am făcut noi offset la Patriot, 4 miliarde, HIMARS, 1.5 miliarde, F-16, a trecut bine de 1 miliard, n-am făcut iată nici la Piranha, nu vom face nici la corvete mare lucru, nici măcar la Iveco (e ceva în plan, dar este prea derizoriu ca să merite vreo referință) ce mai contează câteva zeci de milioane, poate. Doar că sunt în jur de 500 (cinci sute) de milioane. De dolari.
Nu pot decât să constat, că la nivelul instituțiilor statului român, se continuă politica struțului și a dezinformării. Vă reamintesc “falsurile grosiere”, din declarațiile contradictorii ale ministrului Ciucă, ca să folosesc o sintagma din declarațiile unui militar cu rang de colonel care reprezintă MApN.
România nu a fost și pierde și ultimele șanse pentru ca să se realizeze substanța a ceea ce înseamnă “un român egal un român” : egalitate în fața legii, respectarea jurământului față de țară, respectul instituțiilor statului față de cetățean, punerea intereselor statului deasupra intereselor personale și de grup.
Ca român, chiar dacă “de pretutindeni”, mă simt tot mai puțin reprezentat de cei care conduc destinele României de azi. România pe care mi-am dorit-o se îndepărtează tot mai mult. România, o țară la cheremul grupurilor de interese, a bunului plac, o țară fără justiție, devine iată o țară fără direcție și fără viitor.
Foto credit : PRO TV/Inquam
