Această furtună va trece. Dar alegerile de acum vor făuri lumea anilor care vin

Omenirea se confruntă cu o criză gobală. Poate cea mai teribilă dintre toate crizele pe care le-a cunoscut generația noastră. Deciziile pe care le vom lua în următoarele săptămâni – noi toți, indivizi și guverne, – vor contura lumea anilor care vin. Ele vor configura nu doar sistemele noastre de sănătate, ci și economia, politica și cultura. Trebuie să acționăm rapid și decisiv. De asemenea, ar trebui să luam aminte la consecințele pe termen lung ale acțiunilor noastre. După cum, atunci când vom fi nevoiți să alegem între diversele opțiuni posibile, ar trebui să ne întrebăm nu doar cum să depășim amenințările imediate, ci și în ce fel de lume vrem să trăim după potolirea furtunii. Pentru că da, furtuna va trece, și cei mai mulți dintre noi vom rămâne în viață. Doar că lumea va arăta diferit.

Multe măsuri de urgență pe termen scurt vor fi o condiție esențială a vieții. Aceasta este natura urgențelor. Ele împing înainte procesele istorice. Decizii pentru implementarea cărora, în vremuri normale, am avea nevoie de ani și ani de deliberări, vor fi luate în câteva ore. Vor fi puse în funcțiune tehnologii imature și chiar periculoase, pentru că riscul de a sta cu mâinile încrucișate va fi mult prea mare. Țări întregi ar putea servi de cobai, în experimente sociale la scară largă.

Ce se întâmplă când toată lumea lucrează de acasă și comunicăm doar de la distanță? Ce se întâmplă când toate școle și universitățile funcționează online? În vremuri normale, guvernele, întreprinderile și consiliile educaționale nu ar accepta niciodată efectuarea unor astfel de experimente. Dar acestea nu sunt vremuri normale.

În această perioadă de criză ne confruntăm cu două alegeri importante. În primul rând, vom avea de ales între totalitarism și democrație. Iar în al doilea, între izolarea naționalistă și solidaritatea globală.

Pentru a opri epidemia, toate populațiile trebuie să respecte anumite reguli. Există două modalități principale de a realiza acest lucru.Una dintre ele este ca guvernele să monitorizeze oamenii și să-i pedepsească pe cei care le încalcă. Astăzi, pentru prima oară în istoria omenirii, tehnologia face posibilă monitorizarea tuturor. În urmă cu 50 de ani, KGB-ul nu putea urmări 240 000 de cetățeni sovietici, 24 de ore din zi, și nici nu putea spera să proceseze în mod eficient toate informațiile adunate. KGB-ul se baza pe oameni și îi era cu totul imposibil să plaseze câte un agent pe urmele fiecărui cetățean. Acum însă, în loc de oameni în carne și oase, guvernele se pot baza pe senzori omniprezenți și algoritmi puternici.

În lupta lor împotriva epidemiei de coronavirus, mai multe guverne au implementat deja noile instrumente de supraveghere. Cel mai notabil caz este China. Prin monitorizarea atentă a telefoanelor inteligente ale oamenilor, folosirea a sute de milioane de camere de recunoaștere facială și obligarea oamenilor să verifice și să raporteze temperatura corpului și starea lor medicală, autoritățile chineze nu doar că pot recunoaște rapid purtătorii de coronavirus, ci le pot urmări mișcările, identificându-i pe cei cu care au intrat în contact. O serie de aplicații mobile avertizează cetățenii cu privire la apropierea lor de pacienții infectați.

Acest tip de tehnologie nu se limitează la Asia de Est. Prim ministrul israelian Benjamin Netanyahu a autorizat recent Agenția de securitate să implementeze, în vederea urmăririi pacienților cu coronavirus, tehnologia de supraveghere rezervată în mod normal combaterii teroriștilor. Când comisia parlamentară a refuzat autorizarea măsurii, Netanyahu a ratificat-o printr-o ordonanță de urgență.

S-ar putea să argumentați că nu e nimic nou în toate acestea. În ultimii ani, atât guvernele, cât și corporațiile au folosit tehnologii din ce în ce mai sofisticate pentru a urmări, monitoriza și manipula oamenii. Cu toate acestea, dacă nu suntem atenți, această pandemie ar putea marca, totuși, un jalon important în istoria supravegherii.

Dacă, până deunăzi, atunci când degetul nostru atingea ecranul smartphone-ului, făcând click pe un link, guvernul dorea să știe exact ce fel de link am apăsat, acum, odată cu epidemia de coronavirus, guvernul va dori să cunoască temeperatura degetului și tensiunea arterială de sub piele.

Una dintre problemele cu care ne confruntăm este că aproape nimeni dintre noi nu știe exact cum anume suntem monitorizați și ce noutăți ar mai putea aduce anii următori. Tehnologia de supraveghere se dezvoltă cu viteză, iar ceea ce acum zece ani părea science fiction, între timp a devenit deja o poveste veche.

Ca experiment de gândire, luați în considerare un guvern ipotetic, care pretinde ca fiecare cetățean să poarte o brățară biometrică, capabilă să monitorizeze temperatura corpului și ritmul cardiac, 24 de ore din zi. Datele rezultate sunt protejate și analizate prin algoritmi guvernamentali. Care vor afla că sunteți bolnavi chiar înaintea voastră și vor ști, de asemenea, unde ați fost și pe cine ați întâlnit. Lanțurile de infecție ar putea fi scurtate drastic și chiar întrerupte cu totul. Un astfel de sistem ar putea opri, probabil, epidemia, în câteva zile. Pare minunat, nu-i așa?

Dezavantajul este că un asemenea curs al lucrurilor ar da legitimitate unui nou și teribil sistem de supraveghere. Dacă știți, de exemplu, că am dat click pe un link Fox News și nu pe un link CNN, asta vă poate spune multe despre părerile mele politice și poate chiar despre personalitatea mea. Dacă puteți monitoriza ce se întâmpă cu temperatura corpului, tensiunea arterială și ritmul meu cardiac în timp ce urmăresc videoclipul, puteți afla ce anume mă face să râd, ce mă face să plâng și ce mă face să fiu cu adevărat supărat.

Este important să ne amintim că furia, bucuria, plictiseala și dragostea sunt fenomene biologice, ca febra și tusea. Aceeași tehnologie care identifică tusea, ar putea identifica și râsul. Dacă corporațiile și guvernele încep să recolteze în masă datele noastre biometrice, ele pot ajunge să ne cunoască cu mult mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, și nu doar că pot să ne prezică sentimentele, dar pot să ni le manipuleze și să ne vândă absolut orice – un produs sau un politician. Monitorizarea biometrică ar putea face ca datele de la Cambridge Analytica să pară ceva de Epoca Pietrei. Imagina-ți-vă Coreea de Nord, în 2030, când fiecare cetățean trebuie să poarte o brățară biometrică, 24 de ore din zi. Dacă ascultați un discurs al Marelui Lider și brățara semnalizează furie, sunteți terminat!

Ați putea zice, desigur, că supravegherea biometrică ar putea fi doar o măsură temporară luată în timpul stării de urgență, și că va dispărea deîndată ce lucrurile vor reintra în normal. Numai că măsurile temporare au urâtul obicei de a se permanentiza, mai cu seamă că se poate găsi, de fiecare dată, pândind la orizont, o altă situație de urgență. Israelul, de exemplu, a declarat o stare de urgență în timpul Războiului pentru Independență din 1948, ceea ce a justificat o serie de măsuri temporare, de la cenzura presei și confiscarea terenurilor, până la reglementări speciale pentru fabricarea budincii. (Nu glumesc deloc). Războiul pentru Independență a fost câștigat demult, dar Israelul nu a abolit multe dintre măsurile ”temporare” din 1948 (decretul pentru budinca de urgență a fost desființat, cu milostenie, în 2011)

Chiar și atunci când infecțiile cauzate de coronavirus ar dispărea cu desăvârșire, unele guverne ar putea argumenta că trebuie să mențină sistemele de supraveghere biometrice, deoarece se tem de o nouă undă de coronavirus, sau pentru că există o nouă tulpină Ebola, care evoluează în Africa Centrală sau… Ați prins ideea. În ultimii ani s-a dus o bătălie imensă cu privire la viața privată. Criza coronavirusului ar putea fi punctul de basculare al acestei bătălii. Pentru că atunci când oamenilor li se oferă posibilitatea de a alege între confidențialitate și sănătate, ei de obicei vor alege sănătatea.

A cere oamenilor să aleagă între confidențialitate și sănătate este, de fapt, rădăcina problemei. Pentru că aceasta este, de fapt, o alegere falsă. Putem și ar trebui să ne bucurăm atât de viața privată, cât și de sănătate. Putem alege să ne protejăm sănătatea și să oprim epidemia de coronavirus, nu prin instituirea unor regimuri de supraveghere totalitară ci, mai degrabă, prin colaborarea cetățenilor.

În ultimele săptămâni, unele dintre cele mai de succes eforturi pentru a opri epidemia de coronavirus au fost orchestrate de Coreea de Sud, de Taiwan și de Singapore. Chiar dacă aceste țări au folosit și aplicațiile de urmărire, ele s-au bazat mult mai mult pe testarea extensivă, pe raportarea onestă și pe cooperarea asumată a unui public bine informat.

Monitorizarea centralizată și pedepsele dure nu sunt singura modalitate de a face oamenii să respecte liniile directoare benefice. Când oamenilor li se comunică datele exacte și când aceștia au încredere în autoritățile publice care îi informează, cetățenii pot face ceea ce trebuie, chiar și fără ca un frate mai mare să le privească peste umăr. O populație motivată și bine informată este de obicei mult mai puternică și mai eficientă decât una care nu înțelege bine ceea ce se petrece.

Cum ar fi, de exemplu, spălarea mâinilor cu săpun, care a fost unul dintre marile progrese ale igienei umane. Această acțiune simplă salvează milioane de vieți în fiecare an. Dacă ne amintim bine, oamenii de știință au descoperit importanța săpunului de-abia în secolul al XIX-lea. Anterior, până și medicii și asistentele treceau de la o operație chirurgicală la celalaltă fără să se spele pe mâini. Astăzi, miliarde de oameni se spală zilnic, nu pentru că se tem de poliția săpunului ci, mai degrabă, fiindcă înțeleg faptele. Mă spăl pe mâini cu săpun fiindcă am auzit de virusuri și bacterii, am înțeles că aceste mici organisme provoacă boli și știu că săpunul le poate elimina.

Dar, pentru a atinge un asemenea nivel de conformitate și cooperare, este nevoie de încredere. Oamenii trebuie să aibă încredere în știință și, mai cu seamă, în autoritățile publice, trebuie să aibă încredere în mass-media. În ultimii ani politicieni iresponsabili au subminat în mod deliberat încrederea oamenilor. Acum, aceiași politicieni iresponsabili ar putea fi tentați de autoritarism, argumentând că pur si simplu nu se poate avea încredere în faptul că oamenii vor face ceea ce trebuie.

În mod normal, încrederea care a fost erodată ani de zile la rând, nu poate fi reconstruită peste noapte. Insă acestea nu sunt vremuri normale. Într-un moment de criză chiar și mințile se pot schimba rapid. Puteți avea controverse amare cu frații dvs., ani de zile la rând, dar când apare o situație de urgență, descoperiți brusc un izvor ascuns de încredere și de amabililitate, și vă grăbiți să vă ajutați unii pe alții. În loc să construim un regim de supraveghere, nu este prea târziu să recăpătăm încrederea oamenilor. Cu siguranță trebuie să inventăm mereu tehnologii noi, dar trebuie și să avem încredere în discernământul cetățenilor. Sunt cu toții în favoarea monitorizării temperaturii corpului și a tensiunii arteriale, dar aceste date nu ar trebui utilizate pentru a crea un guvern atotputernic. Mai degrabă, datele ar trebui să-mi permită să fac alegeri personale mai informate, dar și să pot trage guvernul la răspundere pentru deciziile sale.

Dacă mi-aș putea monitoriza propriile boli 24 de ore din zi, aș putea nu doar să nu devin un pericol pentru sănătatea altora, dar aș putea afla și ce anume pot face pentru sănătatea mea. Iar dacă aș putea accesa statistici fiabile despre răspândirea coronavirusului, aș putea să judec în cunoștință de cauză dacă guvernul îmi spune adevărul și dacă adoptă politicile potrivite pentru combaterea epidemiei. Și, încă ceva, amintiți-vă că aceeași tehnologie de supraveghere poate fi utilizată de obicei nu doar de către guverne pentru a monitoriza indivizi, dar și de către persoane fizice pentru a monitoriza guvernele.

Epidemia de coronavirus este un test major al cetățeniei. În zilele care vin, fiecare ar trebui să aleagă să aibă încredere în datele științifice și în experții din domeniul sănătății, vizavi de teoriile consiprative nefondate și a vorbelor deșarte spuse de politicienii buni de gură. Dacă nu vom reuși să facem alegerea corectă, ne-am putea trezi renunțând la libertățile noastre cele mai prețioase, într-un moment în care aceasta ar rămâne singura cale de a ne mai proteja sănătatea.

Cea de-a doua alegere importantă cu care ne confruntăm este aceea dintre izolarea naționalistă și solidaritatea globală. Atât epidemia în sine cât și criza economică care va urma sunt probleme globale. Ele pot fi rezolvate eficient doar prin cooperare globală.

În primul rând, pentru a învinge virusul trebuie să ne împărtășim informația, rezultatele cercetărilor, la nivel global. Acesta este marele avantaj al oamenilor față de viruși. Un coronavirus din China și un coronavirus din SUA nu pot schimba sfaturi și informații despre cum să infecteze oamenii. Însă China poate împărtăși SUA multe lecții valoroase despre coronavirus și despre cum poate fi acesta învins. Ceea ce un doctor italian descoperă la Milano dimineața devreme, ar putea salva multe vieți, în aceeași seară, la Teheran. Când guvernul regatului Unit ezită între mai multe politici, acesta poate primi sfaturi din partea coreenilor care s-au confruntat deja cu o dilemă similară, cu o lună în urmă. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de un spirit de cooperare și încredere globală.

În zilele care vin, fiecare dintre noi ar trebui să poată alege între datele științifice oferite de experții din domeniul asistenței medicale și teoriile conspirative nefondate sau palavrele politicienilor demagogi.

Țările ar trebui să fie dispuse a face schimb deschis de informații, să solicite sfaturi și să poată avea încredere în datele și perspectivele primite. De asemenea, avem nevoie de un efort global pentru producerea și distribuirea echipamentului medical, în special kituri de testare și ventilatoare. Un efort global coordonat ar putea accelera foarte mult producția și ar ajuta la distribuirea echitabilă a echipamentelor de salvare. La fel cum țările naționalizează industriile cheie în timpul războiului, războiul împotriva coronavirusului ar putea impune ”umanizarea” liniilor critice de producție. O țară bogată, cu puține cazuri de coronavirus, ar trebui să fie dispusă să trimită echipamente prețioase într-o țară mai săracă, cu mai multe cazuri, având încredere în faptul că, dacă mai târziu va avea nevoie, alte țări vor sări, la rândul lor, să ajute.

Am putea lua în considerare un efort global similar pentru punerea în comun a personalului medical. Țările mai puțin afectate în prezent ar putea trimite personal medical în regiunile cele mai afectate ale lumii, atât pentru a le ajuta la ceas de nevoie, cât și pentru a câștiga experiență valoroasă. Iar mai târziu, ajutorul ar putea începe să curgă în direcție inversă.

Cooperarea globală este vitală și pe plan economic. Având în vedere natura globală a economiei și a lanțurilor de aprovizionare, dacă fiecare guvern va încerca să își facă treaba, fără a ține cont de resul lumii, rezultatul va fi un haos generalizat și o criză din ce în ce mai profundă. Avem nevoie de un plan global de acțiune și avem nevoie de el cât mai rapid.

O altă necesitate este realizarea unui acord global privind călătoriile. Suspendarea tuturor călătoriilor internaționale câteva luni la rând va provoca greutăți imense și va împiedica războiul împotriva coronavirusului. Țările trebuie să coopereze pentru a permite cel puțin unei anumite categorii de călători esențiali să continue trecerea frontierelor: oameni de știință, medici, jurnaliști, politicieni, oameni de afaceri. Acest lucru se poate realiza prin atingerea unui acord global privind pre-screeningul călătorilor de către țara lor de origine. Dacă am ști că au avut dreptul de a urca în avion doar călătorii atent controlați, am fi mai dispuși să îi acceptăm în țările noastre.

Din păcate, actualmente nu se face nimic din toate astea. O paralizie colectivă pare să fi cuprins întreaga comunitate internațională. De parcă ar fi dispărut dintr-o dată toți adulții responsabili. Ne-am fi așteptat să vedem o întâlnire de urgență a liderilor mondiali, care să vină cu un plan comun de acțiune. Liderii G7 au izbutit să organizeze o videoconferință doar în această săptămână și, până în cele din urmă, întâlnirea nu s-a concretizat printr-un asemenea plan.

În decursul crizelor globale anterioare – cum ar fi criza financiară din 2008 și epidemia de Ebola din 2014 – SUA și-au asumat rolul de lider global. Dar actuala administrație americană a abdicat de la vocația de lider. A dat foarte clar de înțeles că îi pasă de măreția Americii mult mai mult decât de viitorul umanității. […]

Cu toate acestea, fiecare criză este și o oportunitate. Trebuie să sperăm că epidemia actuală va ajuta omenirea să-și dea seama de pericolul acut pe care îl reprezintă dezbinarea globală.

Umanitatea trebuie să facă o alegere. Vom continua să înaintăm pe calea dezbinării, sau vom adopta calea solidarității globale? Dacă alegem dezbinarea, aceasta nu numai că va prelungi criza, dar va duce probabil la catastrofe și mai grave în viitor. Dacă alegem solidaritatea globală, acesta va fi o victorie nu numai împtriva coronavirusului, ci și împotriva tuturor crizelor și epidemiilor care ar mai putea asalta omenirea în sec. XXI.

sursa https://www.ft.com/content/19d90308-6858-11ea-a3c9-1fe6fedcca75