Ultimii ani au fost dezamăgitori și triști.
Am fost condiționați să ne urâm unii pe alții, combatanți ai unui război zadarnic, fără învinși și fără învingători… am fost nevoiți să suportăm manipularea și tacticile de răspândire a panicii la o scară inimaginabilă înainte de apariția internetului și a rețelelor sociale… am văzut oameni calomniați, ale căror cariere au fost distruse doar pentru că au îndrăznit să rostească cu voce tare adevărul desființat și interzis de corporațiile media și de autoritățile publice… Și câte și mai câte altele…
Astfel încât am avut, nu o dată, tentația de a renunța, de a abandona, deznădăjduiți, lupta, convinși de zădărnicia oricărui efort de a rezista și simțindu-ne precum pasagerii de pe Titanic, care ascultau ultimul cîntec al orchestrei, în vreme ce nava cobora încet-încetișor, spre adâncuri.
Este bine să înțelegem cu luciditate situația noastră actuală: avem o populație în continuă scădere, o economie distrusă în mod deliberat, programatic, și suntem prizonierii unei clase politice majoritar trădătoare, prea puțin spre deloc preocupată de interesul nostru național, scăpată total de sub control și răspunzând aproape exclusiv doar comenzilor venite din exterior.
Este, însă, extrem de importantă perspectiva din care privim toate aceste adevăruri întunecate.
Dacă privim viitorul ca fiind prestabilit și istoria ca pe un fel de tăvălug de neoprit, nivelator, suntem reduși la stadiul de observatori pasivi, nimic mai mult decât niște sclavi mizerabili ai vremurilor pe care le trăim.
Pe de altă parte, dacă privim atât trecutul cât și momentul prezent dintr-un loc al nădejdii, refuzând letargia și resemnarea pasivă, toate încercările prin care am trecut și continuăm să trecem ni se par mai puțin disperante.
Dar, oare, ce este, de fapt, nădejdea, acest unic antidot al disperării?
Există un tip de speranță naiv și nerealist, care își închide ochii în fața realității, pretinzând că totul e minunat și că – așa cum am auzit de atâtea ori în ultima vreme – românii o duc mai bine și sunt mai fericiți decât oricând până acum.
Există o mulțime de oameni complet incapabili să recunoască existența Răului în lume și latura întunecată a naturii umane. Ei trăiesc într-un ”castel de fildeș” bine securizat cu minciuni reconfortante, susțin mereu ultima”cauză” la modă și îi idolatrizează pe politicienii buni de gură, capabili să le livreze atât certitudinile, cât și țapii ispășitori ai momentului.
Apoi, există un alt tip de speranță, ceva mai realist, dar superficial și trecător, care apare în urma unor expectații rezonabile. Cum ar fi atunci când aflăm că vom moșteni o sumă mare de bani de la o rudă îndepărtată și nădăjduim că-i vom putea folosi pentru un trai mai îndestulat decât înainte. Numai că norocul este, așa cum spunea Machiavelli, imprevizibil ca o femeie capricioasă. O speranță care se bazează pe noroc nu poate fi decât efemeră și se va topi la fel de repede cum a apărut.
Sărbătoarea Paștelui este sărbătoarea unei nădejdi esențial diferite, mult mai înalte și mai statornice, o nădejde mai puternică chiar decât moartea.
Asemenea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, nădejdea creștină scapă înțelegerii umane, fiind chiar sâmburele tainic din miezul tuturor suferințelor și nedreptăților pe care suntem nevoiți să le îndurăm, înrădăcinat nu în vreo realitate omenească, ci numai în realitatea Iubirii divine, singura capabilă să ne vindece de resentimente și de disperare.
De Paști avem prilejul de-a ne ruga pentru un viitor mai bun, întemeiat pe încrederea senină că, în numele vieții, Binele poate triumfa asupra Răului, pe credința că, până în cele din urmă, Dumnezeu va ridica și răscumpăra această lume căzută și ticăloasă, chiar dacă nu înțelegem prea bine cum se va întâmpla aceasta…
Fără nădejde în Bine viața își pierde orice sens, de aceea trebuie să fim extrem de conștienți de natura Răului care, așa cum ne amintim, nu s-a dat în lături de la nimic, îndrăznind să lovească până și în Sărbătoarea Speranței.
Acest Rău trebuie înfruntat fățiș, fără menajamente. Sărbătoarea Învierii Mântuitorului este izvor de putere și de curaj pentru sufletele tuturor celor care nu cedează în fața amenințărilor și a ticăloșiei, care continuă să-și urmeze drumul luptând cu piedicile de orice fel, biruindu-le.
Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, dragi cititori ai noștri! Să fiți purtători de Înviere și de bucurie! Să luați Lumina și s-o păstrați în suflete, pentru că lumea noastră va fi mai luminoasă dacă Lumina din noaptea Sfântă va aprinde în noi iubirea pentru celălalt. A învia înseamnă a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. Să ne trezim cu toții și să ieșim din glodul urii și al trădării pentru 30 de arginți. Paște luminos cu pace și cu nădejde în puterea lui Dumnezeu!
Nedeea Burcă
