Jon Miltimore

 

La începutul pandemiei mă întrebam dacă abordarea laissez-faire a Suediei ar putea funcționa cu adevărat.

Spre deosebire de restul țărilor europene și, practic, toate statele americane, suedezii au ales să nu închidă economia, adoptînd ceea ce ce a fost numit de la bun început o ”atitudine permisivă”.

În vreme ce alte state au închis școli și afaceri, viața în Suedia a rămas destul de normală. Copiii au continuat să frecventeze piscinele publice și bibliotecile, iar adulții au avut posibilitatea să-și ia prînzul și să soarbă câte un pahar cu vin în bistrourile locale. Adunările publice au fost interzise, dar școlile au funcționat mai departe, chit că elevii mai mari de 16 ani au fost încurajați să participe la cursuri online. De asemenea, guvernul suedez a îndemnat oamenii să lucreze de la distanță și i-a sfătuit pe vârstnici să se izoleze atunci când acest lucru este posibil.

Toate acestea au atras condamnarea aproape unanimă atât a Suediei cât și a arhitectului politicilor sale de sănătate publică, Anders Tegnell. Să luăm doar câteva titluri: The Inside Story of How Sweden Botched Its Coronavirus Response (Foreign Policy, 22 dec. 22, 2020); Sweden Stayed Open And More People Died Of Covid-19, But The Real Reason May Be Something Darker (Forbes, 7 iulie, 2020); Sweden’s Covid-19 strategy has caused an ‘amplification of the epidemic (France 24, 17 mai, 2020); Sweden’s Unconventional Approach to Covid-19: What went wrong (Chicago Policy Review, 14 dec. 2021); Sweden Has Become the World’s Cautionary Tale (The New York Times, 7 iulie, 2020).

Acestea sunt doar câteva exemple extrase din avalanșa de critici adresate Suediei pentru că nu și-a blocat economia la fel ca alte guverne din întreaga lume. O căutare rapidă pe Google va găsi numeroase altele.

Cealaltă față a poveștii

În ceea ce mă privește am petrecut mult timp în 2020 și 2021 argumentând că mass media greșește, și demonstrând că atitudinea Suediei a dus la exponențial mai puține decese decât preziseseră modelele matematice și chiar la o mortalitate generală mai scăzută decât în cea mai mare parte a Europei.

BBC a remarcat, de asemenea, că economia Suediei nu a suferit la fel de mult ca economiile altor națiuni europene și, chiar mai mult decât atât, pe măsură ce, în 2021, alte țări implementau tot mai multe și mai multe măsuri de izolare, în Suedia decesele zilnice de covid ajunseseră la zero. Ceea ce observam și aici.

Totuși, toate acestea s-au întâmplat cu aproape 9 luni în urmă. Oare cum se clasează Suedia, în comparație cu alte țări europene, în prezent?

Asemenea altor țări, Suedia a înregistrat o creștere a cazurilor odată cu apariția Omicron, ceea ce a dus la un nou val de decese. Totuși, valul a fost mult mai mic decât în alte țări. De fapt, rata globală a mortalității cauzate de covid 19 în Suedia, pe întreg parcursul pandemiei, este una dintre ratele cele mai scăzute din întreaga Europă. Ceea ce se poate vedea și aici. 

Prețul lockdown-urilor

Motivul împărtășirii acestor informații nu este acela de a acorda premii, ci acela de a trage învățămintele necesare.

În martie 2020, când oficialii din sănătatea publică au realizat că infecția covid 19 este mai periculoasă decât credeau anterior, au intrat în panică. În loc să procedeze la fel ca în pandemiile anterioare, autoritățile de sănătate publică au decis să copieze strategia Chinei – unul dintre cele mai totalitare regimuri de pe planetă – și să forțeze închiderea economiei. (Americanilor li s-a spus că pentru doar 15 zile, pentru ”a aplatiza curba”, ceea ce s-a dovedit rapid neadevărat.)

Strategia a eșuat lamentabil. Unul după altul, studiile științifice au arătat că închiderea oamenilor în case nu a reușit să protejeze în mod adecvat populațiile, motiv pentru care intervențiile non farmaceutice au început să fie abandonate de țări din întreaga lume.

Închiderea societății a avut însă consecințe grave, deseori mortale. Banca Mondială a raportat anul trecut o creștere a sărăciei globale. Avem astfel, la ora actuală un plus de 97 de milioane de oameni care trăiesc cu mai puțin de 1,90 USD pe zi. În SUA, în 2020 au căzut în sărăcie 8 milioane de oameni, zeci de milioane și-au pierdut locurile de muncă și sute de mii de afaceri s-au prăbușit. Pentru atenuarea acestor consecințe, guvernul ”a inundat sistemul cu bani”, ceea ce a dus la creșterea inflației. Dar, desigur, pierderile au mers mult dincolo de costurile financiare. Numărul screeningurilor pentru cancer a scăzut, iar cel al supradozelor de droguri a atins un nivel record, ducând la un număr incredibil de decese.

Marți, The New York Times a dezvăluit cea mai recentă consecință neintenționată a experimentului: un nou studiu arată că, în 2020, decesele legate de alcool au crescut cu 25% față de anul precedent.

Prezumția e că mulți oameni erau în recuperare și au recidivat în acea primăvară din pricina accesului redus la asistența medicală”, a spus Aaron White, unul dintre autorii raportului și consilier științific principal la Institutul Național pentru Abuzul de Alcool și Alcoolism.

Lecția consecințelor secundare

Oficialii publici au făcut două greșeli mai grave decât toate celelalte. Cea dintâi a constat în presupunerea că posedă cunoștiințele și capacitatea de a opri un virus respirator prin lockdown și alte intervenții nonfarmaceutice.

Mulți epidemiologi de vârf, printre care și Tegnell, au înțeles din primul moment inutilitatea unei asemenea abordări.

La începutul lunii martie 2020, când Italia și Iranul au început să raporteze multe decese cauzate de covid 19, era deja clar pentru orice epidemiolog sau infecționist că virusul se va răspândi până din cele din urmă, în întreaga lume”, a spus Martin Kulldorf, un biostatistician și profesor la Facultatea de medicină Harvard, din 2015 până în 2021. ”La acea vreme cunoșteam doar o mică parte din cazurile reale, dar era clar că s-a răspândit deja și că ar fi inutil să încercăm să eliminăm boala prin urmărirea contactelor și prin lockdown.”

A doua greșeală făcută de funcționarii publici a fost de a nu lua în considerare consecințele nedorite ale acțiunilor lor. Scriitorul și economistul Henry Hazlitt a subliniat odată că aceasta este una dintre greșelile perene în elaborarea politicilor de orice fel.

[Există o] tendință persistentă a oamenilor de a vedea doar efectele imediate ale unei anumite politici”, scria Hazlitt în Economics in One Lesson, ”și de a neglija să se întrebe care vor fi efectele colaterale pe termen lung ale acelei politici”. El a numit acest lucru ”năravul de a ignora consecințele secundare”.

Anders Tegnell, arhitectul strategiei Suediei, care s-a alăturat recent Organizației Mondiale a Sănătății, a fost unul dintre puținii oficiali de sănătate publică din lume care au înțeleles aceste consecințe, prezicând că acestea vor depăși cu mult beneficiile.”

Faptele spun că Tegnell a avut dreptate. Iar criticii Suediei ar trebui să recunoască acest lucru.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!