Țara nimanui. Hoții, șuții și mulți alții trec granița nestânjeniți. Un guvern de doi bani care nu este capabil să ia măsuri pentru români și un președinte care gândește o săptămână ca să scoată o vorba. NE
-AȚI ÎMBOLNĂVIT medicii, cadrele medicale, iar pe noi ne omorâți din dorința de a obține voturi. În loc să luați măsuri necesare, să dotați spitalele, să aprovizionați românii cu echipament de protecție, o lună ați jucat alba neagra cu numirea primului ministru și a guvernului. Am văzut un ministru al muncii care stătea în fund pe covor și lucra pentru noi. A pus poza pe facebook. Sunteți nebuni? De asta avem nevoie sau de măsuri de protecție? Fie că vorbim de măsuri de sănătate, protecție socială, etc. Va veni momentul când va trebui să dați socoteală. Nu vă bateți joc de noi. Mulți dintre noi v-au votat (eu nu), ca să ne aduceți un trai decent, timp în care o parte dintre voi, incompetenți și interesați de avantajele personale vă bateți joc de țara și de popor. Lăsați „dragi conducători”, stingem noi lumina, dar plecati voi, cu toții. Sper să vă uităm repede și să mă bucur mai mult decât în decembrie 1989. Ați vândut țara și vă doare-n cot de economia României. Ministrul agriculturii a declarat că dacă avem probleme să ne adresam ministerului. Din ce lume vine omul ăsta? În loc să facă planuri de măsuri cu industria ca să protejeze producătorii și cetățenii care l-au pus pe scaun, el ne spune că au scazut prețurile alimentelor. O fi ieșit din casă să-și facă cumpărături? Domnule ministru, știi cât costă un kg de cartofi? Treziți-vă și măcar în ceasul al XII-lea faceți ceva. Înainte să vă judece istoria vă vom judeca noi.
Dragoș Frumosu