Vorbim des despre mănăstirile din nordul Moldovei, despre Voroneț, despre Putna, despre Moldovița, despre Sucevița, despre Agapia, dar foarte rar despre mănăstirile din Țara Româneasca, din Vâlcea, din Prahova. Vorbim și mai rar despre artițti. Este adevărat, mulți sunt mai mult sau mai puțin anonimi, dar în general nu sunt cunoscuți, nu au faima lui Gheorghe Tatarăscu sau Nicolae Grigorescu. Vorbim rar și despre constructorii de biserici sau de mănăstiri, despre mecenatul acestora. Sigur, dacă ne referim la Ștefan cel Mare toți știm că a construit foarte multe biserici și mănăstiri; vorbim și despre Brâncoveni și despre stilul brâncovenesc, dar cine sunt artiștii care au creat aceste monumente, unele capodopere ale artei universale, incluse în patrimonial UNESCO ? Vom începe să deslușim și tainele acestui stil de pictură și de arhitectură. Azi Pârvu Mutu.

 

Pârvu Mutu – Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu (1657 – 1735) este considerat cel mai de seamă reprezentant al stilului brâncovenesc în pictura bisericească.

Autoportret Pârvu Mutu – Bordești

Născut în Câmpulung a învățat să picteze în Bucovina. Revenit în Țara Românească, a pictat în special pentru familia Cantacuzinilor. A pictat bisericile din Filipeștii de Pădure, Măgureni, Lespezi, Sinaia, Berca, Bordești, Colțea. Este considerat creator de școală . Pârvu Mutu impune prin desen, culoare și realismul compoziției. Realismul este evident în tablourile votive, ca cel din pronaosul bisericii „Trei Ierarhi” din Filipeștii de Pădure, unde pictează 55 de membri ai familiei Cantacuzino. În biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bordești s-a aflat autoportretul său (extras în anii ’60 și păstrat, împreună cu tabloul votiv, la Muzeul Național de Artă al României). Un alt autoportret al său se găsește la Filipeștii de Pădure.

Biserica l-a onorat. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proslăvit ca sfânt  cu numele Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul, numit și Iconarul de la Robaia. Proclamarea canonizării a avut loc la 6 august 2017, în ziua Schimbării la Față a Domnului, la Mănăstirea Robaia. Prăznuirea sa anuală se face pe 7 august.

Un pictor…Sfânt….

Formare și stil

Pîrvu Mutu provine dintr-o familie evlavioasă, dintr-un neam de preoți, slujitori devotați ai altarului. Preotul Ignatie Sârbul, a fost un adevărat erudit, vorbitor a mai multor limbi străine. Matei Basarab domnitorul Țării Românești(1632-1654), l-a considerat unul din sfetnicii săi, numindu-l în 1636, Episcop de Râmnic, iar în iulie 1653 Mitropolit al Ungrovlahiei (1653-1655). Se spune ca micuțul Pârvu, și-a surprins adesea, părinții îngenunchiați înaintea icoanelor, rugându-se și închinându-se. Inca din pruncie știa că ceea ce nu începe cu Sfânta Cruce și nu se isprăvește cu rugăciunea de mulțumire, nu are binecuvântarea lui Dumnezeu.

După ce își pierde mama, tatăl său, preotul Ioan Pârvescu, se călugărește sub numele de Paisie, dându-l pe micuțul Pârvu să învețe zugrăvia (pictura murală), împreună cu părintele Evghenie, de la Mănăstirea Negru Vodă. Talentul său la desen va fi șlefuit, începând cu vârsta de 12 ani, în Școala de zugrăvie (sau de pictură murală), care funcționa pe lângă Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, renumit centru cultural și artistic al Țării Românești, așa după cum afirmă Macarie, Patriarhul Antiohiei, care a vizitat-o, în 1658, împreună cu secretarul său, arhidiaconul Paul de Alep.

Aici, la Școala de zugrăvie de pe lângă Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, timp de 6 ani, adolescentul perspicace și talentat Pârvu a fost îndrumat în arta picturii murale de părintele Evghenie, care l-a luat cu el pe schele, punându-i în mâini pensula și scoica pentru amestecat culorile.

Pârvu Mutu, care potrivit istoricului de artă Victor Bărbulescu, își luase zborul în arta picturii la 24 martie 1669, a fost remarcat de clucerul Tudoran Vlădescu din Aninoasa, nepotul (de frate) al nașului său – marele vistier Pârvu Vlădescu. Acesta l-a trimis pe cheltuiala sa, în Bucovina pentru a se perfecționa în arta picturii murale, învățând tainele acestui meșteșug și descoperind duhul ortodoxiei autentice, de la un vestit zugrav rus, care realiza picturi murale impresionante. Motivul pentru care Tudoran Vlădescu l-a trimis pe tânărul Pârvu să-și perfecționeze tehnica, era acela că își dorea ca biserica pe care o va ridica la Aninoasa Muscelului să fie pictată desăvârșit, de către finul familiei sale boierești.

În Bucovina, Pârvu Mutu va lua contact, timp de șase ani, cu impresionanta pictură a bisericilor și mânăstirilor din nordul Moldovei, fiind sedus de frumusețea frescelor ctitoriilor voievodale, ridicate de: Petru Rareș, la Moldovița (1532); Movilești, la Sucevița (1583); Ștefan cel Mare, la Voroneț (1488) și Putna, reconstruită de Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan (1654-1662), dar și a excelentelor miniaturi ale lui Anastasie Crimca de la Mănăstirea Dragomirna, din județul Suceava. Toate acestea au contribuit, în mod decisiv, la formarea sa ca artist, el fiind preocupat de descriptivismul scenelor religioase, de expresivitatea figurilor sfinților și de rafinamentul ornamenticii picturii murale bisericești.

Istoricul de artă, Henri Focillon, referindu-se la valoarea artistică a frescelor Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” din Curtea de Argeș, arată: „Pereții Bisericii Domnești păstrează o rară minune, valoroasă nu numai pentru arta românească, dar și pentru istoria picturii din întreaga Europă; compozițiile care o decorează se numără printre cele mai nobile ansambluri ale acestui Orient european, care a produs în acest domeniu atâtea capodopere”. De aici s-a inspirat Parvu mutu în scenele sale biblice.

Istoricul de artă, Teodorei Voinescu arata ca stilului compozițional al lui Pârvu Mutu constă în conceperea picturii pronaosului, spațiul rezervat ctitorilor fiind dominant, prin reprezentare în integralitate a lor și a familiei acestora, dar și prin reprezentarea unor scene preluate din surse folclorice, precum scena inorogului, ori a unor scene pitorești de sorginte laică: „fermecătoare grupe de hore și grupuri de lăutari, dar și ilustrații legate de evanghelie.”

 

Opera

Cea mai mare suprafață pictată de Sfântul Pafnutie-Pârvu Zugravul se găsește în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” satul Filipeștii de Pădure, în județul Prahova. Frumuseţea picturii de la Filipeştii de Pădure i-a determinat pe unii critici de artă să o denumească „Voroneţul Ţării Româneşti”.

Biserica Cantacuzinilor de la Filipestii de Padure

Pictura bisericii, icoanele de pe catapeteasma sculptată în stil renascentist şi baroc îi sunt atribuite lui Parvu Mutu. În scara clopotniţei se gaseste și un autoportret .

Biserica „Sfânta Treime” a fostului schit Lespezi, a este considerată a fi prima lucrare în frescă a lui Parvu Mutu. El ar fi lucrat la pictura schitului ctitorit de cantacuzini în perioada 1687 și 1693.

 

Biserica Mănăstirii Aninoasa păstrează întinse porţiuni zugrăvite de Pârvu Mutu.

În Biserica „Sfânta Treime” din Măgureni, lăcașul de cult păstrează parțial pictura originală, realizată de Sfântul Pafnutie între 1693 și 1694. În naos se află reprezentarea foarte realistă a Sfântului Constantin Brâncoveanu cu cei 4 fii ai săi.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Sinaia , supranumită și „Catedrala Carpaților”,  a fost ctitorită de Spătarul Mihail Cantacuzino în 1690.

 

Schitul „Sfinții Arhangheli” – Berca a fost ctitorit de stolnicul Mihalcea Cândescu şi soţia sa – Alexandrina Cantacuzino, în anul 1694. Nu s-a pastrat pictura originala a lui Parvu Mutu, dar se gaseste urmatorul tablou votiv.

Pictorul Pârvu Mutu şi soţia sa

Să mai vedem câteva picturi ale lui Pârvu Mutu care s-au păstrat…

 

În istoria iconografiei românești Sfântul Pafnutie Pârvu rămâne una din cele mai proeminente figuri atât prin volumul operei, dar mai ales prin calitatea și unicitatea acesteia.

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci