La o primă vedere, nucleul fierbinte al crizei de covid 19 pare a fi viața.

Ni s-a spus că vârstnicii și suferinzii de afecțiuni preexistente, așa numitele ”comorbidități”, sunt vulnerabili și în primejdie, iar guvernele lumii au justificat măsurile extreme luate în ultimele luni prin nevoia de a-i ocroti.

Cu toate acestea, înțelesul pe care guvernanții de pretutundeni îl dau cuvântului viață rămâne neclar. După cum, foarte discutabil este și faptul că măsurile luate, unele dintre ele absurde, lipsite de orice logică, au salvat, cu adevărat, vieți.

Pe la mijlocul lunii martie, ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung publica traducerea unui eseu al filozofului italian Giorgio Agamben1 care denunța preocuparea excesivă, unilaterală, pentru ceea ce el numea o ”viața deșartă”, golită de orice sens, precum și faptul că am acceptat atât de ușor să renunțăm la tot ceea ce era cu adevărat important – relațiile cu semenii noștri, munca, studiul, iubirile, drepturile, credința și bunăstarea noastră emoțională.

Așadar, Agamben susține că viața este departe de a se reduce la biologia trupului și că aceasta devine irelevantă în lipsa tuturor celorlalte aspecte, care îi conferă frumusețe și valoare.

Într-un articol publicat ulterior2, Agamben susține că răspunsul nostru la covid 19 este, în esență, asocial și că, pe nepusă masă, ne-a transformat pe toți în prezumtivi ”purtători de virus” care, la vederea unei alte persoane, ne gândim doar la faptul că aceasta ne-ar putea infecta.

Și exemplifică prin felul în care mass media europeană vorbește despre copii, în imensa majoritate a cazurilor referindu-se doar la faptul că aceștia sunt prezumtivi purtători ai virusului. Ceea ce demonstrează, spune Agamben, că nu doar relațiile noastre sociale, ci și cele mai intime și mai adânci comportamente umane au fost fundamental perturbate.

Desigur, opiniile lui Agamben nu au rămas necombătute.

Criticii săi au glorificat interesul pentru ”viața goală”, strict biologică, argumentând că tocmai aceasta demonstrează că ne pasă de viețile celorlalți și suntem dispuși să facem sacrificii atât de mari pentru a le proteja.

Și că, în realitate, existența vieții biologice este chiar condiția vieții noastre sociale, culturale, economice și politice, astfel încât protejarea acesteia protejează indirect toate celalte aspecte.

În consecință, susține Slavoj Zizek3 , răspunsul la covid 19 nu este deloc antisocial, ci profund social: dezvăluie o grijă fundamentală pentru ceilalți, precum și disponibilitatea de a face sacrificii de dragul acestora.

Toate acestea nu sunt, firește, lipsite de adevăr, doar că nu ating miezul argumentației lui Agamben.

Conform filozofului italian Luca Illeterati4, problema fundamentală o reprezintă natura abstractă a răspunsului nostru la pandemia de covid 19, efortul de a ”salva vieți” nemaiținând defel cont de chiar viața fiecăruia dintre noi care, până în cele din urmă, poate să apară, să înflorească și să continue doar în anumite condiții.

Or, tocmai aceste condiții, atât ale vieții sociale, cât și ale vieții biologice, au fost lăsate de-o parte. Ceea ce nu doar că nu salvează vieți, ci pune în pericol chiar Viața în sine.

Să începem cu economia.

Mass media a întâmpinat în general cu dispreț îngrijorările celor preocupați de acest aspect, învinuindu-i de insensibilitate, sau chiar cruzime, și argumentând că fără viață nici economia nu poate exista.

Ceea ce este, fără doar și poate, adevărat, dar la fel de adevărat ca și faptul că funcționarea economiei în parametri cât de cât normali este, ea însăși, o condiție esențială a vieții.

Oamenii mor de foame și de sărăcie la fel ca de covid 19.

De fapt, 18 milioane de oameni mor anual din pricina sărăciei5. Și asta în vremuri ”normale”. Actualmente, estimările prevăd că în anumite părți ale Italiei, 41% din populație riscă sărăcia6, Grecia fiind cea mai greu lovită țară a continentului7, în vreme ce însăși Germania va suferi cea mai grea recesiune din întreaga perioadă de după cel de-al Doilea Război Mondial8.

După cum afirma David Beasley9, directorul executiv al Programului alimentar mondial al Națiunilor Unite există un pericol real ca impactul economic al covid 19 să ucidă mai mulți oameni decât virusul însuși.

Însă chiar dacă sărăcia va fi cauza probabilă a celor mai multe decese, dincolo de impactul economic al crizei, au fost neglijate viețile celor care suferă de alte boli.

După cum, a crescut, de asemenea, numărul femeilor și copiilor care se confruntă cu violența în familie.10 Fără acces la servicii sociale și lipsiți de permisiunea de a părăsi casele, viețile lor au fost și mai sunt încă în primejdie.

Avem, așadar, viețile bolnavilor de cancer sau de alte boli care necesită tratament adecvat, viețile femeilor cu parteneri abuzivi, viețile copiilor care trăiesc în familii abuzive sau neglijente, viețile celor săraci….

Oare aceste vieți nu contează deloc?

Totodată, atunci când ne gândim la carantina totală ca răspuns la covid 19, deci atunci când ne propunem să ”stăm acasă pentru a salva vieți” trebuie să avem în vedere că activitățile esențiale ale vieții (creșterea, dezvoltarea și reproducerea) survin într-un context dinamic, în care ființele vii se raportează constant la alte ființe vii.

În consecință, atunci când vorbim despre viață, trebuie să vorbim și despre acele condiții și relații de ecosistem care fac  viața biologică posibilă. Altminteri nu salvăm vieți, ci subminăm Viața.

Filozoful german Markus Gabriel11 susține că măsurile anticovid 19 încalcă brutal nu doar viata noastră biologică, ci și pe cea psihologică, emoțională, socială și politică.

Carantina a afectat fiecare aspect al vieții noastre, ceea ce ar trebui să însemne că atunci când se iau decizii cu privire la restricții, eticiștii, psihologii, filozofii și teologii ar trebui să facă parte din procesul de luare al deciziilor privind răspunsul corect la criză.

Într-un document publicat pe cinci aprilie în Germania12, unii dintre cei mai apreciați medici din țară, experți în sănătate publică, avocați și eticieni s-au ridicat împotriva măsurilor de lockdown, avertizând că acestea vor intensifica inegalitățile și conflictele sociale.

Pentru a da numai un exemplu, valabil și pentru România, copiii fără acces la calculatoare sau ai căror părinți nu-i pot ajuta la lecții au fost dezavantajați, într-un mod cât se poate de real și semnificativ.

Germanii au pus la îndoială și statutul juridic al carantinei13, profesorul de drept de la Universitatea Frankfurt, Uwe Volkmann susținând că aceasta este neconstituțională.

Atât timp cât spitalele nu sunt copleșite, a explicat el, guvernul nu poate face abstracție de drepturile cetățenilor.

Acesta fiind și motivul pentru care guvernul a fost dat în judecată pentru caracterul neconstituțional al măsurilor.

Starea de urgență și închiderea oamenilor în case a fost pusă la îndoială nu doar pe motive sociale și politice.

Au fost și epidemiologi care au pus sub semnul întrebării toate măsurile luate, în vreme ce alții au cerut alternative concrete.

Astfel, un virusolog al Universității din Bonn, Henrik Streeck, care a efectuat cercetări în epicentrul covid 19 din Germania, a sugerat că, din perspectivă epidemiologică, abordarea Suediei are cel mai mult sens, cercetările sale publicate pe 4 mai14 și ignorate în cea mai mare parte de mass media anglofonă, contestând opiniile așa zis ”oficiale” despre covid 19, inclusiv ratele mortalității.

Totodată, rezultatul unor cercetări recente arată că numai o abordare sensibilă la context poate explica de ce doar cinci regiuni ale lumii au fost atât de grav lovite de covid 19. (Unul din răspunsurile posibile fiind poluarea aerului.)15

Factorii politici nu au ținut seama de asemenea perspective diverse și divergente, după cum nu se grăbesc nici să recunoască consecințele sociale și politice ale măsurilor luate.

Cetățenii români s-ar fi așteptat la mai multă flexibilitate și coerență din partea unui guvern care se pretinde democratic, după cum s-ar fi așteptat și ca acesta să creeze oportunități pentru discutarea deschisă și transparentă a celor mai recente cercetări științifice și a implicațiilor acestora asupra măsurilor încă în vigoare.

Din păcate, continuăm să asistăm la manipulări dintre cele mai ciudate (cum ar fi, de exemplu, anunțarea creșterii numărului de îmbolnăviri fără ca acesta să fie pus în raport cu numărul de testări, de trei ori mai mare, și chiar amenințarea directă a populației cu introducerea unor noi restricții), care ne fac să punem în mod foarte serios sub semnul întrebării, nu doar competența ci, pînă la urmă, chiar buna credință a unora dintre decidenții noștri politici. Sau, de ce nu, sănătatea mentală a acestora!16

Din păcate, nici în Germania – unde gluma nu a fost niciodată împinsă atât de departe ca în România! – nu s-au produs, deocamdată, asemenea discuții.

Angela Merkel a permis totuși introducerea unor măsuri de relaxare doar după ce, în cadrul unei întâlniri care a avut loc pe 20 aprilie, ea a cerut încetarea discuțiilor ”orgiastice” despre redeschidere. 17

Publicul german a fost amuzat de utilizarea termenului ”orgiastic” și, în general, toată lumea a înțeles că discuțiile potențial divergente sunt nedorite.18

Dezbateri care țin cont de ființa umană în întregul ei și care pot discerne felul în care sănătatea individuală și de grup depind de o varietate de condiții și relații, ar fi de dorit și în România, ca un pas necesar înspre normalitate.

Acest lucru nu s-a întâmplat, deocamdată ( la nivel oficial), astfel încât românii au ajuns să nu mai poată decide în  aproape niciun aspect de bază al vieții de zi cu zi, ceea ce, desigur, nu va putea continua multă vreme de aici încolo.

Mai cu seamă având în vedere că Europa și întreaga lume încep să se trezească la realitate.

8Ibid.