Războiul pentru supremație culturală și umbra lui Hitler. China cucerește Hollywood-ul și cenzurează filmele americane

Robert Carle

În cartea sa din 2022, Red Carpet: Hollywood, China and the Global Battle for Cultural Supremacy  (Covorul roșu: Hollywood, China și lupta pentru supremație culturală), Erich Schwartzel demonstrează că metodele prin care China contemporană cenzurează filmele americane seamănă izbitor cu acelea folosite odinioară de către naziști. În calitate de reporter al industriei cinematografice pentru Wall Stret, Schwarzel este perfect poziționat pentru a descrie cu lux de amănunte relația perversă a Hollywoodului cu China.

De-a lungul anilor 1930, oficialii germani au prezidat un sistem de cenzură și constrângere care a forțat Holywood-ul să suprime poveștile care jigneau sensibilitățile naziste, în schimbul accesului pe piețele germane.

De exemplu, cenzorii germani au cerut producătorilor să elimine orice scenă deranjată din filmul All Quiet on the Western Front (Nimic nou pe frontul de vest), iar Hollywoodul s-a conformat forfecând filmul de orice episod care i-ar fi putut deranja pe naziști.

Mai mult decât atât, nemții au cerut în continuare ca versiunea editată a filmului să fie cea prezentată nu doar în Germania, ci și în cinematografele din întreaga lume. George Gyssling, ”ambasadorul lui Hitler la Holywood”, a exercitat presiuni asupra studiourilor pentru a anula proiecțiile de filme antinaziste, precum Are We Civilized (Suntem civilizați?) și Mad Dog (Câinele nebun). Holywoodul a încetat să mai îndeplinească cererile Germaniei abia odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Astăzi, China exercită o politică similară. În anii 2010 compania chineză Wanda a cumpărat AMC[^1] pentru 2,6 miliarde de dolari și Legendary Entertainment[^2] pentru 3,5 miliarde de dolari. În 2017, numărul de cinematografe din China (50,766) l-a depășit pe cel din SUA. În 2020, vânzările de bilete din China au depășit vânzările de bilete din SUA, făcând din China numărul unu pe piața de box-office din lume. Iar Hollywod-ul a început să își adapteze scenariile și distribuția pe gustul publicului chinez, neglijându-l pe cel american.

Cenzura chineză

În ultimii douăzeci de ani China și-a transpus pârghia economică într-una politică. Cenzorii chinezi cer în mod obișnuit studiourilor de la Hollywood să curețe filmele de orice scenă care ar putea afecta cumva regimul comunist. Astfel încât, așa cum observă Schwartzel, majoritatea încercărilor de portretizare a acestuia sunt, în realitate, propagandă aprobată de stat. Producătorii și regizorii trebuie să prezinte ”o Chină a orașelor noi și strălucitoare, în care tineri și bătrâni trăiesc împreună în armonie și prosperitate”.

În 1990, regizorii americani au luat cunoștință de faptul că orice pas greșit poate fi răzbunat cu sancțiuni economice. În urma prezentării favorabile a lui Dalai Lama, din filmul Seven Years in Tibet (Șapte ani în Tibet), China a amenințat că va perturba lanțul de aprovizionare cu electronice al companiei (o pagubă de miliarde), iar când Disney a făcut la rândul său un film despre Dalai Lama, Kundun, autoritățile chineze au amenințat că vor închide atât canalul TV, cât și Parcul Disney. Pentru a liniști China, Disney și-a sabotat propriul film, prin reducerea bugetului de marketing. După ce un marketing slab a dus la profituri slabe, Disney a avut un motiv plauzibil să nu lanseze filmul în cinematografele din toată țara. Apoi oficilaii Disney și-au cerut scuze lăudându-se celor chinezi că doar foarte puțini oameni au văzut Kundun.

În consecință, regizorii și producătorii de la Hollywood au învățat, până la începutul secolului XXI, să nu abordeze anumite subiecte (Tibet, Xinjiang, Hong Kong, Taiwan, Tiananmen), jignitoare pentru comuniștii chinezi. De asemenea, au conceput un proces de lobby, special în vederea obținerii aprobării Chinei pentru filmele sale. La începutul ciclului de viață al filmului, distribuitorii internaționali se întâlnesc cu oficialii biroului de film din China. Înainte ca un film american să ajungă pe piața chineză studiourile americane trebuie să satisfacă mai multe rânduri de birocrați chinezi.

Schwartzel narează zeci de istorii despre modul în care filmele americane au fost editate de cenzorii chinezi. Unele dintre aceste schimbări au fost minore, altele necesitau rescrierea întregului scenariu. Producătorii comediei SF din 2015 Pixels (Pixeli) au renunțat la o scenă în care era distrus Marele Zid Chinezesc (înlocuind-o cu una în care era aruncat în aer Taj Mahal-ul). Versiunea chineză a filmului Top Gun a fost nevoită să scoată steagul japonez și taiwanez de pe jacheta lui Tom Cruise. În versiunea originală a filmului Mission Impossible III ( Misiune Imposibilă) din 2006, Tom Cruise urmărește răufăcătorii pe străzile din Shanghai. La cererea Chinei, Paramount Pictures a tăiat scenele în care apăreau frânghiile de rufe omniprezente în acest oraș.

În intriga originală a remake-ului din 2013 din Red Dawn (Invazia Roșie), parașutiștii chinezi aterizează pe pajiștile din suburbiile americane, iar generalii chinezi preiau piețele orașului. Cenzorii chinezi au cerut producătorilor Red Down să schimbe inamicul din film, iar directorii MGM au optat pentru Coreea de Nord. Filmările erau deja terminate, dar fiecare scenă a fost curățată metodic, la un cost de peste 1 milion de dolari, invadatorii chinezi fiind transformați în soldați nord-coreeni.

Schwartzel descrie efortul masiv de editare necesar pentru a schimba soldații chinezi cu cei nord-coreeni. Pitiți în nișele minuscule ale birourilor întunecate de umbrele jaluzelelor, muncitorii și-au plimbat mausurile peste întreaga filmare, luând cadru cu cadru, până când stelele roșii și galbene ale Chinei au fost înlocuite cu dungile roșii albastre și albe ale Coreei de Nord. Tot ce era chinezesc a dispărut din imagine.

Schwartzel povestește despre o mulțime de alte cazuri similare. De exemplu, în scenariul original al producției Paramount din 2014, Transformers: Age of Extinction, Hong Kong-ul este distrus de roboți, iar soldații americani sosesc pentru a salva orașul. Biroul de film din China a cerut Paramount să schimbe sfârșitul filmului astfel încât cele care vin în ajutorul orașului să fie avioanele de luptă Beijing și nu cele americane.

În scenele finale ale filmului, oficialii din Hong-Kong urmăresc îngroziți prăbușirea zgârie-norilor din jur. ”Trebuie să chemăm guvernul central în ajutor!”, strigă unul dintre aceștia. Imaginea următoare fiind aceea a ministrului chinez al apărării care spune că ”Guvernul central va proteja Hong Kong cu orice preț. Avioanele de luptă sunt pe drum.”

În versiunea finală a aceluiași film, democrația americană este reprezentată de un grup de ticăloși corupți și incompetenți. Pe de altă parte, oficialii chinezi sunt eficienți, disciplinați și hotărâți.

Transformers: ”Age of Extinction este un film foarte patriotic”, nota săptămânalul american de divertisment Variety. Atâta că e vorba despre patriotismul chinez și nicidecum despre cel american.”

Autocenzura de la Hollywood

Având în vedere câștigurile din box office-ul chinezesc studiourile de la Hollywood au început să practice un fel de autocenzură, adică, în loc să aștepte revizuirea Chinei, regizorii americani creează preventiv personaje, scene și produse concepute special pentru a atrage birocrații chinezi. Unele dintre acestea fiind de-a dreptul ridicole, cum ar fi de exemplu momentul în care un bărbat de vârstă mijlocie din Texas scoate un card China Construction Bank pentru a retrage bani de la un bancomat. Publicul chinez fiind adesea amuzat de aceste ”elemente chinezești” pe care, le numesc, în derizoriu, ”sos de soia”.

Între timp, pe măsură ce studiourile de la Hollywood și-au epurat, cu supunere, filmele de răufăcătorii chinezi, realizatorii de film din China nu s-au dovedit nici pe departe la fel de curtenitori. Principalul adversar al filmului de mare succes Wolf Warrior 2 din 2017 este Big Daddy (Frank Grillo), un lider american al soldaților mercenari într-o țară africană devastată de război. Big Daddy este o caricatură ticăloasă a sadismului și a autojustificării americane, un nelegiuit care privește satele africane ca pe niște jucării pe care le poate distruge.

În timpul bătăliei finale, super eroul chinez Leng Feng (Wu Jing) îl învinge pe Big Daddy într-o luptă pe viață și pe moarte. Atunci când Big Daddy îi spune că ”oamenii de teapa ta vor fi mereu inferiorii celor ca mine!”, Leng îl înjunghie, dar nu înainte de a-l lămuri că ”acest fel de a vedea lucrurile a devenit istorie”. Apoi arborează steagul Chinei și străbate satul în galopul calului, întâmpinat cu adorație de locuitorii africani.

Când Schwartzel îi întreabă pe directori de la Hollywood despre cenzura chinezească, aceștia nu prididesc să-i răspundă că editează filmele pentru multe alte țări străine. Ceea ce este adevărat. Numai că toate aceste schimbări implică cel mai adesea eliminarea nudităților și a blasfemiilor. Foarte rar se întâmplă ca alte țări să impună regizorilor teste de turnesol ideologice. Și, desigur, China este singura țară care cere ca Hollywoodul să schimbele și filmele care nu vor fi niciodată difuzate pe piața chineză.

Schwartzel își plasează analiza în contextul culturii celebrităților și al eforturilor de propagandă ale Chinei. El îl intervievează pe cel mai bogat bărbat din China, al cărui fiu ”a devenit celebru deoarece i-a cumpărat câinelui său două ceasuri Apple din aur, câte unul pentru fiecare labă din față”. El intervievează, de asemenea, sătenii săraci din afara Shanghai-ului, ale căror case au fost demolate pentru a face loc unui parc Disney. Și tot el ne povestește despre oamenii de afaceri și vedetele chineze care au dispărut din viața publică fără explicații, încheind cartea în satul kenyan Suswa, unde China livrează antene de satelit în scopul difuzării emisiunilor televiziunii chineze, într-o ”campanie de convingere a Africii”.

Ambiția Chinei este de a egala capacitatea Hollywood-ului de a-și câștiga aprecierea și devotamentul telespectatorilor, însă guvernul chinez nu reușește să înțeleagă că multe din filmele făcute la Hollywood oferă o privire critică asupra realităților americane, ceea ce le oferă un plus de credibilitate în fața publicului autohton.

Filmele americane prezintă în mod repetat oficialii guvernamentali drept ticăloși care concep conspirații pe care eroii trebuie să le descopere și să le zădărnicească. Filmele care contestă autoritățile guvernamentale și dezvăluie imperfecțiunile unei țări au un scop social vital. Până și în spatele fațadei charismatice a unui patriot incurabil ca John Wayne se află o cunoaștere atentă și amănunțită a deficiențelor Americii, acesta fiind chiar motivul principal pentru care celebrul actor este atât de iubit.

Astfel încât Hollywood-ul, care se bucură de veniturile sale provenite din box-office-ul chinez ar trebui să-și aducă aminte că, pe termen lung, autoreflecția critică și nu indulegența autocratică va câștiga inimile și mințile publicului.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

sursa: aici