1906: După aproape 12 ani de la condamnarea sa în afacerea Dreyfus, Alfred Dreyfus este exonerat oficial de o comisie militară. A doua zi după exonerarea sa, a fost readmis în armată cu promovare la gradul de maior (Chef d’Escadron). O săptămână mai târziu, el a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare și, ulterior, a fost desemnat să comande o unitate de artilerie la Vincennes.

1908: Femeile concurează la Jocurile Olimpice moderne pentru prima dată.

1909: Șahul Persiei Mohammad Ali Shah Qajar este obligat să abdice și înlocuit cu fiul său, Ahmad Shah Qajar.

1916: Au loc două atacuri de rechini într-o singură zi în Matawan Creek, lângă Matawan, New Jersey. Incidentul, care a provocat doi morți, este cel mai grav dintre atacurile de rechini în largul coastei New Jersey care au avut loc în perioada 1-12 iulie și în care patru persoane au murit și una a fost rănită. Incidentele l-au inspirat pe scriitorul Peter Benchley să scrie romanul său Fălci.

1917: Primul război mondial: Bătălia de la Mărăști. Armata a II–a română, comandată de generalul Alexandru Averescu, înfrânge armata germană (11 iulie – 19 iulie).

1918: Din ordinul dat de Partidul Bolșevic, împăratul Nicolae al II-lea și famila sa au fost asasinați la casa Ipatiev din Ekaterinburg, Rusia.

1920: „Acordul de la Spa” privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55% din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria).

1921: A avut loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino.

1922: A fost creat „Partidul Comunist Japonez”.

1928: La concursul automobilistic de la Monthelery din Franța, Matei Ghica stabilește 8 recorduri mondiale.

1930: Primul Campionat Mondial de fotbal a fost organizat la Montevideo, Uruguay.

1931: Legea privind autonomia universitară în România. Legea prevedea și transformarea „Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică” în „Academia de Muzică și Artă Dramatică”.

1933: În Germania, toate partidele politice, cu excepția celui nazist, au fost scoase în afara legii.

1936: A apărut, la București, săptămânalul „Cuget clar”, revistă de direcție literară, artistică și culturală, sub conducerea lui Nicolae Iorga.

1937: Expoziția Mondială de la Paris: Guernica lui Pablo Picasso este expusă pentru prima dată publicului.

1940: România se retrage din Liga Națiunilor (Societatea Națiunilor).

1941: Al Doilea Război Mondial: Prima manifestare oficială a Alianței pentru formarea unei coaliții antifasciste, acordul anglo-sovietic de ajutor reciproc.

1945: A avut loc Conferința de la Potsdam a șefilor de stat și guvern ai URSS, Marii Britanii și SUA, consacrată reglementării situației postbelice în Europa.

1945: A fost transportată prima bombă atomică în deșertul din New Mexico, fiind pregătită pentru primul test al unei bombe atomice care a avut loc două zile mai târziu.

1945: Proiectul Manhattan: În deșertul Alamogordo din SUA a avut loc primul test al unei bombe atomice „Trinity Test”, în care s-au folosit șase kilograme de plutoniu și care a declanșat o explozie echivalentă cu puterea a 19 kilotone de TNT; ca urmare a exploziei, suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat.

1947: Afacerea Tămădău : Un grup de zece conducători ai PNȚ, în frunte cu Ion Mihalache, vicepreședinte, Nicolae Penescu, secretar general, și Nicolae Carandino, director la ziarul „Dreptatea“, a fost arestat pe aeroportul din Tămădău, la 46 de km de București, sub acuzația de „fugă într-o țară străină“.

1950: Au fost arestați cetățenii americani Julius și Ethel Rosenberg, acuzați de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice.

1951: Controversatul rege Leopold al III-lea al Belgiei din cauza comportamentului său în timpul ocupației germane din Belgia, abdică în favoarea fiului său, Baudouin I al Belgiei.

1951: Este publicat romanul autorului american J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară. Aproximativ un milion de exemplare sunt vândute în fiecare an, cu vânzări totale de peste 65 de milioane de cărți.

1951: Germania devine Membru UNESCO.

1955: 18 laureați ai Premiului Nobel semnează o declarație împotriva armelor nucleare; mai târziu declarația a fost semnată de alți 34 laureați Nobel.

1955: A fost inaugurat parcul de distracții – „Disneyland”, cu mult fast, în prezența a peste 30000 de vizitatori veniți de pretutindeni. Ceremonia a fost transmisă în direct de televiziune. (sudul orașului Los Angeles, SUA)

1958: A apărut, la București, sub conducerea lui Mihai Beniuc, revista „Luceafărul”, organ de presă al Uniunii Scriitorilor din România.

1960: Franța a acceptat să acorde independența statelor Nigeria, Volta Superioară, Coasta de Fildeș, Ciad, Africa Centrală și Congo.

1961: Atleta Iolanda Balaș, multiplă campioană, a stabilit, într-un concurs desfășurat la Sofia (Bulgaria), al 14-lea și ultimul record mondial al său la săritura în înălțime: 1,91 m.

1962: Reprezentativa feminină de handbal a României a cucerit titlul suprem la cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial, desfășurat în România, între 8 și 15 iulie.

1962: Trupa The Rolling Stones debutează la Clubul Marquee din Londra.

1964: S-a înființat, la București, studioul cinematografic „Animafilm”.

1965: Charles de Gaulle și președintele Italiei, Giuseppe Saragat inaugurează tunelul de sub Mont Blanc, care leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aosta; considerat, la inaugurare, cel mai lung tunel din lume (11600 m), în prezent ocupă locul al patrulea.

1965: Mariner 4 zboară în apropiere de Marte și face primele fotografii de aproape ale unei alte planete.

1969: În Statele Unite sunt retrase oficial din circulație bancnotele de 500$, 1000$, 5000$ și 10000$.

1969: Legația României în Israel a fost ridicată la rangul de ambasadă.

1969: Programul Apollo: Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman care urmează să aterizeze pe Lună, este lansat de la Kennedy Space Center din Cape Canaveral, Florida.

1973: La Roma, tânărul în vârstă de 17 de ani, John Paul Getty III a fost răpit. Autorii au cerut o răscumpărare de 17 milioane de lire sterline. Bunicul său, miliardarul Jean Paul Getty a refuzat plata și a primit un plic conținând o șuviță de păr și o ureche umană. În cele din urmă bunicul a negociat recompensa la suma de 2 milioane de lire sterline, iar Getty III a fost găsit viu în sudul Italiei, pe 15 decembrie 1973.

1973: Zborul Varig 820 al companiei aeriene braziliane Varig se prăbușește lângă Paris, Franța, la 4 km de aeroportul Orly, din cauza fumului din cabină de la un incendiu de la o toaletă. Incendiul a provocat 123 de morți; au fost doar 11 supraviețuitori (zece membri ai echipajului și un pasager). Ca răspuns, FAA interzice fumatul în toaletele avioanelor.

1975: A avut loc primul zbor cosmic, cu primul echipaj Soiuz-Apollo din istoria cosmonauticii.

1975: Proiectul test Apollo–Soyuz: Are loc andocarea navelor spațiale Apollo american și Soyuz sovietic marcând prima astfel de legătură între nave spațiale aparținând celor două națiuni.

1976: La Montreal (Canada) a început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur, iar România a ocupat locul nouă pe națiuni, cu patru medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz. (17 iulie – 1 august)

1977: O pană de curent de 25 de ore a cauzat panică și haos în New York.

1978: Dezastrul Los Alfaques: un camion care transporta gaz lichid se prăbușește și explodează într-un loc de campare de pe coastă din Tarragona, Spania, ucigând 216 turiști.

1979: Președintele irakian, Ahmed Hassan al-Bakr demisionează și este înlocuit cu Saddam Hussein.

1979: Prima stație spațială a Americii, Skylab, este distrusă la reintrarea în atmosfera Pământului deasupra Oceanului Indian.

1980: Au fost inaugurate lucrările de construcție a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă.

1981: Regina Elisabeta a II-a deschide Podul Humber, unul din cele mai lungi poduri suspendate din lume.

1983: O companie aeriană Boeing 737–200 TAME s-a prăbușit în apropiere de Cuenca, Ecuador, ucigând toți cei 119 pasageri și echipajul de la bord.

1985: 17 state au fondat, la Paris, „Agenția de Coordonare a Cercetărilor Europene” – EUREKA – (European Research Co-ordination Agency).

1985: A avut loc (simultan la Londra și Philadelphia) celebrul concert Live Aid, organizat de Bob Geldof.

1987: Jefuirea Depozitului de Valori Knightsbridge – Hoții au plecat cu o pradă în valoare de aproximativ 66 de milioane de dolari (echivalentul a aproximativ 130 de milioane de dolari 2012). În august a fost arestat italianului Valerio Viccei, care mai târziu a scris o carte despre jaf.

1990: Dezastru de pe Vârful Lenin: un cutremur cu magnitudinea de 6,4 în Afganistan declanșează o avalanșă pe Vârful Lenin, ucigând 43 de alpiniști în cel mai grav accident de alpinism din istorie.

1990: În Ucraina a fost adoptată „Declarația privind suveranitatea de stat”.

1990: Liga Studenților din Institutul Politehnic București, Asociația studenților arhitecți și Grupul Independent pentru Democrație organizează un marș de solidaritate cu Marian Munteanu și cu ceilalți arestați, în zilele de 13–15 iunie.

1991: Eclipsă totală de Soare în Hawaii și Mexico.

1992: A avut loc prima ședință a „Consiliului Național al Audiovizualului”, în cadrul căreia Titus Raveica a fost ales președinte.

1992: Au fost stabilite relații diplomatice între România și Kazahstan.

1994: Cometa Shoemaker-Levy 9 este distrusă într-o coliziune frontală cu Jupiter.

1994: În finala Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite ale Americii, Brazilia a învins Italia cu 3-2 la penalty, asigurând astfel titlul mondial pe echipe pentru a patra oară. Este prima finală a Cupei Mondiale care a fost decisă de un penalty.

1995: Albania a intrat, în mod oficial, în Consiliul Europei, devenind cel de-al 36-lea membru al organizației.

1995: Prima Reuniune în formula „16+1” a NATO, cu participarea țărilor membre ale Alianței și a Rusiei. A fost semnat acordul interimar de parteneriat și cooperare economică între Uniunea Europeană și Rusia. (Bruxelles).

1995: Republica Moldova a semnat documentele de aderare la Consiliul Europei, devenind, oficial, cel de–al 35–lea membru al organizației (Strasbourg).

1995: Trupe sârbo-bosniace condusă Ratko Mladić au invadat localitatea Srebrenica, care se afla sub protecția trupelor ONU.

1997: La Miami, Florida, Gianni Versace este împușcat în fața casei sale de criminalul în serie Andrew Cunanan.

1997: Președintele Statelor Unite, Bill Clinton, vine într-o vizită scurtă de 8 ore la București, ocazie cu care s-a lansat parteneriatul strategic bilateral româno-american. Clinton a fost al doilea președinte american în exercițiu, după Richard Nixon, care a vizitat România. Clinton și Constantinescu au mers în Piața Universității unde au fost întâmpinați de o mulțime impresionantă.

1997: Slobodan Milošević este ales președinte al RF Iugoslavia. Este învestit în funcție la 25 iulie 1997.

1999: John F. Kennedy, Jr., care pilota un avion Piper Saratoga, moare când avionul său s-a prăbușit în Oceanul Atlantic. Soția lui, Carolyn Bessette Kennedy, și cumnata lui, Lauren Bessette, de asemenea, au murit.

1999: Sârbii din Kosovo își suspendă colaborarea cu Forța de menținere a păcii condusă de NATO (KFOR)

2000: Camera superioară a Parlamentului german (Bundesrat) a aprobat, la Berlin, un proiect de lege, lansat de cancelarul federal, Gerhard Schroeder, privind acordarea de vize de lucru informaticienilor din afara Uniunii Europene (UE).

2000: Guvernul bulgar a decis închiderea definitivă a celor mai vechi două reactoare de la centrala nucleară de la Kozlodui până la sfârșitul lui 2002, în deplin acord cu cerința de aderare la Uniunea Europeană.

2000: Istoricului american de origine română Radu Florescu i s–a acordat titlul Honoris Causa al Academiei Române.

2000: La Manila a fost semnat un acord de stabilire a relațiilor diplomatice între Filipine și RPD Coreeană.

2000: Modulul rus „Zvezda”, al treilea element al Stației Spațiale Internaționale (ISS), a fot amplasat pe orbită, la numai zece minute după decolarea rachetei purtătoare Proton-K de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

2000: Ultima eclipsă de lună a secolului XX.

2002: Președintele francez Jacques Chirac scapă neatins dintr-o tentativă de asasinat în timpul festivităților de Ziua Bastiliei.

2003: A fost inaugurat primul guvern interimar în Irak.

2003: Ia naștere proiectul ro.wp, versiunea românească a proiectului Wikipedia.

2006: Începutul crizei din Orientul Mijlociu când Hezbollahul șiit libanez a capturat doi soldați israelieni la frontiera israeliano-libaneză.

2012: Astronomii anunță descoperirea S/2012 P 1, a cincea lună a lui Pluto.

2014: Un avion Boeing 777 al Malaysia Airlines se prăbușește în Ucraina, la 50 km de granița cu Rusia. Au murit 298 de oameni, dintre care 283 erau pasageri și 15 făceau parte din echipajul avionului.

2015: Oamenii de știință de la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva au anunțat descoperirea unei noi particule subatomice numită pentaquark. Existența acestui tip de particulă a fost prezisă din 1964 de fizicienii Murray Gell Mann și George Zweig.

2015: Prim-ministrul României Victor Ponta a devenit inculpat în dosarul în care este acuzat de corupție și s-a pus sechestru pe o parte din bunurile acestuia. Ponta își anunță pe Facebook retragerea din funcția de președinte al PSD și din toate funcțiile de conducere ale partidului „până la momentul în care își va demonstra nevinovăția față de acuzațiile aduse”.

2015: Sonda spațială New Horizons, lansată de NASA în 2006, a trecut în cel mai apropiat punct de planeta pitică Pluto. După o călătorie de 5 miliarde de kilometri, New Horizons a trecut la doar 12.430 km de Pluto, la ora 11,49 GMT. „Întâlnirea” este considerată de specialiști principalul eveniment spațial al anului 2015.

2016: Are loc o lovitură de stat în Turcia organizată de un grup de militari din cadrul Forțelor armate.

2016: Theresa May îl înlocuiește pe David Cameron ca lider al Partidului Conservator și devine prim-ministru al Regatului Unit.

2019: Simona Halep o învinge pe Serena Williams (6-2, 6-2) în finala de la Wimbledon. Este al doilea titlu de Grand Slam câștigat și este prima jucătoare din România care câștigă turneul de la Wimbledon.

2021: Richard Branson devine primul civil care a fost lansat în spațiu cu ajutorul navei sale spațiale Virgin Galactic.

Sarbatoritii saptamanii

1930: Harold Bloom, teoretician de literatură american și critic

1933: Franz, Duce de Bavaria

1934: Giorgio Armani, designer vestimentar italian

1934: Wole Soyinka, scriitor nigerian, laureat Nobel

1935: Donald Sutherland, actor canadian

1935: Ei-ichi Negishi, chimist japonez (Negishi-Kupplung), laureat al premiului Nobel

1936: Yasuo Fukuda, prim-ministru japonez

1937: Bill Cosby, comediant, actor, producător american

1937: Lionel Jospin, politician francez, al 165-lea prim-ministru al Franței

1939: Aníbal Cavaco Silva, politician portughez, președinte al Portugaliei

1939: Marcu Tudor, politician român

1940: Patrick Stewart, actor britanic

1941: Attila Ágh, scriitor, politolog și filozof maghiar

1941: Dag Solstad, autor norvegian

1942: Harrison Ford, actor american

1942: Javier Solana, politician spaniol

1942: Tomasz Stańko, trompetist polonez

1943: Luciano Onder, jurnalist, și de televiziune italian

1943: Radu F. Alexandru (Radu Alexandru Feldman), politician, scriitor, scenarist român

1943: Reinaldo Arenas, scriitor cubanez

1944: Ernő Rubik, sculptor ungur, arhitect și designer

1945: Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei

1945: Virgil Tănase, scriitor român, stabilit la Paris după 1977

1946: Linda Ronstadt, cântăreață americană de muzică rock

1946: Matei Cazacu, scriitor român

1947: Camilla, Ducesă de Cornwall

1947: Wolfgang Flür, muzician german

1948: Dan Drosu Șaguna, jurist român

1948: Lars Lagerbäck, antrenor de fotbal suedez

1949: Geezer Butler, muzician și compozitor englez (Black Sabbath, GZR, și Heaven & Hell)

1949: Ion Hadârcă poet, om politic din Republica Moldova

1949: Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, emir al Dubaiului

1949: Terence Michael Joseph “Geezer” Butler, basist britanic

1950: Ma Ying-jeou, politician chinez

1952: David Hasselhoff, actor și cântăreț american

1952: Terry O’Quinn, actor american

1953: Violeta Dinescu, pianistă și compozitoare română

1954: Angela Merkel, politician german, cancelar al Germaniei

1954: Ioan Popei, pictor român de icoane

1954: J. Michael Straczynski, autor, scenarist, producător de televiziune american

1955: Maria Dragomiroiu, interpretă română de muzică populară

1955: Mariana Buruiană, actriță română

1957: Maria-Eugenia Olaru, scriitoare română

1957: Thierry Boutsen, pilot belgian

1958: Michael Flatley, dansator, coreograf și actor american

1958: Mircea Geoană, politician român, secretar general adjunct NATO

1959: Suzanne Vega, cântăreață americană

1961: Forest Whitaker, actor american

1962: Anca Constantinescu, politician român

1963: Letsie al III-lea al Lesotho, actualul monarh al Lesotho

1963: R. J. Palacio, scriitoare americană

1965: Damian Florea, politician român

1966: Alexandru Gafton, lingvist și filolog român

1966: Șab Mami, cântăreț algerian

1967: Adrian Vîlcu, actor român de teatru și film

1967: Benny Benassi, DJ italian

1967: Jeff Jarrett, wrestler american

1967: John Petrucci, chitarist, cântăreț, compozitor american (Dream Theater)

1968: Eddie Griffin, actor și comedian american

1969: Oleg Serebrian, politolog, eseist și politician moldovean

1969: Sahra Wagenknecht, politician german și autoare

1970: Justin Chambers, actor american

1971: Howard Melton Webb, arbitru englez de fotbal

1972: Gabriela Vrânceanu-Firea, editor-prezentator de televiziune, politician român

1972: Ionica Constanța Popescu, politician român

1973: Theodor Paleologu, eseist, diplomat și om politic român

1974: André Ooijer, fotbalist olandez

1974: Jarno Trulli, pilot italian de Formula 1

1975: Amy Acuff, atletă americană

1975: Darude, DJ finlandez

1975: Fabian Anton, jurnalist și editor român

1975: Julia Vignali, actriță franceză

1975: Marriah Bridget Andersen, actriță de film americană și fotomodel

1976: Anders Svensson, fotbalist suedez

1976: Diane Kruger, acriță germană

1976: Șerban Huidu, prezentator român de radio și televiziune

1977: Victoria, Prințesă Moștenitoare a tronului Suediei, fiica regelui Carl XVI Gustaf

1978: Michelle Rodriguez, actriță americană

1979: Éric Abidal, fotbalist francez

1980: Jasper Pääkkönen, actor finlandez

1980: Jesse Jane, model american și actriță de filme porno

1981: Matti Hautamäki, schior finlandez

1984: Samir Handanovič, fotbalist slovac

1985: Guillermo Ochoa, fotbalist mexican

1986: Jean-Christophe, Prinț Napoléon

1986: Yahya Abdul-Mateen II, arhitect, actor american

1986: Yoann Gourcuff, fotbalist francez

1987: Kazuyasu Minobe, scrimer japonez

1987: Sara Canning, actriță canadiană

1988: Renata Knapik-Miazga, scrimeră poloneză

1988: Sergio Busquets, fotbalist spaniol

1988: Steven R. McQueen, actor american

1989: Diego Ulissi, ciclist italian

1989: Gareth Bale, fotbalist galez

1989: Kristina Kristiansen, handbalistă daneză

1990: Caroline Wozniacki, jucătoare de tenis daneză, nr.1 mondial timp de 77 de săptămâni

1990: James Maslow, cântăreț, dansator american (Big Time Rush)

1990: Olly Alexander, cântăreț englez

1992: Airinė Palšytė, atletă lituaniană

1994: Amalia Tătăran, scrimeră română

1994: Caleb Ewan, ciclist australian

1997: Jil Teichmann, tenismenă elvețiană