Au trecut mai bine de 30 de ani de la Marea Prăbușire din decembrie 1989. De atunci încoace, România a rămas cantonată în aproximativ aceleași linii politice generale. Actualmente, suntem copleșiți de o cumplită criză economică, dar cei care ne conduc continuă să nu aibă nicio idee, niciun plan important pentru țară. Ei trăiesc departe de grijile și problemele populației, fiind foarte puțin spre deloc interesați de rezolvarea acestora.
Și, tot de 30 de ani încoace, românii mănâncă politică pe pâine. La început cumpărau ziare cu brațul, acum stau grămadă pe talk-show-urile preferate sau pe rețelele de socializare, urmăresc cu vigilență site-urile de știri și dezbat de dimineața până seara fiecare cuvințel scos de oamenii politici sau de influencerii din mass media.
Este normal și chiar trebuie să știm ce se întâmplă, cine ce a mai făcut sau a zis, dar un interes prea avid pentru politică, sau slăbiciunea de a lăsa ca aceasta să ne domine starea sufletească, gândurile și conversația sunt otrăvitoare pentru spirit și ne afectează grav discernământul.
Una dintre micile plăceri ale copilăriei mele era să privesc lumea și obiectele din jur prin ambele capete ale binoclului de vânătoare al tatei. Dacă mă uitam prin capătul greșit, nucul cel mare din mijlocul curții devenea minuscul și îndepărtat, iar Motocel, pisoiul, se micșora la dimensiunile unui biet cărăbuș. Întorcând binoclul o vedeam foarte clar pe tanti Arina trebăluind în curtea vecină, vedeam de aproape capul gaiței ițindu-se dintre florile de sânziene, ramurile groase și noduroase ale părului din fundul curții și ultimele bobițe de zmeură ascunse în frunzișul bogat al tufișului.
Când ne concentrăm prea mult pe politică, privim prin capătul greșit al binoclului. Ne restrângem viziunea, iar problemele și soluțiile par foarte îndepărtate. Pentru cei mai mulți dintre noi Parlamentul sau Palatul Cotroceni par mai îndepărtate decât luna de pe cer.
Obsesia pentru politică, credința că fericirea noastră depinde exclusiv de numele președintelui sau de sigla partidului ajuns la guvernare s-a dovedit o idee fixă generatoare de speranțe false care au făcut lumea noastră și mai mică și mai opacă decât în realitate.
Dacă ne-am fi uitat prin capătul corect al binoclului am fi înțeles de la bun început că jocurile erau făcute de alții și pentru alții, iar noi eram prostiți să ne învârtim în cerc precum niște oi bezmetice. Vreme de 30 de ani aproape tot ce s-a construit în România, cu sacrificiile extreme ale populației, a fost făcut una cu pământul, pentru ca să ne trezim acum stând într-un frig mai cumplit decât cel de pe vremea lui Ceaușescu și/sau plătind facturi enorme, deși am fi avut toate obiectivele capabile să ne asigure lejer autonomia energetică.
Avem o producție agricolă printre cele mai mari din Europa, dar riscăm să murim de foame fiindcă am acceptat distrugerea industriei alimentare. Astfel încât astăzi suntem nevoiți să aruncăm produsele agricole în câmp, și să importăm mâncarea de bază din exterior. Indiferent câtă floarea soarelui sau grâu crește pe câmpiile noastre, prețurile pe care le plătim la raft sunt tot mai mari, pentru că produsele sunt din import.
Liderii țărilor din vecinătatea noastră, fără resurse naturale comparabile cu ale noastre (Polonia, Cehia, ca să nu mai vorbim de Ungaria) au refuzat să-și lase economiile distruse din considerente ideologice sau geopolitice. Clasa noastră politică, din vreme și temeinic epurată de orice ”elemente destabilizatoare”, acceptă însă orice condiții oricât de împovărătoare pentru populație, având o singură doleanță: aceea de a fi menținută mereu la putere, cu orice preț, și chiar în pofida rezultatelor obținute la vot.
Dacă ne-am uita măcar acum prin capătul corect al binoclului am înțelege că ne aflăm în cel mai grav moment al economiei din întreaga perioadă postdecembristă. Am înțelege, de asemenea, inutilitatea totală a discuțiilor cu subiect impus, de pe rețelele sociale. România actuală are probleme mult mai grave decât cearta dintre un preot și două sturlubatice. Marile probleme ale acestei ierni sunt problema energetică, problema alimentară și problema capitalului românesc. Și a venit vremea să îi obligăm pe politicieni să le rezolve sau, dacă nu pot, să plece. Înainte de a fi cu adevărat prea târziu.
Nedeea Burcă
