Karl. D. Stephan

Liderii celor mai mari companii de tehnologie, de la Bill Gates la Elon Musk și mulți alții asemenea, nu prididesc să ne avertizeze că una dintre cele mai mari amenințări la adresa umanității este dominația necontrolată a inteligenței artificiale (IA). În 2017, Musk declara la o conferință că tocmai a expus cea mai modernă IA și că oamenii ”ar trebui să fie cu adevărat îngrijorați de asta”.

Iar în 2019 Bill Gates spunea că, în ciuda avantajelor inițiale, ”peste câteva decenii IA va deveni suficient de puternică pentru a se transforma într-o sursă de îngrijorare”.

În vreme ce tabăra transumanistă, condusă de zeloți de felul lui Ray Kurzweil, pare convinsă că preluarea conducerii universului de către AI nu este doar inevitabilă, ci și un lucru bun, câtă vreme ne vom putea în debarasa în sfârșit de bietele noastre creiere muritoare, menindu-le gunoiului căruia îi aparțin.

Așadar, nimic mai plăcut decât apariția unei cărți al cărei autor îndrăznește să afirme că toate acestea sunt prostii. Este vorba despre volumul Non Computable You: What You Do that Artificial Inteligence Never Will , scris de Robert J. Marks II.

Marks este un inginer electrician care a adus contribuții fundamentale în domeniile procesării semnalului și inteligenței computaționale. După ce și-a petrecut cea mai mare parte a carierei predând la Universitatea din Washington, s-a mutat, în 2003, la Universitatea Baylor, unde conduce Centrul Walter Bradley pentru inteligență naturală și artificială. Cartea sa a fost publicată de Discovery Institute, o organizație care promovează conceputul de creație inteligentă.

Atenționăm, de la bun început, că aceia care se află în căutarea unor argumente filozofice nuanțate și extinse în favoarea unicității minții umane în comparație cu realizările computaționale prezente sau viitoare ale IA, ar trebui să caute în altă parte. Pentru Marks, răspunsul la întrebarea dacă Inteligența Artificială va izbuti vreodată să înlocuiască abilitățile minții umane, este unul nespus de simplu:  nici vorbă.

El își bazează afirmația pe faptul că toate computerele nu fac nimic altceva decât să execute algoritmi. Algoritmii sunt instrucțiuni pas cu pas care impun unei mașini ce anume trebuie să facă.

În principiu, un computer poate realiza orice activitate care poate fi exprimată ca algoritm. Și, nu mai puțin important, orice activitate sau funcție exprimată ca algoritm poate fi realizată, în principiu, de un computer. Orice activitate sau funcție care nu poate fi pusă sub forma unui algoritm, nu poate fi realizată de un computer, fie că este vorba despre tuburi electronice, tranzistorii dintr-un cip, qubiți cuantici sau orice formă viitoare imaginabilă a unui computer.

Printre lucrurile care nu pot fi reprezentate algoritmic Marks enumeră  suferința, scrierea unei poezii cu adevărat inteligibile sau inventarea unei noi tehnologii. Acestea sunt lucruri pe care, conform lui Marks, le pot face numai și numai oamenii. 

Dar software-ul pe care care îl avem acum în spatele unor obiecte utile precum Alexa, care dă impresia destul de puternică de a fi inteligentă? Alexa pare să ”știe” mult mai multe decât orice ființă umană.

Marks spune că memoria extinsă nu conferă inteligență. O bibliotecă bine organizată nu este inteligentă. Desigur, Alexa are acces la foarte multă informație. Contează însă ce faci cu informația, pe care IA nu o înțelege în mod real, ci doar execută ceea ce a fost învățată, fără să știe ce face.

Miezul cărții lui Marks este de fapt primul capitol intitulat The Non-Computable Human, în care ni se explică limpede diferența dintre sarcinile algoritmice, care pot fi îndeplinite de IA și cele non-algoritmice, de care computerele nu se vor putea achita niciodată…

Există și o mulțime de alte lucruri interesante în această carte: o scurtă istorie a IA, o critică extinsă a diverselor tipuri de publicitate la IA, pentru a nu ne lăsa păcăliți de aceasta, precum și numeroase povești din munca lui Marks în domenii precum îngrijirea medicală sau stabilizarea rețelelor electrice. Aceste chestiuni fiind cireașa de pe o prăjitură nepretențioasă, câtă vreme, așa cum spuneam, Marks nu simte nevoia de a se adânci în ape filozofice mai profunde, vizavi de inteligență sau de felul în care o putem înțelege noi, cititorii.

În calitate de creștin Marks este conștient de pericolele idolatriei. Închinarea la idoli – obiecte făcute de mâinile oamenilor și care tind să îl înlocuiască pe Dumnezeu – a fost o problemă pentru evreii Vechiului Testament și continuă să fie o problemă și pentru oamenii zilelor noastre. Un idol nu este periculos pentru ceea ce poate face, ci doar pentru ceea ce am putea noi face din el și din acest punct de vedere Marks ar fi putut să ne facă un mare serviciu explicând felul în care ființele umane pot transforma inteligența artificială într-un idol căruia să i se închine în mod efectiv.

Așa cum un păgân care se închină la idoli ar putea arde tămâie în fața unei figurine din lemn, imaginându-și că a făcut tot ce era necesar pentru a asigura o recoltă bună, birocrația viitorului ar putea lăsa pe seama inteligenței artificiale diverse sarcini complicate și costisitoare – cum ar fi de pildă decizia de a stabili cât anume ar trebui să dureze o pedeapsă cu închisoarea. De fapt acest exemplu nu este deloc futurist, numeroase sisteme judecătorești au reurs deja la algoritmi AI pentru durata pedepselor, riscul de recidivă sau statutul de eliberare condiționată al inculpaților.

Inutil să spun că asemenea lucruri au fost criticate de toată lumea. Multe sisteme AI sunt renumite pentru opacitatea lor, ceea ce înseamnă că nici măcar designerii care le-au creat nu pot explica motivele pentru care rezultatele sunt așa cum sunt. Așadar, aș spune că, măcar în această privință, am mers destul de departe în ceea ce privește transformarea inteligenței artificiale într-un idol.

Marks are dreptate atunci când spune că mașinile sunt, până la urmă, doar mașini. Noi suntem problema, riscul real fiind să le transformăm în zei, și să le permitem să ne conducă.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

sursa: aici