Peter Rutland

Există un grup de presiune, mic dar în creștere, atât în Europa cât și în Statele Unite, care susține destrămarea Federației Ruse. Principalul argument fiind acela că refuzul lui Putin de a a recunoaște dreptul la existență al Ucrainei demonstrează că statul rus este iremediabil imperialist și că niciunul dintre vecinii săi nu se poate simți în siguranță alături de un asemenea stat revizionist și expansionist.

Susținătorii acestei poziții fac și analogia cu prăbușirea Uniunii Sovietice. Cu toate că părea o caracteristică permanentă a peisajului internațional, aceasta s-a prăbușit brusc, ca un castel din cărți de joc, în 1991. Așadar, ei susțin că același lucru s-ar putea întâmpla și Federației Ruse, care ocupă 60% din teritoriul Uniunii Sovietice și guvernează peste 190 de grupuri etnice, în cadrul celor 21 de republici componente.

Astfel de argumente au fost avansate pe data de 31 ianuarie, la întâlnirea convocată de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, care au cerut crearea a 34 de noi state pe teritoriul Federației Ruse. Membrii Institutul Hudson și cei ai Fundației Jamestown s-au întîlnit, pe 14 februarie, la Washington DC, pentru a discuta despre ”Pregătirile pentru dizolvarea Federației Ruse”, iar ”Forumul popoarelor libere din Rusia” s-a întrunit, în decembrie 2022, în Suedia. Argumentația fiind prezentată de Janusz Bugajski în cartea sa Statul eșuat: un ghid pentru ruperea Rusiei. Pe 18 octombrie 2022, Parlamentul Ucrainei a declarat Republica Cecenă Ichkeria ca fiind ”ocupată temporar de Federația Rusă”. În februarie 2023, romanciera Oksana Zabuzko a publicat un articol de opinie în The New York Times în care a cerut, de asemenea, destrămarea Rusiei.

O asemenea abordare maximalistă este nerealistă și inutilă. Da, o lume ideală ar putea fi populată de sute de mici Elveții care trăiesc în pace cu toți vecinii lor. În lumea reală există însă multe state mari și puternice care folosesc forța militară pentru a-și apăra interesele. Există peste 6 000 de națiuni distincte pe planetă, dar numai 193 de state suverane în cadrul Națiunilor Unite.

Șansele ca Federația Rusă să se despartă în viitorul apropiat sunt minime. Rușii reprezentau doar 51% din populația sovietică, dar reprezintă peste 80% din locuitorii Federației Ruse. Suveranitatea nu este o opțiune credibilă pentru niciunul din popoarele non-ruse care trăiesc pe vastul teritoriu al Rusiei. Războaiele cecene au arătat cât de mult era dispusă Moscova să reziste secesionismului. Nimeni – nici măcar cecenii – nu ar fi dispuși să repete această experiență. În doar șase din cele 21 de republici desemnate etnic, naționalitatea titulară reprezintă majoritatea populației locale. Conform recensământului din 2021, doar cinci națiuni au peste 1 milion de partizani (tătarii, cecenii, bașkirii, ciuvașii și avarii). Republicile Tatarstan, Bașcortostan și Ciuvașia sunt situate în regiunea Volgăi de mijloc și sunt complet înconjurate de teritoriul Rusiei.

Fragmentarea Federației Ruse ar declanșa un val de războaie civile locale și de epurare etnică – o perspectivă sumbră, sau de-a dreptul alarmantă dacă ne gândim la prezența a mii de arme nucleare pe teritoriul Rusiei. Acestea sunt motivele pentru care destrămarea Federației Ruse nu ar servi interesele naționale ale SUA.

O altă problemă presupusă de această abordare este că ea va antagoniza elitele politice ruse făcând și mai puțin probabilă apariția unui conducător post Putin, capabil să ajungă la un modus vivendi rezonabil cu vecinii. Naționaliștii non-ruși îi critică pe liderii opoziției ruse, precum Aleksei Navalny sau Mihail Hodorkovski, pentru că nu au reușit să se confrunte cu natura imperială a Rusiei și consideră că regiunea Caucazului de Nord îi aparține acesteia.

Într-adevăr, Hodorkovski susține neclintit că este ”iresponsabil să dorești prăbușirea Federației Ruse, insistând că regimul Putin duce la distrugerea ei. Dar nu fără a atrage atenția că ”o Rusie destrămată ar putea cauza mai multe probleme decât versiunea actuală”. Scriind în Politico, el a susținut că, dacă va avea loc dezintegrarea, ”va apărea o nouă nevoie de unificare forțată a teritoriilor principale, iar acest lucru va fi realizat de următorul dictator rus, care va pune în mișcare un nou ciclu totalitar.”

Trebuie spus că, în februarie, la simpozionul Institutului Hudson au existat câteva voci divergente. De exemplu, Natalia Arno, președintele Fundației Rusia Liberă (ea însăși de etnie buryată), a spus: ”Vrem să reparăm Rusia, nu să o dizolvăm”, adăugând că ”nimeni nu dorește dizolvarea la nivel de bază, în afară de emigranți”.

Aceste probleme au apărut în anii 1950, în primul deceniu al Războiului Rece. În 1959, Congresul a înființat Asociația națiunilor captive, în scopul promovării eliberării națiunilor care trăiesc sub dominația sovietică. Anul următor, 16 distinși istorici au publicat, în Russian Rewiew, o scrisoare în care se plângeau de felul în care Uniunea Sovietică era considerată un sinonim al Rusiei, susținând că eliberarea națiunii ruse ar trebui să fie, de asemenea, o prioritate. Și desigur, ceea ce a provocat prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, a fost trădarea Federației Ruse sub conducerea lui Boris Elțîn.

Un alt dezavantaj al acestei abordări este că amplifică una dintre principalele afirmații propagandistice ale lui Putin – anume că Occidentul vrea să distrugă Rusia și că războiul din Ucraina este, prin urmare, unul de autoapărare. Putin a spus în septembrie 2022 că liderii occidentali ”spun deschis că în 1991 au reușit să facă praf Uniunea Sovietică și acum este momentul să procedeze întocmai cu Rusia, care trebuie să fie împărțită în numeroase regiuni aflate în conflict una cu cealaltă”. Pe 26 februarie el a spus că Occidentul vrea să spargă Rusia în bucăți. Nail Mukhitov, un membru al Consiliului de Securitate și fost general FSB, a spus că ”scopul principal al Occidentului este distrugerea Rusiei”, și a citat în sprijinul său cartea din 1997 a lui Zbigniew Brzezinski, The Grand Chessboard (Marea tablă de șah).

Această temă rezonează cu publicul rus. Conform lui Denis Volkov de la Centrul Levada, ”ideea că NATO vrea să ruineze Rusia sau cel puțin să o slăbească este, de foarte mulți ani de zile, un loc comun pentru trei sferturi (din respondenții la sondaj)”.

Marginalizați și în exil, se poate înțelege de ce liderii mișcărilor etno-naționaliste precum Erzya sau Idel-Ural ar încerca să-și lege cauza de căruța ucraineană. Pentru ei este o bună oportunitate de a obține atenția și eventual sprijinul puterilor occidentale.

Într-adevăr, Putin ar trebui condamnat pentru reprimarea opoziției naționaliste din interiorul Rusiei și pentru restricțiile tot mai mari ale dreptului la educație în limbile materne ale republicilor etnice. Dar asta nu înseamnă că putem miza totul pe promovarea unui viitor fantezist, în care Rusia nu mai există.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

sursa: aici

Peter Rutland este profesor de guvernare la Universitatea Wesleiană și asociat al Centrului Davis pentru Studii Ruse și Eurasiatice de la Universitatea Harvard.