Chas W. Freeman, Jr.

Ambasadorul Chas W. Freeman, Jr. este un fost diplomat și scriitor. Beneficiar a numeroase premii și onoruri înalte, autor a cinci cărți, a îndeplinit funcția de secretar adjunct al Apărării SUA, Ambasador în Arabia Saudită (în timpul operațiunilor Desert Shield și Desert Storm), adjunct al secretarului de stat pentru Afaceri Africane și însărcinat cu afaceri atât la Bangkok, cât și la Beijing. Și-a început cariera diplomatică în India, dar s-a specializat în relațiile cu China. (El a fost principalul interpret american în timpul vizitei președitelui Nixon la Beijing în 1972.)

 

Relația chino-americană se constituie în dovada peremtorie a faptului că ignorând interesele unei țări și tratând-o ca pe un adversar, o vei determina să se comporte ca atare.

În cea mai mare parte a istoriei omenirii, China a fost cea mai bogată și mai puternică țară de pe planetă. Iar în ultimele patru decenii a căutat să-și recâștige acest statut, dar fără a contesta SUA, care s-au bucurat de privilegiul unui secol de supremație globală.

În cadrul acestui demers, China și-a dezvoltat o formă unică și competitivă de capitalism antreprenorial, o capacitate convingătoare de descurajare a atacurilor străine și o abordare a relațiilor cu alte state în concordanță atât cu principiul neamestecului (indiferent de ideologii, sisteme sociale sau alte idiosincrazii) cât și cu acceptatea ordinii mondiale de după cel de-Al Doilea Război Mondial, definită de dreptul internațional și Carta Națiunilor Unite.

Dar Beijingul nu a izbutit să-i convingă pe americani că acest progres este totuna cu o ”ascensiune pașnică”, nealarmantă. Pentru mulți dintre aceștia, revenirea Chinei la bogăție și la putere echivalează cu o repudiere a valorilor americane, pune în pericol continuarea primatului economic și militar al SUA, contrabalansează și, prin urmare, erodează autoritatea politică globală și regională a Statelor Unite, oferind o replică nedorită unilateralismului american de după sfârșitul războiului rece. Ceea ce o face să fie percepută ca o amenințare.

Greșit sau pe bună dreptate (majoritatea economiștilor susțin că greșit), americanii atribuie declinul industrial al Statelor Unite și pierderea locurilor de muncă bine plătite, din fabrici, ascensiunii Chinei, care produce acum aproximativ o treime din producția globală.

Progresele tehnologice ale Chinei alarmează complexul militar industrial american, chiar dacă producătorii de arme profită de pe urma prezentării Chinei ca pe un inamic din ce în ce mai înfricoșător.

Birocrația de securitate a Statelor Unite este indignată de furtul proprietății intelectuale corporative americane de către companiile chineze.

Pentagonul consideră aparenta capacitate a Beijingului de a învinge în cazul unei eventuale intervenții a SUA în conflictul chino-taiwanez ca pe o provocare intolerabilă la adresa supremației militare americane în regiunea indo-pacifică. Politicienii americani interpretează indiferența chineză față de politica și standardele etice ale partenerilor comerciali și de investiții din țările terțe ca pe un sprijin pentru autoritarism și opoziție față de democrație.

Iar refuzul Chinei de a se alătura Statelor Unite împotriva agresiunii ruse în Ucraina a pus capac reputației sale de țară recalcitrantă (în ciuda faptului că pozițiile similare ale Indiei și ale altor țări sunt trecute cu vederea).

Estimp, din punctul de vedere al Chinei, Statele Unite continuă să susțină și să ofere protecție militară părții perdante a războiului civil chinez, să se poziționeze împotriva Chinei în disputele sale teritoriale cu toți vecinii săi și să dedice aproape două treimi din marina sa, două treimi din pușcașii marini, jumătate din forțele sale aeriene și zece la sută din armată unui război cu China.

Washingtonul a declarat China drept cel mai important adversar global al Americii, a încercat să întârzie progresul tehnologiei chineze, a obstrucționat accesul Chinei la piețele externe, a interzis investițiile companiilor chineze și a denunțat sistemul de guvernare al Chinei și politicile sale interne.

China a răspuns ostilității americane prin construirea unei apărări capabile să țină la distanță forțele americane, prin folosirea oricăror cunoștințe tehnologice existente, pariind viitorul pe inovația autohtonă, reducând dependența de importurile de bunuri și servicii americane și restrângând cooperarea diplomatică cu Statele Unite.

Până în momentul de față, China nu a răspuns desfășurărilor militare americane de-a lungul coastelor și granițelor sale cu desfășurări similare proprii în emisfera vestică. Dar logica escaladării confruntării chino-americane sugerează că, mai devreme sau mai târziu, va face acest lucru.

Timp de șapte decenii, pasiunea centrală a naționalismului chinez a fost chestiunea Taiwanului. Ingenioasa diplomație americană a anilor ’70 a privat Beijingul de justificarea de a considera această problemă ca urgentă sau rezolvabilă doar prin folosirea forței. Cadrul diplomatic care a făcut posibil acest lucru a fost însă înlăturat și înlocuit cu unul destinat confruntării militare, ambele părți pregătindu-se acum în mod activ de război.

Consolidarea forței rachetelor balistice intercontinentale de către China reprezintă un memento clar că orice luptă pentru Taiwan ar putea deveni nucleară. Este o confluență a evoluției neașteptate a politicilor americane și a naționalismului chinez intensificat. Acest lucru a făcut ca conflictul dintre forțele armate ale celor două țări să devină o posibilitate din ce în ce mai realistă.

Recentele declarații politice americane recunosc riscul unui război cu China, dar refuză să abordeze obiecțiile Beijingului vizavi de politicile SUA pe care le consideră un casus belli. În schimb, administrația Biden subliniază necesitatea așa numitelor ”balustrade de protecție” în prevenirea unei confruntări violente. Nimeni nu pare să știe nici ce sunt și nici cum arată ”balustradele de protecție”. Menirea lor pare a fi aceea de a înlocui cadrul diplomatic anterior (care se dovedise de succes), în scopul ușurării unei gestionări diferite a problemei Taiwanului, dar astfel încât China să nu răspundă, totuși, cu forță la declarațiile și acțiunile SUA pe care le consideră provocatoare. Ceea ce ar implica impunerea unui set de reguli care să limiteze libertatea de manevră a Chinei fără a constrânge unilateralismul SUA.

Aceasta este fie o fantezie unilaterală de politică externă americană, fie o strategie diplomatică evazivă, menită să depășească nevoia de realism strategic și de negociere a unui modus vivendi. Aceeași tehnică utilizată vizavi de obiecțiile Rusiei la extinderea NATO și care a catalizat actualul război din Ucraina. Sunt multe lecții de desprins din izbucnirea acelui război. Cea mai importantă dintre toate fiind aceea că ignorarea principalelor interese puternic exprimate ale altor mari puteri nucleare poate duce la o conflagrație.

Politicienii americani nu înțeleg cum este guvernată China, dar presupunerea lor actuală este aceea că coexistența pașnică cu Beijingul va fi imposibilă fără schimbarea regimului. În consecință, Washingtonul își intensifică războiul comercial și tehnologic cu China, sprijinind dizidenții și separatiștii chinezi și susținând tot mai ferm Taipei-ul împotriva Beijing-ului.

Forțele armate americane se poziționează din punct de vedere militar din ce în ce mai mult ”în fața” Chinei, organizând zilnic două până la trei patrule aeriene și navale agresive la granițele acesteia. La rândul său, în timp ce continuă să îndemne la cooperarea cu America, Beijing-ul încearcă acum să reducă sau să elimine dependența de bunuri și servicii din Statele Unite, înarmându-se împotriva SUA și condamnând din ce în ce mai strident rasismul american, dezordinea socială, pretențiile ideologice globale și unilateralismul politicii externe americane.

În absența unui dialog reciproc respectuos între China și SUA despre argumentele în favoare cooperării și cele mai potrivite modalități de a gstiona dezacordurile, antipatia bilaterală va continua să se extindă. Niciuna dintre cele două părți nu consideră că cealaltă merită să fie ascultată, deși fiecare este dispusă să dea lecții. Aceasta nu este diplomație ci atitudine politică menită să liniștească criticile interne. Beijing-ul și Washingtonul aproape că au rupt toate canalele de comunicare.

Niciodată nu a fost mai important ca americanii și chinezii să se înțeleagă unii pe ceilalți așa cum sunt în realitate și nu așa cum își imaginează sau se pretind. Dar, în acest moment, sunt din ce în ce mai suspicioși și se tem unii de alții.

Concurența bilaterală și efectele acesteia asupra celor două societăți

Greșit tratată, problema Taiwanului va genera un alt război trans-pacific cu o țară capabilă să riposeze cu arme nucleare. Acum se pare că ne îndreptăm înspre un astfel de război. Dar, lăsând la o parte chestiunea Taiwanului, competiția dintre China și SUA nu este atât militară, cât vizează tipul de societate care poate satisface cel mai bine aspirațiile oamenilor săi pentru prosperitate, liniste internă, justiție și evoluție personală, inspirând și alte țări cu exemplul ei.

Confruntarea chino-americană nu este un concurs ideologic de frumusețe. Rezultatul ei va fi decis de performanțele corespunzătoare. Ambele părți pariază pe progresul tehnologic pentru a-și extinde sau susține bogăția și puterea relativă.

Inovația înflorește într-un mediu intelectual și antreprenorial care stimulează explorarea aventuroasă și dezvoltarea unor modalități noi de a răspunde cererii pentru produse și servicii mai eficiente. Este nevoie de investiții persistente în educație și cercetare, precum și de o cultură socio-economică care facilitează comercializarea invențiilor. Realizările științifice și tehnologice apar în cadul unui proces cumulativ revigorat și accelerat de deschiderea către cooperarea transnațională și schimburile de idei. Restricțiile privind comunicarea și colaborarea transnațională nu asigură ci, dimpotrivă, blochează acest proces.

Statele Unite au avut, multă vreme, caracteristicile unui asemenea mediu. Din păcate, în multe privințe, acesta nu mai există. Washingtonul a vorbit multă vreme despre investițiile în educație, în cercetare și tehnologiile viitorului. Dar, în timpul acesta, Beijingul a acționat. Complezența, indolența și vorbele mari nu se potrivesc cu ambițiile, sârguința și căutarea concentrată a excelenței. Statele Unite ale Americii ar avea capacitatea de a depăși China dacă și-ar pune banii acolo unde au gura. Se pare însă că nu pot face asta. Nouăsprezece din cele douăzeci de companii de semiconductori cu cea mai rapidă creștere din lume se află acum în China continentală. Niciuna nu se află în Statele Unite.

Chiar și la ratele de schimb nominale (care subestimează puterea de cumpărare a monedei sale cu aproximativ 50%), China cheltuiește acum în cercetare și dezvoltare mai mult decât SUA, un procent semnificativ mai mare fiind destinat cercetării științifice de bază, mai degrabă decât îmbunătățirii produselor legate de marketing. De asemenea China găzduiește o treime din producția mondială. Universitățile chineze pregătesc deja de cel puțin patru ori mai mulți licențiați în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM), decât cele americane, iar decalajul continuă să se mărească.

Până în 2025 China va educa de două ori mai mulți doctori în STEM decât cele 38 de țări membre OCDE la un loc. Mulți dintre ei vor fi de clasă mondială. O mare parte vor fi refugiați, alungați din posturile lor din Statele Unite de prejudecățile rasiale și restricțiile birocratice xenofobe asupra libertății lor de cercetare. Plecarea lor va submina excelența universităților și laboratoarelor din SUA, reducând de asemenea numărul start-upurilor de înaltă tehnologie de aici.

Dușmanii naturali ai inovației nu sunt doar restricțiile birocratice motivate politic, ci și protecționismul, monopolul și vărul său primar, oligopolul (toate acestea domină acum economia americană). Un spirit inventiv, înarmat cu educație, căruia i s-au oferit oportunități de cercetare, fiind finanțat și lăsat să-și stabilească propriile orizonturi, poate prospera atât în sectorul guvernamental, cât și în cel privat. Einstein nu a fost condus de scopul profitului. Nici inventatorii internetului nu au fost. Racheta și avionul cu reacție au apărut în Germania nazistă. Primul om trimis pe orbita pământului a fost sovietic. Multe exemple din istorie resping prejudecata americană autosuficientă conform căreia doar companiile private din democrațiile liberale care beneficiază de libertate de exprimare în chestiuni politice pot fi inventive. China nu face nimic senzațional pentru a infirma încă o dată această presupunere greșită.

Americanii par acum din ce în ce mai dezinteresați de descoperirea și adoptarea unor bune practici din exterior, sau de menținerea deschiderii țării față de străini și față de ideile lor. Aceasta se constituie atât într-o adevărată ruptură față de atitudinile și politicile care au făcut măreția de odinioară a Americii, cât și într-o rețetă a viitoarei stagnări. La rândul său, China rămâne angajată ”reformei” și deschiderii” în domenii relevante pentru știință, tehnologie, inginerie și matematică. Dar, pe termen scurt, politicile draconice de lockdown din primii doi ani ai pandemiei se dovedesc acum din ce în ce mai ineficiente, împiedicând contactele Chinei cu lumea exterioară. Or, acestea ar fi esențiale atât pentru afaceri cât și pentru susținerea progresului economic și tehnologic continuu.

În ceea ce privește deteriorarea relațiilor chino-americane, majoritatea americanilor ridică din umeri, unii chiar se bucură… Companiile americane și celelalte companii străine care operează în prezent în China nu au însă niciun motiv de încântare. Ele au fost atât de profitabile încât reinvestirea profiturilor lor reportate în economia Chinei este acum cea mai mare sursă de investiții străine directe. Iar China continuă să plătească companiilor americane aproape 47 de miliarde de dolari pentru licențierea proprietății lor intelectuale.

Antagonismul din ce în ce mai mare dintre China și SUA își pune amprenta în mod clar asupra ambelor societăți. Chinezii nu mai văd SUA ca fiind demne de imitat. Presupusele amenințări la securitatea națională din partea Chinei și a a altor puteri în ascensiune sunt menite a justifica restrângerea libertăților civile americane. Asemenea Chinei, SUA devin din ce în ce mai xenofobe, doctrinare și intolerante la disidență. În ambele țări, cei care vorbesc de bine despre ”adversar” și pledează pentru relații mai bune se pot aștepta se pot aștepta să fie incriminați de către justițiarii corectitudinii politice. Chiar și cei mai implicați în relațiile de odinioară nu mai îndrăznesc să le susțină. Ei fie pleacă, fie fac ceea ce este în interesul lor fără să vorbească despre asta.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici