Culoarea, forma și ...din nou... Cézanne - I

„Pentru mine pictura înseamnă în primul rând culoare” – Nicolae Tonitza.

Dar culoarea înseamnă în primul rând lumina…Să ne imaginăm că intrăm într-una din cele mai frumoase săli de muzeu…și stingem lumina ! Magia a dispărut ! Totul a dispărut !

Studiul luminii, istoria opticii i-a preocupat pe oameni încă din antichitate. Primele lentile și oglinzi au fost realizate de vechii egipteni și mesopotamieni și se continuă cu elaborarea primelor teorii privind lumina și mecanismul vederii de către filozofii greci și indieni, cu dezvoltarea opticii geometrice în lumea greco-romană.

Lentila de la Nimrud utilizată de asirieni pentru observații astronomice

Primele lentile cunoscute în istorie au fost realizate din cristal, cel mai adesea cuarț, fiind datate în jurul lui 700 î.Hr. și aparținând civilizației asiriene. Cea mai celebră este lentila de la Nimrud, descoperită în regiunea actualului Kurdistan. Lentila de la Nimrud, a fost utilizată de asirieni pentru observații astronomice.

Pentru vechii greci, optica era o ramură importantă a fizicii, alături de mecanică, acustică și căldură. Capitolele cele mai importante ale opticii antice erau:

catoptrica: studiul reflexiei
dioptrica: studiul refracției
schenografia: studiul perspectivei.

Filozofii greci considerau că obiectele se văd datorită razelor vizuale care pornesc din ochi. Abia în secolul al XI-lea, Alhazen stabilește anatomia ochiului, arătând că lumina intră și nu pleacă din ochi. Filozofii din Grecia antică au considerat că proprietatea fundamentală a luminii este propagarea ei rectilinie într-un mediu omogen.

Astfel, cam cu trei secole î.Hr., Euclid, în lucrarea Optica, arata că lumina se deplasează în linie dreaptă și descrie legile reflexiei. Susține că vederea se datorează razelor care merg de la ochi la obiectul văzut și studiază relația dintre mărimea aparentă a obiectelor și unghiul sub care sunt văzute. Din acest motiv, Euclid este considerat întemeietorul studiului legilor pespectivei și al opticii geometrice.

Toți cunoaștem modul în care Arhimede a incendiat corăbiile inamice cu ajutorul unor oglinzi.

Robert Grosseteste (c. 1175–1253) realizează studii asupra luminii. Acesta subliniază rolul observației și al matematicii în studiul fenomenelor optice. Consideră curcubeul ca fiind o consecință a reflexiei și refracției luminii solare prin straturile de nori, fără însă a lua în considerație efectul picăturilor de apă.

Roger Bacon (c. 1214–1294) continuă studiile lui Grosseteste și ale predecesorilor islamici și greci susținând că orice obiect emite un fel de raze care sunt receptate de corpurile din jur. În lucrarea Opus Maius, descrie mărirea obiectelor utilizând lentile convexe și sugerează că acestea ar putea fi folosite pentru corijarea vederii defectuoase.

Schiţă realizată de Bacon privind refracția luminii într-o sferă de sticlă umplută cu apă

Bacon atribuie fenomenul curcubeului reflexiei luminii solare prin particulele individuale de apă. Continuator al idelor lui Roger Bacon, John Peckham (c. 1230 – 1292) a scris un tratat, Perspectiva communis, foarte popular în acea epocă, devenind un manual de bază pentru predarea opticii în școli.

Moses Harris, în cartea sa ”Exposition of English insects” (1776) descrie paleta culorilor numind-o „Sistemul natural al culorilor”

Isaac Newton a fost însă cel care a definit spectrul vizibil, la sfârşitul secolului al 17-lea. Atunci, celebrul om de ştiinţă britanic a cumpărat o prismă optică de la un târg desfăşurat lângă oraşul Cambridge şi, cu ajutorul ei, a proiectat lumina soarelui pe unul din pereţii încăperii în care studia. Dorind apoi să redea curcubeul pe pânză, Newton a cerut ajutorul unui prieten de-al său, pictor, iar acesta l-a desenat şi a trasat linii de demarcaţie între culorile proeminente.

Numărul de şapte culori din curcubeu i se datorează lui Newton, el fiind cel care a insistat să fie şapte, după cel al numărului zilelor săptămânii, notelor gamei muzicale şi planetelor cunoscute la acea vreme în sistemul solar. Newton a considerat oranjul şi indigoul fiind, de fapt, semitonuri de culoare. În ciudă unor voci şi obiecţii ridicate ulterior, majoritatea oamenilor de ştiinţă au acceptat denumirile propuse de Isaac Newton, culorile curcubeului rămânând pentru totdeauna cele care formează acronimul ROGVAIV.
Culorile curcubeului şi ale spectrului vizibil (n.r. – totalitatea culorilor care pot fi detectate de ochiul uman fără a se ajuta de mijloace sau echipamente speciale) sunt şapte: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Literele cu care începe fiecare culoare formează un cuvânt fără nici o semnificaţie, dar inteligibil şi uşor de memorat: ROGVAIV. Ordinea culorilor în spectrul vizibil şi în curcubeu nu a fost aleasă pentru a rezulta acest acronim, ci pentru că aceasta este ordinea lor naturală.

Newton a reușit să recompună lumina! Discul lui Newton este o placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar și care, prin rotire rapidă, devine albă.

Discul lui Newton

Moses Harris, în cartea sa ”Exposition of English insects” (1776) descrie paleta culorilor numind-o „Sistemul natural al culorilor”

Ați văzut însă cu ce se ocupa Harris…cu insectele…!?

Cei vechi din antichitatea greco-latina nu aveau aceste cunoștiinte și totuși pictau…

Fresca din camera H a vilei Boscoreale, Napoli, Muzeul Național de Arheologie

Sau în Renaștere…

școala din Atena – Rafael, frescă

Nașterea lui Venus(c. 1484–1486) – Sandro Botticelli. Tempera pe pânză (canvas).

Crearea lui Adam – Michelangelo – detaliu Capela Sixtină, Vatican

Adorația Sfintei Treimi (1511) Albrecht Dürer – tehnică mixtă : tempera și ulei

Ce au în comun aceste capodopere? Poate culoarea…Să privim cu atenție…Să privim cu atenție culorile dominante…cele mai puternice…culorile primare : roșu, galben și albastru!

În 1872, Cézanne a lucrat în Pontoise, alături de Pissarro. Pissarro a devenit un mentor al timidului, iritabilului Cézanne; a reușit să-l convingă să se îndepărteze de culorile mai închise de pe paleta sa de culori și i-a dat sfatul: „Întotdeauna pictați numai cu cele trei culori primare (roșu, galben, albastru) și abaterile lor imediate”. În plus, ar trebui să se abțină de la conturarea liniară, forma lucrurilor rezultă din gradarea valorilor tonale de culoare. Cézanne a simțit că tehnica impresionistă îl aduce mai aproape de scopul său și a ascultat sfatul prietenului său. Pissarro a spus mai târziu: „Am fost mereu împreună, dar totuși fiecare dintre noi a păstrat singur ceea ce contează: propriile noastre sentimente”.

Se poate și altfel ? dacă în loc să folosim culorile primare, am folosi complementarele : verde, violet, orange ?