Despre singurătate, între prieteni
Bună să vă fie ziua dragilor! Ce mai faceți, ce mai citiți? Eu mi-am petrecut un pic de timp in kibbutz, cu Amos Oz.
„Între prieteni” este un roman cu 8 capitole, de fapt ar putea fi și 8 proze scurte, separate pentru că fiecare abordează povestea câte unui personaj/ locuitor al kibbutzului. Împreună creează imaginea de ansamblu a comunității. O comunitate bine închegată și organizată, economic vorbind dar un eșec social pentru că fiecare om are dorințe personale neîmplinite sau nerostite iar aici datoria și principiile primează.
„…ar trebui să stabilim în adunarea generală că fiecare tânăr sau tânără are obligația să muncească după armată trei ani în kibbutz și abia apoi să poată depune cerere pentru studii superioare…”
Viața ” la comun” are avantajele ei, toată lumea contribuie cu ce știe mai bine să facă, fiecare are sarcini bine stabilite.
Utopic vorbind totul e perfect. Până când intervin dorințele, aspirațiile individuale iar ” ce trebuie” îl afectează pe ” ce ai dori”.
Până la urmă, oamenii sunt oameni, cu gelozii, scandaluri, secrete.
” Kibbutzul, se gândi ea, schimbă puțin orânduiala societății, însă natura omenească nu se schimbă și natura asta nu e deloc maleabilă. Invidia, meschinăria și limitarea oamenilor nu pot fi anulate o dată pentru totdeauna , prin vot de către comisiile kibbutzului”.
Dincolo de măștile oficiale se petrec adultere, se vehiculează bârfe și totuși printre rânduri, din fiecare poveste răzbate sentimentul de singurătate, dureroasă, palpabilă deși
” ideea de kibbutz neagă singuratatea”.
Într-un limbaj simplu, clar, fără ornamente suplimentare, Amos Oz descrie fragilitatea relațiilor dintre acești oameni și vulnerabilitatea macro societății surprinsă la nivel micro.
De luat aminte, de citit, de Amos…
