Dieter Stein

Mulți liberali americani sunt obsedați de amenințarea unei dictaturi, în cazul revenirii la Casa Albă a fostului președinte Trump, după alegerile din toamnă. În Europa, mijloacele media oficiale sunt bântuite de multă vreme de imaginea politicianului de dreapta, de tipul lui Viktor Orbán, din Ungaria, despre care susțin că subminează democrația și statul de drept. Dar, în prezent, acest lucru se întâmplă în Germania, unde democrația se află, cu adevărat, în pericol.

Vina nu este a partidului populist de dreapta, Alternative für Deutschland [Alternativa pentru Germania] (AfD), așa cum v-ar face să credeți mulți  politicieni și comentatori media ci, mai degrabă, a coaliției conflictuale conduse de cancelarul Olaf Scholz, a unor falși ”conservatori” și a presei corporatiste, care au avut o reacție cu totul nedemocratică în momentul ascensiunii AfD, devenită, pe nepusă masă, o amenințare puternică la adresa consensului lor de stânga liberal.

Sub conducerea lui Alice Weidel și Tino Chrupalla, partidul a urcat la peste 20% în sondajele naționale, pe locul al doilea, și cu mult înaintea social democraților lui Scholz, care au doar 15%. În ultimele săptămâni, ”establishmentul” a devenit isteric. Factorul declanșator l-a constituit o relatare îndoielnică a unei organizații de stânga despre presupusele planuri ale AfD de a ”deporta milioane de migranți”. Aceasta cere măsuri drastice împotriva partidului – ceea ce ar putea nărui democrația germană.

Mass media și unii politicieni își doresc interzicerea totală a AfD, prezentată drept un pericol pentru democrație. Peste un milion și jumătate de oameni au semnat o petiție care solicită lipsirea lui Björn Höcke, unul dintre liderii regionali cei mai duri ai AfD, de unele din drepturile sale constituționale– dreptul de a vorbi public, dreptul la protest, dreptul de a candida și chiar dreptul la vot. În plus de asta, există multe alte moduri în care partidele tradiționale încearcă sau chiar restrâng drepturile constituționale ale AfD.

De exemplu, îi refuză dreptul de a numi un vicepreședinte în Parlament, așa cum poate face oricare altă fracțiune de opoziție. În plus, Verzii și liderul Uniunii Sociale Creștine (CSU) de ”centru dreapta”, Markus Söder, încearcă să găsească metode de excludere a alianței din sistemul de finanțare publică a tuturor partidelor care au atins un anumit nivel de sprijin electoral. Ceea ce ar priva AfD de zeci de milioane de euro anual și ar afecta în mod semnificativ corectitudinea electorală.

Dar, oare, o țară a cărei clasă conducătoare încearcă să interzică sau să-și suprime oponenții cei mai înverșunați, mai poate fi numită, pe drept cuvânt, o democrație? Nicio altă țară europeană nu a interzis, vreodată, un mare partid de opoziție, oricât de antipatic ar fi acesta clasei conducătoare. Orice persecție a AfD ar fi un afront la adresa libertății și o declarație de faliment moral a democrației germane.

AfD este al doilea cel mai puternic partid la nivel național. În landurile din estul Germaniei, cum ar fi Saxonia sau Turingia, este pe departe cel mai puternic și are șansa de a câștiga la alegerile din septembrie. Această perspectivă consternează establishmentul, care încearcă să izoleze partidul și să-l blocheze în spatele unui zid. Milioane de alegători sunt profund dezamăgiți de ”Coaliția semafor” a lui Scholtz, numită așa din cauza culorilor celor trei partide care o compun – social democrații, verzii și democrații liberi. Aproximativ 80% dintre alegători spun că și-au pierdut toată încrederea în guvernanți care, pe cale de consecință, au intrat în panică.

Imigrația în masă, necontrolată, costul vieții și recesiunea economică din Germania, cauzate de politicile energetice și climatice profund controversate, ca să nu mai vorbim de disprețul și condescendența clasei politice manifestate la adresa oamenilor obișnuiți – toate acestea alimentează furia. Ascensiunea AfD face parte dintr-un tablou european mai amplu, cu partide similare aflate în creștere în multe țări, în perioada premergătoare alegerilor pentru Parlamenul European din iunie. Consiliul European pentru Relații Externe, un think-tank liberal, a publicat săptămâna trecută o prognoză în care avertizează că partidele de dreapta și eurosceptice (așa zișii ”populiști antieuropeni”) ar putea deveni cele mai mari, sau dominante în 18 din 27 dintre statele membre ale blocului. În Franța, Rassemblement National, condus de Marine Le Pen, se află în fruntea sondajelor, în Italia, Fratelli d’Italia, în Țările de Jos, Geert Wilders și, Freiheitliche Partei Österreichs (Partidul Libertății) în Austria,  pentru a numi doar câteva – toate promițând să pună capăt afluxului de străini ilegali și propunând politici mult mai dure privind imigrația și criminalitatea.

Incompetența totală a ”Coaliției semafor” i-a propulsat pe Creștin democrați (CDU) și pe colegii lor bavarezi, CSU, la un total de 30% în sondaje, însă mulți alegători – conservatori tradiționali, dar și muncitori – care își amintesc de politicile dezastruoase de imigrație ale fostei președinte a CDU, Angela Merkel, se îndreaptă, totuși, din ce în ce mai mult, către alternativa populistă. Deși a fost înființată abia în 2013, AfD a devenit adevăratul nucleu al opoziției de dreapta. Nici măcar acuzațiile oficiale de ”extremism” venite din partea serviciului federal de informții interne Verfassungsschutz nu au afectat sprijinul electoral al AfD. Oamenii ignoră adesea acele avertismente, deoarece înțeleg că agenția a fost politizată de partidele de guvernământ și este folosită ca armă de atac împotriva grupurilor de opoziie aflate în dizgrație. Între timp, numărul membrilor AfD a crescut cu mai mult de o treime (peste 40 000) și continuă să crească rapid.

În ultimele două săptămâni establishmentul și-a pierdut mințile aproape complet, în urma relatărilor unei organizații de investigații și activism de stânga numită Correctiv, care a spionat o întâlnire privată, la Postdam, lângă Berlin. Printre cei aproximativ 20 de participanți s-au numărat și câțiva funcționari de rang mediu AfD, câțiva membri CDU și câțiva antreprenori bogați. La această mică conferință privată, pe care Correctiv a numit-o, în mod isteric, ”secretă”, un activist politic vienez și-a prezentat ideile pentru un ”plan de re-migrare”, adică de relocare a migranților ilegali, sau care au comis infracțiuni grave, înapoi, în țările lor de origine. Jurnaliștii-activiști ai Correctiv, simțind potențialul unei vești care le-ar putea crește renumele, au comparat, cu viclenie, acest ”plan principal” cu o schemă nazistă.

Această întâlnire și discuțiile ei despre repatrierea străinilor fără acte legale a fost numit, vulgar și ridicol, ”Conferința Wannsee 2.0”. (Lacul Wannsee unde, în ianuarie 1942, oficialii naziști au convenit asupra ”soluției finale” pentru evrei se află la o jumătate de oră cu mașina). Această echivalare grotescă a unei discuții între câțiva oameni fără nicio putere reală, cu evenimentul din 1942, minimizează, fără îndoială, crimele monstrouase ale naziștilor – dar a făcut minuni, creând un scandal ideal pentru sistem. (În acest weekend un reprezentant al Correctiv a declarat la televiziunea publică că, de fapt, cuvântul ”deportare” nu a fost folosit niciodată și vorbim doar despre o interpretare – dar furtuna perfectă își continuă oricum desfășurarea.)

Stânga exploatează cu bucurie minciunile și distorsiunile privitoare la adunarea de la Postdam – pe care mass media mainstream în frunte cu corporațiile de televiziune și radiodifuziune publică le reiterează, entuziaste, din nou, și din nou, și din nou. Ultimele două week-enduri, SPD, Verzii, Die Linke (succesorul al Partidului Unității Socialiste din Germania de Est), și diverse organizații de masă precum sindicatele, bisericile liberale, Consiliul Musulmanilor, asociațiile de migranți și grupurile Antifa au chemat la demostrații publice.

Aproape un milion de oameni au ieșit supuși, în stradă, pentru a protesta ”împotriva dreptei”. (În Germania, ”dreapta” este folosită adesea ca un sinonim pentru extremismul de dreapta.) Nu toți manifestanții au fost pașnici sau liberali; în Aachen, unii protestatari au arborat un banner pe care scria ”Kill AfD”. Ignorând asemenea bannere, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, le-a mulțumit manifestanților și le-a lăudat ”curajul”. Scholz s-a bucurat că ”noi suntem mai mulți” – că, în Germania, ”democrații” sunt mai numeroși decât ”antidemocrații” ceea ce, în circumstanțele date, este o inversare ironică a realității.

Este greu de spus unde vor duce aceste dezbateri. Climatul politic este extrem de aprins. Dezbaterile puternice sunt întotdeauna binevenite, iar AfD nu este străină de polemici. Cu toate acestea, chiar și numai să te gândești că ai putea suprima un partid cu cu câteva milioane de alegători este profund antidemocratic. Acesta fiind și motivul pentru care ziarul meu, Junge Freiheit, a lansat o petiție împotriva unei asemenea interdicții, petiție pe care, până acum, au semnat-o 120 000 de persoane. Social democrați de frunte, precum liderul partidului Saskia Esken, vor să demareze procesul trimițând o cerere la Curtea Constituțională, dar oamenii mai lucizi – chiar și din cadrul SPD – intuiesc că mișcarea ar putea avea efecte inverse, așa cum legea împotriva lui Trump pare doar să-i fi înmulțit susținătoarii.

Vera Lengsfeld, o fostă dizidentă din Republica Democrată Germană (RDG), care a luptat împotriva opresiunii politice înainte de 1989 și a devenit, mai târziu, un respectat mebru al Parlamentului din partea CD, a vorbit cu pasiune despre modul în care Germania se transformă într-un stat soft-totalitar, în care clasa conducătoare încearcă să controleze și să suprime dizidența. În RDG, sublinază ea, au existat și demonstrații organizate de guvern pentru a consolida sprijinul pentru regim și pentru a stârni pasiuni împotriva presupușilor ”dușmani ai statului”. O organizație internă de spionaj s-a înfiltrat pretutindeni și a denunțat grupurile dizidente. Ea scrie: ”Starea de lucruri, care a devenit clară în timpul demonstrațiilor ”împotriva dreptei” amintește fatalmente de RDG.” Este greu să nu fii de acord.

Deocamdată, atât în Germania, cât și în Statele Unite, multe figuri ale establishmentului visează ”să scape țara” de acele grupuri de opoziție care le amenință pozițiile și ideologiile, transformându-le membrii și susținătorii în proscriși. Nu putem decât spera că visele lor nedemocratice sunt sortite eșecului.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Dieter Stein este un jurnalist și un editor german. El este redactorul șef al revistei Junge Freiheit din Berlin, cel mai mare săptămânal conservator din Germania