Jonathan Fenton-Harvey

La fel ca Statele Unite, Franța a subliniat necesitatea de a contracara expansiunea militară a Chinei în Mările Chinei de Sud și de Est și, în general influența Beijingului în regiunea Indo-Pacifică.

La întâlnirea președintelui Emmanuel Macron cu președintele Joe Biden din săptămâna aceasta [articolul a apărut la 3 decembrie 2022, n.m. N.B.] , liderul francez a promis să susțină alianța ”neclintită” dintre SUA și Franța. Aceasta incluzând anunțul celor doi președinți privind ”provocarea reprezentată de China la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli”. Ei au sugerat că – pe fondul preocupării reciproce reprezentate de ascensiunea Berlinului – vor renunța la diferendele din trecut.

Toate acestea s-au întâmplat după summitul G20 din noiembrie, din Bali, unde Macron a exprimat aspirațiile Parisului de a-și relansa strategia în regiune. Dar există diferențe în felul în care Washingtonul și Parisul doresc să gestioneze lucrurile, acesta din urmă căutând să împuternicească Uniunea Europeană să contrabalanseze aparenta poziție dominantă a Chinei și a Statelor Unite.

Interesele franceze în regiune

Referindu-se la regiunea Indo-Pacifică în timpul unui miting electoral din aprilie 2022, Macron a spus: ”Cine altcineva decât Europa să interfereze în duopolul stabilit între Statele Unite și China? Scopul Franței nu este să se supună marilor diviziuni care paralizează, ci să știe să facă schimb cu fiecare regiune, cu fiecare putere și să continue construirea de noi alianțe.”

Într-adevăr, regiunea este importantă pentru Franța, care deține, în prezent șapte teritorii în regiune, inclusiv Mayotte, La Réunion, Noua Caledonie și Polinezia Franceză. Unde locuiesc aproximativ 1,5 milioane de francezi, care ocupă un vast spațiu maritim, din Oceanul Indian și până în Polinezia Franceză din Pacific. Parisul și-a extins influența acolo, cu aproape 8000 de soldați staționați în teritoriu, împreună cu mai multe nave și avioane, inclusiv nave de patrulare, avioane de supraveghere maritimă, avioane de transport tactic și elicoptere. Strategia franceză urmărește, de asemenea, să legitimeze și să dea credibilitate statului Franței de ”putere rezidentă” în Indo-Pacific.

Franța s-a concentrat, de asemenea, pe dezvoltarea în cadrul teritoriilor sale de peste mări și în țările din regiune, investind totodată în știință și cercetare și implementând educația culturală și lingvistică prin intermediul unor organziații precum Institutul Francez și AEFE (Agenția pentru Educația Franceză în străinătate). Și, alături de strategia sa care vizează extinderea mizei sale economice, militare și diplomatice în Indo-Pacific, Franța dorește, de asemenea, să faciliteze o regiune Asia-Pacific, liberă și deschisă implementării guvernaței economice regionale ecologice.

Rolul de membru permanent al Consiliului de Securitate îi cere, de asemenea, să acorde o prioritate ridicată stabilității regionale, cum ar fi libertatea de navigație și comerț.

Reuniți împotriva Chinei

În timp ce încearcă să-și aprofundeze puterea soft, Parisul s-a făcut, de asemenea, ecoul avertismentelor Washingtonului cu privire la rolul Chinei acolo. Cu toate acestea, divergențele cu Statele Unite au subminat aparent ambițiile Franței în regiune. Anul trecut, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian a numit alianța trilaterală de securitate AUKUS, dintre Australia, Statele Unite și Regatul Unit ”un cuțit înfipt pe la spate”. Australia nu doar că a renunțat la un acord din 2016 de achiziție a unor submarine franceze, dar acordul care vizează contracararea Chinei a eclipsat și obiectivele Franței de a acționa ca un garant de securitate în regiune.

Drept urmare, pe lângă valorificarea teritoriilor sale de peste mări, Franța a căutat și cooperarea cu puterile regionale care se opun, la rîndul lor, ascensiunii Chinei. A intensificat colaborarea cu India în scopul accesului reciproc la instalațiile militare, în timp ce ambele țări au convenit să efectueze operațini de securitate maritimă și exerciții navale comune anuale. Această cooperare a fost îmbunătățită prin achiziția de către India a 36 de avioane de luptă Rafale franceze. Parisul a căutat, de asemenea, acorduri de cooperare cu Tokyo. În ianuarie, ambele guverne au încheiat acorduri pentru creșterea patrulelor navale, atât Franța cât și Japonia reiterând îngrijorarea cu privire la extinderea prezenței Chinei în Marea Chinei de Est și de Sud.

Franța și-a exprimat, de asemenea, dorința unei ”implicări sporite a Uniunii Europene în regiune, ca protagonist în favoarea dezoltării durabile și a stabilității”. Obținerea sprijinului UE ar fi de asemenea necesar împlinirii ambițiilor sale în zona Indo-Pacifică. Într-adevăr, implicarea Uniunii Europene ca pârghie a fost benefică Franței, deoarece ”mai multă Europă” este percepută, în mod tradițional, drept ”mai multă Franță”.

În ciuda faptului că statele UE au abordat în mod diferit China și zona Indo-Pacifică, politica regională a blocului a evouat rapid. Nemaipercepând-o ca pe un pur partener pentru negocieri, în strategia sa din 2019 față de Beijing Uniunea Europeană a recunoscut China drept ”un concurent economic” și un ”rival sistemic”.

În zona Indo-Pacifică, în general, Franța a inspirat și alte țări să-i urmeze exemplul, astfel încât Germania și Țările de Jos au adoptat ulterior stategii proprii reușind, în mare măsură, să integreze întregul bloc, inclusiv state membre precum Italia, Suedia, Portugalia, Croația și Republica Cehă. Uniunea Europeană și-a publicat strategia privind zona Indo-Pacifică în septembrie 2021, aceasta fiind definită, în mare măsură, de necesitatea cooperării regionale din cauza ”interdependenței economiilor și a provocărilor globale comune”. Un obiectiv cheie al Bruxelles-ului putând fi ”consolidarea acoperirii strategice și a lanțurilor sale de aprovizionare”.

O UE autonomă

Parteneriatul multiplu al UE cu statele ASEAN (Asociația Națiunilor din Aia de Sud-Est), care a devenit ”strategic” în 2020, arată că blocul și-a propus să-și aprofundeze relațiile bilaterale. UE și-a propus să strângă legăturile cu Japonia, Republica Coreea, Singapore, Vietnam, precum și cu India, Australia, Indonezia și Noua Zeelandă. Cu toate acestea, deoarece angajamentul UE este relativ nou și dincolo de cooperarea de tipul parteneriatului UE-Japonia din mai 2022, implicarea Bruxellesului în regiune se află încă în desfășurare.

Cu toate acestea, spre deosebire de Franța și Statele Unite, UE și-a propus să acorde prioritate cooperării, inclusiv cu China. Potrivit stategiei Indo-Pacific a Bruxelles-ului, disputele pot apărea doar acolo ”unde există dezacorduri fundamentale, cum ar fi în privința drepturilor omului”. Mai mult, atitudinea statelor membre ale blocului cu privire la modul de abordare al Chinei a fost diferită. De exemplu, vizita din octombrie a cancelarului german Olaf Scholtz la Beijing și-a propus în mare măsură dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale, având în vedere că liderul german a aprobat viguros investiția gigantului chinez de transport maritim Cosco în portul Hamburg, sosind la Beijing însoțit de delegați ai marilor companii germane precum Volkswagen, Siemens și BASF.

În plus de asta, cooperarea în regiune a Franței și a UE cu Washingtonul s-a dovedit uneori necesară. UE, Statele Unite și Japonia au convenit să își reînnoiască Parteneriatul comercial trilateral în noiembrie 2021, iar acesta a fost dus mai departe la 15 septembrie 2022, când miniștrii au convenit să îmbunătățească cooperarea în chestiuni precum standardele comerciale și combatere muncii forțate.

Așa cum arată strategia sa față de China, și cu state membre precum Germania, care încearcă să acorde prioritate cooperării economice cu Beijingul, UE este mai puțin dispusă decât SUA să dejoace planurile Beijing-ului în Indo-Pacific. Astfel, este probabil ca UE să joace un rol complementar și chiar echilibrat față de China, alături de Statele Unite.

Cum este un lider al angajamentului Bruxellului cu Indo-Pacificul, Parisul s-ar putea lupta să aducă o UE complet unificată în favoarea sa, iar recenta întâlnire a lui lui Macron cu Biden indică faptul că Franța ar putea urmări să se bazeze mai degrabă pe legăturile sale cu SUA, decât să încerce contracararea prezenței americane în regiune. În schimb, Macron ar putea să urmărească, de asemenea, echilibrul dintre Washington și Bruxelles, încercând să facă astfel încât poziția dură a Statelor Unite față de China să se armonizeze cu poziția mai pragmatică a UE.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

sursa: aici

Jonathan Fenton-Harvey este un scriitor și analist britanic care se ocupă de politica externă europeană și de problemele geopolitice și economice din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Absolvent al Universității din Exter, a scris pentru multe instituții de știri și think tank-uri din întreaga lume.