Târgul și Calea Moșilor se leagă, încă din secolul al XV-lea, de apariția Bucureștilor, de structura lor economică și socială.

Astfel, creșterea întinderii orașului și intensificarea vieții comerciale a determinat, pe lângă construirea piețelor din apropierea străzilor cu activitate negustorească intensă, apariția, în extravilan, a unei piețe accesibile cu ușurință neguțătorilor din teritoriu, ”denumirile” sale amintind atât de amplasarea sa specială (Târgul de Afară), cât și funcțiunea sa deosebită (Oborul).

Iar terenul pe care s-a desfășurat această nouă piață a fost, de la început, situat la capătul din nord-est al unui drum numit Podul Târgului de Afară, sau Calea Moșilor, care pornea din apropierea Curții Domnești ( Hanul lui Manuc), oprindu-se undeva prin preajma bisericii Sf. Ioachim și Ana (Oborul vechi de azi), și făcând astfel, legătura directă dintre Târgul din Lăuntru și Târgul de Afară.

Cât despre Târgul de afară propriu zis, Oborul, situat inițial în zona Batiștei, în vecinătatea ”scaunelor măcelarilor”, acesta va fi statornicit în 1786, prin zapis domnesc, de Vodă Mavrogheni, pe Câmpul Moșilor, la capătul Podului Târgului de Afară, exact pe locul unde se găsesc azi Piața și Halele Obor.

Tot aici se organiza, anual, și Târgul Moșilor, sau Târgul din Mai, care purta numele unei mari sărbători creștine, Moșii de vară, dedicată pomenirii morților.

Istoricul Ionescu-Gion considera că tradiția Târgului Moșilor a început la 1632, după bătălia de lângă Obor, dintre Matei Basarab și Radu Iliaș, soldată cu mulți morți, la început fiind doar un loc de parastas pentru sufletele celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă.

În sâmbăta Moșilor de vară, granițele dintre lumea de aici, ”lumea cu dor” și lumea de dincolo, ”lumea fără dor”, laxe și penetrabile începând din Joia Mare a Săptămânii Patimilor și până la Rusalii, încep să se închidă, motiv pentru care se dă de pomană pentru sufletele întristate ale celor care trebuie să se întoarcă liniștiți în lumea de dincolo. Se folosesc, în acest scop, vase de lut a căror toartă se împodobește cu flori de tei și buchete de cireșe.

Regina Elisabeta, soția Regelui Carol era entuziasmată de zarva veselă de la Târgul de Moși: ”Unul din lucrurile interesante la București e bâlciul cel mare la care se duce lumea să cumpere, între altele, tot ce trebuie spre a celebra serbarea morților. Săptămâna aceea e bucuria copiilor. Cu toată arșița soarelui, cu tot praful care te înăbușește, mii de trăsuri urmează lunga cale a Moșilor care duce la acest bâlci, într-un loc numit la Moși. Tramvaiele și trăsurile sunt pline de lume până la refuz, pe la toate ferestrele se ivesc chipuri frumos gătite și adesea foarte drăguțe, lumea se mișcă printr-un labirint de mici dughene, unde se vând vase de pământ ars, donițe de lemn și mărgele de sticlă. Vezi plecând căruțe pline cu copii drăgălași și țărăncuțe frumoase, încărcate cu cumpărături. Și în mijlocul larmei, al harababurii, al strigătelor, al splendorii de culori, printre urși și uriași, în norii groși de praf, se stârnește, deodată, dansul călușarilor. […] Dansatorii, îmbrăcați în alb, cu copoței la picioare, sar într-un mod absolut sălbatic. Ei se pregătesc cu săptămâni înainte ca să poată suporta un asemenea efort de la Paști până la Rusalii. Au drept conducător al horei un scripcar, și unul dintre ei comandă, punând degetul la gură, făcându-i pe ceilalți să tacă și amenințându-i cu bățul în caz că vorbesc. Saturnus nu trebuie să afle de la ei unde-i de găsit fiul lui.”

Halele Obor, creație a arhitectului Horia Creangă (nepotul lui Ion Creangă), cu funcționalități multiple care sugerau, de-acum, ideea de piață comercială, au fost inaugarate în 1937, atunci când s-a născut și ”Consumul de Obor”, o salbă de prăvălii concesionate care suplineau, cu brio, pe timpul anului, nevoia de aprovizionare a cetățeanului cu tot ce avea nevoie pentru traiul zilnic.

Peste foarte mulți ani, în 2006, a fost aprobat Proiectul de reconstrucție a Pieții Obor, aceasta cuprinzând, pe trei niveluri, un parter, care a păstrat caracterul tradițional de Piață de legume și fructe, unde desfac, în condiții moderne, pe întreg timpul anului, cu preponderență țăranii fermieri de pe întreg cuprinsul României, un etaj 1, unde se pot cumpăra direct de la producător, brânzeturi specifice din Sibiu, Vrancea și Teleorman, carne, pește, produse din carne, diverse feluri de pâine tradițională românească etc. Etajele doi și trei sunt destinate diferitelor produse de uz casnic, iar subsolul, unei parcări subterane.

Chiar dacă tradiția Târgului Moșilor a început să se estompeze tot mai mult, mai ales după anii 60 ai secolului trecut, zona Pieții Bucur Obor a rămas una în care, an de an, creștinii oferă, de Moși, pomeni pentru rudele răposate.

Chiar și în acest an nefast, atât de chinuitor pentru noi toți, și-au făcut aici apariția, în luna mai, vestiții meșteri olari de la Corund, precum și negustorii de tot felul de articole care au legătură cu pomenirea morților, lumina soarelui de primăvară târzie și culorile vii ale fructelor și legumelor aduse din toate colțurile României oglindindu-se vesel în smalțul strălucitor al oalelor, ulcelelor și străchinilor de diverse mărimi, intens ”negociate” mai mult de plăcerea jocului și, fie luate acasă, pentru încântarea ochiului și a sufletului cumpărătorului, fie oferite, ”de sufletul mortului”, vreunei babe nevoiașe care se nimerea prin preajmă.

În cartea sa Cu bastonul prin București, Tudor Arghezi spunea, apropos de Obor, că ”piețele, ca și țările, ca și limbile, se fac de la sine, se articulează tarabă cu tarabă, negoț cu negoț, veac cu veac, până la expresia de viață ce nu se mai poate explica”.

Piața Obor – și, de altfel, întreaga zonă, incluzând Biserica Sfântul Dumitru, sfințită în 1934, pe vremea primului patriarh al României, Miron Cristea – este unul din puținele locuri în care se mai poate, încă, auzi bătaia inimii României profunde.

Numai că, așezată fiind în vecinătatea imediată a hipermarketurilor Carrefour Veranda, Kaufland și Auchan, care nu pot fi decât incomodate de existența ei, este supusă unui tir de atacuri care au început cu mult înaintea apariției pandemiei de covid 19.

Ziarul Financiar îi prevestea dispariția încă din 2016 și, de atunci, unele televiziuni nu ratează niciun prilej de a o lovi, victimele dezinformării fiind cetățenii (în special cei din restul țării, dar nu numai), care nu au frecventat-o niciodată și nu pot înțelege ce anume îi mână pe în luptă pe detractori.

Astfel încât, nici ”gafa” lui Ludovic Orban, care a comparat-o, nici mai mult nici mai puțin, decât cu ”o Zonă Zoster” (boala la care făcea referire se manifestă, așa cum știm, printr-o erupție de vezicule dureroase, o ”îmbulzeală de bube” , cum ar veni), nu e chiar o gafă, decât în măsura în care premierul și-a devoalat, imprudent, ranchiuna pentru ”inferiorii” care se încăpățânează să încurce planurile și afacerile elitei noilor stăpâni ai României.

Nu că ne-am fi așteptat ca premierul să fie cât de cât mișcat la ideea că aici se comercializează, la prețuri modice, laptele rămas nefolosit de la fermele din jurul Bucureștilor, bio și nesmântânit, deci infinit superior celui care se vinde la supermarket și că, grație acestui fapt, nenumărați copii și vârstnici cu venituri mici și foarte mici au asigurată măcar o cană cu lapte pe zi. Și nici să-i pese de marfa agricultorilor și apicultorilor din România, mai ales în condițiile în care foametea care va urma (și împotriva căreia alte state au luat demult măsuri preventive) nu mai e pentru nimeni un secret. Departe de noi o asemenea speranță câtă vreme ne amintim prea bine că prima mișcare a Guvernului Orban, imediat după ce a venit la putere, a fost închiderea Casei de Comerț Agroalimentar Unirea, inițiată de Petre Daea. Pesemne că tot din cauza covidului!

Îl credeam, însă, capabil să realizeze că lovind cu sete, continuu și fără scrupule (desigur, la sfaturile ”specialiștilor”) în tot ce ține atât de esența sufletească cât și de viața, oricum grea și amară a românilor obișnuiți, scoțând la propriu, în stradă mărfurile românești și pe vânzătorii acestora, în vreme ce ale străinilor continuă să se vândă comod, în spații închise, se angajează în depășirea unei linii roșii care, mai devreme sau mai târziu, s-ar putea să-l coste. Și nu doar din punct de vedere electoral…

Nedeea Burcă