Tentația firească a tuturor oamenilor cumsecade, de oriunde ar fi aceștia, este aceea de a judeca un conflict poziționându-se de partea celui mai slab. Și exact pe acest imbold, atât de firesc, se bazează strategia asimetrică a Hamas. Pe care o explică, într-un articol publicat în The Free Press, Douglas J. Feith, cercetător principal la Institutul Hudson și fost subsecretar al Ministerului Apărării în administrația George W. Bush. L-am tradus pentru dumneavoastră, în încercarea de a arunca împreună o privire și dincolo de cuvintele și imaginile cu puternic impact emoțional, care ne invadează zilele acestea, din toate direcțiile.

***

Pe 13 octombrie, comandanții militari israelieni le-au spus palestinienilor să elibereze partea de sud a Fâșiei Gaza, nordul fiind plin de active Hamas – de la rachete, puști și echipamente de comunicații până la personal militar – pe care Israelul intenționa să le distrugă în următoarele zile. Dar, liderii Hamas au cerut ca oamenii să rămână pe loc. De ce, oare?

Unele dintre cele mai brutale tactici ale Hamas, cum ar fi violul în masă sau decapitarea prizonierilor sunt atrocități practicate de multă vreme și care au făcut celebre armatele lui Stalin, Hitler și Ginghis Han, dar strategia de război adoptată de o formațiune politică în scopul de a maximiza decesele propriilor civili este fără precedent – un lucru atât de ciudat și de rău încât ar trebui să îngrozească orice persoană decentă. În pofida explicațiilor obișnuite, aceasta nu este o strategie de folosire a scuturilor umane, ci una a sacrificiilor umane.

De la apariția sa, în 1987, Hamas și-a declarat obiectivul principal: distrugerea Israelului. Strategia sa este asimetrică – anume, fiind mai slabă decât armata israeliană, organizația se bazează pe o tactică menită să submineze Israelul din punct de vedere politic.

Sperând, probabil, că ar putea determina liderii saudiți să renunțe la normalizarea relațiilor cu Israelul, Hamas a lansat un război cu două obiective: primul, acela de a provoca revolte printre arabi și musulmani, atât în interiorul, cât și în afara Israelului și, al doilea, acela de a determina restul lumii să privească Israelul cu cu dezgust și cu ură.

Pentru a-și atinge obiectivele, Hamas trebuie să fie sigur că războiul va prejudicia și va ucide un număr cât mai mare de palestinieni din Gaza. Pentru a izbândi, a elaborat ani de-a rîndul și a pus bazele unei strategii specifice.

Din motive operaționale și pentru a respecta legile internaționale ale războiului, oficialii din ministerele apărării se străduiesc să-și localizeze mijloacele militare departe de civili, maximizând protecția acestora din urmă. Oficialii Hamas fac tocmai dimpotrivă. Așa cum au remarcat reprezentanții Națiunilor Unite și nu numai, Hamas stochează muniție în școli, pune lansatoare de rachete lângă moschei, înființează centre de comandă în spitale și, în general, își organizează operațiunile în cartiere civile dens populate.

Ceea ce nu este doar o strategie de folosire a populației civile ca scut uman (al cărei scop este descurajarea unui atac servindu-te de vieți nevinovate ca de o barieră); Hamas face ceva mult mai insidios și anume girează moartea în masă a palestinienilor. Iată, ascultați-l, de exemplu, pe oficialul Hamas Ali Baraka, rezumând deosebirile dintre două viziuni opuse despre lume: ”Se știe că israelienii iubesc viața. Noi, pe de altă parte, ne sacrificăm. Îi considerăm pe morții noștri martiri.”

Atunci când trag cu rachete asupra Israelului, ucid și violează civili, ei știu că Israelul va riposta. Liderii Hamas își ascund resursele militare în clădiri civile nu în speranța că Israelul își va limita reacția ci din calculul rece că răzbunarea va face un rău teribil civililor palestinieni – în ciuda eforturilor extraordinare ale armatei israeliene de a evita acest lucru. Hamas lucrează pentru a maximaliza, nu a minimaliza acest rău. Și o face, pe de o parte pentru a genera presiuni internaționale asupra Israelului pentru a pune capăt represaliilor și, pe de alta, pentru a întări convingerea si reprezentările dușmanilor Israelului despre ticăloșia statului evreu.

Israelul are motive morale și practice pentru a evita rănirea civililor palestinieni. Israelienii se mândresc că acționează uman, chiar și în război. Ofițerii lor fac deosebire între zonele civile și cele militare și nu le țintesc niciodată pe cele dintâi. Chiar și atunci când îi atacă pe liderii teroriști principali, Israelul încearcă să evite rănirea membrilor familiei și, cu atât mai mult, pe a unor civili nevinovați. Pentru a preveni daunele colaterale, Israelul avertizează, în mod obișnuit, cu privire la atacuri, chiar dacă aceste informări sunt riscante și scad șansele de succes ale unui atac. În războiul actual, Israelul a anunțat populația diferitelor cartiere din Gaza că în curând vor avea loc atacuri acolo și ar trebui să se grăbească către zonele sigure desemnate.

Strategia Hamas este inovatoare în cel mai rău mod cu putință. Pentru toți cei care aspiră la întărirea constrângerilor morale ale războiului, este un mare pas înapoi. Este sălbatică, cinică și nefirească – dar, ceea ce este cel mai grav, funcționează. De aceea este folosită.

Civilii palestinieni merită întreaga noastră simpatie. Dar cei care își direcționează întreaga indignare doar înspre Israel, nereușind să priceapă ce face cu adevărat Hamas, încurajează de fapt cruzimea pe care intenționau să o condamne.

În zilele următore vor fi bombardate școli, spitale și moschei. Așa vrea organizația Hamas și așa s-a asigurat că se va întâmpla. Atât de dragul palestinienilor, cât și al israelienilor, ar trebui să încetăm să o  stimulăm prin credulitatea noastră.

N.B.