Domnule președinte al Comisiei pentru Industrii și servicii a Camerei Deputaților ați putea să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră?

Ce-aș putea să spun este că mă consider un român cu rădăcini adânci în istoria acestui neam, adică, în glumă, când eram elev spuneam că sunt mușatin. Ca atare aceasta este convingerea mea ca ființă pe acest pământ, mă revendic ca fiind un român autentic. Nu știu de ce în adâncul ființei mele a vibrat mereu cuvântul energie, nu pot să explic. Dar așa cum a evoluat traseul vieții mele convingerea mea că n-am avut nici un merit in luarea deciziilor, de fiecare dată cele mai importante decizii din viața mea le-a luat Dumnezeu și nu le-am luat eu. În sensul că dorindu-mi atât de mult, elev fiind, domeniul energetic Dumnezeu a decis ca traseul cel mai scurt pentru a înțelege pe deplin domeniul energetic să-l am dinspre Romgaz, fiind, la vremea respectivă o instituție reper atât pentru domeniul energetic, dar și pentru formarea profesională a absolvenților de învățământ superior. A fost cea mai frumoasă, cea mai plăcută experiență profesională dar și cel mai scurt traseu pentru o funcție de sinteză în domeniul energetic. Cu alte cuvinte am reușit să parcurg repede, dar n-am sărit nicio etapa, am plecat de la șef de sector, la 29 de ani eram director de regională, la 35 de ani eram director de exploatare, la 37 de ani eram director general adjunct a Romgazului care atunci avea 30.000 de angajați, la 39 de ani președintele autorității, prima autoritate de implementare a gazelor din această țară, la 40 de ani secretar de stat în domeniul energetic. Nominalizarea mea ca secretar de stat a fost momentul  în care a și început lupta mea, zi de zi, zile trăite la intensitate maximă, niciodată n-am trătit cu o asemenea intensitate și să-mi ocup 24 din 24 de ore, ca-n perioada 2001-2004 când sectorul energetic a și trecut prin cele mai mari transformări. Adică pe de o parte a fost obligat să continue procesul de restructurare angajat de guvernul anterior, din anii 1999-2000, în baza acordului cu Banca Mondială și asumat de Traian Băsescu, în calitatea lui de ministru al Transporturilor, și Radu Berceanu ca ministru al Ministerului Economiei. O să vă și spun mai târziu de ce cred că a fost o mare greșeală acel tip de angajament al restructurării. Dar, am avut, pe de-o parte restructurarea sectorului energetic, pe de altă parte recondiționarea și menținerea în funcțiune a capacităților de producție de energie și în paralel pregătirea CAP 14 cel de Energie ca pentru  integrarea în Uniunea Europeană.

Ne puteți enumera câteva din ceea ce dumneavoastră considerați cele mai importante realizări?

Păi, să o luăm în ordine. Prima a fost o nouă modalitate de abordare a sistemelor de distribuție în această țară, în perioada în care eram la Romgaz. Practic, am construit un sediu nou cu un înalt concept de organizare și funcționare a activității de administrative în distribuție și am fost primul care am introdus noile conducte de polietilienă și de extindere a sistemelor de distribuție a gazelor. Cele mai importante au venit însă în procesul de restructurare, în sensul că am realizat un studiu împreună cu Hunter & Williams și am demonstrat la vremea respectivă că singura modalitate de realizare a mixtului optim pentru România era să împărțim capacitățile de producție într-un mixt optim pe fiecare dintre companii, Studiul a precizat că ar fi ideal de realizat trei companii care să conțină nuclear, hidro, gaz și cărbune și care ar fi putut concura între ele. Am reușit să realizăm atunci road map-ul pentru energie, care a și fost singurul document păstrat și singurul document valabil de-atunci și până astăzi ca viziune strategică a României.

În al treilea rând, am reușit în doar 4 ani de zile să dublăm numărul de consumatori la gaze naturale, să dublăm capacitatea de înmagazinare a României de la 1,5 la 3,1 miliarde metri cubi și trebuia s-o ducem la 6 mld mc, Din păcate, nu s-a mai realizat nici un metru cub în plus. Am reușit să realizăm prima capacitate hidroenergetică nouă de după `90 și dusă la bun sfârșit, prima capacitate termoenergetică nou realizată‚ respectiv grupul nr. 5, de la Paroșeni, împreună cu japonezii și singura de atunci și până astăzi. Am reușit să înființăm OPCOM-ul și iată-l cel mai important operator de pe piața de energie din zona centrală și sud-est europeană, e un actor cu drepturi depline recunoscut pe plan european. Am reușit să reabilităm 4.000 de megawați, putere instalată in capacitățile de producție de energie electrică. Nu s-a mai făcut aproape nimic de atunci și până astăzi pentru aceste capacități. Și am reușit să realizăm  alimentarea cu energie electrică la 130.000 de consumatori care nu erau alimentați cu energie electrică în România și din 220.000 au mai rămas 90.000 în 2004 nealimentați cu energie electrică. Și astăzi tot 90.000 sunt. Și în final am reușit să încheiem acordul cu Fondul Monetar Internațional, singurul acord încheiat cu succes de după 1990, acordul cu Banca Mondială și să integrăm sectorul energetic în sectorul energetic european finalizând integrarea în UCT a transportatorului de energie din România, în 2003, cu patru ani înainte de a se integra România în Uniunea Europeană. Realizări de care sunt foarte, foarte mândru dar, din păcate, rămase fără continuitate după aceea sau chiar compromise cum ar fi Programul Național pentru Termoficare, programul Național pentru înmagazinare subterană pentru gaz natural sau cel nuclear, etc.

Ce nu ați făcut, ați fi vrut și poate regretați?

Am vrut, de aceea am și dus la bun sfârșit acest studiu Hunter & Williams, să schimbăm decizia asumată de guvernul anterior de către Traian Băsescu și Radu Berceanu, respectiv să împărțim sectorul de producție în trei societăți de producție energie electrică, având fiecare  un mixt optim de energie. Ne-am dorit foarte mult acest lucru, n-a mai fost posibil pentru că atât Banca Mondială, cât și Fondul Monetar Internaţional s-au opus vehement întrucât era un angajament al Guvernului anterior şi motivau că noi venim cu o idee învechită de menţinere a unor coloşi economici integraţi şi, implicit de menţinerea ineficienţei în interiorul lor. Şi singura, după părerea lor, singura demonstraţie că ne dorim eficientizarea activităţii sectorului energetic era să spargem lanţul producţie, transport, distribuţie, furnizare şi să încercăm să eficientizăm activitatea pentru fiecare verigă în parte. M-am opus,  am spus-o și când Berceanu făcea analiza privind decizia de restructurare și, ulterior, când am avut eu responsabilitatea directă. Nu am reușit să conving. Este cel mai mare regret al meu pentru că viața a demonstrat că am avut dreptate, nefiind cele trei companii concurențiale în piață s-a realizat un dezechilibru uriaș între cărbune și hidroenergie respectiv nuclear, determinând o creștere abruptă a prețului energiei electrice fiind imposibilă concurența între prețul de producție al cărbunelui cu prețul energiei electrice produsă din surse hidro sau nuclear. Cărbunele treptat-treptat a ieșit din piață din cauza costului, nemaiputând să fie competitiv la costuri de producție realizate cu echipamente uzate moral, fizic, ineficiente și poluante în comparație cu hidroenergia care avea prețul, la vremea respectivă, o treime din prețul cărbunelui. Astăzi hidroenergia se vinde la același preț ca al energiei electrice produsă din cărbune sau nuclear, iar consumatorul n-a avut de ales decât să suporte creșteri de la an la an tot mai mari, tot mai mari, cu impact direct asupra competitivității economice și asupra vulnerabilității consumatorului.

Hidro e numai pentru orele de vârf, hidro nu poți în continuu, ai numai câteva care sunt continue deci nu poți să renunți la termo definitiv.

De aceea acest mixt era ideal. Viața a demonstrat acest adevăr.

Deci nu e o concepție învechită, era concepția energetică dintotdeauna.

Da. Trebuia, însă, să  fie acceptată în primul rând de World Bank și FMI care impuseseră această condiție în programele lor de creditare ale României.

Cum vedeți dumneavoastră piața energiei din România azi, în viitor, și poate care sunt provocările?

Vă spuneam că OPCOM – ul a ajuns din 2008 până astăzi operatorul comercial cel mai important de energie din România. Este actor cu drepturi depline recunoscut în plan european. Și iată, astăzi, unul dintre cei mai importanți jucători în piața regională central și sud-est europeană funcționând integrat pe mai multe piețe, platforme, în piața de energie electrică. Din păcate nu avem o monitorizare atentă, riguroasă a jocului actorilor în piață și, deși prin lege am încercat și-am intervenit să îi sancționăm pe cei care manipulează piața sau joacă incorect în piață, cu toate acestea, aceste practici încă sunt valabile astăzi când vorbim de energie electrică. Și vă dau un singur exemplu‚ rostogolirea energiei de la un furnizor la altul cu un singur scop cel de a crește prețul la energie. Acest comportament este sancționat de lege. Sunt prevăzute penalități în Legea 123/2012, dar amenda este atât de mică încât își permit să o plătească. Nivelul amenzilor sunt stabilite printr-o lege specială și care a fost modificată de mai mulțe ori prin OUG succesive care nu numai că nu au stopat fenomenul, ci dimpotrivă l-au încurajat. Piața este puternic afectată, influențată și, în consecință, consumatorul este obligat să plătească preţuri mai mari. Acești jucători preferând să plătească amenzi. Aceasta e principala nemulțumire la energie electrică, dar sunt și alte aspecte însă mult prea tehnice pentru a putea fi redate aici.

Pentru ca să înțeleagă cititorii noștri această piață funcționează, de fapt, cum funcționează orice bursă. Deci trebuie să existe instrumente de reglare și de control al pieței. Faptul că nu există în moment instrumente eficiente, așa cum spuneți dumneavoastră, dovedește că, în fapt construcția nu e finalizată.

Operatorul de piață vede și anunță. Drept pentru care s-a și recurs la amenzi. Sunt sancționați. Dar cu toate acestea preferă să plătească amenzi. Adică noi, în ceea ce privește legislația primară respectiv legislația secundară am interzis aceste practici și le-am penalizat. Cu toate acestea, printr-un alt act normativ, care se adresează strict nivelului amenzilor, amenzile acestea au devenit amenzi meschine. Cu alte cuvinte, noi suntem în faza unui proces în care operatorii au o forță foarte mare, puterea lor financiară este uriașă și ca atare și nivelul lor de influențare este foarte puternic. Adică, ce vreau să spun? Pe modelul nostru democratic de organizare socială și politică în care guvernul are o agendă foarte scurtă la guvernare versus o agendă pe termen lung în domeniul energetic, mereu decidentul aflat la guvernare are tendința să ia deciziile cele mai facile lui, cu cele mai mici implicații pentru el și se lasă foarte ușor influențat. Cu alte cuvinte noi aici, deși am văzut acest comportament, la sesizarea operatorului de piață, respectiv OPCOM, și sancționat fiind de autoritatea de reglementare în energie, cu toate acestea n-am putut să controlăm procesul privind nivelul amenzilor pentru că guvernul a intervenit printr-o ordonanță de urgență, iar noi când am aflat deja erau schimbate amenzile. Nu ne rămâne decât să intervenim în Legea 123/2012 și pentru toate  neconformitățile sesizate să modificăm legea, iar sancțiunile să crească până la a percepe procent din cifra de afaceri sau chiar ridicarea licenței.

Nu cumva lipsesc totuși  elemente legislative pentru că manipularea, de exemplu, bursei, manipularea pe piața de capital este o faptă penală. O asemenea manipulare care aduce prejudicii importante pieții nu are trebui să fie, totuși, o faptă penală?

Am discutat aceste lucruri. Cred că dincolo de penal, noi trebuie, așa cum spuneam, să intervenim prin suspendarea licenței și anularea acesteia. Anularea licenței este singura modalitate ca să oprim fenomenul. Unii sunt dispuși chiar să riște câțiva ani de pușcărie, chiar, la sutele de milioane care sunt în joc.

Pentru că de fapt pușcăria ar face-o administratorii și practic ei ar putea continua așa.

Și nu cei din spatele lor. Pe când dacă pierd licența el nu mai poate să folosească acel “vehicul”. Și bineînțeles, creșterea penalităților din cifra de afaceri. Adică întâi penalizare din cifra de afaceri după care ridicarea licenței. Sunt lucruri pe care noi  ar trebui să le introducem în lege la prima amendare a ei. Legea  123/2012 o avem în dezbatere acum la Comisia pentru industrii și servicii, iar aceste fenomene au fost prezumate unui comportament de bună credință, dar realitatea ne-a arătat însă, că în practică dacă există o minimă portiță legislativă este exclusă moralitatea, etica și buna credință în business.

Creșterea penalităților din cifra de afaceri nu ar putea să inducă cumva creșterea prețurilor, cum s-a întâmplat în alte zone?

Nu. Pentru că nu i se va recunoaște niciodată în preț acest lucru mai ales că noi vorbim de furnizare, furnizare care este într-o piață liberă. El poate să pună ce preț vrea, dar dacă concurența lui practică un preț mai mic, nu poate internaliza amenda pentru că iese din joc.

Care ar fi plusurile și minusurile care ar putea avea impact pe această piață? O parte din cauze le-ați precizat deja.

Plusurile sunt așa: avem piețe care au reușit să crească oferta și să avem peste 220 de furnizori în piață. De asemenea piețele s-au extins de la PZU până la „intra-day”, ceea ce este extraordinar pentru că oferta se pliază foarte aproape de nivelul consumului și elimină jocurile despre care vorbeam anterior. Această piață intra-day acum e extinsă și în plan regional. Sunt niște avantaje. Avem un număr critic suficient de jucători în piață.

Care sunt minusurile?

În continuare avem o ofertă pe zona de producție de energie împărțită pe tipuri de combustibil. Cărbunele este tot mai „suferind”, pentru că i se internalizează acum la prețuri foarte mari certificatele de emisii de bioxid de carbon, care erau acum doi ani de zile la nivel a 4,6 dolari/tonă  de emisie CO2, iar acum sunt la 25 de dolari, iar  la anul vor fi la 27 de dolari/t CO2 și peste doi ani este preconizat 35 dolari/t CO2. Această creștere abruptă a prețurilor omoară cărbunele și încarcă în mod sigur prețul la consumatorul final. Din păcate, fiind împărțiți pe tipuri de combustibil, hidroelectrica va urmări prețul cărbunelui, iar nuclear electrica va urmări prețul cel mai mare. Perdantul este consumatorul. Furnizorul nu are de ales pentru că aceasta este oferta pe care o primește, iar oferta din import, după cum bine știm este condiționată de restricția fizică, de fluxul energiei electrice respectiv, energia curge de la „prețul mic la prețul mare” și întotdeauna noi când n-o să avem energie o să plătim un preț mai mare decât cel al energiei electrice din țară pentru a ne acopri necesarul de consum.

Cu alte cuvinte, acestea sunt dezavantajele. Ele se vor amplifica începând cu ianuarie 2020, când, prin regulamentul 943/2019, nu mai există o limită de preț la prețul pentru serviciile de sistem, care astăzi era la prețul pentru ziua următoare plus 450 de lei și aveam un maxim reglementat. Acum se elimină maximum și există riscul unor speculații care în Europa au dus și la 10.000 de euro/ MWh, ceea ce înseamnă o încurajare a speculării și o încurajare a creșterii prețului către consumatorul final. Cu alte cuvinte va trebui și aici să găsim modalitățile de a stăvili acest risc atât prin precizări în legislația primară, cât și în legislația secundară, care este foarte importantă prin rolul autorității  de reglementare, de monitorizare a pieței.

Ar putea să existe voci care să spună că acestea sunt fenomene normale în economia de piață și pe o piață concurențială liberă. Acum însă, pe de altă parte, cred că cititorii noștri își dau seama că creșterea prețului la energie produce o reacție în lanț în economie, pentru că vor crește toate prețurile, există chiar întreprinderi care vor deveni nerentabile, riscăm să pierdem locuri de muncă, deci, într-adevăr, aici probabil că trebuie găsit cât de rapid o soluție care să reglementeze această posibilă situație.

Ați intrat pe zona de vulnerabilitate a sistemului energetic și al României. Trebuie să reținem așa:

1) Piața liberă nu este liberă de reguli. Clar. Credința în puterea de reglare/autoreglare a piețelor libere nu mai există. Oriunde am fi în lume și despre orice piață am vorbi. Cu alte cuvinte speculația este, vedem limpede, o practică, și lumea se bate pentru a specula. Inclusiv în piața sau mai ales în piața de energie. Singura metodă de apărare este de a monitoriza permanent, 24 din 24 de ore procesul de licitare și de ofertare și de formare a prețului și de a interveni rapid cu reguli noi pentru a elimina speculația.

Aceasta este o problemă, doar o față a monedei. Dumneavoastră ați ridicat însă o problemă foarte sensibila cea a  vulnerabilității.

Suntem, după părerea mea, în cel mai critic moment al sectorului energetic din ultimii 30 de ani. Din două motive:

1) pentru că, așa cum vă spuneam din 2004 și până astăzi, de la acel Road Map al sectorului energetic acceptat de Uniunea Europeană, noi nu am mai avut o strategie energetică care să poată să stabilească reperele pe termen lung pe care le are de urmat sectorul energetic pentru reducerea dependenței de importuri precum și pentru funcționarea în condiții de eficiență energetică, de competitivitate, de siguranță și securitate. Presiunea făcută de noi asupra Guvernului a determinat asumarea unei strategii energetice în 2007, dar care  într-o situație de presiune politică au realizat un act normativ prin compilare de texte din alte decizii luate de-a lungul timpului și care n-au avut nici o legătură cu realitatea sectorului energetic românesc și european și, prin urmare, nici o prevedere din acea strategie n-a fost pusă în practică. Nici una. Din 2007 – suntem în 2019-  nu a mai existat o altă abordare strategică asumată de oricare din guvernele care au urmat. Prin urmare, noi nu am avut viziune, nici plan de acțiune în domeniul energetic.

Vulnerabilitățile acum? În ce situație am ajuns? Suntem în următoarea situație:

1) Avem capacități la care sunt “0” investiții în domeniul producției de energie, ceea ce este o primă mare vulnerabilitate. Prin urmare, capacitățile deja cu 40-45-50 de ani vechime produc cu costuri foarte mari, sunt  ineficiente, poluante și în orice caz uzate fizic și moral. Ele trebuie înlocuite.

2) A doua vulnerabilitate. Nu am investit în reperele strategice respectiv dezvoltarea capacității de înmagazinare subterană, de la 3,1 mld mc, unde am lăsat-o noi trebuia să ajungem la 7 miliarde de metri cubi. Nefăcând Romania acest lucru au făcut-o ungurii și acum noi în momentele de vârf  de consum, iarna, cumpărăm gaz natural de la unguri, care nu au producție de gaze, dar ne vând nouă la un preț foarte mare gazele din capacitățile lor de înmagazinare pentru vârful de consum în timpul iernii, pentru că noi nu ne-am dus la bun sfârșit acest reper strategic.

A doua decizie legată de stocare, care vedem că astăzi e problema cheie a sistemului energetic la nivel mondial era realizarea capacității de stocare a energiei electrice respectiv capacități hidroenergetice prin pompare – proiect amânat, și tot amânat, timp în care au apărut proiecte similare în statele vecine nouă cu influențe directe asupra Sistemului Energetic Național din țara noastră.

În Austria, astfel au fost construite trei astfel de capacități, de asemenea în Elveția și în Bulgaria, lângă noi. Cu alte cuvinte, am pierdut o oportunitate de a oferi noi serviciile de sistem vecinilor și nu de a le cumpăra de la ei.

3) Nu am investit în interconectări blocându-ne birocratic în incapacitatea de a accesa terenuri, de a obține autorizațiile, ba de mediu, ba de acces în teren, ba de autorizație de construcție și suntem ştrangulați. Noi acum, dacă apare o penurie generată de condiţiile meteo extreme care să dureze mai mult de zece zile noi nu avem, practic, pe unde importa cantitate de energie electrica  de care avem nevoie, pentru că suntem ștrangulați la 2100-2200 Mwh tranzit de energie electrică.

4) Ne-am jucat cu energia nucleară. Am pasat-o de la un guvern la altul, Tăriceanu s-a răzgândit în 2007, în momentul când deja aveam o societate de proiect cu cei mai mari jucători din domeniul energetic în plan european. Era acolo și EON, și ENGIE și CEZ-ul, aveam finanțarea asigurată. Guvernul s-a răzgândit în 2007, suntem în 2019 și nu s-a făcut nimic și în continuare discutăm că vom construi două reactoare. Energia nucleară este esențială pentru mixtul energetic, nu pentru astăzi, ci pentru multe decade de acum încolo.

Va urma