Putem exemplifica?
Și acuma să revenim în mod concret la diverse situații. Da, pentru un agent economic din România, programe industriale reale cu sprijin de la stat nu e simplu, pentru că există legea ajutorului de stat, există tot felul de modalități de monitorizare.
Deci în mod real nu poți să te duci să-i dai bani unuia direct. Da, dar politicile astealalte, care sunt parte din subiect, știau asta de la început, că de asta toți au făcut aceste politici, ca într-un anumit mod, mai mult sau mai puțin mascat, tot la ajutorul de stat se ajunge.
Pentru că se dau bani. Problema e să-i dai cu folos.
Și există, ca să zic așa, două surse majore care nu s-au folosit niciodată în mod real: una cu offsetul… Paranteză de glumă. Păi ar trebui să zici: băi nici nu ne interesează – vorbesc acuma ca cetățean civil! – nici nu ne interesează cine ce cumpără, ce face cu banii, eu vreau să se întâmple offsetul. Și să văd că pot să mă duc în mod transparent, să beneficiez de contract economic în contul unei activități de achiziții. Acuma… ăla care a cumpărat și se numește offset la el, să fie sănătos. Știe el probabil ce face, ca să zic așa.
Dar eu vreau să existe transparență în banul celălalt. Pentru că aici apare principala chestie: păi nu prea s-a întâmplat. Și iarăși, dacă e să fie și transparent, nu mai are sens să discutăm. Or, o sursă importantă.
Apoi, iarăși, modul în care offsetul ăsta se desfășoară. E prin definiție politic. Politic, nu că ține de clasa politică, ci pentru că are în spate o politică. Adică, vreau să fac offset în ideea că le iau unora banii, ca să zic așa, sau contractele, ca să mă aleg cu capabilități care se dezvoltă.
Că de ce vă zic asta? Luați-o invers. Există acționariatul într-o companie comercială. Păi acționarul zice: măi, cu banii mei… nu dau din banii mei degeaba!… Dar altfel stă viața când vede în baza unui program economic în mod real, și atunci acceptă ca din puținul ăla să investească mai mult în retehnologizare. Altfel nu, nu se va întâmpla niciodată ca un acționar să-și bage banii lui, din profitul brut, în dezvoltarea de tehnologie. Nu se va întâmpla niciodată.
De asta ajutorul, de pildă, al programelor europene, venea pentru cei care au înțeles-o tocmai pentru că nefiind banii ăia, puteau fi folosiți în mod exclusiv pentru retehnologizare mascată… Și acum hai să fim reali! Au înjurat mulți partea asta de cercetare cu anumite cheltuieli și tot felul de discuții inutile. Dar măcar a avut un efect stimulativ.
În cercetare cumpărăturile care s-au făcut… nimenea n-a cumpărat lucruri vechi! Că e mai greu să-i păcălești pe ăștia! Adică, ca să vă dau un exemplu tâmpit: păi noi ne ducem să cumpărăm de obicei lucruri pe care nu le găsim pe piață, care ne imaginăm noi că sunt nemaipomenite și, în mod real, sunt prezentate ca nemaipomenite… vechituri de prin târg noi nu cumpărăm!
În schimb, dacă mă uit la programele celelalte de achiziții publice, nu cred că stau lucrurile așa.. eu cred că acolo e exact pe dos, unii erau plătiți exagerat de mult pe lucruri vechi… adică să înțelegem măcar diferența. A, că nu s-au folosit ulterior cu randamentul scontat achizițiile de tehnologie, ăsta e un subiect care trebuie analizat totuși… și de aicea, iarăși… Viața e complicată…
Dar realitatea spune: totuși, cumpărăturile pe proiectele de tipul celor la care fac referire prin definiție, au fost nu că high tech, dar și cu anticipare de dezvoltare ulterioară. Deci, măcar au schimbat cumva paradigma. Pe de altă parte, dacă vă duceți la un acționar, la nu știu ce companie, o să vedeți că nu e chiar așa de vesel când i se cere să înlocuiască nu știu ce mașină. Că o să zică: păi pe banii mei, mai bine o folosim pe cealaltă, cât o ține…
Deci, acolo, în mod natural există o reticență în a merge în acest progres tehnologic, reală! De aceea spun, modul ăsta de înțelegere…
Ca să venim și mai în particular, la subiect, există oportunități care eu cred că ar trebui puse în practică, în viitorul foarte, foarte apropiat, în mod real, pentru că pierdem timpul.
Cum putem noi influența acest proces?
De ce cred eu că putem influența puțin. Modul în care se întâmplă activitatea asta internațională… are regulile sale. În sensul că, fiind vorba de o anumită structură europeană, pe lângă un anumit tip de transparență și un anumit tip de acceptare a unor strategii, lucrurile sunt prezentate cât de cât public. Adică, a priori, se pleacă de la premisa că dacă se face ceva în interes european, trebuie să existe un for de discuții unde cineva, cel puțin din punct de vedere al mesajului global, prezintă lucrurile în fața celorlalți.
Mă feresc cu cuvintele… Ceilalți nu întotdeauna sunt… mai mult sau mai puțin vizibili. Dar se discută. Faptul că ieși la discuții, sau nu ieși la discuții, e o altă problemă. Câteodată e din vina ta, câteodată e din vina altora. Câteodată ține de nu știu ce alte situații conjuncturale.
Dar, în mod real, și vorbim per ansamblu, este evident că dacă vrei ceva în acest proces, în timpul în care suntem acuma, trebuie să fii parte în discuție.
Cum se poartă aceste discuții? Păi, cu niște structuri… De la unele foarte administrative, funcționărești, pe principiile noastre, să zicem, mai mult sau mai puțin cunoscute, până la structuri de lobby, foarte sofisticate…. Până la structuri moștenite. Pentru că, de multe ori o să vedeți, mai ales în industria aeronautică, au început să facă afaceri la generația a treia. Deci eu i-am prins la generația a doua, în sensul că, spre exemplu, copiii unora erau în situația să facă afacerile pe care le făceau părinții… acuma s-a trecut la nepoți. Și se cunosc cu familiile, de nu știu când… Și afli că, stai să vezi, nu e chiar cum îți imaginezi tu!
Deci, acest mod de interacțiune ține cont de toate aceste elemente, și toți au fost recunoscuți ca importanță. Deci există, de la organizații, spuneam de lobby. Ei se numesc stakeholder. Și care au un anumit tip de structură, că e Advisory Group, că e Consiliu de ceva, toți se regăsesc cumva în situația să li se chiar reproșeze: păi v-am întrebat, păi am vorbit, păi v-am prezentat nu știu ce document, a fost o consultare publică, a fost prezentat nu știu unde, aveai timp să faci nu știu ce și nu știu ce!
Astea suunt argumente care se practică chiar în momentul în care vorbim. Nu poți să te vaiți că în viitorul Horizont structura e nu știu cum, pentru că, teoretic, acea structură a fost în discuție, au existat reprezentanți pe tot felul de paliere, care au făcut, au dres, au nu știu ce, nu știu ce. În final, dacă te duci revoltat, cineva o să-ți spună: măi, în primul rând, nu te înțeleg ce vrei, pentru că, pe de-o parte, ar trebui să te cerți cu ăia care erau pe la tine, nu știu pe unde, după care, evident că ai posibilitatea și individual, să te cerți cu nu știu cine, și de-abia după aia mai discutăm noi dacă, stai să vezi, că nu ne-am înțeles pe undeva…
Deci, acest proces e parte standard, cum ar veni. Or, întrebarea e de ce nu se întâmplă lucrurile în folosul, să zicem, unei politici naționale. Păi tocmai pentru că există un dezinteres al unor structuri să facă un lucru, există, pe de altă parte, o înțelegere greșită a unora și o încăpățânare, și o rea voință în a face lucrurile într-un anumit fel… Și, în final, să tragem linie, cu toții că parcă ne dorim nenorociri!
De ce spuneți asta?
De ce zic asta? Păi, pe viitorul Horizont, toată lumea așteaptă niște bani, că nu știu de ce oamenii au impresia că sunt de luat bani de acolo. E de luat bani de acolo, dar e de luat bani înapoi acolo, ca să zic așa, că unii plătesc, și vor să-și ia banii înapoi.
Și acuma, cu procesul ăsta, ca să zic așa, lucrurile sunt foarte complicate, adică într-un fel ai un interes legitim să te duci să-ți iei banii. Și dacă tu ai un interes legitim să te duci să-ți iei banii la care într-un fel ai contribuit, sau care crezi tu că ți se cuvin, păi de ce nu faci și minimul necesar să poți să ai o structură reală cu care să te duci și să cuantifici cum ai luat banii. Eu acuma vă vorbesc din perspectiva unui institut, parte în tot felul de alianțe, care eu am înțeles relativ târziu cum era evaluată participarea colegilor mei, ca să zic așa, din perspectiva instituțională, acasă. Adică, o surprindere prin programul cadru șase… care spre deosebire de programul cadru cinci… s-a schimbat prima dată modelul de cost. Modelul de cost era o modalitate prin care exista un fel de cofinanțare asociată activității și atunci, în momentul în care se fac modificări de genul ăsta, unii le interpretează personal și zic a, ce bine că nu mai trebuie să cofinanțezi cu 50%, cofinanțezi cu 25%.
Mă uit la unii, mai din Germania, și în interpretarea noastră este: măi, e o adevărată realizare, un câștig… Nu mai pun agentul economic din România, fie că e cercetare, fie că e industrie, fie că e nu știu ce, să intre într-un model de cost unde-l oblig, într-un fel, să intre în cofinanțare cu jumătate din valoarea contractului. Trebuie să vină în confinanțare doar cu un sfert din contract, 25% din contract.
Nenorocire? Nenorocire! Aoleu ce ne facem?!
Păi cum adică ce vă faceți? Păi stai să vezi cum era modelul ăla vechi. Noi dacă aveam un proiect european, teoretic trebuia să venim cu cofinanțare 25%. Dar guvernul, care ne iubește, asigura mijloacele financiare pentru acordarea celorlalți 50%. Și acuma politica mea ca instituție era să iau 100 de unități, ca să zic așa, pe care să le folosesc pentru proiecte. Aveam 100 de unități proiecte, hai să zicem că erau 10 unități la proiect…. Păi dacă eu trebuie să dau 10 unități la proiect, trebuiau 10 proiecte. Acuma, că s-a schimbat modelul de cost, eu nu mai folosesc decât cinci unități pe proiectele respective.
Dar nu pot să mă duc acasă să le spun ălora să-mi dea bani mai puțini. Că așa ceva nu se poate. Ăia vor să-mi dea tot zece, și dacă eu le spun că nu pot să cheltui zece de la ei, care să fie 11 anul viitor, și să fie 12 anul ălalalt, și așa mai departe…
Ăia vin la mine și-mi spun: păi înseamnă că tu nu ești performant, înseamnă că tu nu poți să ții pasul cu noi!
Și deci noi avem o problemă reală de management să arătăm că putem să avem gradul de implicare care crește concomitent cu diferența de bani. Noi o vedeam că stai să vezi, că nu mă mai chinui să fac rost de diferența de bani, ăia…
Imaginați-vă această diferență de mentalitate! E, ca să zic așa, unde dai și unde crapă! Păi lucrurile au mers în direcția asta, culmea, și lumea, în România n-a înțeles asta. Toți au văzut-o ca pe un fel de modalitate prin care unii, ai dracu, nu ne respectau, unii își băteau joc de noi, unii ne țineau, să zicem, la subdezvoltare.
Nu, în programele de care eu vorbesc, cel puțin, brânza e pe bani! Cine merită banii, își ia banii! Or, cum să ajungi în situația respectivă dacă, între timp, mai vin și alții și îți pun tot felul de piedici. Și piedicile… nu vorbim de piedici, să zicem așa, fizice, vorbim de piedici pe termen lung.
Adică?
Adică: evident că poți să fii într-un program, dacă dovedești că ai o strategie pentru programul ăla, că altfel te desconsideră partenerii. Adică dacă tu ai venit doar azi pe-aici și ai văzut că sunt niște bani, cineva vine și spuune, stai să vezi, că noi ne cunoaștem de ceva vreme și o să ne mai cunoaștem și după ce se termină.
Ai venit pe aicea, cum faci tu, că nu poți să fii de azi pe mâine?
Apropos, s-au întâmplat multe companii în România care au avut această problemă: s-au dus ca un Făt Frumos pe un cal nu știu de care, să le arate ălora ce grozavi sunt. Și ăia s-au uitat la el: măi dar tu cum ai apărut pe lumea asta? Cum, eu care mi-am crescut cifra de afaceri de o sută de ori anul trecut față de… Și au zis: bine, noi cu de-ăștia nu facem afaceri. Nouă nu trebuie din ăștia, nouă ne trebuie din ăia care au avut și ei probleme anul trecut, care vor să indexeze și ei salariile anul ăsta… Repet, imaginați-vă genul ăsta de discuții.
Deci, lucrurile sunt complicate în momentul în care intri, să zicem, la masa directă: hai să vedem cum facem proiectele! Dar repet, și apare ideea: dar ce proiecte facem? Păi atunci începi să afli că există reprezentanță la Bruxelles, care de fapt face genul ăsta de lobby, politici, care pune planul, care se uită la cuvinte, care zice: păi, nu că sunt eu deștept și deschid cuvântul, eu știu că dacă zic da sau nu, am în spate nu știu câte firme acasă care, teoretic, sunt afectate sau nu de cuvântul ăsta. Iar dacă vreau să fac programul ăsta și nu programul ăsta, asta înseamnă că unii au mai mult și unii au mai puțin. Adică, înțelege cuvintele!
Așa a fost și în cazul nostru?
Nu! Reprezentările noastre au fost de genul că se duce câte unul ca să se dea inteligent pe-acolo. Și care-și dădea el cu părerea, din punctul ăsta de vedere, cu ce frustrări o fi avut el prin copilărie. Și când se întorcea acasă, culmea, ca să scape probabil de scandalul din spate, mai și ascundea lucrurile, sau întârzia lucrurile, sau nu făcea ce trebuie, sau dezinforma în mod real. Și asta s-a întâmplat tot timpul! Chiar și acuma. Adică e o adevărată problemă prin acest tip de reprezentare să înțelegi care e realitatea. Și s-a ajuns, repet, chiar și acuma, la începutul anului, să aflăm că există, în memorandumuri care s-au semnat nimeni nu știe cum, lucrări care s-au făcut și care trebuiau să ne facă strategii, care stai să vezi că unii n-au terminat lucrarea… după care unii, care ne fac strategie că au ei o pilă care mai poate să influențeze trei cuvinte în documentul lui nu știu care… că există Comisie Națională de Negociere, cu nu știu cine selectată, pe bază de nu știu ce criterii, sau care nu că a fost selectată pe bază de nu știu ce criterii, dar cică a existat și înainte… Culmea!
Adică, pe măsură ce te duci, afli și ce nenorociri s-au întâmplat înainte și nu știai. Și întrebarea e: măi, dar cine sunt ăștia care se ocupă cu chestia asta, mai ales acuma. Sau, dacă tot se ocupă cu chestia asta, păi să vină și ei marți de la 9 la 10 să ne spună și nouă, sau să trimită vreun document, să vadă și ceilalți că se întâmplă ceva. Că poate mai sunt niște cuvinte, care poate că nu sunt alea care trebuie! Poate că, să zic așa, n-or fi înțeles ăia bine despre ce e vorba și trebuie știu eu…
Ei, nu e așa, lucrurile au mers mai deaprte, au ajuns acum într-un stadiu în care cică unii se înțeleg și iarăși vine cineva: măi, dar nu putem să aflăm și noi pe ce v-ați înțeles? Ca să zic așa. Da, vine unul, nu știu cine, și zice: păi stai să vă spun eu cum ne-am înțeles. Îl cred, dar întrebarea e: nu puteai să-mi spui și mie că poate, nu știu, poate e o greșeală pe-aicea. Ți-e și frică să-l contrazici pe ăla că se supără. Zice: păi cum, măi, eu sunt autoritatea, eu trebuia să fac, eu am făcut, bucurați-vă că am făcut! Păi nu cred că e așa. Pentru că, în spate, vă repet, sunt lucruri care afectează pe termen lung, foarte, foarte multe chestii și nu înțelegi de fapt de unde vine nenorocirea. Exemple: unele au caracter competitiv și poți să zici apar subiecte de dezvoltare economică, apar subiecte de finanțare publică pe ceva. Acuma, dacă te simți, să zicem, parte în subiect, evident că ți-ai dori să existe o politică care te finanțează. Că e aiurea complet să zică unul că noi vrem, nu știu, lucruri din cauciuc, și ălalaltul să le facă din oțel. Că nu dă bine. Sau că noi vrem nu știu ce industrie bazată pe nu știu ce tehnologie, și el zice: nu, pe ăștia îi pedepsim, noi vrem să facem altfel de industrie! E foarte important momentul ăla.
Deci există permanent, spuneam, acest interes ca persoanele care reprezintă și se angajează într-un anumit tip de parteneriate multinaționale să discute și măcar să spună. Evident că ar fi bine să aibă și competență, ăsta-i alt subiect. Dar măcar să spună, domnule, să spună unde s-a ajuns. Pentru că am ajuns, particular, să aflăm că existau parteneriate industriale pe sectorul Industriei de Apărare.
Nu e pentru armată…. Eu sunt atent cu cuvintele!
Parteneriatele în sectorul pentru Apărare erau ceva care aveau în spate o anumită strategie națională în domeniul militar, cu un anumit aspect, dar erau pentru agenții economici, care sunt companii comerciale, care lucrează, plătesc salarii, fac activitate de comerț în spate, pentru a satisface aceste cerințe. Deci, altfel spus, discuția, doar la un anumit nivel strategic se poartă cu Ministerul Apărării, ca să dau un exemplu, ea, de fapt, trebuie să se poarte cu Ministerul Economiei, care Ministerul Economiei este ăla care până la urmă să vină să spună: măi, uite, tu care făceai nu știu ce matrial, nu știu ce obiect pentru Industria de Apărare, evită diverse chestii! Vezi că nu se mai caută, ăștia fac altfel, și du-te și fă cu ăștia, pentru că acolo sunt banii ca să faci cu tehnologie de aia, și nu cu tehnologie de aia, și-ți mai dau și eu posibilitatea, după aia, să cumperi nu știu ce ca să-ți faci producție de nu știu ce, pentru că am eu grijă după aia să te ajut: fie la export, fie la înzestrare, fie la vreo achiziție de nu știu ce, care e de-a noastră. Păi nu se întâmplă așa….
Deci practic Ministerul Eonomiei ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus?
După mine, tot ce ține de Defence, ca să fie clar, de fapt, cuvântul, Ministerul Apărării acolo trebuie să existe într-un fel, pentru că așa e filozofia din spate, dar nu ei hotărăsc! Ei sunt doar în situația să fie chezașul subiectului, pentru că Ministerul Economiei e ăla cu politica economică. Acolo, de fapt, sunt oameni care au politică economică în spate. Și iarăși, că există un intrument financiar, păi ăla în mod automat trebuie clădit tocmai pentru acest subiect. Pentru că iarăși, degeaba trimite Ministerul Economiei nu știu ce companie să fie în situația să facă ceva, că ăla zice: stai să vezi că în bugetul meu de venituri și cheltuieli lucrurile nu stau așa. Și vă spun eu cum se petrec lucrurile în interior. Păi te duci la un agent economic cu capital majoritar de stat, ca să zic așa, sau într-o structură din asta de un anumit fel, și chiar dacă își dorește în mod real să participe, să fie parte într-un subiect, să-și facă investițiile de tehnologie și nu știu ce, el se duce cu bugetul la aprobat. Și, când se duce cu bugetul la aprobat, acționarii, ca să zic așa, care sunt ăilalți, zic: hai, domnule, pleacă cu prostiile astea de aicea! Și întrebarea e: măi, voi ați vorbit înainte? Adică voi ați înțeles-o, sau ați plecat de la ideea că nu știu cine vrea să facă o șmecherie pe la voi? Cum faceți să vă înțelegeți? De câte ori ați auzit dvs. că departamentul a avut în mod real un dialog, pe de o parte cu Ministerul Economiei, pe de altă parte cu Ministerul Apărării, pe de altă parte cu Ministerul Fondurilor Europene?!
Direcția de Producție Specială din Ministerul Economiei?
Ca acționar. Deci nu vorbim ca Direcție, ca Direcție poate să facă altceva, multe alte chestii. Problema e că ei în mod administrativ numesc membri în Consiliul de Administrație și aprobă bugetul de venituri și cheltuieli…
Nu e vorba de persoane, e vorba de un principiu, pentru că toți sunt în situația să zică: nu, noi vrem să ne comportăm, și invocă tot felul de legi….
Și din cadrul acestei direcții ar fi trebuit să fie la Bruxelles pe negocierile acelor programe?
Nu, în primul rând trebuie să înțeleagă mecanismul! Ei sunt în situația să-și refuze singuri…
Dar mi-ați spus că era cineva care a fost acolo….
Politic, toată lumea a fost acolo. Dar n-au venit să înțeleagă. N-au venit să înțeleagă, de fapt, cum să-și mandateze reprezentanții, să aplice dacă e cazul. Asta nu au făcut-o. Și, pe de altă parte, nici n-au găsit pe unii să înțeleagă, la o adică, dacă și-ar fi dorit să aplice chestia asta. Și aicea, trebuie să te înțelegi cu ăia.
Or, ca să închidem puțin lucrurile: da, viitorul program de Defence oferă oportunități incredibile! Problema e că subiectele care sunt negociate și modalitățile de interacțiune cu viitorul program de Defence sunt de natură să prevestească o nenorocirefără margini! În sensul că nimeni nu o să se aleagă cu niciun ban! Decât bani, ca să zic așa, de tip exotic, că ți-a plătit o masă la cârciumă, într-o delegație! Ca să fie clar! Industria cu un anumit specific pe industria de Apărare, ca să zic așa, nu va putea profita, cel puțin așa cum se petrec lucrurile acuma, deloc. Și vorbim de miliarde! Unde ajungem? Păi da, va trebui la un moment dat să înțeleagă cineva cuvintele! Când cineva zice: păi da, dar Ministerul Apărării trebuie să susțină participarea României într-un program care vizează, dau un exemplu, un elicopter nu știu de care. Asta nu înseamnă obligație, că trebuie cumpărate 20 de elicoptere, și că, din punctul ăsta de vedere, aoleu, stai să vezi, nu ne băgăm! Nu! Acolo se pune problema dacă tehnologiile din spatele conceptelor care urmează sunt pe interesul de dezvoltare strategică la nivelul unei țări, și dacă agenții economici din țara respectivă, pe resurse proprii, vor să experimenteze, în mod real, care sunt tehnologiile care, dacă se întâmplă vreodată să se și dezvolte, sunt sau nu de interes pentru țara respectivă. Păi, acuma, după mine, e evident că sunt de interes pentru țara respectivă, de ce ai refuza așa ceva? Ei da, dar reprezentantul care se duce acolo zice: eu n-am mandat să susțin o cumpărătură de asta, că eu am vorbit cu americanul ăla de nu știu de unde, care nu-i din Europa, care el îmi dă chestia celalaltă, iar dacă ăla aude că eu am zis de chestia asta, ăla o să interpreteze că nu știu ce s-a întâmplat. Nu e posibil. Domnule, și de aici, România n-a fost nici în programe de drone, nici în programe de avioane de transport, nici în programul de tot felul de arme ciudate care s-au vehiculat. Unde bat??? Păi bugetele au fost de miliarde! Când tragem linie, o să aflăm că am dat mai mult decât am luat!
Va urma
