Sub semnul Învierii

Cum sunt destui cei capabili şi potriviţi să ofere înţelepciuni solemne, în preajma Sărbătorii Pascale, când alunecăm în gesticulaţie de suprafaţă, în conformitate superstiţioasă şi procedură de tip magic, prin care se negociază umil cu Dumnezeu, în vederea obţinerii unor beneficii imediate sau transcendente, n-am să mă hazardez într-un asemenea demers, nu doar riscant. Poate chiar ipocrit. Ceea ce ştiu este însă că până la un punct educaţia religioasă se suprapune cu educaţia pur şi simplu, cu buna creştere. Utilă, inargumentabil, şi în detaliul zilnic, fiindcă aduce o notă de politeţe şi înţelepciune, în orice împrejurare, de natură să facă viaţa, cu enormele ei provocări, suportabilă. Şi mai ştiu că –din totdeauna- credinţa presupune esenţialmente „a fi pe cale”, a căuta, a aştepta marea întâlnire, a nu stărui anacronic în convingeri de împrumut. Ne-am pregătit, pentru Sărbătoarea Pascală, ca de când ne ştim. Şi puteam fi mai senini, ca în ultimii doi ani, când pandemia de Covid-19, nu numai că neliniştea, dar ne-a ţinut, în formele cunoscute, departe de orice socializare. Acum, dimensiunea comunitară revine la firescul ei. Nu cred că e un subton de impostură, dacă voi spune că Săptămâna Mare a fost aşezonată cu ploi binecuvântate, pe toată întinderea Doljului, ca un dar ceresc, ca un semn că nu suntem uitaţi în nişte vremuri tulburi, cum sunt şi cele pe care le trăim. Lumea stă într-o tolerabilă -deocamdată- cumpănă. Şi cât va dura această cumpănă nu ştim. Sărbătorile Pascale reprezintă drumul de la suferinţă la reînviere, de la trădare la compasiune, de la dezamăgire la speranţă. Cum fiecare dintre noi vrea să se bucure de noua primăvară, privind cu înţelepciune spre viitor, îngăduiţi-mi să urez tuturor „Sărbători luminoase de Sfintele Paşti, alături de cei ce vă sunt apropiaţi!”.