La taclale cu Vlasti: se stinge sau nu lumina pe planetă?

De această dată în meniu avem criza energetică. Subiectul este amplu, fie și pentru că fără veste am aflat nu doar că s-a instalat criza, ci și că deja ne afectează în multiple feluri, din care creșterea facturilor la gaze și curent electric ar putea fi răul cel mai mic.

„Răul cel mare” se aude că-l pregătesc în cel mai cinic mod odioșii puternici ai lumii, cei care acționează în spatele scenei, gata mai nou să ne taie curentu’ vreo două zile sau poate câteva săptămâni, ca o formă de pedeapsă colectivă la scară globală, aducând apocalipsul.

Când ai în față, în succesiune rapidă, atâtea tablouri ale unei posibile deteriorări paroxistice ale modului nostru de viață, prin evocarea ideii că toate cablurile electrice vor fi scoase brusc de sub tensiune și conductele de gaze sau de petrol vor seca, devenind artefacte ale unei lumi apuse, cum poți să nu intri în panică, să nu abandonezi rațiunea și să contempli cu frică iminența sfârșitului?

Nu ne mirăm că există lume panicată și rezistăm analizându-ne slăbiciunile cu ultima urmă de rațiune, favorizând dialogul în dauna pumnului strâns și a fricii. Dar vine întrebarea: este mai bine să ne păstrăm raționali și circumspecți, sau, dimpotrivă, util ar fi să cedăm impulsului irațional și să ne facem adăposturi ale fricii?

Am explorat împreună cu Vlasti perspectiva și vă invităm să contemplați (cu răbdare și îngăduință, sperăm) ce a ieșit.

Vine sfârșitul lumii, iar îngerul care îl aduce călărește calul energetic; totul e clar, până și ministrul apărării austriac ne avertizează că urmează să se stingă lumina și ne sfătuiește să ne punem la adăpost de cele ce vor urma. Avertismentele curg pe social media, știu deja oameni care și-au cumpărat provizii, generatoare electrice și canistre cu benzină, panica s-a instalat confortabilă. Noi de ce nu ne temem? Sau ne temem, dar preferăm să nu vorbim despre asta, pentru că suntem mult prea îngroziți?

Vlasti către Cristi:

Răspund la ultima întrebare pentru început: pentru că suntem informați din surse multiple și mai sigure presupun. Pentru că noi ne uităm la aceste informații și nu se uită ele la noi. Aplicăm o gândire rațională, observăm cum informațiile reverberează haotic în media și pe stradă.

Una e să primești narativa fatalist apocaliptică din media sau de la prietenul îngrijorat, înflorită, și alta e sa vezi că de șase luni sunt vești îngrijorătoare, că problema este a unor consumuri, a unor debite și a unor investiții prost făcute sau lipsa acestor investiții.

Aceasta este o criză făcuta de om și de decizii proaste, luate în grup, nu este o criză naturală ca pandemia. E o diferență. Ea poate fi corectată și ameliorată. Doar că criza aceasta energetică, cu puseu inflaționist larg (alimentar, materiale de construcții, transport) nu o să fie resimțită, să zicem, de 10% din populație ca cea pandemica, ci va fi resimțită de 90% din populație. Iar unii dintre noi, undeva la peste 50%, sunt extrem de vulnerabili.

Eurostat dă cifrele pentru România: 41,5% din copiii sub 18 ani sunt în zona de sărăcie și excludere socială (Bulgaria fiind cu un procent de 36,2%). Asta înseamnă că aproape 1 din 2 copii sunt într-o zonă foarte periculoasă, familiile lor au probleme de securitate materială majoră. Orice puseu inflaționist în zona de costuri de energie termică, energie electrică, inflație alimentară îi poate arunca în zone mentale îngrozitoare.

Aproape jumătate din copiii din România sunt în zona aceasta. Să nu ne amăgim că cei 9,1% din restul până la 50% o duc mult mai bine. Comparativ, în blocul european țările care stau cel mai bine au procente simțitor mai mici: Slovenia 12,1%, Cehia 12,9%, Danemarca 13,5% (media UE este de 24,2%).

Nu am nicio problemă de a analiza și a concluziona rațional că aceste familii se vor lupta pentru viața lor în această țară, în această iarnă. Și că viziunea lor poate fi cu adevărat apocaliptică. Deci pentru jumătate dintre români sunt șanse să vină Apocalipsa? Clar DA! Aici nu e o problemă numai de percepție asupra veștilor, ci una reală, a condițiilor de viață, a siguranței termice, alimentare, materială.

Cristi către Vlasti:

„Europa se pregătește de un blackout total! Cine ne stinge lumina și ce interese sunt?” – national.ro: La început articolul tatonează prudent situația și citează un raport al Goldman Sachs, după care trece la artileria grea și explică că de fapt va fi un blackout generalizat pe continent în trei faze, chiar dacă cel care a semnat textul are grijă să își ia o rezervă.

Concluzia articolului: Elveția este îngrijorată, Austria la fel. Tactica Austriei este să ajute populația să se ajute singură, să reziste cel puțin o săptămână fără energie electrică, pentru că un blackout total este foarte probabil în următorii cinci ani.

„Europa ar putea rămâne fără curent electric între o zi și o săptămână. Armata din Austria pregătește populația pentru un ‘blackout’ masiv” – antena3.ro: La bază avem aceleași referințe la Austria și la avertismentele armatei austriece, doar că trecem în alt registru, de la „blackout total” la „blackout masiv”.

Mi s-a părut când am auzit știrea originală, cu mesajele doamnei ministru al apărării din Austria, că există politicieni și mai penibili decât cei cu care suntem obișnuiți la noi acasă și că ideile domniei sale, dincolo de puțin senzațional de presă, nu au de ce să rețină atenția (apropo, despre acest lucru a scris foarte interesant Florin Oprescu), dar m-am înșelat, firește.

Am auzit, într-un context oarecare, că aceste echipamente au ajuns brusc să fie foarte căutate. Nu am făcut imediat legătura cu panica mediatică decât atunci când am auzit din gura unor cunoscuți respectabili că treaba e groasă, ba mai mult, totul este de fapt pus la cale cu bună știință, pentru o „mare resetare”! Ei bine, asta e altceva, să recunoaștem!

Adică, una e să avem un accident de rețea transfrontalier – să nu uităm că în prima jumătate a anului în nord-vestul României chiar am fost afectați de o pană de curent ce și-a avut originea în Croația și s-a propagat prin Serbia și Ungaria – și alta este să credem în ideea că cineva cu bună știință oprește curentul în rețeaua europeană și ne lasă în beznă.

Probabil acel cineva va anunța din timp pe „cine trebuie”, pentru că altfel va groasă rău, chiar va fi o apocalipsă energetică. În sistemul de transport al energiei electrice nu apeși pur și simplu butonul și se oprește curentul; de fapt o oprire completă controlată nu există nici măcar pe hârtie. Și dacă nu este controlată, atunci o astfel de oprire poate distruge echipamente, linii de transport și chiar unele centrale de producție de energie.

Iar repornirea după o oprire totală este… orice specialist din Dispeceratul Energetic Național v-ar spune că este o nebunie (au și spus-o). Dar câte nebunii ar mai fi în blackout! Spitale în penurie energie electrică! Penitenciare în penurie de energie electrică! Aeroporturi, Scutul de la Deveselu, radarele MApN, depozitele de armament în penurie de energie electrică! Vor trebui scoși soldații pe străzi! Cine și-ar asuma o astfel de decizie?

Totuși, dă bine să lansăm chestiunea în presă și să explorăm ideea, apoi să umplem rețelele sociale cu scenarii apocaliptice bazate pe teorii ale conspirației. Lume dispusă să le creadă se găsește. La urma urmei, informația nu a fost aruncată pe piața media de oricine, ci de ditamai doamna ministru al apărării din Austria. Poate nu le are cu energetica doamna ministru, dar are sigur a vrut să iasă în evidență, să arate că acces la acele cercuri înalte care iau deciziile grele. Deci, una peste alta, pentru omul simplu trebuie să fie adevărat.

Vlasti către Cristi:

Cristi, aș adăuga ceva aici: hai să ne imaginăm un triunghi unde (1) unul dintre unghiuri este atacul cibernetic asupra mega-conductei de combustibil Colonial din SUA din 15-12 mai 2021, (2) al doilea unghi este explozia costului energiei pe burse (cărbune, gaz, petrol), pe care o regăsim deja în facturi și (3) al treilea unghi este toată tevatura și informațiile negative zilnice, apropo de aprovizionarea din această iarnă cu gaz din Rusia (ba vine prea puțin, ba bielorușii spun că îl blochează, un nod de tranzit nu primește suficient, în media sunt vesti proaste zilnice).

Toate narativele de care vom auzi se vor desfășura între aceste puncte cardinale ale triunghiului descris de mine. Ele conțin trei vectori care blochează și înspăimântă judecata omului: (i) neputința, (ii) sărăcia (penurie, raționalizare), (iii) abuzul din partea elementului Rău. Toate aceste scenarii pe care se pot construi narative puternice nu sunt neapărat ipotetice, ele chiar s-au întâmplat (1) sau sunt în desfășurare (2 și 3).

Atacul de sabotare via internet a conductei Colonial a arătat că jucătorii, în spatele cărora stau state puternice, au trecut o limită existentă până acum și pot ataca discreționar zone de infrastructură vitală a unor state cu care sunt în competiție.

Prețurile explodate înfricoșează consumatorul de rând care se simte vulnerabil. Dependența de gazul rusesc ne obligă la un pact cu Răul (cel puțin în viziunea rusofobilor).

Doamna ministru din Austria a recunoscut că pot să apară atacuri care pot scoate părți mari din sistemele Europene de energie din uz pentru perioade lungi de timp (1-7 zile), până se restabilesc. Mai bine să te pregătești pentru ele, pentru că pot apărea, au fost deja realizate, la o scară temperată (dar se poate mult mai rău).

Dacă Coasta de Est a Americii (peste 100 de milioane de americani locuiesc aici) a stat 5 zile fără control asupra principalei magistrale de transport a combustibilului și Europa Centrală, să zicem (poate fi orice altă parte a Europei), poate sta o perioadă fără curent, gaz, combustibili, dacă este atacat un centru de control și restabilirea serviciul este anevoioasă.

Este sau nu panica instalată în legătură cu blackout-ul energetic în conexiune cu temerile tot mai larg expuse privind aventura Green Deal a Europei? Vocile care cred că Uniunea Europeană se aruncă cu capul în zid se înmulțesc și le copleșesc pe cele care încearcă să ne explice ce oportunitate avem în față, în condițiile în care Europa oricum duce lipsă de resurse energetice fosile. Deci: amenințare covârșitoare, sau oportunitatea perfectă, risc prevalent sau viziune pe termen lung?

Vlasti către Cristi:

Europa nu are o lipsă de depozite fosilice neapărat, ci a ales să nu le exploateze. Ce se exploatează acum sunt investiții foarte vechi. Europa poate fi independentă energetic pe baza depozitelor pe care le are până se poate trece la o electrificare pe energie nucleară (durează ceva timp construcția).

Europa a ales să interzică fracking-ul, ok, a ales să interzică și să nu mai facă nimic cu cărbunele, ok, a ales să închidă centrale nucleare și să nu investească barem în acestea, ca să compenseze ieșirea de pe alte două surse fosile mari, ok, blochează extragerea de gaze (în Olanda de exemplu; Marea Neagră), ok; investesc masiv în energie scumpă și nesigură (intermitentă) ca cea eoliană și solară, ok.

Păi astea sunt decizii luate de forurile democratice de la Bruxelles. Toată lumea ține minte multiplele cicluri electorale când cetățeanul european a votat aceste politici Eco cu consecințe în cantitatea de energie disponibilă și mai ales costul ei. Ținem minte cum toate aceste decizii de politici cu consecințe economice au ieșit de la urnă, da, ținem minte.

Europa și-a externalizat: producția de bunuri în Asia, energia în Rusia, apărarea în SUA, nu are nici un jucător în zona de Internet, social media platform, relevant în IT&new technology, divertismentul (piață uriașă) vine din SUA, ș.a.m.d. Nu văd de ce nu ar externaliza și politica energetică total unei facțiuni politice juvenile și apocaliptice.

E ironic cumva? Păi să nu ne așteptăm ca oamenii să nu fie îngrijorați, masiv îngrijorați. Nu este primul fenomen major din istorie de tip idealist, care s-a calmat după ce foarte mulți oameni au suferit consecințele și viețile multor oameni au fost distruse.

Acum un secol ora exactă pe glob se dădea din Europa, acum efectiv Europa cade într-o irelevanță aproape umoristică, dacă nu ar fi tragică. Tragică, pentru că cedează întâietatea economică, politică, tehnologică unor state/blocuri total nedemocratice. Și asta va avea consecințe grave.

Nota bene: Emisii globale de dioxid de carbon – Asia 52% (China 27%); Europa 17% (EU-28 9.8%); America de Nord 18% (SUA 15%).

Cristi către Vlasti:

Deci, altfel spus, dacă urmărim chart-ul, impactul Uniunii Europene este de circa 15%; adică neutralitatea climatică a economiilor europene din 2050 – 2060 nu ar ajuta foarte mult, nu? Știu că această opinie este foarte mult prezentată ca argument de adversarii Green Deal, care acuză Bruxellesul că se pripește cu politicile sale.

Doar că, întreg acel proces pornit în 1992 la Rio, sub egida ONU, continuat la Paris – acel COP, ajuns acum, la Glasgow, la ediția 26 – ne-ar fi obligat să inițiem Green Deal cu cel puțin vreo 5 ani mai devreme. Doar că în primele luni ale mandatului lui Donald Trump Statele Unite s-au retras din Acordul de la Paris, privind schimbările climatice și au dat o grea lovitură nu doar Europei, ci credibilității întregului proces COP și Națiunilor Unite.

Europa și SUA împreună vin cu alte cifre de impact: aproape o treime din emisiile de gaze cu efect de seră. Dacă nu existau sincope de la COP 21 termenele de implementare puteau fi ceva mai relaxate; oricum datele arată că planeta se încălzește mult mai repede decât anticipam și face acest lucru fără un declanșator natural, impactul antropic pare a fi cauza.

Deci avem o problemă și va trebui să admitem acest lucru, totul este să nu ne trezim prea târziu pentru a mai putea face ceva. Să observăm și un alt aspect, dacă am ajuns cu discuția aici: orice problemă nu are doar o latură de amenințare, ci și o componentă de oportunitate.

Oportunitatea ține de posibilitatea de a schimba modelul nostru de dezvoltare: scoatem de la sertar și finanțăm proiectele de noi tehnologii (care există, dar nu puteau concura cu cele mature în piață), ne schimbăm comportamentul social și dăm brânci politicienilor vechi în favoarea celor care își asumă riscul de a pierde voturi spunând adevărul.

În ciuda a ceea ce ne place să credem, politicienii de la Bruxelles înțeleg foarte bine cât de riscant este Green Deal în relația cu alegătorii și cu conservatorismul sau populismul unor guverne din diverse state membre ale Uniunii. Eu prețuiesc acest gen de politicieni. Pentru că, să nu uităm, Green Deal nu înseamnă doar vorbe, ci și acțiuni concrete și un buget pe măsură. Adică, la pachet, viziune și acțiune. Nu-i puțin lucru!

Toată lumea suferă din lipsă de energie, inclusiv Federația Rusă China în special. Realitatea este că omenirea, fie că o recunoaște sau nu, se pregătește pentru schimbarea modelului global de creștere. O arată agendele COP, la fel și cele ale G20, până și programele petro-statelor din Golf. Statele Unite par să joace cartea energetică cu cea mai mare dezinvoltură dintre toți. Dar ce anume ne așteaptă în viitor, este atât de dificil de anticipat, încât doi amatori ca noi ar trebui să se teamă să abordeze subiectul.

Vlasti către Cristi:

China consumă foarte mult. Pentru că Europa și SUA au decis să își externalizeze producția de bunuri către China, nu mai producem noi dintr-un mixt de resurse mai Eco oricum, produce China pe cărbune tot. Federația Rusă duce lipsă pentru că exportă masiv, beneficiind de prețurile bune care există în piață. Sunt net exportatori. Statele Unite sunt cei mai mari producători (și exportatori) și consumatori, pot fi independente energetic lejer.

Agendele amintite (COP; G20) prezintă o viziune, o situație. Realitatea pare să aibă o problemă cu aceste agende Eco. Aceste agende nu au trecut pe la urne. Nimeni nu a arătat că există șanse mari ca prețurile la energie să explodeze și mai ales ce soluții există pentru a le contracara sustenabil.

Nu este ironic că aceste agende (COP; G20) au o problemă cu sursa de energie care reprezintă 80% din producția  globala (și este în creștere), iar alternativele „bune” sunt hidro (limitate; principalele surse sunt deja exploatate), solar (intermitent; ½ din zi ele nu produc), eolian (intermitent; 1 zi fără vânt înseamnă zero energie produsă)?

Adică soluția ar fi ca munca (mai ales în industrie/manufactură), încălzirea casei, consumul casnic de electricitate să fie făcută doar în zilele fără nori, cu mult soare, în care să bată și vântul? Dacă ai o zi fără vânt, cu nori, este noapte, viața ar trebui să ia o pauză, casa sa fie rece și toți să citim la lumina lumânării cum agendele (COP; G20) au fost atinse și viața este frumoasă și pacea interioară a fost atinsă.

Cu alte cuvinte, nu poți manca „progresul”. Și mai ales nu te încălzește în mijlocul iernii.

Se vorbește foarte mult de intenții, ok. Și urmează o perioadă de tranziție. Suntem în prima parte a primei părți a celebrei „tranziții” și ce observăm: anii de dezinvestiție, de lipsă a investițiilor noi, pe fondul creșterii consumului de energie fosilă, a creat aceasta Criză, care se poate observa pe bursele de specialitate și deja în facturi.

Merita să încercăm dacă nu suntem în zona a celor 50% din populație care sunt vulnerabili, merită să încercăm dacă în casa noastră nu o să fie în frig iarna asta. Merită, dacă nu o să fim noi cei trimiși acasă de la muncă pentru că energia este prea scumpă și fabrica se închide pentru o perioada nedeterminată, energia electrică este raționalizată și o să ne ducem acasă unde nu o să fie cald, pentru că nu ne mai permitem să plătim factura.

Dacă îi întrebăm pe cei care vor suporta consecințele acestor politici bazate pe „intenții” ce părere au, s-ar putea ca ei să spună că este o „tortură” și nu vreun „progres”.

Cristi către Vlasti:

Doctrina (clasică a) partidelor ecologiste se bazează pe așa-numita „creștere economică zero”. Ce vrea, pe scurt să însemne stagnarea aceasta economică? O recunoaștere a faptului că modelul actual al economiei globale – chiar și China comunistă vrea să aibă rate înalte ale dezvoltării, planurile cincinale urmează tot modelul capitalist de creștere – este în esență irațional: poți crește la infinit?

Rațional ar fi să urmărim nu creșterea continuă, ci o bunăstare rațională, care să nu implice consum intensiv de resurse de orice fel (de la energetice fosile la forță de muncă și hrană), mai puțin resursa de inteligență creatoare. Creșterea economică zero integrează grija pentru mediul natural, care devine la fel de important ca și propriile noastre persoane.

De ce nu are succes doctrina clasică a ecologismului? Simplu, pentru că lumea întreagă se teme de tranziție. Cei săraci vor să acumuleze rapid și să devină bogați, cei bogați, deși au muuuult mai mult decât ar avea nevoie, se tem să renunțe la ceea ce posedă, de teamă că-și vor pierde pozițiile privilegiate din societate și vor trebui să suporte amestecul cu cei mulți.

Modelul de dezvoltare prin creștere continuă și neselectivă implică costuri, inclusiv costurile energetice care ne susțin luxul de a acumula și de a risipi totodată – căci sunt legate precum calul și căruța – și de aici întreaga poveste cu nesustenabilitatea pe termen lung; de Ziua Sustenabilități, în octombrie 2021, am aflat din nou că: „… omenirea folosește cu 74% mai mult decât ceea ce pot regenera ecosistemele planetei”.

Putem considera că totul este o poveste, o făcătură ce se bazează pe alegații pseudo-științifice. Dar dacă este adevărat că trăim absolut nesustenabil, că lăsăm moștenire nepoților și strănepoților noștri probleme pe care ei nu vor avea cum să le surmonteze, pentru simplul motiv că se vor fi acumulat foarte multe dezechilibre, iar autoreglarea naturală va depăși capacitatea noastră de adaptare?

Dacă am fi solidari cu generațiile viitoare, am accepta să împărțim costurile. Dacă am fi părinți buni, nici nu am concepe să nu sacrificăm puțin din inutila noastră bunăstare (acolo unde ea este manifestă) pentru a le oferi și lor o șansă. De aceea agenda COP nu este un exercițiu prețios de retorică, ci probabil un ultim apel la rațiune.

Vin exemplul Statelor Unite, care teoretic sunt exportatori de energie, dar intern au o mare problemă cu rețelele de transport energie electrică și trăiesc cu teama – de la care a pornit discuția noastră de altfel – accidentelor de tip blackout.

Aceste sistemele de transport sunt învechite și dacă nu vor fi modernizate și nu le va crește capacitatea de transport și reziliența, nu vor permite nici integrarea proiectelor noi de energie regenerabilă. „Build Back Better Act” și întreg programul de investiții masive în infrastructura îmbătrânită propus de administrația Biden are, printre altele, scopul de a permite acțiunea necesară pentru neutralitatea climatică.

Doar că o bună parte a americanilor din zona rurală se opun acestor proiecte, mesaj pe care republicanii l-au preluat și au construit pe el opoziția la inițiativele administrației Biden. Ce spune americanul de rând: De ce să construiești pe pământul meu ca să profite alții? Dacă au ales să trăiască acolo unde nu au energie, să-și asume, nu sunt obligat să-i ajut.

Pare neverosimil, nu-i așa? Și totuși, așa stau lucrurile și se găsesc destui senatori și congresmeni care apără astfel de poziții, întrebând absurd în dezbaterile de la Capitoliu care va fi beneficiul imediat (Return of Investment) al  americanului obișnuit din investițiile în energie regenerabilă și de modernizare a rețelelor de transport al energie electrice from coast to coast?

Așa cum este și firesc, ultimul popas îl facem acasă. Criza guvernamentală a intrat în a treia sa lună la București, facturile la energie electrică și gaze cresc, producția scade, atât la energia electrică, cât și la gazele naturale. Am devenit tot mai mult dependenți de importurile energetice. Moda este să dăm vina pe alții pentru situația proastă în care ne găsim: Comisia Europeană, rușii, chiar și ungurii. Nu știm cum va evolua România în domeniul energetic până în 2050, nu avem o strategie, un plan, ci doar o inflație de vorbe și viziuni. Cum ne putem salva de noi înșine și de slăbiciunile noastre, pentru a le oferi totuși un viitor energetic copiilor noștri?

Vlasti către Cristi:

Păi, vom „rezolva” această criză prin împrumuturi și subvenție guvernamentală. Vom păstra neatinse rezervele fosile exploatabile de energie. Nu ne putem decide câți bani vrem pe ele și cine să vină cu banii (investiții) și să le deblocheze (exploateze). Vom plăti indirect costurile prin taxe. Taxe plătite cu predilecție de sectorul privat care o să diminueze dinamismul economic și mai mult.

Avem un plan dintotdeauna, și acela este să nu avem niciun un plan, doar să ne certăm între noi. Cu și fără guvern, politicile energetice sunt proiecte pe durate foarte mari, cu costuri semnificative, care nu se fac peste noapte și sunt absolut ignorate de clasa politică dintotdeauna.

Cum să plantezi un pom când tu nu vei ajunge să stai la umbra lui într-o lună de vară toridă? Parafrazez ideea unor investiții prudente făcute pe termen lung. Politica românească este bazată pe certuri legate de probleme pe termen scurt și foarte scurt, în timp ce sunt ignorate complet cele pe termen lung (aproape că nu există). Orice guvern va veni se va ocupa, de fațadă, numai de probleme pe termen scurt, cât să trecem iarna asta. Din păcate.

Vom plăti facturi mărite, vom împrumuta bani de pe piețele internaționale nu pentru a dezvolta productivitatea în România, ci pentru a plăti facturi la energie, stând în același timp pe cantități uriașe de energie (rezerve dovedite, cartografiate, dar neexploatate). O poveste de sărăcie cultivată, dar privită la televizor și în discursul politicienilor cu empatie și indignare.

Cristi către Vlasti:

România renunță la cărbune, dar nu din cauza Green Deal, deși sunt voci de „patrioți” care insistă că acesta ar fi motivul. Nu, realitatea este că România trebuie să renunțe la energetica cărbunelui pentru că afacerile de stat (complexurile energetice din Oltenia sau Hunedoara) sunt falimentare pur și simplu; adică și cu și fără taxa pe carbon (acele certificate de CO₂ din schema europeană se subvenționare) companiile respective nu mai sunt sustenabile în piață.

Prin urmare se tatonează – dar fără să existe și o viziune consemnată într-un document strategic, eventual trecut prin Parlament, așa cum ar impune-o importanța momentului – idei de genul: două termocentrale pe gaze la Turceni și Rovinari, o centrală pe gaze la Mintia-Deva. Ok, dar conform Green Deal, aceste noi proiecte vor trebui să funcționeze la început 70% cu gaze naturale și 30% cu hidrogen (extras din gaze naturale), tehnologie de care nu dispunem încă.

Și acum fac o paranteză și subliniez că, dacă la noi nu s-a discutat democratic chestiunea, ea s-a discutat și votat în Parlamentul European. Doi europarlamentari români (Cristian Ghinea este unul dintre ei) au susținut un amendament prin care Parlamentul European a recomandat Comisiei Europene să accepte energetica gazului natural ca soluție tranzitorie pentru atingerea neutralității climatice.

Revin: Nu avem o strategie energetică clară, dar avem multă corupție, pentru că fie clientela de partid trebuie recompensată cu joburi bine plătite (sinecuri), fie finanțatorii de partid trebuie să aibă calea netezită către sursele de bani publici (naționali sau/și europeni). Așa se face că țara noastră nu reușește să profite la maxim de oportunitățile oferite de programele europene, de la cele accesibile pentru dezvoltarea ENTSO-E sau ENTSO-G, la PNRR.

Cum ar fi trebuit să arate lucrurile, dacă limitam corupția și ne mobilizam strategic la nivel național:

(i) Construiam proiectele de centrale pe gaze naturale, cele pomenite mai sus, dar și altele: Iernut și Midia în construcție, primul blocat de Romgaz, Drobeta Turnu-Severin, Râmnicu-Vâlcea și Borzești. Construcția era conformă cu un calendar clar de trecere sistematică la alimentarea cu hidrogen a unora din aceste proiecte, în etape, până în 2050, ceea ce implică și faptul că investim în tehnologia de extragere a hidrogenului. Să mai adaug aici cât de important era să fi avut deja decizii de exploatare comercială a gazelor naturale din zona de adâncime a platoului Mării Negre?;

(ii) Investim în retehnologizarea grupurilor nucleare vechi CANDU de la Cernavodă (1 și 2), eventual și în unitatea 3 și ne reorientăm pentru tehnologiile noi, cu centrale nucleare mici modulare (proiectul local ALFRED, dar mai ales proiectul SMR pentru care avem acord cu compania americană NuScale). Centralele mici modulare au avantaje care permit construcția lor și pe alte cursuri de apă interioare decât fluviul Dunărea, ajutând astfel la echilibrarea și reziliența sistemul energetic de transport;

(iii) Promovăm ceea ce este chiar esența Green Deal (a Taxonomiei energetice verzi și a PNRR): proiecte energetice complexe, bazate pe energii regenerabile: eoliene, solare, cuplate cu centrale electrice pe hidrogen și hidrocentrale (pentru echilibrare), ultimele pe cât posibil bazate pe acumulări hidrotehnice care, la rândul lor, pot avea un rol important în agricultură ș.a.m.d.

Toate cele de mai sus sunt absolut fezabile, necesită doar viziune și mobilizare națională, de tipul acordului dintre partidele politice care au făcut posibilă finanțarea cu 2% a forțelor noastre armate. Beneficiile sunt majore, evidente, întrebarea este: de ce nu se fac? Să explorăm un posibil răspuns, din cele multe care pot fi date:

La începutul toamnei 2020, ministrul energiei, Virgil Popescu, anunța că Grup Servicii Petroliere, aparținând omului de afaceri Gabriel Comănescu, va dezvolta împreună cu Romgaz un proiect la Drobeta Turnu-Severin, constând dintr-o centrală de 200 MW alimentată cu gaze naturale și hidrogen și 50 MW solare. Imediat, primul draft PNRR a inclus proiectul la finanțare, repartizându-i suma de 600 milioane euro.

Dacă primul anunț a ridicat sprâncene, pentru că se știa despre Gabriel Comănescu că este factotum în Marea Neagră (apropo, detalii interesante în presa noastră privind controlul firmei lui Comănescu asupra pieței de servicii petroliere offshore), dar nu și că ar avea experiență în proiecte energetice, includerea în PNRR a fost un scandal și a ținut prima pagină în mass media.

Cum PNRR a fost însă integrat la MIPE, ministerul condus pe atunci de Cristian Ghinea de la USR, și cum reprezentanții Comisiei Europene au început să pună întrebări, ministrul (încă în funcție) Virgil Popescu a decis să scoată acest proiect de suflet (deh, e de loc din Drobeta…) din PNRR și să-l lase să fie finanțat doar de Romgaz și de bugetul de stat.

Anunțul lui Marcel Ciolacu că vrea o renegociere al PNRR are susținători și în PNL, cu siguranță, iar printre motive vom regăsi, probabil, și nevoia de a reintroduce în finanțare proiectul Romgaz – GSP de care am vorbit. Este doar o bănuială, viitorul ne va dezvălui dacă este întemeiată sau nu. Și acesta este doar vârful icebergului.

De această dată îmi revine mie misiunea de a consemna câteva concluzii. Prima, asupra căreia Vlasti mi-a atras atenția: situația este gravă, din toate motivele trecute în revistă în materie de acces la energie și modele energetice sustenabile, dar dracul nu este atât de negru pe cât ni se pare, vor fi găsite soluții, poate nu întotdeauna cele care ne încântă, dar pe care le vom accepta și cu care vom putea trăi.

Este o concluzie aproape liniștitoare. Eu aș mai  adăuga una, la fel de optimistă: în cursa de schimbare a modelului de dezvoltare a societății umane, cel care înțelege primul oportunitățile și le dă curs este și cel care profită cel mai mult. Nouă ni se pare că Europa se grăbește cel mai multe pe această cale, dar ne înșelăm. Băieții din acele stătulețe exotice și futuriste ale Golfului sunt cu câțiva pași înaintea noastră.

Diferența este aceea că ei consumă tehnologia creată de alții, Europa dezvoltă și finanțează programe proprii în urma cărora să ajungă lider pe tehnologiile tranziției energetice, împletind agendele revoluției industriale 4.0 și cele ale fit for 55 etc. Nu pot veni rezultate peste noapte, dar se va întâmpla și acest lucru, cu siguranță.

În fine, este o lecție și pentru noi: putem arde etape! Și o constatare: nu o vom face! Deja guvernul neo-comuniștilor care ne-a aranjat cununia de prost gust PNL – PSD se gândește să renegocieze PNRR nu pentru a-l face mai potrivit cu viziunea viitorului, ci pentru a-l face să semene mai mult cu tradiționalele obiective din PNDL-urile inventate de miniștrii de neplăcută amintire Udrea și Dragnea. Deocamdată așa suntem și atât putem.