Maturitatea
Îndemânarea lui Tițian ca colorist este exemplificată de Danaë , una dintrenumeroasele picturi mitologice, sau „poesie” („poezii”), așa cum le-a numitpictorul. Acest tablou a fost realizat pentru Alessandro Farnese, dar o variantăulterioară a fost produsă pentru Filip al II-lea, pentru care Tițian a pictat multedintre cele mai importante picturi mitologice ale sale. Deși Michelangelo a considerat această piesă deficitară din punct de vedere al desenului, Tițian șiatelierul său au produs mai multe versiuni pentru alți patroni.
Danae
Un alt tablou celebru este Bacchus și Ariadna , care îl înfățișează pe Tezeu , a cărui navă este arătată în depărtare și care tocmai a părăsit Ariadna la Naxos, cândBacchus sosește, sărind din carul său, tras de doi gheparzi și îndrăgostindu-se imediat de Ariadna. Bacchus a ridicat-o la ceruri. Constelația ei este arătată pecer. Pictura aparține unei serii comandate lui Bellini, Titian și Dosso Dossi, pentru Camerino d’Alabastro (Camera de Alabastru) din Palatul Ducal, Ferrara , al lui Alfonso I d’Este, Ducele de Ferrara .
Bacchus și Ariadna , c. 1520–1523. National Gallery, Londra.
În perioada următoare (1530–1550), Tițian a dezvoltat stilul introdus în dramaticasa lucrare Moartea Sfântului Mucenic Petru, pe care ați văzut-o acum douasaptămâni. În 1538, guvernul venețian, nemulțumit de neglijarea de către Tițian a lucrării sale pentru palatul ducal, i-a ordonat să restituie banii pe care i-a primit, iar în locul lui a fost instalat Il Pordenone, rivalul său din ultimii ani. Cu toate acestea, la sfârșitul unui an, Pordenone a murit, iar Tițian, s-a aplecat cu sârguință pictării Bătăliei de la Cadore și a fost repus în drepturi.
Această scenă majoră de luptă a fost pierdută – ca multe alte lucrări majore ale artiștilor venețieni – în incendiul din 1577 care a distrus toate tablourile vechi din marile camere ale Palatului Dogilor. A descris în mărime naturală momentul încare generalul venețian d’Alviano a atacat inamicul, cu cai și oameni prăbușindu-se într-un pârâu. A fost cea mai importantă încercare a lui Tițian de a picta o scenătumultuoasă și eroică pentru a rivaliza cu Bătălia de la Constantin a lui Rafael, cu Bătălia de la Cascina a lui Michelangelo și cu Bătălia de la Anghiari a lui Leonardo da Vinci (aceste ultime două neterminate). Rămâne doar o copie săracă, incompletă la Uffizi și o gravură mediocră de Fontana.
Discursul marchizului del Vasto (Madrid, 1541) a fost, de asemenea, parțial distrusde incendiu. Dar această perioadă a operei maestrului este încă reprezentatăde Prezentarea Sfintei Fecioare (Veneția, 1539), una dintre cele mai populare pânzeale sale și de Ecce Homo ( Viena , 1541).
Ecce Homo
Mai puțin succes au avut pandantivele cupolei de la Santa Maria dellaSalute ( Moartea lui Abel , Sacrificiul lui Avraam, David și Goliat ). Aceste sceneprivite în perspectivă de jos au fost prin însăși compozitia lor în situațiinefavorabile. Au fost totuși foarte admirațe și imitațe, Rubens, printre alții, aplicând acest sistem pe cele patruzeci de tavane ale sale (au ramas doar schițele) ale bisericii iezuite din Anvers.
Altar pesaro, Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneția
In timpul vizitei sale la Roma , artistul a început o serie de picturi cu Venus înclinate: Venus lui Urbino de la Uffizi, Venus și Dragoste la același muzeu, Venus și Instrumentul de orgă , Madrid, care arată influența cu sculptura antică. Giorgione tratase deja subiectul în tabloul său de la Dresda, terminat de Tițian, dar aici o draperie violetă substituită unui fundal peisagistic a schimbat, prin colorarea saarmonioasă, întregul sens al scenei.
De la începutul carierei sale, Tițian a fost un portretist-magistral, în lucrăriprecum La Bella (Eleanora de Gonzaga, ducesa de Urbino, la Palatul Pitti ). A pictat portrete cu prinți, sau Dogi, cardinali sau călugări și artiști sauscriitori. „…nici un alt pictor nu a reușit atât de mult să extragă din fiecarefizionomie atâtea trăsături deodată caracteristice și frumoase”. Printre portretiști Tițian este comparat cu Rembrandt și Velázquez , cu viața interioară a primuluiși claritatea, certitudinea și evidentitatea celui din urmă.
La Bella – Palazzo Pitti , Florența
Portretul lui Federico II Gonzaga
Aceste calități se arată în Portretul Papei Paul al III-lea din Napoli , sau schițaaceluiași Papă Paul al III-lea și a nepoților săi , Portretul lui Pietro Aretino de la Palatul Pitti, Portretul Isabelei a Portugaliei (Madrid) și seria de Împăratul Carol al V-lea al aceluiași muzeu, Carol al V-lea cu ogar (1533), și mai ales Portretulecvestru al lui Carol al V-lea (1548), un tablou ecvestru într-o simfonie de rosuri.
Portretul ecvestru al lui Carol al V-lea , Museo del Prado
Acest portret de stat al lui Carol al V-lea (1548) la bătălia de la Mühlberg a stabilit un nou gen, cel al marelui portret ecvestru. Compoziția este cufundată atât în tradiția romană a sculpturii ecvestre, cât și în reprezentările medievale ale unui cavaler creștin ideal, dar figura și chipul obosit au o subtilitate cum puține astfel de reprezentări încearcă. În 1532, după ce a pictat un portret al împăratului Carol al V-lea la Bologna, a fost numit conte palatin și cavaler al Pintenului de Aur . Copiii săi au fost făcuți și nobili ai Imperiului, ceea ce pentru un pictor era o onoare excepțională.
Succesul profesional și social, poziția sa din această perioadă este considerată ca fiind egală doar cu cea a lui Rafael, Michelangelo și, la o dată ulterioară, a lui Rubens. În 1540 a primit o pensie de la d’Avalos, marchizul del Vasto și o anuitate de 200 de coroane (care a fost ulterior dublată) de la Carol al V-lea de la trezoreria de la Milano .
Sfânta Familie cu un păstor
Diana și Actaeon – Galeriile Naționale ale Scoției , Edinburgh
A vizitat Roma în 1546 și a obținut medalia orașului – predecesorul său înaceastă onoare fiind Michelangelo în 1537. În același timp, i-ar fi putut succedapictorului Sebastiano del Piombo în funcție ca deținător al sigiliului papal și era pregătit să ia Ordinele Sfinte în acest scop; dar proiectul a încetat prin faptul că a fost chemat departe de Veneția în 1547 pentru a-l picta pe Carol al V-lea și pe alțiila Augsburg . A fost din nou acolo în 1550 și a executat portretul lui Filip al II-lea, care a fost trimis în Anglia pentru a cere mâna reginei Maria .
Ultimii ani. În ultimii douăzeci și șase de ani ai vieții sale (1550–1576), Tițian a lucrat în principal pentru Filip al II-lea și ca portretist. A devenit mai autocritic, păstrând câteva poze în atelierul său timp de zece ani — revenind la ele șiretușându-le, adăugând constant noi expresii în același timp mai rafinate, concise șisubtile. De asemenea, a terminat multe copii pe care elevii săi le-au făcut din lucrările sale anterioare. Acest lucru a cauzat probleme de atribuire între versiunilelucrărilor sale – care au fost, de asemenea, copiate pe scară largă și falsificate înafara atelierului său în timpul vieții sale și după aceea.
Venus, organist și câine – Museo del Prado , Madrid
Pentru Filip al II-lea, el a pictat o serie de picturi mitologice mari cunoscute sub numele de „poezii”, în mare parte din Ovidiu , pe care oamenii de știință le consideră printre cele mai mari lucrări ale sale. Succesorii lui Filip, au dat, maitârziu , în mare parte ca dar aceste lucrari și doar doua au rămas în Prado. Tițianproducea lucrări religioase pentru Filip în același timp, dintre care unele – cele din interiorul Palatului Ribeira – se știe că au fost distruse în timpul cutremurului de la Lisabona din 1755. Seria „poezie” conținea următoarele lucrări:
Ciclul ”Poezia”, cu excepția „Moartii lui Actaeon”, a fost reunită pentru prima dată dupa 500 de ani într-o expoziție în 2020 și 2021, care a călătorit de la National Gallery din Londra, la Museo del Prado din Madrid, la Isabella Stewart Gardner, Muzeul din Boston, pana pe 2 ianuarie 2022.
Un alt tablou care se pare că a rămas în atelierul său la moartea sa și a fost mult mai puțin cunoscut până în ultimele decenii, este Jupuirea lui Marsyas ( Kroměříž , Republica Cehă ). O altă capodoperă este Tarquin și Lucreția ( Cambridge, Fitzwilliam Museum ).
Răpirea Europei – Isabella Stewart Gardner Museum
Răpirea Europei este o compoziție diagonală îndrăzneață pe care Rubens a admirat-o și a copiat-o. Spre deosebire de claritatea lucrărilor timpurii ale lui Tizian, stilul este aproape baroc în liniile încețoșate, culorile învolburate și pensulele vibrante.
Pentru fiecare compozitie,Titian a furnizat o formulă nouă și mai perfectă. Nu a mai egalat niciodată emoția și tragedia din Încoronarea cu spini (Luvru); înexpresia misteriosului şi divinului nu a egalat niciodată poezia Pelerinilor din Emaus ; în timp ce, într-o strălucire superbă și eroică, nu a mai executat niciodatăceva mai măreț decât Doge Grimani care adora credința (Veneția, Palatul Dogilor),sau Trinitatea din Madrid.
Incoronarea cu spini
Pe de altă parte, din punct de vedere al nuanțelor de carne, cele mai emoționante imagini ale sale sunt cele ale bătrâneții sale, precum poezia și Antiopa de la Luvru. A încercat chiar probleme de clarobscur în efecte fantastice de noapte(Martiriul Sfântului Laurențiu, Biserica Iezuiților, Veneția; Sf. Ieronim ,Luvru; Răstignire , Biserica San Domenico, Ancona).
Pelerinii din Emaus
În jurul anului 1560, Tițian a pictat uleiul pe pânză Madona cu Pruncul cu SfințiiLuca și Ecaterina din Alexandria, un derivat al motivului Madonei cu Pruncul . Se sugerează că membrii atelierului lui Tițian din Veneția au pictat probabil perdeauași Luca, din cauza calității inferioare a acelor părți.
A continuat să accepte comenzi până la sfârșitul vieții. Ca multe dintre lucrărilesale târzii, ultimul tablou al lui Tizian, Pietà, este o scenă dramatică, nocturnă. Se pare că l-a pictat pentru propria sa capelă. El a ales, ca loc de înmormântare, capela Crucifixului din Basilica di Santa Maria Gloriosa dei Frari, biserica OrdinuluiFranciscan. Ca plată pentru mormânt, el le-a oferit franciscanilor o compozitie Pieta care îi reprezenta pe sine și pe fiul său Orazio, în fațaMântuitorului. Aproape că a terminat această lucrare, dar au apărut diferențe înprivința ei și s-a hotărât să fie înmormântat în Pieve, localitatea sa natală.
Pietate –ultimul său tablou. Gallerie dell’Accademia , Veneția.
Materiale de pictură. Tițian a folosit o gamă largă de pigmenți și se poate spunecă a folosit practic toți pigmenții disponibili din timpul său. Pe lângă pigmențiiobișnuiți din perioada Renașterii, cum ar fi ultramarinul, vermilionul, galbenul de plumb-staniu, ocre și azurit, el a folosit și pigmenții rari realgar și orpiment .
Moartea. În timp ce ciuma a făcut ravagii la Veneția, Tițian a murit la 27 august 1576. În funcție de data sa de naștere care nu era bine cunoscuta, el avea probabiloptzeci sau chiar aproape de 100. Tizian a fost înmormântat în Frari (Basilicadi Santa Maria Gloriosa dei Frari ), așa cum a intenționat la început, iar Pietatea sa a fost terminată de Palma il Giovane . El se află lângă propria sa picturăfaimoasă, Madonna di Ca’ Pesaro. Niciun memorial nu i-a marcat mormântul. Multmai târziu, conducătorii austrieci de la Veneția l-au însărcinat pe Antonio Canova să sculpteze marele monument aflat încă în
Destin postum
Estimările contemporane îi atribuie lui Tițian aproximativ 400 de lucrări, dintre care aproximativ 300 au supraviețuit. Două dintre lucrările lui Tițianaflate în mâini private au fost scoase la vânzare în 2008. Una dintre acestea, Diana și Actaeon, a fost achiziționată de National Gallery din Londra și National Galleries of Scotland la 2 februarie 2009 pentru 50 de milioane de lire sterline. Galeriile au avut timp până la 31 decembrie 2008 să facă achiziția, înainte ca lucrarea să fie oferită colecționarilor privați, dar termenul a fostprelungit. Vânzarea a creat controverse cu politicienii care au susținut că banii ar fi putut fi cheltuiți mai înțelept în timpul unei recesiuni care se adâncește. Guvernul scoțian a oferit 12,5 milioane de lire sterline și 10 milioane de lire sterline au venit de la Fondul Memorial al Patrimoniului Naţional . Restul banilor au venit de la Galeria Națională și din donații private. Celălalttablou, Diana și Callisto, a fost de vânzare pentru aceeași sumă până în 2012, înainte de a fi oferit colecționarilor privați.
Rubrica realizata de Cezar Coraci
