Pentru că sindicatele din industria de apărare sunt la dvs., și pentru că au existat multe voci care au spus că România deține echipamente de protecție pentru un război chimic, care sunt eficiente și în cazul epidemiei actuale, v-aș întreba dacă nu credeți și dvs. că acest tip de echipament ar putea fi folosit, oferit de armată celor expuși din sistemul sanitar și, de asemenea, dacă nu cumva producția de asemenea echipamente ar putea fi reluată? Pentru că România avea o prioritate în arma chimică și în toate aceste echipamente legate de arma chimică.
Ați formulat foarte corect: România avea. Și ne oprim aici. Pentru că România nu mai are. România din ”grija” unor decidenți la nivel de vârf a ajuns să fie doar un importator. Importăm aproape absolut tot ceea ce este necesar armatei române. România a renunțat cu premeditare, din culpa unor decidenți militari și politici, să mai producă lucrurile de care, înainte de toate, armata română și poporul român ar fi avut nevoie… inclusiv în vremuri de criză. Ar trebui să ne reevaluăm prioritățile naționale. Și acei 2% din PIB pentru înzestrare se duc tot pe importuri. Nu producem nimic. Închipuiți-vă că nu am fi luptat cu virusul, am fi luptat cu o armată… de fapt nu vă mai închipuiți, vă aduc în realitate, România nu mai produce pulberea azi. Suntem dependenți de import. La fel ca în cazul măștilor, combinezoanelor, stăm la cheremul și la mâna altora, într-un moment de criză. Vor să ne livreze, bine, dacă nu, la revedere. Cea mai apropiată zonă de pulberi pentru uz militar este Serbia. Acuma să ne închipuim cum ar fi ca într-un război, nu cu virusul, ci cu niște forțe militare, România să nu aibă muniție, ci să se milogească de vecinii noștri, sârbii: da-ți-ne și nouă niște pulbere, ca să mai fabricăm niște muniție. Așa cum sistemul sanitar a fost ciuruit, prost organizat, prost dotat, prost instruit, incapabil să intre în acest război, același lucru se întâmplă și în zona militară. Deci, probabil că există niște stocuri de echipamente și tehnologii pentru zona militară, nu știu în ce măsură pot fi ele accesate și pot îndeplini cerințele pentru o astfel de stare însă, din păcate, noi nu mai avem ceea ce ne trebuie în industria de apărare, o industrie care să concure la rezolvarea unor urgențe pe plan național. Și dacă am vrea să facem acest lucru, capabilitățile de producție din punct de vedere tehnologic sunt 90% depășite, pentru că discutăm de tehnologii de acum 40-50 de ani… Și mai avem încă o problemă critică: media de vârstă în acest domenii e aproape de vârsta de pensionare. Deci, uman și tehnologic, ce a a mai rămas încă între garduri, ce a mai rămas în picioare este compromis în proporție de 90% .
Care sunt previziunile dvs.?
Perioada asta ar trebui utilizată și cu un alt obiectiv. Pe lângă lupta pentru stoparea pandemiei, în momentul de față, atât zona guvernamentală, zona politică a României, cât și partenerii ei sociali, ar trebui să aibă o prioritate. Ar trebui deja să lucrăm la un plan pe termen scurt și pe termen mediu, privitor la perioada post pandemie. Eu, personal, cred că multe lucruri vor trebui să fie schimbate pe agenda publică a României. Am dat un exemplu mai devreme, mă refer la acei 2% din PIB pentru apărare. Cred că, mai degrabă, 2% din PIB-ul ăsta l-am orienta imediat către producția agricolă și către industria alimentară, industria farmaceutică. Ar trebui să ne schimbăm prioritățile. Ar trebui să vedem în ce măsură, inclusiv o bună parte din activitățile productive din România, sau cele de servicii, pot fi duse în zona virtuală, să vedem în ce măsură putem să profităm de digitalizare… E nevoie de instruirea personalului, pentru că va trebui să avem ca prioritate ocupartea forței de muncă din România. Nu trebuie să uităm că valul de repatrieri nu s-a oprit încă…
Iar cea mai mare parte probabil că vor fi definitive, fiindcă majoritatea oamenilor nu va mai pleca…
Gândi-ți-vă că cu siguranță vor apare restricții în circulația cetățenilor, ba chiar și în accesul pe piețele de muncă. Dacă până acum ne-am bucurat de eliminarea tuturor barierelor și asta a permis la aproape cinci milioane de cetățeni să migreze din România, de acum încolo ne vom confrunta cu alte reguli. Nu va mai fi atât de simplu: ne-am luat bilet la low cost și mâine ne-am urcat în avion și am plecat în nu știu ce colț de Europă, vedem noi dacă găsim ceva de muncă pe acolo. Și cred că și autoritățile române vor trebui să fie mult mai atente cu cetățenii care intenționează să meargă din nou, în scop de muncă, în afară. Noi nici măcar cifre nu aveam. Nu știam câți oameni operează, acuma ne trezim cu sute de mii înapoi în țară și, evident, pentru oamenii ăștia vor trebui găsite soluții. Înainte de toate în România. De asta trebuie regândit totul în ceea ce privește politicile publice. Începând de la modul în care vom lansa investiții publice, înainte de toate, de la modul în care vom ști să condiționăm, zic eu, corect, de data asta accesul firmelor la programele de investiții publice… Va trebui să renunțăm la mizeria aia cu cel mai mic preț, cred că pe tot ce înseamnă investiție publică în România ar trebui puse condițiile de ocupare a românilor, de un preț corect al muncii, nu mă mai interesează să-mi câștige licitația firma X, fie că e românească, fie că e europeană, ci să-și plătească 80% din salariați cu salariul mediu pe economie. Fixate alte standarde, schimbat modelul macroeconomic, oamenii trebuie să fie plătiți corect în țara lor pentru munca și calitatea muncii pe care o fac aici. Deci trebuie să renunțăm la mizeriile pe care le ducem în spate de multă vreme. E nevoie să schimbăm multe lucruri în politica publică a acestei țări.
Una din lecțiile crizei ar trebui să fie dezvoltarea producției autohtone în toate domeniile și în special în cele de siguranță națională.
Înainte de toate trebuie să ne hrănim. Anunțurile sunt făcute deja la nivel global, dar fapt e că România încă nu se mișcă. Ar trebui să se pună în valoare inventica românească, pentru că avem un portofoliu impresionant, și când spun asta știu despre ce vorbesc pentru că am habar, am reușit să strâng un nucleu important de oameni de bună calitate, cu portofolii de brevete de invenții, care ar trebui puse imediat în zona industrială și băgate în producția de serie, și România ar trebui să treacă rapid să utilizeze inteligența, pentru a reface ecartul care ne separă de alte economii. Avem soluții aici. Dar trebuie să dăm peste degete celor care de 30 de ani au făcut bani mulți și au scos din România, mă refer la filierele de importatori, și să încercăm să stimulăm creativitatea românească și munca românilor.
Aș mai lansa o idee. Recesiunea, datorită scăderii producției, e evidentă, însă condițiile sunt diferite față de perioada 2009-2011. Criza… eu, personal, nu cred că este absolut obligatorie, pentru că România, ca majoritatea țărilor, va avea lichidități. va avea forță de muncă, chiar un excedent de forță de muncă, și va avea piața internă…
Înainte de toate, România are un avantaj. Subdezvoltarea României a reprezentat și încă reprezintă o oportunitate. Gândiți-vă la capitalurile acumulate, la fondurile de investiții, la fondurile de pensii, uitați-vă cât de mult s-au devalorizat activele fondurilor de pensii pilonul II din România. Evident, toți acești ”munți” de lichidități existenți la nivel global vor trebui să recapete culoare în obraji…
Ar trebui ca aceste lichidități să fie plasate în economia reală…
În proiecte fezabile. Asta vreau să spun. Trebuie să se pregătească, în momentul de față, un portofoliu de proiecte fezabile pentru că…
Reluarea activității economice, probabil, va fi foarte bruscă…
Și subdezvoltarea economică a României, lipsa infrastructurii, lipsa unor servicii de calitate, potențialul agricol uriaș, sunt doar câteva zone de potențial în care România poate să dezvolte portofolii de proiecte la cheie.
Refacem industria alimentară care aproape a dispărut…
Aici pot să vă spun că avem niște soluții de ultimă generație pe zona asta, energetică, agricolă și de mediu, cu care putem să facem performanță peste mulți alții, la nivel european și internațional. Dar va trebui să ne asumăm niște decizii politice ori…
Ca să terminăm într-o manieră optimistă, este clar că la capătul tunelului se vede o lumință.
Nu e nicio lumință, îmi pare rău, e o lumină mare care crește, e farul de pe locomotivă și locomotiva asta vine cu o viteză foarte mare spre noi. Depinde ce putem face. Ne dăm de pe șine și ne urcăm din mers în trenul ăsta de mare viteză, ceea ce înseamnă reluarea activității economice și sociale de după, sau rămânem pe
șine și vom fi striviți. Nu-mi doresc varianta a doua. Totul însă, repet, depinde de leadershipul politic al acestei țări care, din păcate, în 30 de ani, a dovedit că e submediocru.
Mulțumesc mult de tot.
Interviu realizat de Cezar Corâci
