Vrei să îţi exprimi votul pentru alegerea Președintelui României ?

Verifică dacă actul tău de identitate este în termenul de valabilitate, iar dacă a expirat, solicită un nou act de identitate la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, în a cărui rază teritorială domiciliezi !

Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor aferente sectoarelor 1 – 6, vine în sprijinul cetăţenilor Municipului Bucureşti care doresc să îşi exercite dreptul la vot, asigurând în data de 09 şi 10 noiembrie 2019, respectiv 23 – 24 noiembrie 2019 (al II-lea tur de scrutin), program de lucru prelungit pentru eliberarea actelor de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate, în conformitate cu Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 97/2005.

Programul de lucru cu publicul al birourilor de evidenţă a persoanelor de pe raza municipiului Bucureşti şi al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti va fi extins în zilele de sâmbătă, 09 noiembrie 2019 şi 23 noiembrie 2019 (al II-lea tur de scrutin), între orele 08.00 şi 16.00, iar duminică, 10 noiembrie 2019 şi 24 noiembrie 2019 (al II-lea tur de scrutin), între orele 07.00 şi 21.00.

Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor sector 1- 6, precum şi prin SMS, apelând numărul scurt 7530, pentru sectorul 5.

Atunci când nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.), se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi 3 fotografii ¾ cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.

sursa