Bună seara, domnule profesor Tiberiu Foriș. Știu că acum două zile ați lansat online un volum de poezii.

 

Bună seara. Așa este.

 

Această lansare a fost, după cunoștința noastră, prima lansare online a unei cărți, în această perioadă foarte dură pe care o traversează România. Aș vrea să ne spuneți de ce ați recurs la această variantă și câteva cuvinte despre cum a decurs evenimentul.

 

O să vă spun câteva cuvinte despre carte. Cartea se numește Timpul pierdut. Jurnal  de  pandemie. Deci  este  o  carte de sezon. De cinci  ani,  cu ocazia Zilei naționale a României, deci de 1 decembrie, obișnuiesc să lansez câte un volum de poezie. Împreună cu un coleg și bun prieten de-al meu, un profesor universitar, pensionar, general al armatei române, domnul Petrișor Mandu. Anul acesta s-a întâmplat să o lansez mai devreme. Volumul cuprinde, în mod simbolic, 60 de poezii  de tip pamflet, corespunzând zilelor perioadei de carantinare, cu trăirile din acea perioadă, din prima carantinare a lui 2020, se pare. Pe când cartea era aproape gata, colegul meu mi-a scris, așa cum obișnuiam până acum, prefața în versuri. El îmi scria prefața mea, eu îi scriam prefața volumului lui. Și rămăsese ca de 1 decembrie să nu mai lansăm cartea pentru că, mi-a spus el, nu sunt vremuri prielnice acum, și că o lasă pe anul viitor. Ei, ce s-a  întâmplat, colegul meu s-a îmbolnăvit de virusul ăsta păcătos și, în mai puțin de două săptămâni, a murit…  și el, și soția lui. Iar asta a fost ultima poezie pe care a scris-o. Și atunci am retras cartea din editură, am adăugat încă trei poezii dedicate memoriei lui, am dedicat întreaga carte memoriei lui, și am hotărât să fac lansarea în data de 2 noiembrie, la Centrul cultural Reduta din Brașov. Ei, și s-a întâmplat că Brașovul a intrat în scenariul roșu și, cum vorbisem cu un domn de la Uniunea Scriitorilor, un scriitor foarte renumit, domnul Mircea Brenciu, vorbisem cu doi recitatori, n-am reușit să amân pentru o dată ulterioară, când se vor redeschide sălile de spectacol și am  hotărât să mențin data, să facem lansarea online. Și am făcut lansarea online, pe platformă. Eu eram obișnuit, ca profesor, pentru că noi, din martie, ținem cursurile  pe platformă… Și am încercat să iau partea bună de aici, pentru că dacă noi făceam lansarea pentru prietenii noștri din Brașov, în general, pentru că rar vin de departe la asemenea evenimente, acum am putut să prind inclusiv de pe continentul Nord american, din comunitățile de români din toată Europa, și cred că a ieșit  un eveniment deosebit. Adică, dintr-un dezavantaj, am încercat să îl  transformăm în ceva pentru toată lumea.

 

Am avut șansa să fiu unul dintre cei care au urmărit, recunosc, numai în parte, evenimentul, pentru că a fost la concurență cu orele pe care le aveam eu, la Facultatea de Automatică și calculatoare, tot online bineînțeles,  dar am fost extrem de plăcut impresionat și sunt convins că evenimentul a fost o reușită. De altfel, prima reacție pe care am avut-o, și când am discutat cu colegii din redacție, a fost faptul că, după părerea mea, a fost mai mare numărul celor care au participat online decât numărul celor care au participat fizic, în Brașov, dacă nu era vorba de pandemie.

 

În mod sigur. Și pe de altă parte s-a și nimerit. Adică lansarea unui Jurnal de pandemie s-a realizat în condiții de pandemie, în restricțiile pandemiei.

 

Pe de altă parte, aș vrea să vă întreb câteva lucruri despre dvs. Sunteți profesor la Universitatea din Brașov…

 

Da, profesor de management.

 

De la management la poezie?

 

Practic, nu se prea leagă astea două… se  leagă doar cu dorința mea ca toată experiența cumulată din experiența mea practică… din onoarea pe care am avut-o să colaborez cu dvs. în conducerea patronatelor din industria României, UGIR 1903, din toate astea s-au legat niște …  hai  să le spunem refulări… Pentru că, din cinci volume pe care le-am scris până acum, unul este de poezie de suflet, și patru sunt pamflete. Pamfletul este o formă de revoltă.

 

De care societatea românească se pare că are nevoie…

 

Societatea românească are nevoie și odată cu dispariția, în urmă cu cinci ani a lui Vadim Tudor, pare-se că a cam dispărut și pamfletul. Și cred că este nevoie de așa ceva. Pot să spun că am fost ultimul lui colaborator.

 

Românii cunosc puțin activitatea literară a omului de cultură Vadim, care a fost într-adevăr un mare om de cultură..

 

Da, eu i-am cunoscut mai mult partea asta. Nu am colaborat cu el politic, ci doar pe partea de publicație. Și am fost singurul pamfletar pe care l-a acceptat în paginile revistei dânsului.

 

Revenind  la activitatea dumneavoastră Poetică.Am  avut ocazia să vă citesc poezii anterior din alte volume, având în vedere relația de prietenie care ne leagă, am constatat că, din punctul meu de vedere aveți câteva calități indiscutabile pe care le-a remarcat și criticul prezent online la lansarea de carte, și anume modul în care o capacitate de comunicare, cred eu foarte mare, inclusiv pentru oameni neinstriți în domeniul literar… Adică efectiv mi  s-a părut că poeziile dvs.  atrag, au un stil  extrem de clar cu imagini foarte frumoase, bine conturate, de multe ori cu versuri într-o manieră clasică și vreau să vă întreb dacă în spate există numai cultura unui profesor, chiar dacă de management…   pot să fac acest banc pentru că eu sunt  inginer…  dacă în spate se ascund și studii de specialitate, în sensul chiar  informal, nu neapărat urmarea unor școli, sau pur și simplu un talent deosebit și autoperfecționarea care ne caracterizează pe noi, profesorii.

 

Deci, am în spate ceea ce a fost caracteristic generației mele și, din păcate, lipsește generațiilor care au urmat după, și anume, pot să vă spun că până când am  terminat liceul am  citit tot ce se putea citi despre poezie. Din limba română, poezia clasică, franceză, germană, britanică, americană. Plecând de la Shakespeare  încoace am citit tot ce se putea citi, poezie. Apoi, am avut ocazia să colaborez încă din liceu cu Adrian Păunescu și asta mă face să mă simt foarte mândru, fiindcă  am creat un arc peste timp din colaborările cu Adrian Păunescu și cu Corneliu Vadim Tudor…

 

Un alt  mare  poet

 

Unii dintre cei mai mari poeți contemporani ai noștri… așa-i consider eu… Și, mai departe, am scris până când am terminat facultatea și apoi am avut o perioadă  de cel puțin 20 de ani în care n-am mai scris un vers. Pentru ca apoi, din nou, odată cu apariția, cu crearea primului profil pe facebook, mi-a venit ideea să public acolo. Și am început să public, la început mai cu teamă, mai cu jenă, dar am  ajuns la poezii citite de peste 100 000 de oameni. Deci, am ajuns la poezii virale. Or,  asta mi-a dat curaj. Că dacă te citesc și te laudă numai prietenii sau studenții tăi, ai o urmă de îndoială. Dar în momentul în care 100 000 de oameni de pe tot globul și vreau să vă spun că am ajuns…  am numărat cam în câte limbi sunt traduse poeziile și dat fiind google translate-ul poeziile sunt traduse în chineză, în arabă, în engleză, franceză, italiană, germană și așa mai departe. Pentru că văd comentariile și le răspund, pot utilizând google translate, în limba lor.

 

Este evident că artistul  se hrănește cu  ceea ce reușește să  transmită sau nu  altor oameni și ceea ce spuneți este în mod evident în epoca modernă o experiență  deosebită și o dovadă a unei aprecieri pe care cel puțin din punctul nostru de vedere o aveți, pentru că altfel nu am considerat că un interviu cu dvs. ar putea constitui un subiect care să intereseze cititorii noștri.

 

Spusele dumneavoastră. mă onorează pentru că la rândul  dumneavoastră, sunteți  artist. Dacă eu scriu, dumneavoastră pictați. Adică exprimăm, amândoi, în artă,  ceea ce simțim.

 

Este foarte adevărat. Este unul din lucrurile care  ne leagă și ne apropie însă pentru ca interviul să aibă un caracter și mai inedit am să vă rog să ne trimiteți  și să adăugăm în text, cu acordul  dvs., câteva fragmente de poezii care să întregească imaginea.

 

Sigur,  cu  tare  mare drag

 

 

Imaginea pe care vrem să o creăm și am dori, de asemenea, să menținem un anumit gen de colaborare, în sensul că și înainte de publicare, să spunem, a unui  volum de poezii, am putea să pulicăm… mai ales dacă sunt pamflete care au și un oarecare caracter de actualitate, chiar  în avanpremieră.

 

Sunt cât se poate de actuale și cât se poate de patriotice. Pentru că eu încă mai cred în poporul ăsta.

 

Ăsta este un  alt  lucru care  ne leagă, domnule  profesor. Vă mulțumesc foarte  mult pentru timpul care vi l-am răpit, știu că veneați de la școală, de la ore, că  aveți o activitate, în continuare, ca majoritatea dintre noi, extrem de complicată, și vom ține legătura.

 

Cu mare drag și vă mulțumesc.

 

Un interviu realizat de Cezar Corâci

 

  1. Lumină și culoare

 

În vremuri triste, vremuri grele,

când dorurile fug la stele,

când totul plânge și suspină,

eu vreau să văd, și văd lumină!

 

În vremuri de singurătate,

când răul este-n tot și-n toate,

când negrul fură din culoare,

eu văd culoarea prinsă-n floare!

 

În vremurile trecătoare

furând lumină și culoare,

eu zău nu vreau și n-aș putea

să fug plângând din viața mea!

 

 

  1.   Zero

Un zero veșnic e-un ratat

chiar la putere de-i urcat

și nu-i capabil de vreun rol,

căci înăuntrul său e gol.

Și nu-i de glumă, te întreabă,

cu el de poți să faci vreo treabă,

iar lângă el te paște frica:

orice-nmulțești, îți dă nimica!

Conduși de nuli și nulitate,

votând zerouri colorate,

asta ți-e soarta, n-ai ce-i cere,

când nulitatea-i la putere!

 

 

  1. Fabula cioroiului

 

Pe o cracă, sus în deal,

un cioroi negru, fălos,

ține-n plisc un cașcaval

și se plimbă bucuros.

 

Un vulpoi, clipind din gene,

îl întreabă într-o doară

pe-ngâmfatul cel cu pene:

tu te duci la vot, măi cioară?

 

Cioara-n mândra ei prostie

când din plictis zise NU,

ce-a urmat, e clar, se știe,

cașcavalul îi căzu.

 

Cioara prinse-a cugeta

la un pas de o demență:

dacă aș fi zis că DA,

ar fi fost vreo diferență?

 

 

  1. Astăzi vremile sunt grele…

Astăzi vremile sunt grele, timpul e fără răbdare,

totul parcă fuge-n zare și ne doare tot mai tare

și de-i soarta tot mai cruntă și de este tot mai greu,

singura speranță-n lume mai rămâne-n Dumnezeu.

Pupători de mâini străine și de clanțe pe la uși

cumpără de zor bombițe să ne apere de ruși

și în timp, bunicii noștri în mizerie se duc,

căci din munca de-o viață fură tot cei ce-i conduc.

Tot ce-n țară-i avuție, de milenii apărată,

este azi de cei din frunte, ori vândută, ori furată,

vânzători de neam și țară, toți cu balele în bot,

cocoțați în cârca noastră printr-un blat, de-i zic ei vot.

Și, ce pot eu astăzi face cu o botniță pe gură

și cu ochii plânși în lacrimi de obidă și de ură,

să-mi ascult din Imnul Țării un îndemn prea-înțelept

și să mă îndrept de spate, să mă lupt, să mă deștept!

 

 

  1. Rugă

 

E lumea azi ciudată și parcă e nebună,

iar limite nu are spre Soare și spre Lună,

aleargă tot mai iute spre tot și spre nimic

și tot ce era mare devine slab și mic.

 

E totul de vânzare și poartă etichete,

de la un colț de pâine, la bombe și rachete,

doar sufletul se vinde mai ieftin zi de zi

la bursa mondială, pe aur și hârtii.

 

Și omul devenit-a stăpânul peste toate

vânzând Planeta toată pentru că vrea și poate

și murdărește totul, pământ, apă și cer,

iar visele de bine, ucise, toate pier.

 

Biserica se pierde uitată-n nepăsare

iar sufletul se duce, nu simte și nu doare

și toți se-nchină astăzi, prieteni sau dușmani

la noua zeitate cu suflet prins în bani.

 

Dar a venit năpasta, de unde nici nu știm,

cu arme nevăzute și prins-am să murim

și tot ce prețuit-am valoare nu mai are,

căci boala n-are milă și totul e-ntâmplare.

 

Și-acum, în vremuri grele și pline de mister,

ne îndreptăm privirea înspre pământ și cer

și ne-amintim cu toții, acum când ne e greu,

să ne rugăm la Domnul, la Bunul Dumnezeu!

 

 

 

  1. Povestea mea

Lumea astăzi e condusă de golani și mincinoși,

de păpuși fără de minte, toți vânduți și odioși,

pentru care sentimentul este arma de prostire,

care în durerea lumii văd motiv de fericire.

Astăzi îți iubești părinții dacă triști stau în uitare

și te rogi la nu știu cine, și te-nchini la lumânare,

și stai trist ascuns în casă vrând a trece nu știi ce,

și te-ntrebi doar tu cu tine, ce se-ntâmplă și de ce.

Ne-nvățăm precum cățeii s-avem botniță la gură,

să ascundem tot în suflet și de drag și-njurătură

așteptând în resemnare ce urmează și lipsește,

lesa-n gât și-n mâna celui care lumea stăpânește.

Voi golani ce depășit-ați orice urmă de morală,

idioți fără de minte, repetenți fără de școală,

să fugiți când ne trezi-vom și ne-om ocupa de voi,

copleșiți de umilința din tristeți și din nevoi!

Și, în lumea ce se naște după criza de minciună,

aruncați în întuneric doar de mintea lor nebună,

să trăim în armonie într-o lume mult mai bună,

fără hoți, fără pramatii, și sub Soare și sub Lună.

Căci mi-e dor de lumea simplă, de o strângere de mână,

de orarul de la școală prins în zi și-n săptămână

și mi-e dor a mă întoarce, ca regizor vrând a sta,

în povestea de iubire, fără ei, ci doar a mea!