Despre Van Gogh, cu dragoste
Bucuria vieții a lui Irving Stone e o carte pe care am parcurs-o cu sufletul la gură dar în mod paradoxal lent. Lectura ei mi-a luat aproape o lună. De ce? Pentru că am trăit alături de Vincent Van Gogh fiecare frământare, fiecare căutare a sensului vieții, fiecare îndrăgostire neîmpărtășită, fiecare experimentare a formei și culorii, fiecare speranță de reușită, fiecare dezamăgire. Epuizant. Am avut nevoie de pauze de respirație între capitole. Autorul redă ultimii 16 ani din viața marelui pictor în care s-a căutat pe sine și rostul său într-o lume în plină schimbare la sfârșit de secol 19. Este povestea Omului și Pictorului care s-a consumat arzând ca o torță, trecând prin agonie și extaz în încercarea, pe de o parte de a se adapta la cerințele societății și pe de altă de a face pace cu sinele său zbuciumat. În ochii lumii era doar un ratat care nu reușea să se susțină singur financiar. Oaia neagra a unei familii de notorietate în toată Olanda și nu numai. Inadaptatul perfect. Fou-Roux, nebunul cu părul roșu în ochii semenilor lui dar de fapt un uriaș mult prea sensibil însetat de iubire și frumusețe. Nimeni nu observa și nu înțelegea ( în afara de fratele său Theo) lupta sa interioară și munca epuizantă dusă până aproape de anihilare fizică la care se supunea în tot acest timp. Pentru mine romanul lui Irving Stone a fost un carusel de emoții și nu neapărat pentru că Van Gogh e unul dintre pictorii mei preferați ci mai ales pentru că lucrurile nu se schimbă deloc în timp. Și azi cabotinii îi lasă în umbră pe cei cu adevărat talentați, totul depinde de tupeu și marketing. Și azi cei prea- mulțumiți de ei înșiși au întâietate în fața celor care nu încetează să tindă spre perfecțiune.
Oricum, cartea asta mi-a adus
trăire în vremuri în care oamenii sunt tot mai amorțiți emoțional și galbenul exploziv din soarele arlezian de care toți avem nevoie.
Așadar dragilor, lectură plăcută tuturor celor ce se vor încumeta.
Adriana Crăciunescu
