Frica nu are nevoie de o descriere specială. O înțelegem fiindcă am simțit-o, fiecare, încă din leagănul copilăriei. Nimeni nu este scutit de frică, nici chiar cei mai privilegiați semeni ai noștri, aflați aparent la adăpost de intemperiile vieții.

Frica este o emoție primară, moștenită la nivel genetic de la strămoșii noștri, care au reușit să supraviețuiască punându-se la adăpost în fața primejdiilor pe care nu ar fi reușit să le depășească altfel.

Atunci când ne simțim amenințați, hipotalamusul secretă un factor de eliberare a corticotropinei, care se deplasează la glanda pituitară, activând celulele speciale care eliberează în sânge hormoni adrenocorticotropici (ACTH) .

Aceștia ajung la glandele suprarenale, unde servesc ca semnal pentru activarea secreției de hormoni de stres, care ne dau marea putere fiziologică de a face față unui pericol, sau de a fugi de acesta.

Însă, dacă frica se instalează pentru o perioadă mai lungă, devine o emoție nocivă, care transformă viața de zi cu zi într-un adevărat calvar.

În momentul în care suntem mobilizați într-o reacție de tip ”luptă sau fugi”, hormonii suprarenalei reprimă direct acțiunea sistemului imunitar, pentru a conserva rezervele de energie.

Ca urmare, o consecință secundară a unei frici prelungite și intense este aceea că aceasta interferează cu capacitatea noastră de a învinge bolile.

Practic, hormonii de stres sunt atât de eficienți în a reduce funcțiile sistemului imunitar, încât doctorii îi administrează pacienților cu transplanturi, pentru ca sistemul lor imunitar să nu respingă țesuturile străine.

Hormonii de stres ai suprarenalor produc, de asemenea, contracția vaselor de sânge din creierul anterior, care este centrul rațiunii executive și al logicii, reducând astfel capacitatea de funcționare a acestuia. În plus, aceștia reprimă și activitatea cortexului prefrontal, care este centrul acțiunii volitive conștiente și al activității conștiente.

Așadar, atunci când ne este frică, suntem mult mai proști decât de obicei.

Încercarea de a supraviețui într-o ambianță de pericol constant ne afectează memoria și poate provoca dereglări ireversibile ale hipocampului. Ne poate afecta gândirea, capacitatea de decizie și de concentrare.

Frica prelungită provoacă leziuni cardiovasculare, probleme gastro-intestinale, ulcere, modificări ale apetitului și ale greutății, dureri persistente de cap și poate, de asemenea, afecta sistemul reproductiv, reprezentând un pericol pentru continuitatea speciei.

De asemenea, ea poate provoca oboseală extremă, depresie clinică, precum și șoc post-traumatic, având consecințe profunde asupra sănătății noastre fizice și mentale, un impact puternic asupra capacității noastre de de a funcționa normal în viața de zi cu zi.

Frica este contagioasă.

Dacă, de exemplu, o singură antilopă sesizează apropierea unui leu care urmărește turma, aceasta declanșează rapid un apel de alarmă și o ia la goană, urmată de de toate celelalte antilope. Acest tip de comportament, automat și inconștient, cu o valoroasă funcție de supraviețuire, este întâlnit și la oameni.

Pandemia de covid 19 a evoluat în paralel cu o pandemie a fricii, întreținută atât de autorități, cât și presa ”mainstream”, internă și internațională.

De exemplu, în Austria – ca să dau un exemplu din afara României, unde știm cu toții cum au decurs lucrurile – a ieșit la iveală o minută a grupului de intervenție pentru coronavirus, care sugerează că însuși cancelarul Sebastian Kurz ar fi recomandant amplificarea fricii în rândul populației.1

Dacă am face o revistă a presei din ultima perioadă, luând la rând articolele sau emisiunile de radio sau televiziune care au încercat să evoce emoții pozitive, am observa că, în comparație cu cele care au transmis și continuă să transmită panica, acestea sunt ca și inexistente.

Consecințele unei asemenea abordări asupra unei populații închise cu forța în case și, pe cale de consecință, supraexpuse mediatic, nu sunt deloc greu de ghicit.

Antilopele din savană se opresc din goană deîndată ce au ajuns la o distanță sigură de prădătorul care le punea viața în pericol, dar știrile și imaginile înfricoșătoare, vocile isterice ale prezentatoarelor de televiziune, precum și textele din presa, rulează la infinit, 24 de ore din 24, săptămâni și luni una dupa alta, în vreme ce instrucțiunile și informațiile privitoare la pericol au fost și continuă să fie, așa cum știm, contradictorii, neclare și, de multe ori, lipsite de orice logică.

Oamenilor supuși unui stres puternic le este foarte greu să proceseze detalii și nuanțe, minciuna crește incertitudinea, iar incertitudinea mărește temerile și anxietatea.

Atunci când vom număra, în sfârșit, corect victimele, vom avea prilejul să constatăm că panica irațională declanșată de mijloacele media s-a dovedit mult mai dăunătoare decât pandemia în sine.

Fostul președinte al SUA, Franklin D. Roosevelt spunea că ”singurul lucru de care ar trebui să ne temem este frica”.

Nu s-a vorbit aproape deloc despre rolul condiției noastre mentale și spirituale în combaterea virusului. Și nici despre componenta spirituală a curajului. Panica scoate din noi tot ce e mai rău, în vreme ce speranța și optimismul generează modalități inedite de a face față tensiunilor acestei perioade. Și niciodată nu suntem mai plini de resurse decât atunci când acționăm, și reacționăm cu curaj.

Nu doar că vom supraviețui acestei pandemii, dar vom fi judecați de urmașii noștri în funcție de felul în care am făcut-o.