În orice caz, în următoarele cinci decade în energia nucleară se va investi masiv. Astăzi, în timp ce vorbim noi, sunt în operă, în construcție, 57 de reactoare nucleare în lume, începând cu 11 în China, 8 în India, 6 în Rusia, 4 în Statele Unite, ș.a.m.d.

Pentru cititorii noștri exemplu este Franța care nu e dependentă de gaze datorită acestei energii nucleare pe care o folosește de 40 de ani.

Foarte bun exemplu. De ce este atât de bun acest exemplu? pentru că noi vorbim acum că Europa toată și lumea toată se află într-un proces de tranziție a energiei de la modalitatea clasică de producere bazată pe combustibil fosil, la energie produsă din sursele regenerabile cu preponderență, dar în orice caz cu sursă nepoluantă, neutră din punctul de vedere al carbonului. Această tranziție nu este o premieră acum, acum este un imperativ pentru că schimbările climatice și încălzirea globală au determinat omenirea să intre în noul acord, acordul de la Paris din 2015. Însă, statele lumii după prima criză a petrolului din 1971-1973 inclusiv statele europene au fost obligate să-și asume o tranziție de la dependența de consum de petrol la altă formă de energie. Care a fost statul care a avut cel mai mult de suferit în Europa? A fost Danemarca, unde 95% din energia ei era bazată pe importul de petrol. Și atunci ce-au făcut? Au trecut printr-o etapă intermediară de import de cărbune 95% și și-au dat seama că este imposibil să funcționeze așa pentru că este extrem de poluant și de atunci au început un proces care a fost asumat strategic și transpartinic.Le-a luat 50 de ani și acum sunt independenți energetic. Numai în eolian au peste 50% din producția lor de energie.

O altă țară care a luat această decizie a fost Franța. Franța timp de 15 ani din 1970 până în 1985 a realizat 57 de reactoare nucleare acoperind 70% din producţia de energie electrică. Ei, de atunci şi până astăzi n-au renunţat la energia nucleară, deşi a apărut accidentul nuclear de la Fukoshima. În faţa fenomenului Fukoshima, Germania a renunţat la energia nucleară și a propus o tranziție cu o țintă foarte ambițioasă respectiv 100 % energie electrică din Surse Regenerabile de Energie. Iată că cercetarea în domeniul nuclear a continuat, iar ultima descoperire aparţine unei asocieri între Statele Unite şi  China, respectiv finanţarea asigurată de Fundaţia Bill Gates și Melinda Gates, respectiv China, asociere care a reușit să producă un reactor care funcţionează la presiune atmosferică, nu la presiune înaltă, şi foloseşte deşeul nuclear aflat deja din abundență. Cu alte cuvinte, cercetarea şi-a continuat traseul, cercetătorii au oferit deja tehnologii care pot asigura tranziția omenirii către energie din surse curate.Nici finanțarea nu este o problemă. Problema este legată de resursa umană, materiile prime și capacitatea fizică de producție în timp util a acestor noi tehnologii. Tehnologii există. Cele mai importante decizii, şi asta aş vrea să subliniez, 80% din cele mai mari erori din domeniul energetic au fost erori asumate prin decizie politică. Deciziile politice la nivel mondial au împiedicat evoluţia sectorului energetic.

Dar revin, noi suntem în traziţia sectorului energetic. Regele acestei tranziţii este gazul natural.

Gazul natural va asigura trecerea de la combustibili clasici fosili, el fiind cel mai puţin poluant la energia electrica produsă din Surse Regenerabile de Energie alături de energia electrică produsă din nuclear, respectiv hidro sau bio- masă, bio-gaz, etc.

Deci, gazul natural la nivel mondial este declarat ca fiind regele tranziției. În consecință, se investeşte masiv în noile zăcăminte de gaze naturale din lume. Acum câteva zile în Iran s-a descoperit un nou zăcământ de 57 de miliarde de barili pe lângă cei 165 mld. barili confirmați ca rezervă. Vă daţi seama cam ce potenţial e acolo? Se investeşte masiv acolo, dar și în Arabia Saudită, în Emiratele Arabe, în Africa.

EXXON-ul, unul din cei mai mari jucători din lume îşi vinde acțiunile  peste tot în Europa şi se mută în Africa, unde sunt descoperiri uriaşe. Deci, dacă abia acum forăm pentru explorare, exploatare în petrol şi gaze e clar că aceste investiţii trebuie acoperite şi e clar că timp de patru decade vom depinde în continuare de petrol şi de gaze. Dacă astăzi China, India, Indonezia, Filipine, Brazilia, Venezuela, Australia, Africa investesc în cărbune şi au capacităţi de producţie noi-nouţe de 5 ani – 7 ani,  e clar că 35 de ani vor funcţiona pe cărbune. Ce vreau să vă spun? Că următoarele 4 decade din păcate vom depinde tot de combustibil fosil și în procent chiar de cca. 75-80%. Cu alte cuvinte, angajamentele asumate de statele lumii nu pot fi implementate în intervalul acestor patru decade, ci abia după epuizarea utilizării și valorificării acestor zăcăminte de petrol și de gaze și acestor capacități bazate pe cărbune.

De fapt, când vorbim de energie, noi vorbim de trei mari provocări: de securitate, schimbări climatice și inegalitate socială. Din păcate, la toate cele trei provocări lucrurile s-au agravat în ultimul an și nu s-au atenuat. Cu alte cuvinte și evoluția geostrategică, riscurile geopolitice vor fi direct dependente de această tranziție a energiei. Noi trebuie să fim conștienți că fenomenele legate de conflictele regionale, războaiele regionale, conflictele dintre marile puteri ale lumii au la bază accesul la materia primă energetică, respectiv energia. Deci, energia reprezintă lupta pentru viață.

Dar, pentru aceste trei provocări există soluție, astăzi, și respectiv această soluție este oferită de o nouă  revoluție, respectiv revoluția tehnologică și digitală.

Cu alte cuvinte, dacă s-ar investi masiv în cercetare și dacă am avea resursele necesare să investim în producția de echipamente și tehnologii pe măsura rezultatelor cercetării n-am mai avea nici acest tip de probleme, care vedem că au un ascendent în ultima perioadă în ceea ce privește lupta geopolitică și riscurile geostrategice, regionale și globale.

Am uitat ceva foarte important, am vorbit de piață, nu v-am făcut nici o referire la piața de gaze. Am vorbit doar de piața de energie electrică. În ceea ce privește piața de gaze putem afirma fără risc de a greși că nu avem piață. Să fie foarte clar. De 30 de ani noi tot vorbim de piață de gaze, dar nu există piață de gaze în România pentru simplu motiv că nu am reușit să găsim o alternativă la duo-polul celor doi mari producători, adică Petrom-OMV și Romgaz. Cei doi joacă, evident, exclusiv în favoarea lor și a profitului obținut de ei, prin urmare nu există decât o singură tendință din partea producătorului aceea de creștere a prețului, iar în piață nu există decât o singură situație, cea de captivitate a acestei dependențe de preț. Prin urmare, nu putem decât să asistăm la o translatare de la prețul impus de producător prin creșterile succesive de prețuri ale transportatorului, distribuitorului, furnizorului în buzunarul consumatorului. Așa se explică și graba liberalizării prețului la gaze naturale, precum și apariția OUG 114/2018. Noi trebuie să fim conștienți că dacă vrem să diminuăm impactul duo-polului avem doar câteva instrumente. Primul este cel al diversificării surselor de import  de gaze naturale. Atâta timp cât o să rămânem dependenți de Rusia n-o să avem parte decât de o creștere a prețului prin simplu motiv că nici nu trebuie să se înțeleagă jucătorii actuali între ei, respectiv Petrom- OMV, Romgaz si Gazprom, ci doar să observe dependența consumatorului român de producția lor.

A doua problemă este înmagazinarea subterană. Acest proces este obligatoriu, fără de el nu putem atenua nivelul de curbă de preţ pe vârf de consum.

Trei, împărţirea cantităţilor  de gaze naturale în pachete mici pentru a permite oricărui consumator să aibă acces la ele respectiv oricărui furnizor. Dacă marii producători vând în pachete foarte mari pe termen lung, atunci nu vor avea acces decât câţiva jucători, cei mai mari şi, evident, că va fi în defavoarea preţului. De aceea, Germania a fost prima care a sesizat acest risc şi acest pericol şi a introdus programul „gaz release”. Acest program obligă la vânzarea în  pachete de cantități de gaz natural mici şi foarte mici în aşa fel încât să permiţi oricărui furnizor să aibă acces şi atunci s-ar crea o minimă concurenţă şi ar fi un acces, cât de cât, la acele gaze, din punct de vedere fizic. Însă, noi vorbeam de gaze care asigură tranziţia, dacă noi avem aceste descoperiri pe care ni le-a lăsat Dumnezeu de mii de ani, pe care le punem în evidență din 1909  în onshore, iar din  ’68 in  offshore. În ’68, România a intrat în programul de explorare, exploatare în Marea Neagră, iar în ’84 deja aveam o primă sondă care înregistra prima producție din perimetrul „Lebăda Est ”.

Ei, dacă avem aceste zăcăminte și sunt confirmate cantitățile în Marea Neagră, unde  sunt estimate rezerve de peste un trilion (o mie de miliarde de metri cubi), a fost descoperit un zăcământ foarte bogat la Caragele, lângă Brăila, de asemenea, avem un potențial uriaș de gaze naturale și sub sare în podișul Transilvaniei și în curbura Carpaților – atunci, obligați fiind și de „tranziție” să folosim cu preponderenţă gazul natural și să ne concentrăm în producţia de energie electrică, în cogenerare de înaltă eficienţă utilizând gazele naturale, ar trebui  ca exploatarea acestor gaze naturale să fie obiectiv național strategic. Ar trebui să avem capacităţi de cogenerare în toate oraşele României. Am avea apă caldă, căldură şi energie electrică pentru populație. Am acoperi foarte bine vârfurile de consum, am înlocui  cărbunele în zonele deservite de capacităţile de producție care nu mai pot fi utilizate din cauza costurilor, vechimii, poluării, ineficienţei, cu capacităţi cu gaze naturale cum ar fi cazul Hunedoarei.

Astfel, am putea  echilibra sistemul energetic naţional pe partea de vest a României și ne-am valorifica gazele în propria noastră economie. Toate acestea, în afară de faptul că sunt repere strategice ale strategiei energetice privind tranziţia, dar sunt şi motoare economice care se închid în planul economic românesc.

Dar pe lângă aceasta gazele pot fi folosite și în procesare chimică, în procese de înaltă valorificare, ceea ce ar fi obligatoriu. Când eu am făcut facultatea se spunea aşa: „ arderea gazelor pentru producerea energiei electrice este o crimă”. Gazele trebuiesc procesate şi valorificate la un preț de de 4-5 ori mai mare decât ai obține prin producţia de energie electrică.

Este vorba de petrochimia pe care au distrus-o.

Petrochimia care este încă o verigă din lanţul distrugerilor post decembriste.

Şi a treia: îngrăşămintele chimice. Este în continuare o piaţă uriaşă. În continuare este un necesar uriaş.

Şi nu există agricultură fără îngrăşăminte.

Ori noi ne considerăm un bazin agricol uriaş, ne lăudăm cu acest statut, dar importam îngrășăminte chimice și mai facem o altă crimă prin exporturile de cereale, cum ar fi  cele de porumb şi grâu şi ne lăudăm că suntem campionii Europei şi nu ne întrebăm, de ce suntem campionii Europei, de ce nu vinde şi Franţa mai mult decât noi? Este o problemă de realizare a unui record în producţia agricolă, sau pentru că ei își procesează produsele agricole în industria proprie.

Şi în acest mod am devenit importatori şi de îngrăşăminte.

Dar nu numai. Dacă vă uitaţi şi să facem o paralelă între industria de până în ‘89 și cea de astăzi observăm că acest popor, deși sugrumat pe de o parte de blocul comunist sovietic, care încerca să-şi impună propria tehnologie și reguli de piață închise şi pe cealaltă parte de blocul capitalist care ne interzicea accesul liber la piețe și tehnologie, cu toate aceste constrângeri România a reuşit să producă  computere, tractoare, autocamioane, buldoexcavatoare, locomotive, vapoare, baraje, termocentrale, sistem energetic, sistem de transport și distribuție gaze naturale , oțel, produse petroliere, fabrici de ciment, etc. Avem la fiecare kilometru pătrat câte o sondă forată, avem descoperiri şi sonde şi platforme în Marea Neagră făcute tot în aceleaşi condiţii, aveam petrochimie, aveam producţie de ulei, ori minerale, nu mai facem nici un litru astăzi, motorină, benzină, aveam prelucrare şi procesare chimică, făceam fibre sintetice, aveam fabrici de măşti de gaze, de ciment, de conserve, de ulei, de zahăr, etc. etc.

Inclusiv o gamă variată de medicamente şi antibiotice.

Inclusiv o gamă variată de medicamente şi antibiotice care astăzi sunt la un nivel de speculaţie a prețului incredibil relatat chiar de documentele oficiale ale autorităților americane de profil.

Cu alte cuvinte, dacă acest popor în acele condiţii a reuşit să facă toate aceste lucruri, la care se adauga Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, inclusiv  sistemul rutier și feroviar pentru că am uitat de locomotive, de vagoane de marfă, de călători etc, de ce astăzi nu mai suntem în stare să ne facem nici staţii de epurare?

Asta înseamnă că nu mai suntem noi capabili? Nu. Pentru că acest proces aşa-zis de tranziţie n-a făcut decât să ne spargă toate lanţurile valorice. Cum ar fi,  am uitat să-l menționez pe cel al metalurgiei în care intra ţagla la Galaţi şi ieşea ţeavă la Zalău, la Roman, peste tot în România. Plus industria auto, pe lângă camioane aveam şi autoturisme inclusiv autoturisme de teren. Acest lucru demonstrează că acest popor este capabil, dar nu mai este în măsură să-și refacă lanțurile valorice din economie.

Industria de utilaje terasiere. Aveam în toată Africa, inclusiv reprezentanţe. Promex Brăila era unul din marii jucători de pe piaţa mondială de excavatoare.

Mi-aduc aminte când eram Director la Romgaz cum stăteam la rând să primim un excavator de la Brăila sau țeavă de la Roman. Pentru că se exportau peste tot. Am exportat tractoare şi în Statele Unite, la vremea respectivă. Am făcut fabrici de tractoare în Iran, Egipt, iar noi nu mai avem niciuna în țară.

Până şi azi există cerere de piese de schimb şi tehnologie după tractoare din România.

Azi la noi nu mai există nimic. Ce am vrut să spun? Creierul românesc, elevul, studentul, inginerul, maistrul, categoria socială românească formată şi educată în acest sens a fost capabilă să facă toate lucrurile acestea şi în condiţii vitrege, foarte grele. Ei, acum, când avem liber la accesul la tehnologie, când avem acces la orice patent în lumea largă, când resursele ne sunt încă disponibile, noi să nu mai fim în stare? Înseamnă că ceva este fundamental eronat. Este fundamental eronat. Şi aici trebuie să ne concentrăm cu toţii. Unde se greşeşte, de nu suntem în stare să ne creionăm propria strategie energetică, să ne facem singuri propriile planuri de acţiune în aşa fel încât să ne punem în valoare materia primă, industria românească. Gândiţi-vă că industria românească reprezenta 35,7% din PIB până în ’89 şi era cel mai mare  procent din PIB la nivel european. Astăzi, cu toate că am trecut prin procesul acesta de tranziție năucitor, încă mai reprezintă 25% din PIB și e cea mai importantă ramură a economiei. Adică potențial încă a mai rămas deși am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să ne distrugem toate lanţurile valorice.

Am vrut să revin de mult la un subiect pe care l-aţi atins, dar acum este momentul să spunem un anumit lucru: este important ca cititorii să înţeleagă, şi au înţeles din ceea ce aţi spus de ce nu există o strategie energetică la nivelul Uniunii Europene. Marile puteri industriale din Europa Franţa şi Germania au politici absolut diferite în domeniul energetic. Asta însă face cu atât mai importantă, în opinia noastră, necesitatea existenţei unei strategii a României pentru că în toate zonele unde nu există o strategie europeană țările membre trebuie să aibă propria strategie. Ori, lipsa propriei strategii în domeniul energetic, după 30 de ani, într-o țară în care resursele pe care dumneavoastră le-aţi amintit, pare un lucru extrem de nefericit. Am vrut să subliniez acest aspect pe care dumneavoastră l-aţi spus de fapt.

Să vorbim puţin de energia termică. Cea mai gravă problemă, cea mai gravă a acestor 30 de ani este abandonarea totală a capitolului energie termică, adică producerea de apă caldă şi căldură în această ţară. Abandonarea totală. Nu găsiţi în structura administrativă guvernului un departament responsabil pentru producţia de energie termică, apă caldă şi căldură în această ţară. Nu-l găsiţi.

Nu mă pot abţine, vă pot da un exemplu, dar există nişte anomalii, întâmplător, eu am lucrat acolo şi am încercat să fac ceva. Cu fonduri europene se restructurează reţeaua de distribuţie într-un oraş ca Buzăul, complet nouă, cred că este singurul caz din toată România de acest tip, dar se închide centrala de termoficare pentru că într-o greşeală de privatizare întreprinderea la care era centrala, care administra oraşul, este vândută unui investitor care nu este interesat de acest lucru.

Foarte bun acest exemplu dat de dumneavoastră pentru că am auzit zilele trecute că  primarul a abandonat SACET proaspăt renovat și a decis sa realizeze centrale termice de scară de bloc. Ne-am întors cu 25 de ani în urmă, este o crimă, credeţi-mă. Exemplul dumneavoastră este cel mai bun. Noi ce vedem aici? Că întreaga omenire realizează că acest tip de dezvoltare nu mai poate continua. Gradul acesta de poluare trebuie oprit, trebuie stopat, trebuie diminuat la început şi apoi stopat. Cu alte cuvinte, dacă intrăm într-o analiză “din elicopter” fără să ne propunem să facem o strategie împreună aici, dar să privim marile repere. Ce observăm? Păi să analizăm:

Care sunt cei mai importanţi consumatori? Circa 45% în România din consumul de energie este în clădiri. Deci, care e primul obiectiv pe agendă? Clădirile!

2) Care este cel mai mare emitent de emisii în atmosferă: producţia de energie şi transporturile. Deci care e următorul obiectiv? Producţia de energie şi modalitatea de a realiza transportul de marfă și persoane în această ţară.

După care mă uit şi văd care sunt ramurile industriale, care sunt cele mai mari consumatoare de energie, care sunt energofage sau care sunt depedente de un consum mare de energie. Acela e următorul mare obiectiv. Şi mă uit după aceea la ce spun oamenii aceştia: „Păi, ar fi bine să vă orientaţi şi la noile tehnologii privind producerea de energie utilizând biomasa, biogazul, deşeurile şi inclusiv a deşeurilor organice”, adică şi acele ramuri asupra cărora noi, România, nu ne-am uitat aproape deloc până în prezent. Observăm, de asemenea, că în Europa clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul de energie. La noi, 45%.

Ce zice noua directivă europeană 944/2019? Zice aşa: „Clădirile trebuie să fie realizate numai cu un sistem de alimentare cu căldură şi de ventilare de înaltă eficiență din surse curate de energie şi care să-şi prevadă deja prizele pentru autoturism electric și propriul punct de colectare deșeuri. Cu alte cuvinte, nu mai pot să-mi construiesc o clădire în această ţară pentru că aşa a vrut beneficiarul după cum a crezut el. Nu. În echipă trebuie să fie şi energeticianul, şi urbanistul, şi arhitectul, şi constructorul, şi cel de la sistematizare, şi cel responsabil cu impactul asupra mediului. Cu alte cuvinte, numai în echipă se va mai putea construi, sau ar trebui, dar cred că acolo o să ajungem pentru că este directivă europeană. După care la transporturi trebuie de pe acum să pregătim trecerea către transportul electric pentru că vom rămâne captivi cu mii de locuri de muncă şi ne vom mira de ce Ungaria, care are deja o fabrică făcută de BMW pentru autoturismul electric, la care are doar 150 de angajaţi în loc de 1500 va mai avea producție de autoturisme și noi o să asistăm la delocarea industriei auto fără a mai putea interveni.

Reţele de distribuţie, interconectările, eficienţa energetică, producţia de energie regenerabilă toate sunt priorități. Deci, ţara aceasta are potenţial eolian, potenţial fotovoltaic, biomasă, încă nevalorificate. Biomasa poate să-ţi ofere dublu energiei pe care o producem astăzi, din toate sursele de materii prime energetice.

Şi rezolvă. Asta e şi problema deşeurilor.

Vă dau un singur exemplu apropo de deşeuri. Deşeurile organice. Ce se întâmplă în Bucureşti cu deşeurile organice? Aveţi idee? Sunt duse la groapa de gunoi în loc să fie valorificate în producerea de energie. Gândiţi-vă de la toate abatoarele, la toate restaurantele, care oferă zilnic  o materie primă care dacă ar fi introdusă în nişte rezervoare sferice, cu nişte enzime, ar fi  gazeificată, și transformată în energie electrică , apă caldă și  căldură. În București   s-ar putea construi imediat o capacitate de producție de minim 10 megawaţi folosind această materie primă, astăzi nevalorificată. Însă nu e doar Bucureştiul în situaţia aceasta.Toate oraşele mari au același potențial nevalorificat.

Discutăm de 40 de ani. Că râdeam pe vremea regimului comunist, sfârşitul regimului comunist, când au apărut acele autobuze, chiar şi în Bucureşti, care aveau deja rezervoarele pentru biogaz, dar la vremea respectivă nu existau capacităţi de producţie suficiente şi de colectare a biogazului. Dar ideea e foarte veche.

Da, dar pusă în practică, cu capacitatea tehnologică de atunci. Dar eram acolo, produceam, aveam motoare electrice la autobasculantele de 110 tone folosite la canalul Dunăre-Marea Neagră şi astăzi ne lăudăm cu maşinile electrice ca despre o descoperire fără precedent. De pe atunci se construiau. Şi utiliza atât gaz natural în transportul auto cât și motoarele electrice. Astăzi sunt kituri în care poţi să treci cu o investiţie minimă tot transportul în comun la un consum mult mai ieftin şi mult mai puţin poluant decât cel cu  combustibilii convenţionali.

S-a vorbit foarte mult de efectele de distorsiune a pieţei produse de Ordonanţa 114/2018, în mod special în piaţa de energie.

De gaze.

Care este părerea dumneavoastră despre acest subiect?

114 la capitolul Energie a fost o eroare. O mare eroare. De ce? Nu poţi să spui, după ce-ai admis procesul de liberalizare a preţurilor, că revii la sistemul reglementat.Preţul nu trebuia liberalizat în 2017 pentru că nu exista piața de gaz natural , nu existau reguli de piaţă, nu aveai programul de “comercializare în pachete mai mici de gaz natural“, de care vorbim acum şi ca atare nu puteai să deschizi o piață care nu exista pentru că nu se putea înregistra decât un singur deznodământ: creşterea rapidă a preţului. Lucru care s-a şi întâmplat. La vremea respectivă i-am atenţionat, nu au vrut să ţină seama. Preţurile au crescut la de 4 ori preţul de cost, de 4 ori, adică 400 % şi doar când au văzut impactul la scară 1:1 asupra economiei şi lovitura dată direct competitivităţii economiei româneşti şi consumatorului casnic, atunci în loc să intervină după instrumentele permise de directive europene, au intervenit abrupt prin reîntoarcerea la preţul de 68 lei/Mwh de  la momentul liberalizării, adică 1 aprilie 2017.

Ca atare această intervenţie şi fixarea unui preţ de 68 de lei a fost o intervenţie împotriva tuturor principiilor şi pieţei libere, a dreptului producătorului de a-şi stabili preţul liber, neînţelegând că singura alternativă era să intri, dacă te deranja preţul foarte mare, pe un sistem de impozitare, şi dacă depăşea 68 de lei, dacă aceea era ţinta impusă, puteai să-i iei 90% impozit. Depăşea 85 de lei, îi luai 100%. Banii respectivi puteau fi colectați pentru consumatorul vulnerabil. Astfel, se asigurau și resursele financiare pentru consumatorul vulnerabil și nu se intra în conflict cu legislația UE. Cifrele ar fi fost impresionante pentru bugetul de stat, impresionante pentru programul, pentru consumator, iar la consumator mai puneai şi condiţie de eficienţă energetică a consumului prin susţinerea unui program de finanţare special. Şi iată cum o măsură care era permisă de directivele europene a fost deturnată, iar prin modul ei de aplicare, evident că a distorsionat întreaga piaţă. Pentru că din acel moment s-a revenit la piaţa reglementată, s-a revenit la acordarea cu  dedicaţie a gazelor pentru furnizori și doar pentru o parte dintre consumatori. S-au înregistrat cazuri prin care prin rostogolirea aceleiași cantități de gaz natural între  furnizori, a crescut artificial prețul la consumatorul final. Deci, această ordonanţă, la capitolul energie a fost o foarte mare eroare. Ce este cel mai grav este ca s-a revenit la subventia încrucișată între consumatori.

Ce părere aveţi de recentele anunţuri făcute de EXXON, CEZ, ENEL, în privinţa retragerii parţiale sau totale din România? Ar trebui tras un semnal de alarmă legat de aceste declaraţii?

Toate companiile acestea au anunţat, oficial, şi cât se poate de politicos că deciziile sunt exclusiv decizii de business şi nu decizii de oportunitate sau risc de ţară. Nu. Sunt decizii de business. Vă spuneam, EXXON-ul are descoperiri impresionante în zona Africii şi nu vinde doar în România, vinde peste tot unde are în Europa, inclusiv Marea Nordului. Se retrage deci de peste tot din Europa. CEZ-ul a luat decizia să-şi asigure din resurse proprii investiţiile în nuclear. Şi a luat decizia să vândă peste tot. Cehia a decis ca CEZ-ul, unde este acţionar principal să-şi asigure țintele privind reducerea emisiilor și a dependenței de import investind în noi capacități nucleare. Apropo, ei au putut să rămână integraţi, nouă ni s-a impus dezintegrare şi spargerea lanţului. Aceasta decizie de a vinde este abordarea lor strategică, apropo de abordare națională strategică. ENEL-ul nu a anunţat încă oficial. La ENEL  nu este, din ce înţelegem noi, o retragere, ci este un schimb de acţiuni. La ei jocul se face în planul acţiunilor, preferând să rămână minoritari. Cu alte cuvinte, în mod oficial sunt decizii exclusiv de business. Dacă însă, ceea ce nu vedem la suprafaţă, respectiv decizii de risc geopolitic, nu risc de ţară, risc geopolitic, în care dacă extindem analiza şi o mutăm la comportamentul băncilor, şi vedem că băncile şi-au diminuat expunerea, că băncile externalizează către băncile-mamă, că au o politică de dobânzi şi credite în defavoarea liniilor de creditare, ai putea să te gândeşti că toate lucrurile astea pot să aibă în subsidiar anticiparea unui gen de criză. Ori criză economică, ori criză geopolitică. Şi chiar dacă sunt, aceste lucruri ele nu se văd astăzi.

Iulian Iancu (I) – Ce-aș putea să spun este că mă consider un român cu rădăcini adânci în istoria acestui neam, adică, în glumă, când eram elev spuneam că sunt mușatin. Ca atare aceasta este convingerea mea ca ființă pe acest pământ, mă revendic ca fiind un român autentic.