Unul dintre cele mai faimoase citate din istorie îi aparține lui Heinrich Heine (1797–1856), poet, eseist și critic german, consacrat drept una dintre cele mai importante figuri literare ale secolului al XIX-lea.

Născut la Düsseldorf, pe 13 decembrie 1797, Heine s-a născut și a crescut într-o familie de evrei dar, cu câteva luni înainte de a împlini 28 de ani, s-a convertit la creștinism1. În 1831, Heine s-a mutat la Paris, unde a devenit un pilon al vieții culturale germano-franceze. Ultimii săi ani de viață au fost marcați de boală, perioadă în care a creat unele dintre cele mai introspective și tulburătoare opere ale sale, inclusiv capodopera liricii sale târzii, Romanzero (1851).

Heine este una dintre acele figuri istorice strălucite și extrem de interesante despre care, cel mai probabil nu aș fi știut mare lucru, dacă nu nu aș fi fost profund mișcat de celebra sa replică din piesa de teatru, Almansor, (1821), în care denunță arderea cărților:

”Acolo unde se ard cărți, se vor arde în cele din urmă și oameni.”[2]

Mulți dintre dvs. cunosc, probabil, acest citat, care prefigurează atrocitățile naziștilor — ei au început prin a arde cărți, apoi au trecut la ”Soluția finală” a lui Hitler, care a condus la exterminarea a aproximativ 6 milioane de evrei europeni. Cu adevărat frapant mi se pare, însă, avertismentul lui Heine privind consecințele slăbirii creștinismului în Germania.

„Creștinismul – și acesta este cel mai mare merit al său – a domolit oarecum această brutală poftă germanică de luptă, dar n-a putut-o nimici, iar când talismanul care o îmblânzește, crucea, se va sfărâma, atunci va izbucni din nou la suprafață furia nebună a vechilor războinici, acea faimoasă furie de berserk, despre care poeții nordici au cântat și au vorbit atâta. Acest talisman este șubred și va veni o zi când se va prăbuși în chip jalnic. Vechii zei de piatră se vor ridica atunci din molozul uitat și își vor șterge la ochi praful milenar, iar Thor cu ciocanul său uriaș se va ridica în cele din urmă și va zdrobi catedralele gotice. […] Nu zâmbiți de sfatul meu, sfatul unui visător care vă previne împotriva kantienilor, fichteenilor și filozofilor naturii. Nu zâmbiți de vizionarul care așteaptă în lumea fenomenelor aceeași revoluție care a avut loc deja în domeniul spiritului. Gândul precede fapta, așa cum fulgerul precede tunetul. Tunetul german este, ce-i drept, un adevărat german: nu este prea sprinten și vine rostogolindu-se încet; dar va veni, iar când veți auzi un bubuit cum nu s-a mai auzit niciodată în istoria lumii, să știți că trăsnetul german și-a atins în sfârșit ținta. La acest zgomot, vulturii vor cădea morți din văzduh, iar leii din cele mai îndepărtate pustiuri ale Africii se vor ascunde în vizuinile lor împărătești. În Germania se va juca atunci o piesă în comparație cu care Revoluția Franceză va părea doar o idilă nevinovată.”[3]

Heine a scris aceste cuvinte în Contribuții la istoria religiei și a filozofiei în Germania, o lucrare publicată în 1834 — cu 99 de ani înainte de venirea la putere a lui Hitler.

Faptul că, după ascensiunea lui Hitler, din 1933, operele lui Heine s-au numărat printre cele arse pe rugurile ridicate de naziști, alături de cele ale unor Albert Einstein și Thomas Mann, dar și ale unor autori „negermani” precum H.G. Wells, Helen Keller și Jack London, a rămas una dintre cele mai amare ironii ale istoriei. Dar toate acestea nu au surprins pe nimeni. Disprețul lui Hitler față de gânditorii creștini era bine cunoscut în cercurile naziste, la fel ca aversiunea sa față de creștinism, pe care îl persifla pentru „blândețea și slăbiciunea” sa.

„Am avut nenorocul unei religii greșite”, s-a plâns, la un moment dat, Hitler. „De ce nu ne-a fost dat să avem religia japonezilor, pentru care nu există nici un bine mai înalt decât sacrificiul pentru Patrie? Până și religia mahomedană ni s-ar fi potrivit mai bine decât creștinismul.”

(Nota autorului: Voi dezvolta pe larg viziunea lui Hitler asupra creștinismului într-un articol viitor.)

Jon Miltimore este directorul Fundației pentru Educație Economică (FEE). Semnatura lui se regăsește în Newsweek, The Washington Times, MSN. Com, The Washington Examiner, The Daily Caller, The Federalist, The Epoch Times etc.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

[1]Pasul nu i-a adus succesul profesional sperat (nu a primit postul universitar dorit) și l-a lăsat izolat cultural. A fost criticat și respins de comunitatea evreiască pentru „trădare”, dar în același timp a rămas privit cu suspiciune și antisemitism de către societatea germană majoritară, care îl considera tot evreu.

[2] „Dort wo man Bücher verbrennt, verbrennt man am Ende auch Menschen.”

[3]Traducerea în limba română a fost realizată de Livia Bacaru și publicată în mai multe ediții de referință (dintre care cea mai cunoscută este volumul Heinrich Heine – Proză, Editura pentru Literatură Universală, 1966).