Cromatica viselor
Dragi cititori ai ziarului „Vocea românului”, oameni buni, eseista Adriana Craciunescu ne-a dăruit un grupaj inedit: acuarelă și poezie. Tot ce veți vedea atestă că artistul
nu poate fi captiv decât în vis. Nu orice vis, ci propriul vis. Spatiu cromatic și sonor creat sau recreat, cu o dinamica aparte, surprinzătoare.
**
Privindu-i lucrările, simți, parcă, „emoțiile incremenite sub razele de stele”, ca în poemul „#vis_ de_insomniac”, „oricând, oriunde, întotdeauna”, într-o vară infinită.
Tabloul este dihotomic: partea materială – verde și galben, cu frunze concrete, partea ireală, de vis – roșu și portocaliu, cu flori hiperbolizate. Aproape că-ți dorești să simți „răcoarea stropilor răzleți de ploaie/ Pe trotuare prăfuite”. În gamă redusă de culori, artista conturează și menține o stare emoțională, când discretă, când explozivă. Antrenează toate simțurile, mai ales văzul și mirosul. Astfel de poeme din culoare și cuvânt sunt dificil de realizat. Adriana Craciunescu reușește. Și nu odată!
#vis_de_insomniac
Aș vrea să pot închide
Esența unei nopți de vara-ntro sticluță
Precum Grenouille.
Și cântecul de greier
Și foșnetul de frunză
Și șoaptele din aerul fierbinte
Al celor cu nesomn
Pe străzi în miez de lună.
Răcoarea stropilor răzleți de ploaie
Pe trotuare prăfuite.
Să pot apoi adulmeca
Oricând
Parfumul negurii ce se ridică
Din roua dimineții nou născută
De tei, de miere și de iarbă
Sleită de puteri
De vechea nouă arșiță
A următoarei zile.
Să pot apoi simți
Emoțiile incremenite sub razele de stele ca puiul de ciută în mijloc de vară care nu se mai termină.
Oricând, oriunde, întotdeauna.
**
Pictura și poezia constituie refugiul, locul în care evadează, când evenimentele de peste zi devin copleșitoare. În poemul „#capăt_de_zi” apar, ca o confesiune discretă, coordonatele artei sale:”am nevoie să mă rescriu./În tăcere,/în cuvinte puține:/verde-pădure, albastru-senin”. O combinație de culori folosită cu eleganță.
Un tablou fascinant.
#capăt_de_zi
Deseori
Sunt o pagină prea plină de cuvinte
Uneori versuri sau basme
alteori prea multe sudalme spuse și șterse (deși urmele rămân întotdeauna
Pe hârtie, pe piele, în minte)
Ostenită de toate
am nevoie să mă rescriu.
În tăcere,
în cuvinte puține:
verde-pădure, albastru-senin.
În numele
liniștii
Păcii și
Iubirii
Amin.
**
Florile captivează. Privirea decodifică semnalele. Le transforma în emoție. Poezia „#fascinatie” are forță de transfigurare. Efect inevitabil. Fragilitate și forță: tabloul conține poemul, poemul „fixează” culorile și sensul.
#fascinație
Ore în șir,
Ani întregi,
O veșnicie
aș putea să contemplu
Floarea
Care îmi deschide pupila
Într-un vortex hipnotizant
În care se absoarbe
Inevitabil, inexorabil
Toată fragilitatea puternică
A petalei.
Până când
Nu mai sunt
Decât
O Aripă de flutur
Trăind, respirând
frumusețe pură
Ore în șir
Ani întregi
O veșnicie…
**
Culorile vii, intr-o contopire paradoxală, construiesc imagini celeste. „Focul din soare” este rezultanta spectrală a fluxului de amintiri din alte dimensiuni temporale.
„În ritmul inimii pământului”, parcă vezi dansul eteric, prin timp, al nimfelor închipuite, răscolind nisipul, colindând pădurea.
Poemul „#alter_ego” este, de fapt, coregrafic. Tabloul este o scenă liberă. Cu ochii minții vezi dansul elegant al mâinilor și mișcarea gleznelor împodobite cu bijuterii de preț.
#Alter_ego
Mâinile mele tânjesc
După arabescuri desenate
În aerul vibrat
Când palmele mele
Modelau vântul.
În altă lume dintr-o altă viață.
Tălpile mele desculțe
Duc dorul clinchetului
De glezne grele de argint
Ding thaka thaka ding…
Dansând
În ritmul inimii pământului.
Amintiri din timpuri imemoriale
Pe când eram
Culoare, foc din soare,
Spirit
Nomad și liber
În altă lume,
în altă viață…
Căutați și priviți tablourile Adrianei Craciunescu. Uitați, pentru o clipă, de grijile zilei.
