E un proverb drag tuturor politicienilor de după 1990! Bine, în traducere liberă ar fi: fă orice pentru a-ți atinge propriul interes!, pentru că e clar că nu are nicio legătură cu interesul colectiv, al obștii din care faci parte!

Deci, au trecut patru ani și ne apropiem, sau așa sperăm, de un nou ciclu electoral pentru alegerile locale, destul de importante atât din punct de vedere al bugetelor alocate pentru dezvoltarea comunităților, cât și din perspectiva schimbării unui stil de a face administrație în această țară.

Deși alegerile locale au fost întotdeauna nominale, partidul care a susținut un candidat la funcția de primar a contribuit în mare măsură la succesul electoral al unuia sau al altuia. Au fost și cazuri (destul de rare, din păcate), când comunitatea a ales gospodarul fără să țină seama de apartenența politică, situație în care formațiunea politică s-a rugat de acesta să candideze cu aceeași siglă în continuare.

Trecând peste traseismul primarilor, forțat, în mare parte, de accesul la resursa financiară necesară dezvoltării comunităților pe care le conduceau, rămâne, totuși, un gust amar dat de modul de a face politică al partidelor mari și mijlocii din România, ai căror reprezentanți sunt catalogați mai repede ca geambași de politicieni, decât vizionari politici în ceea ce privește administrația locală.

În prezent, nu există alt criteriu de susținere a unui candidat în afară de sondajul de opinie care oferă certitudinea obținerii puterii financiare și administrative într-o comunitate. Poate fi candidatul respectiv un analfabet funcțional, un prost administrator, prieten cu diverși interlopi, el însuși un mare combinator care își trece averea pe numele bebelușului abia născut, nu contează, ne conduc sondajele…

Am mai avut vot uninominal și la alegerile parlamentare și s-a revenit rapid, întrucât s-a văzut foarte clar cum diverși interlopi au plătit un număr suficient de alegători pentru a-și vedea visul de a ajunge parlamentari împlinit.

Vina este a noastră, în mare măsură, întrucât nu suntem în stare să acordăm corect și demn încrederea noastră unor oameni cu caracter în primul rând, pentru că avem o memorie de pește de acvariu.

Ne uitam zilele trecute la ancheta Rise Project referitoare la modul de a face politică la PSD Ilfov. Dacă datele sunt corecte, și  credem că sunt, e de-a dreptul îngrozitor să vezi cum statul în care trăiești a devenit atât de mafiotizat, totul se face pe baza de trafic de influență, șantaj, amenințări… Și ne  mai întrebăm de ce pleacă lumea din țară…

Președintele interimar, conform afirmațiilor jurnaliștilor, preferă să tacă în păpușoi, având nevoie de voturile organizației, pe principiul, mă fac frate cu dracul până trec alegerile din partid.

În partea cealaltă a eșichierului politic, avem un partid istoric care preia un primar de la adversarul, declarat de moarte, tot pentru procentele din sondaje, deși acestuia îi e greu să-și justifice averea, astfel încât o trece rapid pe numele copilului abia născut. Dar mai bine te faci frate cu dracul din sondaje, decât să îți pui problema caracterului și corectitudinii acestuia….

Ne-am fi bucurat de apariția unor noi forțe politice, chiar desprinse din cele vechi, dar când vezi că tot sondajele contează pentru noii lideri (unii mai vechi, dar la alte formațiuni politice) îți mor speranțele la intrarea în campania electorală. Pe bune, un bacalaureat la 33 de ani și o facultate absolvită la Bioterra, o avere greu de justificat, pasiunea pentru sexul frumos al celor doi lideri proaspăt reuniți într-o alianță e greu de digerat pentru un om cu caracter, și asta oricât de justificată ar părea orice ”strategie politică”. Pentru că oricum am da-o, tot în zona mlăștinoasă a intereselor proprii de genul frate cu dracul până trec puntea rămânem…..

Sau, în altă parte de țară, mai prin sud, o mare doamnă, gospodară nevoie mare, se laudă cu diverse realizări, dar cică dezavuează orice știre pozitivă despre actualul primar care, fie vorba între noi, a atras pentru cetățenii urbei mai multe fonduri europene comparativ cu  ceea ce s-a  întâmplat în mandatul mândrei respective.

Aaaaa, și să încheiem cu marele om politic RB care considera (țipa în gura mare) că nu au ce căuta penalii în funcții publice (corect, de altfel), dar care acum susține, împotriva evidenței, un personaj, probabil apropiat, nu știm, dornic să candideze după ce patru ani a colaborat cu un primar PSD, fără nicio problemă, și chiar mai mult decât atât, a avut ca mână dreaptă un om condamnat pentru luare de mită… Cum e, domnule RB, să știi că omul pe care îl susții, are drept sprijin un condamnat penal pentru luare de mită? Sau, tot zicala frate cu dracul până trec puntea guvernează partidul istoric?

Dacă nu ar avea partidul în spate, oricum ar candida și din partea oricui i-ar oferi această șansă, personajul nu ar lua mai mult de 12%… 

Cât despre caracterul omului sprijinit de noua stea a politicii  dâmbovițene, mai bine să nu mai vorbim!

În concluzie, ne-am săturat de aranjamente bazate pe sondaje, făcute de aceiași oameni aflați în politică de 30 de ani și pentru care  primează numai și numai propriul lor interes! Ce-ar fi să ne mai uităm și la calitatea oamenilor?

Avem nevoie de elite care să tragă comunitățile după ei, nu de primari care, pentru comisioane, montează borduri peste borduri și trag linii cu var pentru parcări cu plată, dar nu sunt în stare să creeze un program de decongestionare a traficului, sau măcar să construiască o amărâtă de pistă pentru bicicliști… Cât despre un transport public civilizat, mai bine să nici nu aducem vorba!

Și că tot vorbim de draq, o intrebare pentru liderii noștrii, deși nu par… în ce țară din lumea asta mare se mai ocupă o unitate militară de softul de înregistrare a voturilor?

Un sfat pentru cei care se cred șmecherii perioadei…..

Ce amăgire nebună să crezi că te-ai putea face frate cu ne-fratele însuşi, sau că l-ai putea păcăli până la capăt pe meşterul tuturor păcălelilor, sau că ai putea realiza ceva pozitiv în cîrdăşie cu cel ce năzuiește programatic negația și nimicul! Cu dracul nu vei trece niciodată vreo punte, ci vei avea cel mult iluzia că ai trecut-o (Noica numea această iluzie „triumful posibilului asupra realului”), căci dracul se pricepe de minune să amăgească spre a duce la pierzanie, uneori deghizîndu-se în „înger de lumină” (cum ne avertizează Sfîntul Apostol Pavel: II Corinteni 11, 14), sau chiar făcîndu-ne să credem că nici n-ar exista de fapt (principalul lui truc modern, după Denis de Rougemont).

 

Citește și MEMORIA PEȘTELUI DE ACVARIU