Articolul lui Peter Van Buren, pe care îl reproducem astăzi, este semnificativ din cel puțin două puncte de vedere.

În primul rând, s-ar părea că acea parte a presei din SUA care a indus spaima și isteria în populație, pledând, totodată, pentru cele mai barbare așa zise ”măsuri” anticovid, începe să dea semne de deșteptare, recunoscându-și, e drept, cam cu jumătate de gură, erorile. Ceea ce ar putea semnala faptul că ne apropiem, cu chiu, cu vai, de sfârșitul isteriei covid.

Și, în al doilea rând, cititorul român poate compara ”la prima mână” cele două ”scenarii” pandemice, românesc și american, trăgând singur concluziile de rigoare. (N.B.)

 

Actuala ”carte”a fricii de covid este aproape identică cu aceea jucată după atentatele de la 11 septembrie

 

După ce a diseminat panică timp de un an întreg, buletinul informativ Salon[1] recunoaște că ”americanii au fost absorbiți într-o abordare ”totul sau nimic”, depinzând, în mare măsură, de propria lor orientare ideologică”.

Și, mai departe: ”Respingerea de către Trump a unor măsuri raționale de precauție i-a determinat pe mulți dintre adversarii săi politici să exagereze în direcția opusă, îmbrățișând ideea de lockdown ca și cum aceasta ar avea o valoare intrinsecă, atestând cine știe ce înalte însușiri morale, și nicidecum ca pe o măsură temporară, profund neplăcută, dar necesară stopării răspândirii virusului”.

Ba chiar mai rău decât atât, liberalii au devenit partizani atât de fervenți ai blocărilor sălbatice, încât au ignorat până și cele mai raționale critici, comportându-se, adesea, ca niște zapcii și înfierând, cu înverșunare, orice fel de activitate, indiferent cât de inocentă sau sigură ar fi fost aceasta.

Și, comportându-se după acest model, o mulțime de oameni bine intenționați au făcut ca pandemia să devină infinit mai chinuitoare și mai greu de suportat.

Iar The Hill[2] certifică, în aceeași notă: ”Carantinele nu funcționează. Vă amintiți de ”cele 15 zile necesare pentru a încetini răspândirea”? Ei bine, din momentul în care au fost rostite aceste vorbe fatidice, a trecut deja un an întreg de eforturi depuse pentru a opri o infecție a cărei rată de mortalitate este mai mică de 1%. Și ceea ce am fost nevoiți să învățăm este că virușii rămân viruși. California, Regatul Unit, Florida și Suedia demonstrează inutilitatea blocajelor.” Pentru ca, apoi, să adauge: ”Mass media este complice în răspândirea panicii…. Cum ai putea să mori mâine de un virus care practic nu ucide niciun om sănătos sub vârsta de 70 de ani?”

The Atlantic conchide și el că, timp de un an, presa tradițională și rețelele sociale au fost prinse într-un ciclu nesfârșit al culpabilizărilor[3], în vreme ce orașele închideau parcurile, dar țineau deschise sălile de joc și cazinourile, iar Berkeley și Universitatea din Massachusetts interziceau studenților să facă până și plimbări solitare[4]… Imaginile oamenilor în aer liber, fără măști atrăgeau mustrări, insulte și profeții apocaliptice, care, însă, întârziau să se împlinească.

Toți recunosc acum că răspunsul la criza covid a fost partizan și exagerat. Știm că blocările au un efect redus asupra transmisiei dar, în schimb, sunt devastatoare din punct de vedere economic și psihologic.

Văzând că America devenise o uriașă rețea a groazei, am scris, încă de pe 5 martie[5], despre felul în care frica era folosită pentru a manipula oamenii, încercând să explic că acest lucru va aduce prejudicii majore întregii națiuni, iar ceva mai târziu, pe 26 martie 2020[6], am demonstrat că exact aceeași ”carte” a îngrozirii populației în scopuri partizane mai fusese jucată și după atentatele de la11 septembrie. Și tot anul trecut, pe 31 martie[7], am scris un alt articol despre efectele lockdownului, mai severe și mai greu de vindecat decât boala în sine.

Nu încerc să mă laud. Informația există, nu trebuie decât să vrei s-o găsești.

De exemplu, în octombrie 2020, un grup de epidemiologi și-au expus, în Declarația de la Great Barrington[8], ”îngrijorările grave cu privire la impactul nociv al politicilor covid 19 asupra sănătății fizice și psihice”.

Au fost în general ignorați, cu toate că U.S. News[9] a găsit de cuviință să eticheteze abordarea semnatarilor, care sugerau ”protecția concentrată” (a celor care au riscul cel mai mare de a dezvolta infecția) drept o ”nesăbuință”.

Și, foarte semnificativ, populația a fost intolerantă cu dizidenții covid, manifestând un bigotism clișeistic extrem de asemănător aceluia din perioada ”războiului împotriva terorismului”.

George Orwell imaginase necesitatea unui Minister al Adevărului în vederea inducerii și, ulterior, a manipulării fricii în scopul sprijinirii unei anumite politici.

În 2020 nu a fost nevoie decât de câteva decese inițiale, dintre cele pe care Orwell le etichetase drept ”prolefeed” (hrană pentru norod), desfătarea mulțimilor cu denumirea așa zis ”rasistă” de ”gripă chinezească” și un potop de articole apocaliptice venite să completeze coșmarurile anti Trump deja existente.

Ideea generală fiind aceea că neavând niciodată suficiente ventilatoare, paturi ATI, personal medical, măști, echipament de protecție și restricții suntem, fără doar și poate, condamnați cu toții la moarte.

Scopul este întotdeauna acela de a genera o spaimă anume care să fie, ulterior, soluționată de către guvern. Ca și în cazul terorismului. Atunci când libertatea și siguranța devin incompatibile, ești nevoit să alegi.

Nepurtând mască nu faci decât să îți dovedești egoismul, cu atât mai mult cu cât acest comportament ar putea să ucidă pe cineva.

Iar de aici până la a spune că majoritatea republicanilor refuză vaccinarea[10], nu a fost decât o jumătate de pas.

Frica este puternică, adânc înrădăcinată în zona reptiliană a creierului nostru și deosebit de eficientă atunci când implică membrii familiei în rolul de potențiali răspândaci ai virusului, care vor s-o ucidă pe bunica, sau în acela de victime (bunica însăși).

Frica se autoperpetuează. Ne este jenă că ne-am lăsat înșelați și am reacționat excesiv, simțim exact același tip de neplăcere ca pe vremea când, copii fiind, tresăream speriați de un prieten care, la o petrecere, ne ataca pe neașteptate dintr-o ascunzătoare.

Sau, ca atunci când, după ce ne-am vândut acțiunile în pierdere, de teama unei crize economice anunțată cu surle și trâmbițe, dar care nu a mai venit niciodată, în loc să admitem că ne-am lăsat pur și simplu prostiți, preferăm să ne găsim o mulțime de scuze și de autojustificări.

Astfel, prin propagandă, teama de virus s-a contopit cu teama că Trump ne va ucide pe toți[11], ceea ce ne-a făcut să credem până și că ne-ar fi recomandat, într-adevăr, să ne injectăm cu înălbitor pentru rufe.

Apoi, pe tot parcursul verii trecute, comunitatea neagră fost înspăimântată prin invocarea experimentelor privitoare la sifilis din 1943 dar, desigur, astăzi, niciun ziar, nicio revistă și nicio televiziune nu se arată dispusă să-și recunoască partea de vină apropos de actualele rezerve ale afro americanilor în chestiunea vaccinării.

Așa cum spuneam, ”cartea” fricii de covid este aproape identică cu aceea jucată după 11 septembrie, deși,  lăudabil, oficialii lui Bush au izbutit să-și facă treaba fără ajutorul rețelelor sociale și doar cu mai puțin de 3000 de morți.

Iar noi am acceptat un control fără precedent asupra deciziilor noastre personale, vieții civile, libertății de mișcare și educație, precum și rolul din ce în ce mai mare al guvernului și al armatei în îngrijirea sănătății.

Noi ne-am dorit armata pe străzi!

Oamenilor le va fi greu să renunțe la frică și vor purta măști multă vreme de acum încolo.

Ni s-a tot spus că blocajele vor fi necesare până când curba se va aplatiza, până la vaccin… ei bine, poate chiar pentru totdeauna.

Ca dovadă, secretarul de stat Anthony Blinken a declarat: ”Nimeni nu va fi în siguranță până când oamenii din întreaga lume vor fi vaccinați, până la unul, deoarece virusul există și continuă să prolifereze.”[12]

Inducerea fricii de covid va exista câtă vreme va fi un atu politic și va dispărea doar atunci când va deveni o răspundere politică.

Deplângem, în egală măsură, fiecare deces, dar trebuie să înțelegem că moartea nu a fost inventată în 2020.

Medicii nu vor ”vindeca” niciodată moartea.

Spitalele sunt, și, din păcate, vor rămâne, mereu, pline de oameni care mor zilnic.

Decesele provocate de covid se vor reduce, însă, în curând la o fracțiune din numărul lor actual.

Numai numărul deceselor cauzate de infarct, de cancer și de alte boli cronice va rămâne constant.

Doar că, pur și simplu, nu vom vorbi despre ele și, cu siguranță, nu vom învinui pentru ele partidele politice.

Și, la sfârșit, îngăduiți-mi o mărturisire: în ultimul an mi-am vizitat fizic rudele ori de câte ori am putut și le-am îmbrățișat de fiecare dată.

Și nu doar că n-am luat niciunul covid, dar suntem mândri că guvernul nu a izbutit să ne impună cum să trăim și cum să ne manifestăm iubirea.

Așa cum scria Orwell, ”ei se tem de iubire, deoarece iubirea naște o lume pe care n-o pot controla.”

Vă rog amintiți-vă asta! Nici unui guvern nu ar trebui să i se permită să creeze o lume a fricii și a izolării, și niciun om nu ar trebui să cerșească așa ceva guvernului său.

Peter Van Buren

Traducere și adaptare de Nedeea Burcă

Sursa: https://www.theamericanconservative.com/articles/the-covid-response-disaster/