„The totalitarian attempt at global conquest and total domination has been the destructive way out of all impasses. Its victory may coincide with the destruction of humanity; wherever it has ruled, it has begun to destroy the essence of man. (…) And if is true that in the final stages of totalitarianism an absolute evil appears (absolute because it can no longer be deduced from humanly comprehensible motives), it is also true that without it we might never have known the truly radical nature of Evil.„
Hannah Arendt, „The Origins of Totalitarianism”
IN BRIEF
•It is taking place at a difficult time for the international community when the economy, markets and the very principles of the global economic system have taken a blow. Many trade, industrial and logistics chains, which were dislocated by the pandemic, have been subjected to new tests. Moreover, such fundamental business notions as business reputation, the inviolability of property and trust in global currencies have been seriously damaged. Regrettably, they have been undermined by our Western partners, who have done this deliberately, for the sake of their ambitions and in order to preserve obsolete geopolitical illusions. (…)
When I spoke at the Davos Forum a year and a half ago, I also stressed that the era of a unipolar world order has come to an end. I want to start with this, as there is no way around it. This era has ended despite all the attempts to maintain and preserve it at all costs. (Putin’s speech at St. Petersburg International Economic Forum, June 2022)
•We reiterate our commitment to multilateralism through upholding international law, including the purposes and principles enshrined in the Charter of the United Nations as its indispensable cornerstone, and to the central role of the United Nations in an international system in which sovereign states cooperate to maintain peace and security, advance sustainable development, ensure the promotion and protection of democracy, human rights and fundamental freedoms for all, and promoting cooperation based on the spirit of mutual respect, justice and equality. (…)
We recall the UNGA Resolution 75/1 and reiterate the call for reforms of the principal organs of the United Nations. We recommit to instill new life in the discussions on reform of the UN Security Council and continue the work to revitalize the General Assembly and strengthen the Economic and Social Council. We recall the 2005 World Summit Outcome document and reaffirm the need for a comprehensive reform of the UN, including its Security Council, with a view to making it more representative, effective and efficient, and to increase the representation of the developing countries so that it can adequately respond to global challenges. China and Russia reiterated the importance they attach to the status and role of Brazil, India and South Africa in international affairs and supported their aspiration to play a greater role in the UN. (…)
We reiterate our support for G20’s leading role in global economic governance and underline that G20 shall remain intact and respond to current global challenges. We call upon the international community to foster partnerships while underlining that it is imperative to strengthen macro-policy coordination in driving the world economy out of the crisis and shaping a strong, sustainable, balanced and inclusive post-pandemic economic recovery. We urge major developed countries to adopt responsible economic policies, while managing policy spillovers, to avoid severe impacts on developing countries. (…)
We have discussed the situation in Ukraine and recall our national positions as expressed at the appropriate fora, namely the UNSC and UNGA. We support talks between Russia and Ukraine. We have also discussed our concerns over the humanitarian situation in and around Ukraine and expressed our support to efforts of the UN Secretary-General, UN Agencies and ICRC to provide humanitarian assistance in accordance with the basic principles of humanity, neutrality and impartiality established in UN General Assembly resolution 46/182. (XIV BRICS Summit Declaration, June 2022)
•We reemphasize our condemnation of Russia’s illegal and unjustifiable war of aggression against Ukraine. We will stand with Ukraine for as long as it takes, providing the needed financial, humanitarian, military, and diplomatic support in its courageous defence of its sovereignty and territorial integrity. We are ready to reach arrangements together with interested countries and institutions and Ukraine on sustained security commitments to help Ukraine defend itself and to secure its free and democratic future. Our financial support in 2022 amounts to more than USD 2.8 billion in humanitarian aid, and we are ready to grant, or have pledged and provided USD 29.5 billion in budget aid. We are strongly committed to supporting Ukrainian reconstruction through an international reconstruction conference and plan, drawn up and implemented by Ukraine in close coordination with international partners.
We will continue to impose severe and enduring costs on Russia to help bring an end to this war. Beyond its direct implications, Russia’s aggression is impeding the global recovery and dramatically worsening energy security and access to food globally. To this end, we remain steadfast in our commitment to our unprecedented coordination on sanctions for as long as necessary, acting in unison at every stage, and will reduce Russia’s revenues, including from gold. (…) We will take immediate action to secure energy supply and reduce price surges driven by extraordinary market conditions, including by exploring additional measures such as price caps. We reaffirm our commitment to phase out our dependency on Russian energy, without compromising on our climate and environmental goals. (…)
Through our Partnership for Global Infrastructure and Investment, we aim to mobilise USD 600 billion over the next five years to narrow the global investment gap. We will step up our cooperation globally, including through working towards new Just Energy Transition Partnerships with Indonesia, India, Senegal and Vietnam, building on our existing partnership with South Africa. (G7 Leaders’ Communiqué)
•I expect that, when leaders agree the Strategic Concept today, they will state clearly that Russia poses a direct threat to our security and, of course, that will be reflected throughout the Strategic Concept. And also, the other decisions we take, for instance, to invest more and also to upgrade and strengthen our collective defense and our deterrence and defense posture.
The Strategic Concept will also reflect a new reality in other ways. China is not mentioned with a single word in the current Strategic Concept. China will be part of the Concept we agree at this Summit, and I expect that Allies will agree that China poses or is a challenge to our values, to our interests and to our security. China is not an adversary but, of course, we need to take into account the consequences to our security when we see China investing heavily in new modern military capabilities, long range missiles, nuclear weapons, and also trying to control critical infrastructure, for instance, 5G networks in our own countries.
And then there is climate change and many other issues that were hardly mentioned in the current Strategic Concept. So, the Strategic concept will reflect that NATO is changing, the world is changing. That’s why NATO is the most successful Alliance in history, is that we actually are able to adapt when we need to adapt. (Madrid Summit opening Statement of NATO Secretary General, Jens Stoltenberg)
DOUĂ BLOCURI, FIECARE CU JUMĂTATEA LUI DE PLANETĂ?
Discursul lui Vladimir Putin din dimineața zilei de 24 februarie 2022, urmat de invadarea Ucrainei, care a transformat potențialitatea masării uriașe de efective și echipamente militare ruse de-a lungul frontierei într-o realitate ce nu a mai putut fi nici relativizată și nici negată, are meritul de a fi spulberat iluziile posibilelor punți de cooperare între Occident și Federația Rusă, moștenitoarea – sub sceptrul KGB-istului Putin – ambițiilor imperiale ale URSS-ului.
Cel mai bine a descris situația președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, fost ministru de externe timp de aproape patru ani într-un guvern prezidat de Angela Merkel: „Aderarea mea la Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală. Am ținut să construim poduri în care Rusia nu mai credea și despre care partenerii noștri ne-au avertizat. Evaluarea mea a fost că Vladimir Putin nu ar accepta ruina completă economică, politică și morală a țării sale pentru nebunia sa imperială. Ca și alții, am greșit acolo. Bilanțul amar: am eșuat cu înființarea unei familii europene comune în care este inclusă Rusia. Am eșuat cu abordarea includerii Rusiei într-o arhitectură de securitate comună.”
Occidentul s-a solidarizat cu cauza Ucrainei, care luptă pentru libertate și dreptul său de a alege să fie parte a lumii occidentale, instituind sancțiuni economice împotriva Federației Ruse agresoare, oferind sprijin în echipament militar și muniție, ajutoare umanitare și invitând Ucraina să adere la Uniunea Europeană.
Deși Vladimir Putin a sperat că vor exista fisuri serioase în blocul occidental în privința invadării Ucrainei – speranțele cele mai mari erau legate de Germania și noul său guvern, căruia i s-ar fi raliat amicul Viktor Orban, probabil și Austria, formând astfel un nucleu european tolerant cu ambițiile Moscovei -, unitatea occidentală nu l-a luat total prin surprindere și i-a găsit câteva antidoturi.
Cel mai important antidot (pregătit din timp, cu răbdare) este și va rămâne relația Federației Ruse cu China, care sub mandatul lui Xi Jinping (ce, constituțional, nu mai are o limită în timp) a evoluat în termeni foarte favorabili intereselor Kremlinului; așa se face că în iunie 2021 Vladimir Putin și omologul său chinez au semnat acordul prin care Tratatul de Prietenie a fost prelungit, iar în declarația comună semnată în urma întâlnirii dintre cei doi lideri din februarie ac., de la Beijing, au consemnat:
„Părțile sunt serios preocupate de provocările de securitate foarte serioase de pe scena internațională și consideră că soarta tuturor națiunilor este interconectată. Niciun stat nu poate și nu trebuie să-și asigure securitatea proprie fără să țină cont de securitatea altor state ce pot fi afectate. Comunitatea internațională trebuie să se angajeze activ în guvernarea globală pentru a asigura securitatea universală, cuprinzătoare, indivizibilă și de durată.
Părțile reafirmă sprijinul lor mutual puternic pentru interesele cheie, suveranitatea statală, integritatea teritorială și se opun interferențelor altor puteri în afacerile lor interne. Partea rusă își reafirmă sprijinul pentru principiul <O singură Chină> și se opune oricărei forme de independență a Taiwanului.
Rusia și China se declară împotriva încercărilor unor puteri străine de a submina securitatea și stabilitatea în regiunile din vecinătatea lor și vor combate intențiile de a interfera în afacerile interne ale unor state suverane indiferent de pretext, opunându-se revoluțiilor colorate, și își vor spori cooperarea în domeniile menționate.”[2]
Sprijinul Chinei îi este acum de folos Federației Ruse în încercarea de a compensa pierderea de piețe și presiunile pe care sancțiunile financiare le pun asupra Moscovei; cu Xi Jinping alături, Vladimir Putin este mai convingător în propunerea unei alternative care să concureze ordinea internațională impusă de Occident, testul cel mai important fiind reuniunea BRICS din iunie ac.
Alături de Federația Rusă și China – așa cum corect au evaluat Vladimir Putin și Xi Jinping – India, Brazilia și Africa de Sud au în particular propriile motive de a contesta hegemonia Occidentului și de a opta pentru o „lume multipolară”, pe care, de fapt, fiecare dintre cei cinci o vede ca o lume în care un regim care poate proiecta o anumită formă de putere să nu mai poată fi făcut responsabil, după actualele reguli ale dreptului internațional, pentru excesul de autoritarism ori pentru tendința de a-și domina vecinii mai puțin puternici.
De altminteri, cei cinci s-au ferit să acuze recursul la forță al Federației Ruse în Ucraina din simplul motiv că îl consideră justificat într-o lume multipolară, în care o putere semnificativă – iar Rusia este mai mult decât o putere semnificativă militar – își face ordine fără să poată fi trasă la răspundere atât în curtea proprie, cât și în proximitate. Din această perspectivă și potrivit acestei logici, „vina” pentru victimele numeroase din Ucraina nu-i aparține Rusiei ci Occidentului, care încurajează Ucraina pe toate căile să se opună.
Occidentul este vinovat în ochii celor din Delhi, Brasilia sau Pretoria – la fel ca la Moscova și Beijing – pentru că nu înțelege să fie de acord cu un sistem internațional „multipolar”, să accepte adică împărțirea influenței pe scena internațională, și ține la interesul său de a apăra un singur model pentru lume, cel pe care l-a „dictat” post WW2 și Război Rece: democrația și sistemul de legi care formează dreptul internațional.
Va deveni totul o competiție între două blocuri? La acest moment este dificil de dat un răspuns. Cu certitudine Moscova a declanșat confruntarea cu Occidentul în modul în care simte că o poate face, adică militar, și se așteaptă ca și celelalte puteri emergente din BRICS, mai ales colosul economic China, să i se alăture, considerând că împreună pot să declanșeze competiția deschisă (a autoritariștilor) contra democrației occidentale, pe care să o și câștige.
China are suficiente motive să își dorească o competiție cu Occidentul, pentru că resimte deja limitele de creștere pe care Statele Unite, în principal, încearcă să i le impună, dar nu este la fel de nerăbdătoare ca partenerul rus să treacă la ostilitate deschisă. Nici India sau Brazilia nu au motive să intre într-o confruntare deschisă cu Occidentul, chiar dacă nu-i (mai) împărtășesc viziunile privind ordinea mondială.
Reuniunea BRICS din iunie ac. – și se vede acest lucru din Declarația Comună, asupra căreia voi reveni – a făcut un inventar al motivelor comune pentru care cei cinci ar deveni un bloc (cel mult politic și economic) care să i se opună celui Occidental, au punctat și câteva căi comune de acțiune, dar cam atât. O mână (aparent) prietenească întinsă Rusiei, dar nimic clar, pentru că, dacă se trage o linie, motivele pentru care nici măcar China nu ar renunța la cooperarea cu occidentalii sunt încă numeroase. Cei cinci au reușit, totuși, să lanseze în comun un avertisment: ceva trebuie să se schimbe pe scena politică internațională și pe cât depinde de ei acest lucru se va întâmpla.
OCCIDENTUL RIDICĂ MĂNUȘA
În debutul summit-ului G7 din Bavaria, președintele Consiliului European, Charles Michel, a afirmat că războiul dus de Federația Rusă în Ucraina a pus lumea în pericol, afectând aprovizionarea cu alimente și combustibil, prețurile și securitatea globală. Uniunea Europeană și G7 au afirmat cu acest prilej o unitate de nezdruncinat în sprijinul Ucrainei: „… împărtășesc aceleași obiective: să tăiem oxigenul din mașina de război a Rusiei, având grijă în același timp de economiile noastre”. (g4media)
John Kirby, coordonatorul comunicării strategice la Casa Albă, a explicat încă de la începutul reuniunii G7 că administrația Joe Biden vede în egală măsură că trebuie înfruntate / confruntate atât Rusia cât și China în competiția globală, ceea ce implică ca Occidentul și aliații care-i împărtășesc viziunea pentru scena globală să strângă rândurile.
Așa că Statele Unite au propus pentru reuniunea din Bavaria trei obiective: să intensifice presiunea asupra Moscovei (noi sancțiuni, sprijin sporit acordat Ucrainei), să provoace răspunsuri clare, concrete pentru combaterea inflației și, nu în cele din urmă, să obțină un parteneriat în G7 pentru a concura programele de investiții ale Chinei în țările în curs de dezvoltare, mai ales de pe continentul african.
Reuniunea NATO de la Madrid a fost încă un prilej pentru a reafirma poziția de pe care Occidentul va aborda în viitor confruntarea cu autoritarismele care contestă ordinea globală actuală. Noul Concept Strategic, aprobat de liderii statelor NATO în 29 iunie ac. și lărgirea alianței cu alți doi membri – Suedia și Finlanda -, după ce obiecțiile Turciei au fost depășite, au dat un semnal puternic de unitate.
Noul concept strategic stipulează că „Rusia reprezintă cea mai semnificativă şi directă amenințare la adresa securității noastre”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. În același document este consemnat că China provoacă interesele, securitatea și valorile NATO, folosindu-se de o gamă largă de instrumente politice, economice și militare pentru a-și crește amprenta la nivel global, rămânând în același timp opacă în ceea ce privește intențiile sale.
Conceptul strategic recent adoptat subliniază și îngrijorarea cu privire la aprofundarea parteneriatului strategic dintre China și Rusia. (digi24.ro)
China nu a mai fost menționată ca fiind un obiectiv de preocupare al NATO în precedentele documente strategice; provocările reprezentate de Beijing au fost abordate în premieră într-o declarație finală a summit-ului aliat de la Londra, în 2019, și reconfirmată în comunicatul final al summit-ului de la Bruxelles din 2021.
BALETUL DIPLOMATIC RUS CA UN DANS HIPNOTIC DE DERVIȘ ROTITOR
Vladimir Putin dă impresia, prin succesiunea de summit-uri la care participă, că pentru Kremlin chestiunea Ucrainei este un accident la scara istoriei, un amănunt pe cale să fie rezolvat în curând – prin forță, dacă altfel nu a fost chip – pentru a readuce lucrurile pe făgașul obișnuit, așa cum „au fost ele din totdeauna” (adică, în cuvintele lui Putin, să fie „recuperată”).
Mai întâi a fost Forumul Economic de la Sankt Petersburg (13.500 de participanți, 1.500 de companii din 141 de țări și teritorii), apoi reuniunea BRICS și, în fine, summit-ul celor cinci state de la Marea Caspică de la Așgabat (Rusia, Turkmenistan, desigur, țara gazdă, Azerbaidjan, Kazahstan și Iran). Fiecare dintre ocazii a fost folosită de Kremlin, de Vladimir Putin personal, pentru a transmite mesajul că gata, a sosit vremea confruntării cu hegemonia globală a Statelor Unite și a Occidentului.
Intențiile și interesele Rusiei – mai ales după invadarea Ucrainei și eșecul planului militar prin care Kievul ar fi trebuit să (re)cadă în două săptămâni sub influența Moscovei – sunt acum foarte clare nu doar pentru occidentali, dar și pentru partenerii săi din diferitele formate enumerate mai sus – China, în special, dar și India sau Iran, care sunt partenerii strategici cei mai importanți și mai apropiați. Acești parteneri au fost și ei surprinși de modul intempestiv, cinic și crud în care Rusia a deschis ostilitățile, dar și de incapacitatea sa militară de a asigura o victorie rapidă, provocând în schimb un val de solidaritate extinsă în Occident.
Analizând modul în care s-a desfășurat summit-ul BRICS, forma și conținutul declarației comune finale, cred că se pot deduce câteva aspecte relevante și extrem de interesante pentru viitor. În primul rând, am remarcat (ușor amuzat) limbajul de lemn al textului declarației comune, o contribuție evidentă a școlilor de diplomație chineză și rusă, dependente de o ideologie cu rădăcini comuniste:
„Reamintim că în ultimii 16 ani, prin susținerea spiritului BRICS de respect mutual și bună înțelegere, egalitate, solidaritate, deschidere, incluziune și consens, statele BRICS și-au consolidat încrederea reciprocă, au adâncit colaborarea mutual avantajoasă intra-BRICS, cooperarea și schimburile interpersonale apropiate, care au condus la o serie întreagă de rezultate semnificative. Reiterăm importanța îmbunătățirii continue a solidarității și cooperării în cadrul BRICS, bazată pe interesele noastre comune și prioritățile cheie, pentru o și mai bună întărire a parteneriatului nostru strategic.”
Conținutul declarației comune poartă, după părerea mea, mai degrabă amprenta viziunii chineze asupra lumii globale viitoare, decât a intereselor Kremlinului, o dovadă că în cooperarea dintre cele două puteri, Beijingul, nu Moscova este vioara întâi.
În fine, India, Brazilia și Africa de Sud au dovedit aderență numai la două seturi de idei dintre cele pe care tandemul China-Rusia le-au pus pe masa reuniunii, și anume: (i) relațiile internaționale trebuie redesenate, Occidentul (Statele Unite) trebuie să accepte multipolarismul și (ii) un oarecare interes pentru construcția unui sistem comercial și financiar global alternativ celui dominat în prezent de statele dezvoltate occidentale și partenere (exponentul fiind G7).
Nevoită să facă față sancțiunilor occidentale, Rusia a testat voința statelor BRICS – clamând mereu nevoia de unitate – de a contesta hegemonia occidentală prin construirea în comun a unei alternative la actualul sistem de valute internaționale, adică la dominația dolarului american[3].
Vladimir Putin a propus în cadrul reuniunii o alternativă la sistemul DST al FMI, adică un nou coș de rezerve valutare bazat pe monedele Rusiei, Chinei, Braziliei, Indiei, Africii de Sus, în special, sistem la care să adere și alte state interesate din sfera de dominație sau influență a celor cinci.
Conform „TASS”, Putin le-a explicat celorlalți parteneri din BRICS că proiectul este unul ruso-chinez și se află într-o fază avansată, invitând Brazilia, India și Africa de Sud să li se alăture, pentru că Rusia și China sunt gata să coopereze deschis cu toți partenerii corecți: „Numai pe baza unei cooperări oneste și reciproc avantajoase putem căuta căi de ieșire din situația de criză care s-a dezvoltat în economia globală din cauza acțiunilor lipsite de considerație și egoiste ale anumitor state”, a pledat cauza comună Vladimir Putin.
Ca țară gazdă a reuniunii și cea mai mare economie din grupul BRICS (70% din puterea economică colectivă de 27,5 trilioane de dolari a grupului[4]), China, prin vocea președintelui Xi Jinping, a formulat propria viziune, care aduce la suprafață temerile Beijingului legate de vulnerabilitățile sale în competiția globală.
Xi Jinping a pledat prudent – și ușor mustrător pentru Moscova – pentru renunțarea la mentalitățile Războiului Rece, pentru abandonarea confruntării deschise, dar și pentru o opoziție activă față de tendința Occidentului de a institui sancțiuni unilaterale – „abuzul de sancțiuni”, cum la denumit președintele chinez:
„A politiza economia globală și a o transforma într-un instrument sau o armă și a impune sancțiuni în mod intenționat utilizând poziția principală în sistemele financiare și monetare internaționale nu va ajunge decât să rănească propriile interese, precum și pe cele ale altora și să provoace suferință pentru toată lumea.
Întâlnirea noastră de astăzi vine într-un moment crucial, în care se va decide viitorul umanității: în calitate de piețe emergente-cheie și țări în curs de dezvoltare, statele BRICS trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor.„
„Construcția unei noi lumi” este cert un proiect chinez, un fel de ideal ușor romantic, de tip maoist, încărcat cu multă ideologie și care se deosebește de la cer la pământ de modul în care se vede lumea de la Kremlin.
Vladimir Putin este acum strâns cu ușa de Occident și crede că poate deschide o altă ușă prin care regimul său să scape cu fața curată, folosindu-se – speră în mod inteligent, strălucit chiar – de partenerii săi din BRICS, puteri emergente natural interesate să conteste hegemonul (Statele Unite și Occidentul).
Rusia a eșuat în cooperarea cu Occidentul, pentru că s-a temut de influența pe care democrația occidentală o va avea asupra societății ruse. Cooperarea cu regimurile autocrate i se pare Rusiei mult mai sigură, mai confortabilă. În ce măsură este Rusia orbită de teama de Occident încât să nu fie în stare să vadă că și China procedează asemeni, încercând să-și exporte propriul model la scară globală? ei bine, aceasta este o întrebare ce rămâne deschisă.
La o astfel de întrebare nu pot răspunde actualii lideri aciuați la Kremlin, pentru că nu au alte soluții la-ndemână, odată ce Rusia a pornit confruntarea cu Occidentul, dar se dovedește prea slabă pentru a continua de una singură.
Ce cred că se poate afirma de pe acum este că Rusia nu se va potrivi nici în noua arhitectură globală pe care China o va modela (de fapt) așa cum își dorește și că, într-o generație, aceste noi realități vor deveni foarte vizibile (și probabil exasperante) pentru mulți dintre ruși. Doar că la acel moment Vladimir Putin, liderul care a decis, nu va mai putea fi tras la răspundere de poporul rus, ci doar de istorie.
Un articol de Cristian Felea
